Kovesi – Coldea – Maior : MANUAL DE UTILIZARE “CONSPIRAŢIA MICROSOFT” Cap. II “Procurorii la comanda lui Tăriceanu”
„Domnul procuror general (Ilie Botoş) a confirmat faptul că a fost contactat telefonic de domnul Călin Popescu Tăriceanu în ziua în care a fost citat şi reţinut la Parchet omul de afaceri Dinu Patriciu, în legatură cu acuzaţiile care i se aduc acestuia din urmă.
Răspunsul procurorului general a fost că acela care cunoaşte cel mai bine conţinutul dosarului e chiar procurorul care instrumentează această cauză şi care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra modului în care instrumentează acest dosar”.

multi_corupti“Este adevărat că acestea sunt probe circumstanţiale, dar Curtea îşi aminteşte regula citată anterior şi anume că circumstanţele nu pot minţi;” John A. Bingham 1865

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

„Atunci când (Dacian Ciolos) a promovat acea hotărâre prin care i-a transferat lui Voiculescu moşia Kalinderu, cu toate moştenirile care sunt în dispută, eu eram senator şi am făcut intervenţie în Senat. M-am adresat, spunându-i cum a putut să facă aşa ceva? Pentru că moşia Kalinderu făcea parte din donaţiile făcute Academiei Române, cărora nu poţi să le schimbi statutul.[…] Cioloş a fost corect. Mi-a răspuns: “Nu am ştiut, dar am fost pus şi de primul-ministru [Călin Popescu Tăriceanu – n.r] şi de toţi ceilalţi care mi-au cerut să fac asta”, a declarat Ioan Talpeş 21 Noiembrie 2015

http://adevarul.ro/news/politica/video-ioan-talpes-ciolos-mi-a-spus-tariceanu-l-a-pus-dea-terenuri-voiculescu-1_564fe7cf7d919ed50e6c4fd0/index.html

“Parlamentul are acum o sansa istorica de a iesi dintr-o gaura neagra […] Situatie jenanta : România, românii merită mai mult decât interese mărunte, fără orizont temporal” apel catre Calin Popescu Tariceanu adresat de Judecatorul CSM Horatius Dumbrava – 19 Noiembrie 2015

Domnilor si Doamnelor Procurori, Calin Popescu Tariceanu este un infractor periculos astfel dovedit, dar protejat de DNA, in pofida probelor existente la dosarele pe care atit el cit si Sebastian Vladescu le au inca deschise la DNA.

Calin Popescu Tariceanu si Sebastian Vladescu (ulterior asociati cu Sebastain Ghita) nu au “interese marunte fara orizont temporal”, au interese structurale de sabotare a economiei nationale, in asociere criminala cu Microsoft, si de lichidare a Justitiei in frunte cu DNA, binefacatorii lor pina in prezentul mereu continuu.

MAFIA – DNA, SRI, MAI, TARICEANU, VLADESCU, MICROSOFT

11 August 1997 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu

“In ianuarie 1997, Sebastian Vladescu este cooptat printre “specialistii” Conventiei Democrate si este numit secretar de stat la Ministerul Industriei si Comertului, condus de Calin Popescu Tariceanu, care il desemneaza ca reprezentant al acestui minister in negocierile cu FMI si Banca Mondiala. Dupa sase luni insa, ca urmare a scandalului de presa izbucnit in urma includerii pe lista celor 17 societati falimentare, propuse spre lichidare, a unei societati profitabile (Romvag SA Caracal), Vladescu este destituit din functie si numit pe postul de consilier al ministrului Tariceanu. Sebastian Vladescu a demisionat din functie in August, urmare a includerii eronate a societatii ROMVAG Caracal pe lista a 17 companii intrate in insolventa. Media a mentionat faptul ca eroarea i-ar fi apartinut lui Calin Popescu-Tariceanu, Vladescu demisionand doar ca sa acopere greseala ministrului.” Ziarul Dimineata nr. 182/11.08.1997, nr. 190/20.08.1997

http://www.danbadea.net/2005/10/28/micile-secrete-ale-lui-sebastian-vladescu/

14 Septembrie 1998 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Valdescu – Medist

Sebastian Vlădescu înregistrează la Registrul Comerţului compania Leader-HighTech. Acţionari sunt Nicolae Rotileanu (49%), Sebastian Vlădescu (18.5%, administrator), Ionel Manole (12,5%, administrator), Călin Popescu-Tăriceanu (10%), SC MEDIST SRL (10%). Obiectul de activitate principal este fabricarea şi comercializarea de echipamente digitale pentru mediul medical şi pentru alte aplicaţii. Sediul firmei se află în str. Caraiman nr. 65, Sector 1, Bucureşti.

