Anchete în Austria, SUA şi România: de la contractul cu EADS pentru securizarea frontierelor, la vârful Microsoft

EADS

EADS

O amplă investigaţie a fost deschisă la nivel internaţional asupra contractelor încheiate de statul român cu mari companii în domeniul IT. Primele vizate sunt corporaţiile Microsoft şi Fujitsu – cei mai importanţi subcontractori ai EADS în proiectul privind securizarea frontierelor. Astfel, două anchete – una derulată de procurorii austrieci şi cealaltă de Departamentul de Stat al SUA – demască ţesătura de relaţii prin care sume fabuloase au fost dirijate de guvernele de la Bucureşti, în ultimii zece ani, către Microsoft şi Fujitsu Sistems Technology (care, la rândul lor, au angajat zeci de subcontractori români care au prins astfel câte o sumă consistentă din mega-contractele pentru securizarea şi, mai apoi, informatizarea României).

În paralel, în România, s-au adunat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), zeci de dosare privind informatizarea României (de la contractul pentru securizarea frontierei şi până la platformele e-guvernare şi deminimis). Toate au fost preluate de un singur procuror. Reunirea acestor dosare presupune inclusiv redeschiderea unor anchete deja clasate.

Omul-cheie: Claudiu Florică, un ilustru necunoscut

Mega-afacerea privind securizarea frontierelor României a prins rădăcini nu în 2004, la semnarea contractului cu concernul franco-german, ci în 2002, când ministrul de atunci al comunicaţiilor Dan Nica a discutat fiecare detaliu, în cadrul unei întâlniri organizate la Roma, cu şefii EADS, Fujitsu şi Microsoft.

Aşa arată documentele aflate acum pe masa procurorilor austrieci. Actele au fost furnizate Parchetului din Viena de actuala conducere a Fujistu – o parte dintre acestea fiind comunicări recuperate din serverele companiei, iar concluzia este că angajaţi din România ai Fujitsu ar fi mituit guvernanţi.

Potrivit aceloraşi documente , omul-cheie al întregii afaceri este Claudiu Florică, un ilustru necunoscut în România. Florică este cel care – susţin anchetatorii austrieci – a organizat şi intermediat întâlnirea din 2002, de la Roma, suportând chiar costurile de deplasare pentru delegaţia română.

Florică este nimeni altul decât fostul director al Fujitsu România, dar şi primul angajat EADS la Bucureşti.

EADS – milioane în avans pentru contractul cu statul român

Aceleaşi acte furnizate procurorilor austrieci de Fujitsu arată că, pentru a obţine contractual cu statul roman (aşa cum garantase Claudiu Florică), EADS a plătit către Fujitsu România, în 2004 – adică, cu un an înainte de semnarea contractului – 4 milioane de euro plus TVA.

EADS a achitat această sumă către Fujitsu România (care urma să devină apoi principalul său subcontractor în România), în baza unui contract de consultanţă semnat, din partea Fujitsu, de acelaşi Florică.

În plus, un audit intern făcut de Fujitsu începând din 2010 a arătat că firma austriacă a făcut plăţi pentru “servicii neprestate” de consultanţă, mentenanţă şi training către firma Profinet Aktiengesellschaft, controlată tot de Claudiu Florică. Profinet a fost dizolvată în 2007, nu înainte de a subcontracta şi servicii de consultanţă pe contractul privind securizarea frontierei române.

 

  • În 2006, Fujitsu a subcontractat de la EADS livrarea unui Sistem Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat a României

“BĂIATUL DEŞTEPT”. Claudiu Florică a luat bani de la Fujitsu pentru firmele sale

Claudiu Florică este acuzat că a redirecţionat sume de ordinul milioanelor de euro din bugetul Fujitsu România către firme controlate de el. Astfel, din poziţia de director al Fujitsu România, în 2004, Florică a subcontractat consultanţă cu Profinet şi Gessa Advisory, astfel încât compania austriacă să devină partenerul EADS la securizarea frontierelor României.

