Cum erau instruiţi directorii MICROSOFT să obţină contracte prin orice mijloace

Dragoş Rişcanu

Dragoş Rişcanu

„Am tot aşteptat să citesc, să văd o analiză legată de adevărata structură a acestui sistem de corupţie inimaginabil. Am constat că de fapt în primul rând ne confruntăm cu o mega confuzie marca Microsoft, pentru că Microsoft, aşa cum menţionează în aceste scrieri < Evangheliste > a dezvoltat politici, strategii şi metode care în primul rând au ca obiectiv inducerea deliberată în eroare a pieţelor, decidenţilor şi a publicului larg. Astfel, Microsoft continuă să fie percepută ca o companie etalon”, a afirmat Dragoş Rişcanu, specialist IT.

Specialist IT: Siemens şi Microsoft au dat şpăgi de sute de milioane în Europa

„Începând din ianaurie 2009, odată cu intrarea în pâine a domnului Barack Obama, Statele Unite şi-au schimbat foarte mult optica promovată în timpul celor două administraţii Bush, în mai multe domenii, unul dintre ele fiind corupţia. Compania Siemens a fost obligată, în baza unor mai multe investigaţii făcute de Deaprtment of Justice, să plătească, la un moment dat, o amendă pentru acte de corupţie comise în Europa, în jur de două miliarde de dolari şi, printre altele, să-şi aresteze 18 directori, printre care şi directori generali. Toate bune şi frumoase, numai că Siemens a venit şi a spus: domne, ne schimbăm şi noi din momentul ăsta politicile. Şi atunci au venit înapoi la autorităţile americane şi au spus: într-adevăr, am dat şpagă sute de milioane, dar nu singuri, împreună cu Microsoft. Şi atunci, americanii, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, au zis: aţi dat şpagă cu Microsoft, atunci Microsoft trebuie să plătească, în conformitate cu legea, pentru că Microsoft în Statele Unite nu este mai presus de lege (…) Microsoft are în clipa de faţă ascunşi în conturi off-shore peste 100 de miliarde de dolari”, a declarat Dragoş Rişcanu.

Vezi tot articolul