13 Mai 2005 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu – fals si uz de fals in declaratii

“Amneziile repetate ale lui Tariceanu”: “chestionat despre faptul ca declaratia sa de interese este eliptica de mentiunea privind „Leader High Tech”, seful Guvernului, prin intermediul reprezentantului Departamentului purtatorului de cuvant al Executivului, si-a recunoscut participarea cu 10% in amintita societate comerciala”. Gardianul 13 Mai 2005

27 Mai 2005 – Calin Popescu Tariceanu – Ilie Botos – Dinu Patriciu – Trafic de Influenta

„Domnul procuror general a confirmat faptul ca a fost contactat telefonic de domnul Calin Popescu Tariceanu in ziua in care a fost citat si retinut la Parchet omul de afaceri Dinu Patriciu, in legatura cu acuzatiile care i se aduc acestuia din urma. Raspunsul procurorului general a fost ca acela care cunoaste cel mai bine continutul dosarului e chiar procurorul care instrumenteaza aceasta cauza si care isi asuma intreaga responsabilitate asupra modului in care instrumenteaza acest dosar”.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/botos-confirma-acuzele-elenei-udrea-premierul-tariceanu-a-sunat-la-parchet-in-cazul-patriciu-34180.html

22 August 2005 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu Ministru de Finante (bani din contrabanda in vami, mita Microsoft-Siemens-EADS, trafic petrol, albire bani, amenintari, santaj, terorism)

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, intr-un interviu pentru „Gandul”, ca „banii din vama finanteaza partide” (la fel cum se intimpla si cu mita Microsoft si alte surse ilegale), ea mentionand ca, in 2005, ministrul liberal Ionut Popescu nu a reusit sa-l schimbe pe seful Vamilor, iar ea nu a reusit sa inchida duty-free-urile, premierul Calin Popescu Tariceanu opunandu-se. Ea a adaugat ca este vorba despre persoane din partidele politice. „Banii din vama finanteaza partide politice”, a spus Macovei. Ea a relatat, in acest context, ca Ionut Popescu a dorit sa il schimbe, in 2005, pe seful Vamii, dar a fost destituit el insusi si inlocuit cu Sebastian Valdescu. „Ionut Popescu, ministru liberal, a vrut sa-l schimbe pe seful Vamii, in 2005, si a fost dat afara Ionut Popescu, iar eu am vrut sa desfiintez duty-free-urile, de la toate granitele, nu doar de la cele cu UE, unde era obligatoriu, intrand in Uniunea Europeana, deci si Serbia, Ucraina si Moldova si – stiti cat sunt de incapatanata – n-a fost chip. Si primul care s-a opus a fost premierul (Calin Popescu Tariceanu, Iulie 2005, n.a.)”, a spus Macovei (http://www.gandul.info/news/interviurile-gandul-monica-macovei-intrebata-cine-e-regina-ionut-popescu-a-vrut-sa-l-schimbe-pe-seful-de-la-vami-si-a-fost-schimbat-ionut-popescu-8034434).

5 Septembrie 2005 – DNA citeste presa cind „comanda” Calin Popescu Tariceanu si Sebastian Vladescu

Desi Omnis a depus mai multe plingeri la DNA, SRI, MAI si altii, si presa a comunicat despre infractiunile comise de cei mentionati inca din 7 Martie 2005, Direcţia Nationala Anticorupţie, prin procuror Claudiu Dumitrescu, “se sesizeaza din oficiu” urmare a publicării unor articole în presă, referitoare la fraudarea fondurilor PHARE, la plagiatul (pirateria) şi crima cibernetică (comercializarea prin Internet) comise de Medist şi RSC, şi începe investigaţii în dosarul nr. 216/P/2005 dupa aproape un an de la identificarea fraudelor.

La dosar este ataşat articolul apărut în aceeaşi zi în ziarul Gândul. “O firma a ministrului de Finante – suspecta de deturnare de fonduri europene”: “Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, prieten intim si partener de afaceri al premierului, ar putea da, in curand, explicatii procurorilor de la PNA, singura institutie abilitata sa ancheteze deturnarile de fonduri europene. Pana acum, Politia si Oficiul Roman al Drepturilor de Autor (ORDA) au demonstrat ca una dintre firmele lui Vladescu s-a facut vinovata de piraterie software. Lucrurile devin insa si mai grave daca avem in vedere faptul ca societatea ministrului de Finante a beneficiat de fonduri Phare, in valoare de 50.000 de euro, in vederea realizarii a trei noi produse software pentru administrarea activitatii medicale.”

5 Septembrie 2005 – Sebastian Vladescu ii scrie lui Ilie Botos si lui Calin Popescu Tariceanu pentru a acuza Omnis Group, care astfel devine din victima vinovat.

Vladescu afirma, in pofida probelor legale aflate la dosarul cauzei, care dovedesc dincolo de orice dubiu posibil vinovatia acestuia si complicitatea lui Calin Popescu Tariceanu si a Microsoft, ca este nevinovat astfel incit pe cale de consecinta Omnis face afirmatii denigratoare fata de grupul infractional constituit de Microsoft in asociere cu acestia.

