CONDAMNARE GRAVĂ LA CEDO. Delăsarea procurorilor şi presiunile politice asupra lor ne costă 800.000 de euro
România a fost condamnată, din nou, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru nesoluţionarea „dosarului Revoluţiei” şi trebuie să plătească suma de 832.500 euro către 81 de persoane.
CEDO a dat o decizie privind plângerile înaintate de 81 de reclamanţi, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist care au început pe 21 decembrie 1989 la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Anchetarea actelor de represiune în oraşele în care au avut loc este încă în curs, notează Curtea. Reclamanţii s-au plâns că autorităţile competente nu au realizat o anchetă eficientă privind moartea apropiaţilor lor şi tratamentul la care aceştia sau ei înşişi au fost supuşi în timpul manifestaţiillor.
Pretenţiile manifestanţilor
Ionel Hrior, militar care a fost împuşcat la Bucureşti, a cerut suma de 498.000 de euro, iar Adriana Palcău, rănită şi ea prin împuşcare la Timişoara în 24 decembrie 1989, a cerut 60.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
Cristian George Surdu, Claudia Elena Opriş şi Valeria Jurcă, fiul, fiica şi respectiv văduva unei victime a Revoluţiei, împuşcată la Braşov, au cerut câte 15.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral şi câte 4.000 de euro ca daune materiale pentru pierderea pensiei alimentare pe care tatăl şi respectiv soţul le-ar fi plătit-o. Ceilalţi 76 de reclamanţi au cerut fiecare câte 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu material şi 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral.
Ce a susţinut Guvernul
Guvernul român s-a apărat arătând că „dosarul Revoluţiei” este un caz complex, care are la bază „un eveniment politic delicat”. Durata anchetei poate fi explicată prin dificultatea de a stabili faptele, date fiind printre altele numărul mare de persoane implicate şi miza politică şi socială a acestui dosar. Reprezentanţii Guvernului au mai arătat că în contextul în care au avut loc respectivele manifestaţii folosirea forţei armate părea legitimă, că pe atunci România nu ratificase Convenţia europeană a drepturilor omului şi că se afla sub dictatură de peste 40 de ani.
Judecătorii CEDO a fost de acord cu Guvernul privind complexitatea cazului, însă au considerat că acest aspect, ca şi miza politică şi socială invocată, nu justifică o întindere atât de mare a investigaţiilor. Dimpotrivă, importanţa acestui dosar pentru societatea românească ar fi trebuit să motiveze autorităţile române să se ocupe de el cu celeritate, dat fiind că trecerea timpului este de natură să dăuneze anchetei, dar şi să compromită definitiv şansele sale de a fi dusă la bun sfârşit, se arată în decizia Curţii.
Ce a decis Curtea
CEDO a considerat că au fost încălcate articolele 2 şi 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la viaţă şi respectiv interzicerea torturii, invocate de reclamanţi. Curtea a decis să acorde câte 15.000 de euro fiecărui reclamant în cazul căruia a constatat încălcarea dreptului la viaţă, fiind vorba de 30 dintre petenţi, şi câte 7.500 de euro celor în cazul cărora s-a aplicat articolul 3 din Convenţie (ceilalţi 51). Astfel, suma pe care statul român trebuie să o plătească celor 81 de reclamanţi este de 832.500 de euro, la care se adaugă 1.500 de euro cheltuieli de judecată pentru Jurcă, Opriş şi Surdu, care au făcut dovada acestor cheltuieli.
Reprimarea armată de la Timişoara, singura care s-a încheiat cu o condamnare
Mii de plângeri privind reprimarea armată a manifestaţiilor de la Bucureşti, Oradea, Constanţa, Craiova, Bacău, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca au rămas nesoluţionate, la 25 de ani de la Revoluţie. Doar în ceea ce priveşte reprimarea armată de la Timişoara, ancheta s-a încheiat cu o trimitere în judecată şi o condamnare.
Singurii vinovaţi
Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, fiind inculpaţi ca principali responsabili de organizarea represiunii armate faţă de demonstraţiile anticomuniste de la Timişoara.
