Milioane de dolari ar fi fost oferiţi pentru a ”susţine” înţelegerea importanţei programului CIA în România

România ar apărea pe lista închisorilor secrete ale CIA, în centrul de detenţie deschis pe teritoriul României fiind interogaţi mai mulţi prizonieri ai Agenţiei Centrale de Informaţii suspectaţi de legături cu grupări teroriste, relatează un blog al Washington Post, unde informatia este asumata de Adam Goldman si Julie Tate.

În versiunea publică (care poate fi citită aici) a raportului Comisiei de Informaţii din Senatul SUA privind programul de interogare al CIA sunt secretizate o serie de informaţii, inclusiv ţările în care ar fi existat închisori secrete ale Agenţiei Centrale de Informaţii, scrie Washington Post, adăugând că detalii din document permit decodarea acestor centre de detenţie.

Potrivit Washington Post, în raport sunt menţionate închisori din cinci ţări: Polonia, România, Lituania Afganistan, Thailanda, acestea fiind desemnate prin culori. Astfel, presupusa închisoare secretă a CIA din România figurează drept „detention site black”, pentru Polonia este folosit albastru, pentru Lituania violet, pentru Thailanda verde, iar pentru Afganistan, unde ar fi existat mai multe închisori, sunt folosite patru culori.

Iată ce se scrie despre înfiinţarea Detention Site Black.

Milioane de euro în plus faţă de ce au cerut agenţii din România

”CIA a încheiat un acord cu (…) din ţară pentru a găzdui un centru de detenţie al CIA, în 2002. În 2003, Centrala CIA a cerut reprezentaţilor CIA din ţară să identifice modalităţi de a sprijini pe (…) din Tară ca să ”demonstreze la cel mai înalt nivel al guvernului Tării că apreciem profund cooperarea şi sprijinul” oferit pentru programul de detenţie. Agenţii din Ţară au oferit drept raspuns un ”wish list” în valoare de (…) milioane de dolari (…). Centrala CIA a oferit agenţilor din Ţară cu (…) milioane de dolari mai mult decât aceştia ceruseră drept subsidii pentru (…). Deţinuţii CIA au fost transferaţi în Detention Site Black din Ţară în toamna anului 2003.

În august 2003, ambasadorul SUA din Ţară a vrut să contacteze oficiali ai Departamentului de Stat pentru a se asigura că Departamentul de Stat are ştiinţă despre existenţa facilităţii de detenţie CIA şi de ”potenţialul său impact asupra politicii noastre vizavi de guvernul Ţării”. Agenţii CIA i-au spus ambasadorului că nu este posibil şi că nimeni din Departamentul de Stat, nici chiar secretarul de Stat nu a fost informat despre facilitatea CIA dinŢară. Ambasadorul a descris pozitia CIA drept inacceptabilă şi a cerut un document semnat ”măcar de consilierul pentru securitate naţională al Preşedintelui” care să descrie programul, inclusiv o declaraţie cum că metodele de interogare ale CIA ”respectă standardele legale si umane”, precum şi un ordin explicit conform căruia el, ambasadorul, nu ar avea dreptul să discute despre aceasta cu Secretarul de Stat. Centrala CIA a cerut intervenţia secretarului de Stat adjunct Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul SUA. Armitage a cerut CIA să îi informeze pe el şi pe secretarul de Stat, astfel încât să nu fie luaţi pe nepregătite când ambasadorul mai are întrebări.”

Ambasadorii SUA în România în această perioadă au fost: Michael Guest (24 septembrie 2001-8 iulie 2004) şi Jack Dyer Crouch II (iulie 2004-februarie 2005).

Ofiţeri CIA incompetenţi şi vulnerabili contrainformativ

Documentul arată apoi că în mai 2004, după ce s-a aflat despre tehnicile inumane folosite la închisoarea Abu Ghraib din Irak, acelaşi ambasador din”Ţară” a cerut CIA să prezinte informaţii că respectă standardele tehnicilor de interogare.

”În 2005, şeful Black Detention Site, unde mulţi dintre deţinuţi erau considerati ”de mare valoare”, s-a plâns că şefii din Centrala CIA ’se pare că îi trimit ofiţeri incapabili, noi, total neexperimentaţi sau pe oricine pare sa fie dispus să vina aici în orice moment”, ceea ce duce la ”obţinerea de informaţii mediocre sau, aş putea spune, nefolositoare’”.

”Am observat o detriorare asemănătoare a calităţii personalului detaşat la site… Dacă acest program reprezintă cu adevărat una dintre cele mai secrete activităţi ale Agenţiei, atunci nu are nicio logică ca ofiţeri neexperimentaţi, marginali, incompetenţi şi cu potenţiale probleme pe partea contrainformativă să ajungă la acest site. Este important să iniţiem un program riguros de pregătire.”

Povestea lui Janat Gul

Janat Gul este detinutul de la Detention Site Black desprecare raportul prezinta cele mai multe detalii.

Janat Gul, considerat un colaborator apropiat al liderilor al-Qaida, ar fi fost unul dintre prizonierii interogaţi la închisoarea din România.

În aprilie 2005, cel care conducea centrul de detenţie din România raporta că acesta nu este un colaborator al reţelei teroriste, ci „mai degrabă un ţăran puţin educat cu o viziune foarte simplă asupra vieţii”. „A încercat să câştige ceva bani prin muncă puţină, astfel că a fost convins că uşurinţă să transporte oameni şi să facă comisioane pentru persoane de pe lista noastră”, mai raporta şeful centrului de detenţie, precizând că Janat Gul n-a avut acces la genul de informaţii dorite de CIA.
Hassan Ghul, prins în ianuarie 2004 în regiunea kurdă a Irakului, a stat două zile la o închisoare CIA din Afganistan după care ar fi fost transferat în România, unde ar fi fost supus tehnicilor de interogare ale Agenţiei, fără a oferi însă noi informaţii, după ce în Afganistan oferise o serie de detalii privind activităţile Al-Qaida din Pakistan.

La centrul din România ar fi ajuns, în mai 2005, şi Abu Faraj al-Libi, considerat de CIA ca fiind al treilea în ierarhia al-Qaida, cu un rol important în acţiunile reţelei la nivel global, inclusiv în planificarea unor atacuri pe teritoriul american.
Deşi a fost supus tehnicilor de interogare ale CIA, al-Libi nu a oferit informaţii importante, anul următor fiind transferat la Guantanamo.