Mărturii cuprinse în documentul DNA transmis Camerei Deputaţilor
Pentru ca Microsoft să obţină acest contract, managementul Microsoft din România, din acea vreme, şi anume Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, au fost condiţionaţi de către Claudiu Florică să împuternicească firma FSC Austria ca unic reprezentant şi mandatar al Microsoft.
A doua zi, Dragoş Stan şi Claudiu Florică mi-a spus că în contul firmei off-shore ce urma să fie înfiinţată, trebuiau să fie virate nişte sume de bani de la Fujitsu Siemens Computers prin intermediari, sume de bani pe care eu la indicaţia celor doi să le plătesc altor persoane fizice sau juridice. Tot în aceste împrejurări Dragoş Stan mi-a spus că pot începe prin a retrage o sumă de bani pe care să o dau lui Silviu Hotăran. Le-am precizat celor doi că am o prietenie veche şi foarte bună cu Silviu Hotăran şi că nu îndrăznesc să-i ofer acestuia vreo sumă de bani întrucât nu ar primi şi mi-aş strica şi prietenia. Florică Claudiu a replicat că Hotăran nici nu merită vreo sumă de bani întrucât i-a făcut el planul la Microsoft pe anul 2004.
La circa o lună de la deplasarea la Zurich, am fost contactat de Claudiu Florică care mi-a solicitat să vorbesc la bancă, să-i trimit lui Florin Pletea suma de 70.000 dolari. Mi-a spus să iau legătura cu funcţionarul bancar întrucât acesta ştie ce trebuie să facă. Îmi amintesc că m-am deplasat la Zurich pentru efectuarea acestei plăţi dar nu pot preciza dacă m-am deplasat singur sau împreună cu altă persoană. I-am spus funcţionarului bancar că Florică Claudiu mi-a solicitat să efectuez plata a 70.000 dolari din contul personal într-un cont a lui Pletea Florin, iar acesta mi-a precizat că ştie despre ce este vorba.
Rolul Microsoft, deţinătorul legal al dreptului legal al dreptului de utilizare a licenţelor, a fost de a livra bunul contractat. Pe de altă parte, certificatele de acceptanţă emise de Microsoft au fost întocmite în fals de către Claudiu Florică prin intermediul presiunilor pe care le-a pus asupra lui Ovidiu Artopolescu şi Florin Pletea, angajaţi Microsoft, pentru a putea justifica în FSC necesitatea, livrarea şi acceptarea serviciilor fictive din cadrul contractelor cu Profinet şi Colina. Practic, certificatul de acceptanţă nu avea nici o valoare reală.