Presedintele Traian Basescu a avertizat ca, in prezent, controlul parlamentar asupra serviciilor de informatii este „foarte slab” si a cerut ca, imediat dupa alegerile prezidentiale, sa se gandeasca un sistem mult mai complex de control, care sa fie „adaptat capacitatii formidabile” pe care au dobandit-o SRI si SIE sub mandatul sau.
Acesta a sustinut, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, ca nu s-a fi ajuns la scandalul prezumtivului caz Victor Ponta – ofiter acoperit – Teodor Melescanu daca „am fi avut un control parlamentar corect”.
„Din pacate controlul parlamentar e foarte slab, as indrazni sa spun ca controlul pare a fi invers”, a acuzat Traian Basescu. Comisia parlamentara de control a SIE este condusa de senatorul PNL Mihaita Calimente, de formatie profesor de sport, si de socrul premierului, Ilie Sarbu.
„In timpul meu s-a investit enorm in cresterea fortei serviciilor de a-si indeplini misiunea” iar in prezent „solutiile de control asupra serviciilor sunt mult prea slabe fata de forta pe care serviciile o au”.
In aceste conditii, seful statului recomanda ca „imediat dupa alegeri sa se gaseasca o formula prin care serviciile sa fie ceea ce trebuie sa fie, instrumente pentru adoptarea deciziilor politice corecte si nu cumva sa ajungem la situatia in care serviciile sa poata controla un guvern, o comisie”.
„E in fibra oricarui serviciu sa isi extinda capacitatea de a controla cat mai mult, uitati-va si in SUA si in alte tari, unde s-au constatat abuzuri”, a spus Traian Basescu, care a precizat insa ca nu a constatat pana in prezent alte abateri in afara de „implicare politica a SIE prin Melescanu” in ceea ce priveste presupusa apartenenta a lui Victor Ponta la SIE si pensionarea in cadrul serviciilor de informatii, care a fost „asezata altfel decat MApN”, chestiune in care „tata-socru a fost deplin implicat impreuna cu dl Melescanu”.
Aceste doua evenimente au constituit „influente ale SIE prin directorul serviciului in decizia politica” dar seful statului a precizat ca „nu (…) suntem intr-o situatie critica”.
„Insa o spun public – serviciile au devenit extrem de puternice si performante si tentatia oricarui serviciu e sa acapareze cat mai mult control si influenta. Va trebui ca imediat dupa alegeri sa se gandeasca un sistem mult mai complex, adaptat capacitatii formidabile pe care o au cele doua servicii, pentru ca ele sa fie controlate. Acest lucru il voi lasa pe notita celui care va castiga alegerile”, a subliniat presedintele.
El a temperat insa tonul, precizand ca este vorba de „un semnal nu de alarma, ci legat de ce trebuie facut”: „Misiunea mea a fost sa le fac foarte puternice, misiunea urmatoarei legislatii e sa le si controleze. Trebuie prevenita orice tentatie a unui sef de serviciu sa intre in jocurile politice pentru ca el intra cu toata forta sistemului”.