DNA face poliţie politica – Kovesi „nu ştie” metode SECURITATE … MICROSOFT ştie şi aplica !

Judele Adrian Podea, prins de DNA cu aceleaşi metode aplicate de el când lucra pentru Securitate

laura-codruta-kovesiCulmea justiţiei ! Adrian Podea, fost judecător la Tribunalul Prahova, a primit săptămâna trecută trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi dare de mită. La baza condamnării a stat denunţul colegei sale Corina Anca Zamfirescu, şefa Secţiei penale a Judecătoriei Ploieşti, care a acceptat să poarte tehnică de interceptare. Astfel, Podea, nume conspirat Bordea (la UM 0625 – Direcţia a III-a a Securităţii) a căzut în plasa DNA prin aceleaşi tehnici şi metode de filaj şi interceptare pe care le folosea în calitate de ofiţer de Securitate cu trei decenii în urmă.

Carieră fulminantă la Secu

Judecătorul Petre Adrian Podea a fost trimis în judecată de DNA in februarie 2013. Conform procurorilor „În cursul lunii decembrie 2012, inculpatul Podea Petre Adrian, judecător la Tribunalul Prahova a acceptat promisiunea remiterii sumei de 3.000 lei de către Florea George Sorin, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Ploieşti – denunţător în cauză – şi că îl va determina să admită o cerere de liberare condiţionată formulată de un fost angajat la firma administrată de Florea George Sorin”.

Înainte de 1989, Adrian Podea s-a ocupat cu poliţia politică pentru infama Securitate comunistă, sub numele conspirat Bordea. Adrian- Petre Podea a făcut carieră în Securitate. A fost locotenent (1981), locotenent-major (1983, 1986, 1987), căpitan (1987-1989) în cadrul Dirceţiei a III-a C.P./ Unitatea de Comerţ şi Protocol (1981-1983), în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti (1986-1989), Sectorul Agricol Ilfov (1986, 1987, respectiv Serviciul 180 (1987-1989). De unde ştim ? Din documente. Notele şi rapoartele locotenentului de la UM 0625 arată modul în care Podea îi urmărea informativ pe lucrătorii reprezentanţelor străine de la Bucureşti, precum şi pe toţi cei care vizitau sediile cu pricina. Unul dintre aceştia, omul de afaceri româno-elveţian Dragoş Rişcanu şi-a cerut dosarul de la CNSAS, imediat ce asupra sa s-au năpustit echipele de crimă organizată ale pesedeului. Adrian Podea apare în dosare la loc de cinste, viitorul magistrat considerând că studentul Rişcanu este un obiectiv important şi de viitor, care merită toată atenţia “organelor”. Astfel, viaţa intimă şi profesională a obiectivului trebuia documentată amănunţit prin filaje şi înregistrări. Rişcanu a informat în perioada 2010-2011organele în drept despre apartenenţa magistratului Adrian Podea la organele represive ale Securităţii. Dealtfel, cazul Podea apare şi în Raportul pe Justiţie, emis de Asociaţia de Monitorizarea a Justiţiei în 2013. Ce a mai găsit Rişcanu în câteva pagini declasificate în bătaie de joc de noua Securitate, aflaţi în continuare.

Rişcanu, un obiectiv promiţător

Venit dintr-o familie de militari, sportiv, student al Facultăţii de Comerţ Exterior şi ghid coordonator ONT pe litoral, Dragoş Rişcanu părea destinat unei cariere de activist sau securist. Dosarul său de CNSAS, bine pieptănat, conţine vagi urme ale UM 0625 (Direcţia a III-a), UM 0666 (Direcţia a V-a) şi Serviciul F21 (serviciul de control al corespondenţei, probabil din componenţa UM 0544). Omul de afaceri povesteşte că au fost şase tentative de racolare la adresa sa, fiind chemat de securistul Adrian Petre Podea, cel care-i urmărea activitatea îndeaproape. Cât de aproape ?

Spre exemplu, raportul din 30.03.1981, semnat de Podea, cuprinde “propunerea de luare în supraveghere informativă a numitului Rişcanu Dragoş”. Student la facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (fostă Comerţ Exterior) din cadrul ASE, unde l-a avut profesor şi pe celebrul Dan Voiculescu (disciplina Drept Internaţional), Rişcanu făcuse greşeala de a vizita sediul firmei italiene CEPMI de la Bucureşti. Rişcanu spune că în spatele acestor dosare stă cu totul altceva. În perioada 1981-1983, securistul Adrian Podea a avut mai multe tentative de a-l racola pe student, chemându-l la sediul din Brezoianu şi ameninţându-l voalat în fel şi chip. Pentru a deschide un dosar de intimidare, Podea avea nevoie de nişte motive. Din dosarul de la CNSAS, reiese faptul că Rişcanu nu a putut fi agăţat politic, deoarece nu s-a exprimat în niciun fel în acest sens. Adică, nu îl înjura pe Ceauşescu şi nici nu asculta Europa liberă.

