In curand, premierul nu va mai fi nevoit sa-si foloseasca secretara ca paravan pentru intalniri conspirative cu oameni de afaceri cercetati penal. Ministrul Justitiei nu va mai trebui sa faca pe niznaiul. Blonda de la Cotroceni nu va mai impresiona decat coafezele cu dezvaluirile ei despre grupurile de interese din jurul Guvernului.
Presedintele va plange in pumni cand procurorii vor da raportul direct la Palatul Victoria, pentru fiecare ministru anchetat.
Purtat pe aripile adoratiei, intaiul barbat al PNL, Calin Popescu Tariceanu, s-a ridicat, in fata femeilor liberale, sa puna capat speculatiilor privind interventia sa in cazul Dinu Patriciu. Cum? Elaborand un set de legi care sa reglementeze relatiile Justitiei cu Executivul si cu celelalte puteri ale statului.
Constitutia, statutul magistratilor, legea de functionare si organizare a Consiliului Superior al Magistraturii si cea a raspunderii ministeriale sunt insuficiente, in opinia lui Tariceanu, ofensat de statutul de „superputere” pe care si-l aroga Justitia. Cuvantul–cheie: comunicare. Aceasta nu ar fi in regula.
Potrivit presedintelui liberal, reglementarea comunicarii nu l-ar tine doar pe el la curent cu anchetele penale, ci ar avea si un rol educativ pentru oamenii de rand si pentru ziaristi. Acestia s-ar zbate, acum, intr-o lipsa crasa de „cultura politica si juridica”, creand „situatii controversate”.
Caci, intalniri si interventii care la noi par oculte sunt firesti in sistemele democratice.
Nici cazul lui George Copos, ministrul cu noroc garantat la Loterie, n-a ramas fara rezolvare. Parchetul ar urma sa informeze din timp Executivul cu privire la ancheta asupra unor membri ai Cabinetului, indiferent daca faptele sunt sau nu savarsite in timpul mandatului.
In schimb, „cercetatii” isi vor anunta public alegatorii ca au de dat niste raspunsuri procurorilor. O astfel de solutie ar fi corecta, cu conditia ca ea sa se aplice simetric si in cazul suspendarii ministrilor.
Actuala lege prevede ca membrii Cabinetului isi pot pierde functiile doar pentru fapte penale in timpul mandatului. Or, daca Parchetul este obligat sa anunte Guvernul despre actiuni penale anterioare mandatului la Palatul Victoria, atunci si suspendarea trebuie sa actioneze dupa acelasi principiu.
Grija stravezie a lui Calin Popescu Tariceanu pentru instruirea democratica a natiunii seamana cu o noua incercare a premierului de a scapa de tinicheaua Patriciu, pe care singur si-a agatat-o de coada. El incearca sa ingroape incidentul intr-o „dezbatere publica” pe chestiuni de principiu.
Or, tocmai cu acestea din urma pare a fi premierul certat. Inainte sa ceara raspunsuri la intrebarea filosofica „Ce e Justitia si ce vrea ea?”, seful Guvernului are de dat el insusi niste raspunsuri.
Daca telefonul dat procurorului general este o practica in lumea occidentala, de ce l-a tinut secret? Daca intalnirea tripartita cu Macovei si Patriciu nu continea nimic malign, de ce n-a facut-o publica? Cum putea ministrul Justitiei sa-l impiedice pe magnatul liberal sa dea in judecata statul roman pentru abuz? De ce nu a informat-o el insusi pe Macovei despre intentia lui Patriciu si a ademenit-o in biroul lui? A sunat la Parchet pentru George Copos, si el seful unui concern cu contributii de zeci de miliarde la bugetul de stat?
In lipsa unor lamuriri limpezi si oneste, orice intentie a lui Tariceanu de a (supra)reglementa relatiile dintre Executiv si Justitie va fi, de fapt, un lifting nereusit de inlaturare a ridurilor de imagine.
