KOVESI DEMISIA LEGALA !

dumbrava-kovesiJudecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, i-a transmis o scrisoare președintelui ales Klaus Iohannis, în care îi propune să aibă în vedere şapte măsuri esenţiale.

1. Să denunţe pactul de coabitare între preşedinte şi premier. „Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, un astfel de pact este unul în afara Constituţiei României. Nu pot fi făcute înţelegeri politice pe seama funcţionării justiţiei, în condiţiile în care Constituţia şi legile organice sunt cele care jalonează activitatea şi funcţionarea justiţiei.”

2. Să nu facă troc politic privind numirile în funcţiile de conducere ale celor mai importante instituţii judiciare. „Vă solicit ca din perspectiva funcţiei de Preşedinte, în acord cu care trebuie să vegheaţi la buna funcţionare a autorităţilor publice, să interveniţi public şi decisiv pentru a rupe acest lanţ al implicării politicului în numirea în funcţii de conducere la cele mai importante structure ale sistemului judiciar.”

3. Continuarea procesului de ridicare a imunităţii parlamentarilor anchetaţi. „Există cereri ale Procurorului General de ridicare a imunităţii unor parlamentari respinse fără o justificare de către Parlament, şi mă refer la domnii senatori şi deputaţi, printre alţii: Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Laszo Borbely, Vlad Cosma, Ion Stan. Trebuie reluată procedura în cazul acestor parlamentari, iar Plenul Parlamentului să dea liber justiţiei în a verifica acuzaţiile aduse de procurori. De asemenea, este nevoie, până la modificarea Constituţiei României, de o nouă lege privind ridicarea imunităţii prin care să se prevadă în mod clar ridicarea barierelor nejustificate în îndeplinirea actului de justiţie.”

4. Să verifice că niciun judecător sau procuror nu este colaborator al serviciilor de informaţii.

5. Să intervină pentru reincriminarea presiunilor asupra justiţiei (articolul 276 din Codul Penal) şi pentru aplicarea deciziilor de incompatibilitate.

6. Să se implice în găsirea unor soluţii pentru confiscarea specială şi extinsă a bunurilor şi sumelor de bani ale celor condamnaţi pentru infracţiuni, în special de corupţie şi de criminalitate organizată.

7. Să intervină pentru asigurarea finanţării corespunzătoare a Justiţiei.

Scrisoarea integrală a judecătorului prezentată site-ul stiripesurse.ro.