“Doi ani m-au terorizat. M-au chemat de vreo şase ori să semnez şi am refuzat. Nu m-au ameninţat de fiecare data, dar ştiţi cum erau vremurile … Numai să te cheme la Securitate sau Miliţie era un act de teroare. Vă spun sincer, dacă nu eram decis să părăsesc ţara imediat după terminarea facultăţii, probabil că semnam angajamentul de informator ! Nu aveai scăpare odată ce puneau ochii pe tine. Ştiau că nu au de ce să se grabească, ori lucrai pentru ei, mai devreme sau mai târziu, ori te distrugeau. Lucrau mai la vedere cum lucrează acum mai acoperit şi aparent, mai discret. Dar tot la fel, nu s-a schimbat nimic”, adaugă omul de afaceri.

Cum funcţiona maşinăria Securităţii

Un fost coleg de facultate al lui Rişcanu, care a avut de a face cu Bordea înainte de a fugi din ţară, îşi aduce aminte că totul a început cu o vizită la sediul Securităţii Municipiului Bucureşti, undeva la parterul unui unui bloc de pe strada Brezoianu, într-o cameră capitonată. Un colonel în vârstă a intrat în camera de discuţii, şi, fără nicio introducere, i-a aruncat un dosar pe masă întrebându-l dacă face trafic de valută şi bişniţă cu blugi, cafea şi whisky. Tânărul a negat. Atunci, colonelul i-a citit nişte rapoarte ale colegilor săi, racolaţi de Securittate. După circa trei ore de interogatoriu, fără urmă de violenţă fizică, ofiţerul de Securitate i-a pus în faţă o foaie de hârtie şi l-a îndemnat să-şi redacteze angajamentul de colaborare. Pentru că tânărul a refuzat cu încăpăţânare, colonelul l-a eliberat. O lună l-a lăsat în pace. Apoi, l-a chemat în acelaşi loc.

“Uite ce e. Eu sunt bătrân. Mâine-poimâine ies la pensie. Tu termini facultatea şi o să doreşti să lucrezi în Comerţ Exterior. Dacă eu scriu “Nu” în dosarul acesta, aşa va rămâne”, i-a spus colonelul studentului.

“Crede-mă că decât să intri pe mâna unuia ca Bordea mai bine semnai”, spune omul cu sinceritate.

Numărul diavolului 666 şi Microsoft

Ce nu spune Dragoş Rişcanu şi am aflat de la rezerviştii Securităţii, este faptul că studentul de la Comerţ Exterior, figura în mai multe dosare, inclusiv în evidenţa celebrei Direcţii a V-a Securitate şi Gardă UM 0666, datorită unei relaţii apropiate cu Ileana, fata generalului Nicolae Militaru (nume real Lepădat), agent dovedit al GRU – serviciul secret al armatei sovietice. Nu întâmplător, întors în ţară după ’90, Dragoş Rişcanu specialist în IT şi patron al firmei Omnis, a avut probleme cu sistemul. Este prima persoană care a oferit informaţii detaliate despre uriaşul scandal Micrsoft care zguduie din temelii lumea politică internaţională. Epopeea sa se întinde pe o perioadă de 10 ani, timp în care a informat autorităţile române (parchete, poliţie, servicii secrete) despre metodele mafiote prin care gigantul IT şi acoliţii săi îşi distrugeau concurenţa. În 2014, spusele sale s-au adeverit.

Scrisoarea de mai jos a fost trimisă către instituţiile europene.

“Dear Mr. KIROV,

Please receive new and relevant information regarding the mentioned Case.

Attached is the SECURITATE file concerning political police activities committed by Lt. maj. Adrian Podea in 1982 agains me and my family.

Today, Adrian Podea is a Judge with the Court of Apeal in Ploiesti, who is arrested for corruption and „lobby” traffic of influence for personal profit.

It is ruther important for OLAF to fully understand the overall landscape of the Romanian criminality so that to be convinced that Omnis’ allegations regarding Alessandro Bittice and Jonathan Scheele are not only very pertinent but are also just the tip of the Romanian corruption and criminality.

The multinational corporations do play their part in these illegal activities.

Yours sincerely,

D. RISCANU”

De ce este important dosarul “Riscanu” ? după cum lesne se poate observa chiar pe copertă, prădătorii României ţin ascunse abuzurile înaintaşilor, declasificând în bătaie de joc doar un dosar din cine ştie câte, doar un volum din două, doar cîteva pagini din cine ştie cite mii. Iată cum CNSAS nu are dect un rol de îndulcitor aruncat în soluţia de cianură de potasiu aruncată de guvernanţi în sufletele românilor zi de zi, ceas de ceas. Tartorii democraţiei, urmaşii criminalilor Securităţii, care fără nicio jenă au jefuit o ţară întreagă, instituţii şi persoane particulare şi-au împărţit la secret caşcavalul la adăpostul Constituţiei.

Vezi si

Judecatorul Podea, care a fost inainte de ’89 ofiter de Securitate specializat pe infundarea „tradatorilor care ascultau Europa Libera”, a mai avut tangente cu DNA. El a facut parte din completul care l-a eliberat pe interlopul Sandu Zamfir, zis Austrianu. Pentru eliberarea suspecta a interlopului, presedintele completului, Dumitru Rebegea, a fost condamnat la sapte ani, dupa ce procurorii l-au acuzat de fapte de coruptie. In acel dosar, Podea a fost citat la DNA doar in calitate de martor.

Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/news/invarteli-pe-insolvente-la-tribunalul-prahova-intre-judecatorul-penal-podea-si-fiul-sau-236664.html/#ixzz3KopyEeRQ