— Activitatea criminala a comisarului Adrian Murea este musamalizata de sefii sai de la Directia Medicala a Ministerului Administratiei si Internelor
ZIUA a dezvaluit pe larg activitatea criminala a comisarului sef dr. Adrian Murea, medic chirurg la Spitalul Ministerului Administratiei si Internelor „Gerota”. Cu toate acestea, nimeni din cadrul MAI nu a incercat sa ne contacteze, ca sa afle despre ce este vorba. Ceea ce ne-a determinat sa adoptam o noua strategie, in scopul aflarii adevarului in ceea ce-l priveste pe acest Menghelle din spitalul „Gerota”.
In episodul trecut ZIUA a dezvaluit cum dr. Adrian Murea l-a operat pe fostul fotbalist Lica Nunweiler fara acordul acestuia. De asemenea, am aratat si ca acelasi dr. Moarte i-a furat viitorului sau socru masina Mercedes. La scurt timp de la aparitia articolului, am adresat cate o scrisoare oficiala acestei unitati spitalicesti, Directiei Medicale a MAI si chiar ministrului Vasile Blaga. Prin aceasta solicitam – in nume personal, dar si in numele familiei Nunweiler – documentele iesirii lui Lica Nunweiler din spital. In fine, dupa o scurta asteptare, chestorul Mihai Marius Dan ne-a contactat telefonic si am stabilit cu acesta o intalnire pentru a doua zi. La discutie au participat patru persoane, printre care si adjunctul directiei, Dorin Oprescu, fratele politicianului PSD, Sorin Oprescu. S-a intocmit chiar si un proces verbal in toata regula, iar discutia a fost inregistrata pe banda magnetica audio de catre ZIUA. In continuare vom relata pe larg aceasta intrevedere, astfel incat cititorii sa poata concluziona singuri nivelul de coruptie pe care l-a atins structura medicala din cadrul MAI.
„Structuri abilitate” impotente sau corupte
„In 2003-2004, nu stiu precis, Nicoleta-Mirela Nunweiler a venit la mine sa se planga ca tatal copilului ei (dr. Adrian Murea – n.r.) i-ar fi furat Mercedesul tatalui sau. L-am chemat pe Murea, care a venit cu avocatul sau. Dar eu nu-l chemasem sa-i iau cine stie ce declaratii care sa fie folosite la proces. I-am spus ca l-am chemat pentru ca avea niste probleme si sa si le rezolve asa cum spune legea. In paralel, vreau sa va spun ca s-au facut niste verificari de catre structurile noastre abilitate si furtul respectiv nu s-a confirmat. Nu vreau sa intru in amanunte pe care nu le cunosc cu exactitate”, ne-a spus chestorul Dan inca de la inceput.
Ce rezulta din aceasta prima declaratie a chestorului Dan este de-a dreptul stupefiant. Fie respectivele „structuri abilitate” sunt total impotente in ceea ce priveste constatarea adevarului evident, fie sunt corupte. Oricum, toti cei care lucreaza in aceste structuri ar trebui pensionate cat mai grabnic posibil, nefiind capabile sa descopere ceea ce ZIUA a aflat fara prea mari eforturi.
Este cat se poate de evident ca Lica Nunweiler nu i-a vandut masina dr. Adrian Murea, ci doar i-a imprumutat-o. Iar Doctorul Moarte a intocmit, impreuna cu niste complici de-ai sai, acte false de vanzare-cumparare a Mercedesului, tocmai cand proprietarul se afla internat in Spitalul de Urgenta Floreasca. Tot asa a procedat si in cateva escrocherii imobiliare, pe care Parchetul n-a fost capabil sa le instrumenteze pana in prezent, dupa ani buni de investigatii. Ca atare, ce rezulta din concluziile „structurilor abilitate” ale MAI, comunicate de chestorul Dan? Ca acestea contribuie la protejarea unui infractor in halat alb, de care orice pacient care se afla in preajma lui ar trebui sa se teama. Si spunem asta deoarece Comisarul Moarte este vinovat, iar instantele de judecata nu vor putea sa nu-l trimita dupa gratii, la un moment dat.
Minciuni medicale
Ce n-a precizat superiorul Doctorului Moarte, erijat in avocatul acestuia, este faptul ca biletul de iesire din spital al pacientului Lica Nunweiler a fost intocmit dupa evadarea acestuia din unitatea medicala.
