Sebastian Vlădescu
Cobor scările Operei şi telefonul m-aduce iarăşi la realitatea cotidiană, la normalitatea de-afară şi la o lungă conversaţie despre mediul bancar şi despre un mai vechi „client” de-al meu, Sebastian Vlădescu. Dacă acum câteva zile auzisem că vrea să fie numit reprezentantul nostru la FMI, acum aflu că luptă pentru postul de Preşedinte al Băncii Comerciale Române.
În urma unor negocieri de culise, BCR a revenit liberalilor, iar CEC-ul Partidului Democrat.
Şi cum unele momente (ca-ntre bărbaţi!) nu se uită, premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a gândit să-l pună pe domnul Vlădescu la BCR. Problema ar fi că acesta din urmă nu întruneşte vechimea necesară în mediul bancar, însă, potrivit unor interese de ultimă oră (vreau să sper că nu pecuniare!), Mugur Isărescu ar fi dispus să-i acorde lui Sebastian Vlădescu o dispensă.
Alte surse susţin că, în sensul eliberării cât mai grabnice a lui Nicolae Dănilă, actualul preşedinte al BCR, s-a organizat deja o campanie media de atacuri la adresa acestuia. Fără să comentez competenţele profesionale ale domnului Dănilă, zic, totuşi, că e cam mult să-ţi angajezi fiul în banca pe care tu însuţi o conduci şi să-l mai pui şi şef la departamentul de plasamente! Păi, ce, BCR-ul e cooperativă de familie?
Probabil ca cele trei „oi de muls” din sistemul bancar la care statul este acţionar, BCR, CEC şi Eximbank, vor mai naşte încă multe bătălii sângeroase!