În 2000, generalii au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, însă în 2001, procurorul general al României Joiţa Tănase a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzaţii au fost eliberaţi din arest. În final, în 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru omor şi tentativă de omor privind organizarea şi coordonarea represiunii de la Timişoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamanţii să plătească în solidar cu Ministerul Apărării despăgubiri, sume ce au fost achitate.
„Dosarul Revoluţiei” judecat din 2009 la CEDO
În 5 noiembrie 2014, CEDO a obligat statul român să plătească 45.900 de euro unui număr de 34 de foşti revoluţionari, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Potrivit Mediafax, în martie 2013, CEDO a decis ca Guvernul român să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru 72 de victime ale Revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989. În mai 2011, CEDO a hotărât, în procesul intentat de Asociaţia „21 Decembrie” şi alte persoane, pentru încălcarea dreptului la viaţă şi la respectarea vieţii private, legat de ancheta în „dosarul Revoluţiei”, ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro către Nicolae şi Elena Vlase, precum şi de 6.000 de euro preşedintelui asociaţiei, Teodor Mărieş.
Primele despăgubiri
În martie 2011, alţi cinci români au câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul deschis statului român în care reclamau ineficienţa autorităţilor în investigarea reprimării violente a demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la Bucureşti să-i despăgubească pe cei cinci cu peste 52.000 de euro. Anterior, în 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat statul român la plata a 25.000 de euro despăgubiri către familia maiorului de Miliţie Aurel Agache, care a fost ucis în decembrie 1989, de manifestanţii împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu.
În 8 decembrie 2009, CEDO a dispus despăgubirea timişorenilor Horia Teodor Şandru, Ştefan Răducan, Silvia Benea şi Daniela Grama cu câte 5.000 de euro, după ce aceştia au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil. Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţia din decembrie 1989, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.
Comentariile Redactiei Corupţia.ro
Niste asasini au comandat si/sau impuscat peste 5.000 de oameni si au omorit peste 1.500, in “revolutii”, “mineriade” si alte diversiuni, daca cifrele corecte si complete le vom cunoaste vreodata, pentru a se imbogati, din frauda, delapidare, corruptie, crima organizata si terorism, comise in numele democratiei, securitatii si interesului national..
Astfel terorismul, organizatiile criminale, coruptia, delapidarea si frauda au devenit metodele preferate de control al guvernarii si administrarii “statului de drept”, care considera ca orice caz care vizeaza infractiuni deosebit de grave comise de cei mentionati este un caz complex, un eveniment politic delicat, dificil de probat, cu miza politica si sociala, in timp ce CEDO considera ca toate aceste argumente sunt valabile pentru a motiva abordarea cu celeritate pentru a nu fi compromise sansele de a finaliza ancheta.
In Dosarul 85/P/2011, Microsoft in asociere infractionala cu RSC-Medist (Sebastain Vladescu – Calin Popescu Tariceanu), SRI, MAI si altii fraudeaza fonduri UE, plagiaza software de valoare mondiala de la Omnis, corupe si manipuleaza DNA si OLAF, incepind din 2005 pina in prezent, si exporta in asociere cu Sebastian Ghita mecanisme de frauda si coruptie in inima UE, la Bruxelles, astfel protejati fiind de SRI – George Maior (Micul Guccifer) si altii.
Desi sunteti avertizata de existenta acestei organizatii infractionale inca din 2005, astazi dupa 10 ani, va confruntati cu sute de persoane de la prim ministri la tenismeni, de la ministri de finante la samsari imobiliari, de la ministri de IT&C la secretare MAI, care au delapidat timp de un deceniu sute de milioane de euro cu aprobarea si protectia serviciilor secrete si a lui Laura Codruta Kovesi atit in calitate de Procuror General cit si in calitatea uzurpata de Procuror Sef DNA.
Ce o fi complex ? Ei doar asta stiu sa faca bine. Este jignitor sa-i suspectati de munca cinstita, respect pentru lege si de inteligenta superioara, cum spune Ghita “chit, chit, chit” …
D E M I S I A ! … cu maxima celeritate