Fost sef al Corpului de Control al Ministerului de Justitie in mandatul Monicai Macovei, procurorul Paul Silviu Dumitriu va detine de acum inainte doua functii de conducere in cadrul DNA. Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, l-a numit pe magistratul Paul Silviu Dumitriu in functia de adjunct al Sectiei de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie, informeaza Europa FM.
Functia de adjunct al Sectiei a II-a din cadrul DNA a ramas libera dupa ce Mariana Alexandru, procurorul care se ocupa de dosarul Gala Bute in care apare si numele Elenei Udrea, a decis sa iasa la pensie luna trecuta.
Practic, cu aceasta numire prin delegare, procurorul Paul Silviu Dumitriu devine propriul sef in cadrul Sectiei a II-a. Si asta pentru ca magistratul ocupa din luna martie a acestui an si functia de sef al Serviciului de combatere a infractiunilor de coruptie impotriva intereselor financiare ale Comunitatii Europene, serviciu in cadrul sectiei a II-a, arata Europa FM.
Potrivit postului de radio citat, Paul Silviu Dumitriu are o vechime in magistratura de 16 ani, iar din 2007 lucreaza la Directia Nationala Anticoruptie. In 2013, el a semnat, alaturi de zeci de colegi din cadrul DNA, o scrisoare in care cerea ca numirea procurorilor sa nu se faca pe alte criterii decat cele profesionale.
Printre altele, procurorul a instrumentat dosarul Matusa Tamara, in care fostul premier Adrian Nastase a fost achitat, dar si dosarul Transformatorul, in care a fost condamnat la inchisoare pentru coruptie fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.
Inainte de venirea la DNA, Paul Silviu Dumitriu a fost Seful Corpului de Control al Ministerului Justitiei, condus la acea vreme de Monica Macovei. Ulterior, odata cu ocuparea portofoliului de catre Tudor Chiuariu, Paul Silviu Dumitriu a fost demis.