Normal, ar putea spune multi, am putea crede si noi. Doar nu era sa fie intocmit inainte de externare. Da, insa biletul a fost intocmit daca nu de dr. Murea, cel putin cu stirea acestuia. Situatie in care putea influenta intocmirea acestui document. Si mai e ceva. Nu stim daca in mod intentionat sau nu, dar pe biletul de externare citat de chestorul Dan s-a trecut faptul ca pacientul a suferit doua interventii chirurgicale, in urmatoarea ordine: intai de colecist si apoi de hernie. Ceea ce este cat se poate de mincinos. Ba mai mult, pacientul Nunweiler s-a internat pentru operatia de hernie, iar nu pentru cea de colecist.
Din spusele sefului Doctorului Moarte rezulta ca dr. Dumitru Popa, dr. Constantin Lacatusu si dr. Murea au efectuat cele doua operatii. Realitatea este insa alta: primii doi l-au operat pe Lica Nunweiler de hernie, pe baza acceptului acestuia, Murea practicand ulterior inca o operatie, fara a fi autorizat de pacient ori de familie in acest sens. Ceea ce inseamna ca Mihai Marius Dan minte, incercand sa-l acopere pe dr. Murea-Menghelle. Sau cel putin ca a fost dezinformat. Venind in sprijinul comisarului sef Murea, dr. Dorin Oprescu (foto), adjunctul acestuia, ne-a asigurat ca, „in mod curent, ambele probleme (medicale -n.r.) se pot rezolva in cadrul aceleiasi operatii, sub aceeasi anestezie generala”. „Colegiul Medicilor ar putea verifica daca a fost luata semnatura de la pacient, pentru acceptarea interventiei chirurgicale. Dar chirurgul intra-operator (ceea ce nu este cazul dr. Murea, care n-a participat efectiv la operatia de hernie a lui Nunweiler – n.r.), daca constata, dupa ce a deschis pacientul, care e cauza reala a suferintei, poate face inca o interventie chirurgicala in acelasi timp. In acest mod evita ca pacientul sa fie deschis inca o data, pentru o noua interventie chirurgicala”, a sustinut fratele lui Sorin Oprescu.
Fara comentarii
Chestorul Dan a continuat, in cadrul discutiei purtate cu reporterii ZIUA, sa-l apere pe Doctorul Moarte.
„Nu este adevarat ca i-as fi ridicat dr. Adrian Murea dreptul de libera prectica, asa cum a aparut in ZIUA, si nici nu i-am interzis accesul Mirelei Nunweiler in spital. I-am explicat ca lucrurile pe care Murea le face sau le-a facut in timpul sau liber sunt treaba lui, iar acuzele care i se aduc sunt de resortul altei structuri. Directia Medicala n-a intocmit nici un fel de dosar referitor la dr. Adrian Murea. La vremea respectiva nu se stia nimic despre o implicare a sa in vreo mafie imobiliara, cum ii spuneti dumneavoastra, despre faptul ca-si tortura copilul, ca a batut niste gardieni publici, care nici nu erau gardieni publici, si nici de operatia suportata de Lica Nunweiler la spitalul Gerota. Doar despre Mercedes era vorba. Atatia ani, nici tata, nici fiica n-au reclamat nimic despre asa-zisul furt al masinii respective. In mod normal, pacientul Nunweiler trebuia sa ne adreseze o plangere, atunci sau acum, dar a facut-o fiica sa in locul lui. Fie si asa, Colegiul Medicilor poate ancheta cazul si poate da un verdict. Imi pare rau, dar se arunca cu noroi intr-o anumita structura, si structura medicala a ministerului este una tanara, in formare. Este destul de neplacut pentru noi. La internarea lui Lica Nunweiler s-a retinut, conform biletului de trimitere, diagnosticul de hernie inghinala. Diagnosticul stabilit de Camera de garda a spitalului Gerota a fost hernie inghinala dreapta si colecistita cronica. La externare s-a mentionat in biletul de externare: bolnavul in varsta de 62 de ani s-a internat la sectia de chirurgie pentru dureri la hipocondrul drept, greturi, varsaturi. Toate aceste fise ale noastre sunt inseriate si indosariate, deci nu poate fi vorba despre contrafaceri. Instantele de judecata pot avea acces la acestea, la fel si Colegiul Medicilor. Investigatiile medicale efectuate in cursul internarii au stabilit diagnosticele de colecistita cronica litiazica, hernie inghinala dreapta, pentru care s-a practicat cura chirurgicala. S-a intervenit chirurgical, sub anestezie generala, cu intubatie. S-a practicat colicistomie rectangulara laparoscopica – tehnica nemutilanta – si cura chirurgicala a herniei, procedeu retrofunicular. Evolutia post-operatorie favorabila se externeaza pe cale de vindecare, cu recomandari”, ne-a explicat chestorul.
