Vladescu, Tariceanu, Imre – parteneri de afaceri

Miza pretului minim la tigari

Insistenta cu care ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, sustine interesele companiei producatoare de tigari Philip Morris nu pare a fi intamplatoare. In urma cu cativa ani Vladescu s-a aflat sub contract cu Philip Morris, de unde a incasat sume importante in schimbul consultantei financiare acordate acestei companii. Colaborarea lui Vladescu cu Philip Morris s-a derulat prin intermediul firmei PVB Euroconsulting SRL, unde ministrul detine si acum pachetul majoritar de actiuni. In PVB Euroconsulting SRL Vladescu l-a avut ca asociat chiar pe actualul premier, Calin Popescu Tariceanu. Tariceanu a iesit din firma in martie 2003, dar din informatiile pe care le detinem reiese ca a fost si el implicat in colaborarea cu Philip Morris.

Socoteala lui Vladescu si a lui Imre de a stabili din ianuarie 2006 un pret minim la tutun nu s-a potrivit cu cea de la Consiliul Concurentei. La numai doua zile dupa ce Finantele anuntasera ultimele schimbari la proiectul de modificare a Codului Fiscal, Consiliul Concurentei si-a facut cunoscuta pozitia printr-un aviz nefavorabil pe textul de lege prin care se intentioneaza introducerea pretului minim la bauturile alcoolice si la tutun.

Desi neaga ca ar sustine interesele producatorului de tigari Philip Morris, ministrul Sebastian Vladescu nu poate sterge colaborarea pe care a avut-o cu aceasta companie. Si evident, in aceste conditii sunt indreptatite si suspiciunile, mai ales ca Vladescu a castigat indes-tulator din urma consultantei pe care a acordat-o firmei de tigari.

Actualul ministru al Finantelor a lucrat pentru Philip Morris prin intermediul SC P.V.B Euroconsulting SRL Bucuresti, societate de consultanta financiara. Initial, firma a fost detinuta de Carmen Vladescu si de liberalul Cristian Boureanu. In iulie 1998, dupa ce a detinut pentru patru luni postul de consilier al mi-nistrului Finantelor, Sebastian Vladescu a decis sa preia
afacerea. L-a convins sa investeasca in firma si pe vechiul sau prieten, Calin Popescu Tariceanu, fiecare detinand cate 47, respectiv 48% din actiuni. Celalalt actionar, Cristian Boureanu, a ra-mas doar cu 5 procente. Din acest moment firma a primit denumirea de P.V.B. Euroconsulting, in care „P” reprezenta initiala lui Popescu-Tariceanu, „V” – de la Vladescu si „B” de la Boureanu. Intre timp, Vladescu a urcat iarasi pe fotoliul de consilier la Ministerul de Finante si apoi pe cel de secretar de stat, perioada ce a coincis cu o dezvoltare spectaculoasa a profiturilor inre-gistrate de P.V.B. Euroconsulting.

In ce priveste colaborarea cu Philip Morris, cele mai multe contracte au fost incheiate, potrivit infor-matiilor pe care le detinem, in cursul anului 2000. Adica in perioada in care si Tariceanu era ac-tionar la P.V.B. Euroconsulting. Pentru banii primiti de la compania de tigari societatea lui Vladescu si Tariceanu oferea consultanta in afaceri si ceva idei de promovare. Desi a iesit din P.V.B. Euroconsulting in martie 2003, Tariceanu a continuat, indirect, sa lucreze cu Philip Morris. In campania publi-citara din iarna 2003-2004 pentru marca de tigari L&M, Imre a oferit 70 de autoturisme Citroen C3 luate de la Tariceanu. „Castiga in 70 de zile, 70 de masini”, suna textul publicitar al Philip Morris.

Ministrul Vladescu nu a negat colaborarea cu Imre si Philip Morris, insa a declarat ca acest aspect nu prezinta importanta.

Un articol de Mihai Ciorcan