10 Noiembrie 2005 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu = Infractori

Omnis Group trimite o scrisoare Primului Ministru Tariceanu, solicitand “Deschiderea şi desecretizarea contractelor încheiate de societăţile ROMANIAN SOFT COMPANY, MEDIST şi LEADER HIGH-TECH cu instituţii publice, contracte al căror obiect include furnizarea de sisteme şi soluţii informatice, finanţate din fonduri bugetare sau din fonduri puse la dispoziţie de Uniunea Europeană”. Intr-o alta scrisoare cu acelasi destinatar, Omnis solicita Primului Ministru “în regim de urgenţă o audienţă, pentru a identifica şi adresa soluţiile de
garantare a aplicării legilor şi de eradicare a marii corupţii
”, aratand ca “deşi toţi cei implicaţi în anchetă au luat la cunoştinţă din mass-media de faptul că aţi fost informat direct asupra evoluţiei cazului pe parcursul întregii perioade de un an scurse de la identificarea furtului, ancheta şi investigaţiile au fost direcţionate în sensul transformării OMNIS GROUP din acuzator în acuzat şi din victimă în vinovat.”

6 Aprilie – 9 Iunie 2006 – Calin Popescu Tariceanu (Medist-SRI)– Sebastian Vladescu (RSC-MAI) – Microsoft = Jaf si Tilharie DNA

Procurori Nicoleta Bulgaru si Dragos Nestor Procuror Sef PTMB cad de acord : “toate aplicatiile in litigiu folosesc tehnologii MICROSOFT publice de pe Internet si, prin urmare, nu sunt originale…Aplicatiile SC OMNIS GROUP SRL reclamate ca fiind copiate au caracter de notorietate si nu constituie inovatie in domeniu…”

In Romania conform Microsoft si procurorilor, nu poti crea opere programe pentru calculator pentru platforme Microsoft, pentru ca au fost inovate si patentate de Microsoft in SUA si Irlanda. Microsoft e liber sa plagieze, pirateze si sa distribuie programele furate pe Internet – crima cibernetica.

13 Iunie 2006 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastain Valdescu – Microsoft – Procuror DNA Claudiu Dumitrescu – Procuror Sef Sectie DNA Irinel Paun = NUP

DNA, prin procurorul sef al Sectiei de Combatere a Coruptiei Irinel Paun, informeaza OG ca a hotarat, in dosarul nr. 216/P/2005 care include Rezolutia data de Nicoleta Bulgaru si Dragos Nestor, neinceperea urmaririi penale impotriva lui Ionel Manole, administrator RSC, pentru posibile infractiuni impotriva intereselor financiare ale UE, “faptele nefiind prevazute de legea penala”. Tariceanu- Vladescu – Microsoft sunt exonerati si Omnis este incriminata.

CAVEAT – DNA Modus Operandi : Presa + Secret + Celeritate = NUP

DNA primeste articole de presa scrise la comanda, astfel incit pot investiga din oficiu (tot la comanda), fara sa tina cont de plingerile legale si legitime depuse de victimele unor infractori deosebit de periculosi, fara sa accepte marturiile victimelor si probele depuse de acestea, astfel incit in cel mai mare secret sa inchida la comanda dosare “grele” cu NUP. O data NUPul dat, orice crima oricit de odioasa devine “legala”.

21 Martie – 10 Decembrie 2007 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastain Vladescu – Microsoft – Procuror Sef Sectie Doru Tulus = NUP

In urma plingerilor bazate pe probe noi depuse de Omnis la mai multe institutii competente, DNA prin Procurorul Sef Sectie Doru Tulus se sesizeaza inca odata din presa si mai da un NUP celor mentionati.

DNA, Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie, informeaza Omnis ca, prin rezolutia nr. 66/P/2007 din data de 03.12.2007, s-a decis neinceperea urmaririi penale impotriva administratorului RSC Ionel Manole, pentru folosirea ilegala de fonduri PHARE. Investigatiile concluzioneaza ca fondurile (50.000 EUR) au fost folosite pentru cumpararea unei masini, a unei centrale telefonice si pentru inchirierea de spatiu pentru birouri (Rezolutia DNA din 10.12.2007 in dosarul nr. 66/P/2007). DNA hotaraste sa nu inceapa urmarirea penala, intrucat “faptei ii lipseste latura obiectiva”.

22 Iulie 2013 – Calin Popescu Tariceanu – Sebastain Vladescu – Microsoft – Procuror Sef Sectie Claudiu Dumitrescu

Procurorul Claudiu Dumitrescu este promovat Sef Sectie DNA, si continua sa ii protejeze pe Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, Microsoft si multi altii.

Este de inteles atit timp cit acestia au fost si continua sa fie protejati de Laura Codruta Kovesi, Florian Coldea, George Maior si Mafia din MAI, si multi altii.

DNA nu raspunde solicitarilor nostre legitime si legale de a studia dosarul constituit la insistentele OLAF, refuza sa accepte probele legal constituite depuse la dosarul cauzei, ticluieste contra probe si tergiverseaza deliberat finalizarea dosarului, timp in care Microsoft si asociatii acestuia continua sa beneficieze de profiturile realizate in urma jafului si tilhariilor comise in Romania impreuna cu Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, Sebastain Ghita si multi altii.