Opinii fascinante
Logica sefilor dr. Adrian Murea este una cat se poate de stupefianta.
Astfel, unui pacient care se duce la dentist pentru extractia unei masele i se mai pot extrage alte trei, daca stomatologul considera ca nefericitul sufera. Parerea suferindului nu conteaza. Ne este greu sa credem ca dupa asemenea principii gaunoase functioneaza sistemul medical al MAI, insa n-avem alternativa. Cel putin deocamdata. Totusi, bine ca n-a fost vorba despre extractia unui rinichi – ca sa mai dam un exemplu – ca Doctorul Moarte sa ia initiativa de a-l elimina si pe cel de-al doilea.
Bomboana de pe coliva
Pentru o indelungata perioada de timp, inainte, dar si dupa 1989, dr. Sisman a fost seful Directiei Medicale a Ministerului de Interne. Dupa el a venit la carma acestui sistem medical generalul Nicolae, care a condus destinele institutiei pana in anul 1997, cand a fost avansat. El a fost inlocuit de Mihai Marius Dan, adus din sistemul penitenciar, mai precis de la puscaria din judetul Arges. Asupra ascensiunii impresionante a actualului chestor, a persoanelor care i-au dat o mana de ajutor in cariera si a altor implicatii picante, vom reveni intr-un articol viitor. Sisman a murit la un moment dat, iar sotia lui a ramas singura pe lume. Fiind foarte batrana si bolnava, actualul chestor Dan s-a simtit dator sa aiba mare grija de ea, ajutand-
o in diverse moduri, inclusiv cu internari la spitalul „Dimitrie Gerota”. Din informatiile noastre, pacienta Sisman a fost internata in spitalul MAI circa patru luni de zile. Fiind suferinda de multiple afectiuni, in cele din urma si-a dat si ea obstescul sfarsit. Iar, din cate se pare, apartamentul acesteia din cartierul Drumul Taberei a ajuns chiar la binefacatorul Mihai Marius Dan.
Chestorul neaga
Chestorul Mihai Marius Dan a negat faptul ca ar fi intrat in posesia apartamentului sotiei dr. Sisman. „Nu este adevarat. Se poate verifica. Doamna Sisman a insistat sa-mi lase apartamentul, dar nu am acceptat. Avea 79 de ani, o varsta pe care speram sa o atingem cu totii. Ea a fost ingrijita de colegii din spitalul Gerota, nu de dr. Murea. Nu fac parte din mafia imobiliara. Apartamentul familiei Sisman este gol la ora actuala, iar in sase luni, Primaria va decide soarta acestuia. Eu am luat legatura, pana acum, incerc… cu toti mostenitorii, daca exista asa ceva. N-am acceptat niciodata ceva de la dansa. Imi place ca ati atins acest subiect vulnerabil si sunt convins ca numele meu este pe buzele unor colegi din spital. Vrand-nevrand, unii care nu-si vad de treaba si sunt mai putin constiinciosi se simt deranjati de mine. Anonimele se poarta, senzationalul pe la colturi este specific balcanic, dambovitean, bucurestean”, ne-a spus chestorul Dan.
Investigatiile continua
Vrem sa-l asiguram pe aceasta cale pe seful Directiei Medicale a MAI de faptul ca investigatia noastra nu are la baza nici macar o anonima cat de mica. De asemenea, toate declaratiile adunate in urma investigatiilor efectuate de ZIUA sunt inregistrate pe suport magnetic audio. Ca nu ne vom dezvalui sursele, asta e cu totul altceva si oricum nu contravine legii.
In final, sa mai spunem ca onor chestorul dr. Mihai Marius Dan ne-a asigurat ca ne va comunica fosta adresa a familiei Sisman, pentru a putea continua investigatiile printre vecini, la primarie etc. Si o vom face, negresit.