Corina Creţu, CUCERITĂ de Bill Gates

Bill Gates - Corina Creţu

Bill Gates – Corina Creţu

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedintele Comisiei pentru Dezvoltare a PE, a coprezidat, la Strasbourg, reuniunea extraordinară a comisiei, care l-a avut invitat de onoare pe Bill Gates, fondatorul Microsoft, principal donator privat pentru acţiuni umanitare şi ajutor. „Comisia de Dezvoltare înseamnă, de fapt, relaţia noastră cu ţările în curs de dezvoltare, iar Bill Gates este donatorul privat cel mai important. O singură persoană donează pentru dezvoltare, pentru ajutor umanitar, mai mult decât jumătate din UE”, spune pentru gândul Corina Creţu şi precizează că ideea de a-l invita la comisie pe Gates i-a aparţinut. „Am propus, anul trecut, să-l invităm în Parlamentul European şi, spre surprinderea noastră, a acceptat să vină să ne vorbească despre planurile şi proiectele sale, cu focalizare pe ţările foarte sărace din Africa”.

Bill Gates, modest şi realist

Corina Creţu se declară cucerită de Bill Gates. „M-a impresionat foarte mult. Prin modestia lui, prin realism… Un om absolut normal şi foarte bine pregătit, cu o filozofie de viaţă impresionantă, care consideră că este în detrimentul copiilor să le laşi pe mână o avere foarte mare. Gates a cedat 40 la sută din averea sa celor cu mari probleme, copiilor săi lăsându-le moştenire o sumă fixă”, spune ea. Europarlamentarul român l-a cunoscut pe miliardar cu mulţi ani în urmă, în timpul unei vizite oficiale a fostului preşedinte Ion Iliescu în SUA. „La finalul întâlnirii pe care am avut-o, atunci, cu Bill Gates, i-am spus că îl aşteptăm în România, iar el mi-a replicat că a mai fost, dar că i-ar face plăcere să revină, mai ales în această nouă calitate a sa, de filantrop, de contributor la dezvoltarea globală. A rămas să facem un proiect şi să-i adresăm o invitaţie. Poate pentru 2012. Am putea organiza atunci o conferinţă cu oameni de afaceri, ONG-uri, cu românii care au bani. Ceea ce face Bill Gates ar putea fi un exemplu şi pentru ei”, crede Corina Creţu.