În plus, şi după ce a părăsit postul de director al Fujitsu România, la finele lui 2004, Florică a căpuşat contractele derulate de compania austriacă cu statul român. Practic, el şi-a înfiinţat firme care, până anul trecut, au fost subcontractori ai Fujitsu pe contractele companiei cu instituţii publice din România. E vorba despre firmele Dimsoft şi Dconect, care în 2005 şi 2006 au devenit subcontractori ai Fujitsu pe contracte derulate cu Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public. Cele două firme au încasat ultimelefacturi în vara lui 2013.

Vasile Blaga, Ioan Rus şi Ion Ţiriac – trei vechi prieteni şi un contract

Prietenia dintre Vasile Blaga şi Ioan Rus este de notorietate şi datează de peste 20 de ani. La fel ca şi relaţia dintre Ioan Rus şi Ion Ţiriac. Numele celor trei sunt legate de contractul cu EADS şi în documentele de pe masa procurorilor austrieci.

  • VASILE BLAGA. În 2005, fostul ministru de interne devenea eroul renegocierii contractului cu EADS şi anunţa că valoarea a fost diminuată de la un miliard de euro la 524,5 milioane de euro, cu posibilitatea de subcontractare de încă 350 de milioane de euro. În acelaşi timp însă, principalul partener al EADS – Fujitsu încheia un contract cu Ministerul Educaţiei, unde soţia ministrului de interne, Violette Blaga, era şefa Direcţiei Juridice şi de Control. În plus, unul dintre principalii parteneri de afaceri ai ginerelui lui Vasile Blaga, firma Nei Guard, a devenit unul dintre micii subcontractori ai EADS.
  • ION ŢIRIAC. UNICREDIT, banca controlată de omul de afaceri a fost cea prin care s-au făcut plăţi către Fujitsu, subcontractor al EADS pe actele adiţionale 2 şi 3 din contractul pentru securizarea frontierelor. La o singură tranşă de peste 31 de milioane de euro, banca a pretins o taxă de factoring, dobânzi şi alte cheltuieli (inclusiv taxe bancare şi comisioane), în valoare totală de 515.707 dolari, după cum se arată în documentele transmise de Fujitsu Parchetului din Viena. În plus, concernul Daimler-Chrysler, reprezentat în România de omul de afaceri Ion Ţiriac, deţinea 37 la sută din EADS.
  • IOAN RUS. În 2003, Ioan Rus – ministru de interne la acea dată – declara că furnizorul autospecialelor de supraveghere a graniţelor (Volkswagen Transporter) a fost firma britanică BAE Systems, care nu era producător al vehiculelor, ci doar instalase echipamentele. În documentele lor, procurorii austrieci fac referire şi la această declaraţie.

SCHEMA DUPĂ CARE SUBCONTRACTORII AU ÎNCASAT 115,4 MILIOANE DE DOLARI din 122,6 milioane contractaţi de Fujitsu

Cheltuileli pe softuri

contractul principal

– 54,6 milioane dolari (din care Licenţe Microsoft 25,8 milioane dolari, Finanţare 11 milioane dolari, SUBCONTRACTANŢI 15,6 milioane dolari,

actul adiţional 1

– 19,4 milioane dolari (Licenţe Microsoft 7,6 milioane, Finanţare 3,9 dolari,SUBCONTRACTANŢI 7,2 milioane dolari

acte adiţionale 1+3

– 26,2 milioane dolari + TVA 5 milioane (Licenţe Microsoft 12,3 milioane, Finanţare 0,52 dolari, SUBCONTRACTANŢI 11,5 milioane dolari,

act adiţional 4

– 22,5 milioane dolari + 4,3 milioane dolari (Licenţe Microsoft 10,6 milioane, Finanţare 0 dolari, SUBCONTRACTANŢI 9,4 milioane dolari

TOTAL

122,6 milioane dolari + 9,2 milioane dolari (Licenţe Microsoft 56,3 milioane, Finanţare 56,3 milioane dolari)

SUBCONTRACTANŢI 115,4 milioane dolari