Tariceanu, Vladescu, Chiuariu, Paun, Artopolescu si multi altii – o banda de infractori !

macovei-vladescu-tari“Macovei s-a referit şi la problemele care privesc contractele guvernamentale, arătând că legea din 2006 privind achiziţiile publice a fost „discutată continuu” de colegii săi din Guvern, deoarece aceştia doreau să „atribuie contractele direct“. De asemenea, ea a arătat că există o lege specială pentru achiziţiile militare, care este mult mai permisivă în ceea ce priveşte formularea specificaţiilor care ţintesc explicit anumiţi producători. Ea a spus că a trebuit să intervină personal de trei ori în astfel de contracte militare, deoarece era evident că specificaţiile erau formulate special pentru direcţionarea fondurilor către o anumită companie.”

Comentariile Redactiei Corupţia.ro

Contractele Microsoft au fost atribuite direct, contra mita de zeci de milioane de euro, contractele EADS au fost atribuite tot direct contra sute de milioane de euro mita, si contractele de piraterie soft au fost atribuite direct si gratuit de catre Microsoft + RSC la SRI si MAI contra mita si alte beneficii. DNA vegheaza !

Singura autoritate recunoscută de Monica Macovei este Ambasada SUA

„Macovei a declarat că a avut mereu de-a face cu acţiuni discutabile cât timp a făcut parte din cabinetul prim-ministrului Tăriceanu, prezentând şi câteva exemple”, scrie într-un document WikiLeaks ce o vizează pe Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei.

Traducere în limba română cu textul original la sfârşit

TRADUCERE

114597 7/6/2007[1] 14:28 07BUCHAREST784 Ambasada Bucureşti CONFIDENŢIAL 07BUCHAREST469|07BUCHAREST556|07BUCHAREST574 VZCZCXRO5138 PP RUEHDBU RUEHFL RUEHKW RUEHLA RUEHROV RUEHSR DE RUEHBM #0784/01 1871428 ZNY CCCCC ZZH P 061428Z JUL 07 FM AMEMBASSY BUCHAREST TO RUEHC/SECSTATE WASHDC PRIORITY 6952 INFO RUEHSQ/AMEMBASSY SKOPJE PRIORITY 0659 RUEHZL/EUROPEAN POLITICAL COLLECTIVE RUEAWJA/DEPT OF JUSTICE WASHDC C O N F I D E N T I A L SECTION 01 OF 03 BUCHAREST 000784

SIPDIS[2]

SIPDIS
DEPT FOR EUR/NCE AARON JENSEN; EUR/SCE – PFEUFFER

E.O.[3] 12958: DECL[4]: 07/05/2007

ETICHETE: PREL, PGOV, KJUS, KCOR, MA, RO

SUBIECT: ULTIMUL GLONŢ: FOSTUL MINISTRU AL JUSTIŢIEI CRITICĂ ACŢIUNILE ANTICORUPŢIE ALE GUVERNULUI ROMÂN

REF: A) BUCHAREST 574 B) BUCHAREST 556 C) BUCHAREST 491 D) BUCHAREST 469
Clasificat de: DCM[5] Mark Taplin, din motivele 1.4(b) şi (d).

1. (C)[6] Rezumat: Fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, ne-a oferit o evaluare reţinută a recentelor eforturi ale Guvernului Român pe frontul anticorupţiei, indicând încercări de slăbire a Departamentului Naţional Anticorupţie, de utilizare a fondurilor statului în scopuri private, de utilizare a finanţării anticorupţie oferite de UE şi de alţi sponsori pentru a promova imaginea Guvernului, în locul direcţionării acestora spre eforturi anticorupţie serioase. Ea a declarat că scopul pare a fi crearea unei Agenţii Naţionale de Integritate ineficiente, care să nu poată ameninţa tradiţionalul „ghem” de interese comerciale şi politice româneşti. De asemenea, ea s-a declarat sceptică privind independenţa Curţii Constituţionale, arătând că ar fi fost imposibil ca recentele decizii în favoarea sa şi a preşedintelui să fi fost altele, însă că judecătorii din vechea gardă încă iau decizii dubioase, printre care una care solicită reluarea de la zero a unui caz care-l implică pe fostul preşedinte Ion Iliescu. Ea a arătat o atitudine mai optimistă faţă de rolul jucat de societatea civilă în lupta împotriva corupţiei, estimând că ONG-urile vor avea o importanţă majoră în următoarele alegeri, mult mai mare decât în 2004, când Coaliţia pentru un Parlament Curat a înclinat balanţa în defavoarea politicienilor asociaţi cu fenomenul corupţiei. Sfârşitul rezumatului.

Evaluarea eforturilor anticorupţie ale Guvernului, realizată de Monica Macovei înainte de plecare
2. (C) În timpul unei întâlniri care a avut loc la Ambasadă în 29 iunie, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, care a părăsit România în 1 iulie pentru a lucra drept consilier anticorupţie, plătită cu fonduri din Marea Britanie, al prim-ministrului Macedoniei, a rezumat situaţia actuală a României: „nu merge bine”. Ea a declarat că principala problemă este dacă Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) „rămâne aşa cum este”. Ea a spus că „Guvernul intenţionează să schimbe din funcţie procurorii şefi” şi a confirmat faptul că Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a cerut Comisiei Europene să elimine din Raportul de monitorizare din 27 iunie toate remarcile pozitive privind DNA. Macovei a caracterizat un protest recent al procurorilor şi magistraţilor împotriva lui Chiuariu drept „fără precedent”, subliniind independenţa judiciară a acestora şi faptul că nu se tem de urmări. Ea a arătat că va susţine formarea unei „asociaţii reale” care să reprezinte magistraţii. Totuşi, Macovei s-a arătat sceptică cu privire la posibilitatea emiterii unui raport imparţial asupra activităţii DNA de către Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), sugerând că „ar putea exista aranjamente” pentru susţinerea lui Chiuariu în încercarea sa de a-l demite pe principalul procuror anticorupţie, Doru Ţuluş.

3. (C) Macovei a spus că s-a întâlnit cu fostul ministru de justiţie PSD, Cristian Diaconescu, pe 27 iunie. Acesta a confirmat faptul că Viorel Hrebenciuc, deputat PSD şi strateg politic, şi liberalii plănuiesc distrugerea DNA în timpul suspendării timp de o lună a preşedintelui Băsescu. De asemenea, Macovei a spus că liberalii intenţionează să schimbe conducerea DNA prin dispunea fuziunii DNA cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitatea Organizată şi Terorism (DIICOT), o agenţie în care Macovei nu are încredere. Macovei a arătat că protejarea independenţei procurorilor s-a redus la protecţia acordată fiecărui procuror DNA în parte, pentru că, în caz contrar, niciun alt procuror nu va mai acţiona independent. Ea a caracterizat DNA drept imparţială din punct de vedere politică, spunând că, anul trecut, au fost puşi sub acuzare mai mulţi membri ai Partidului Democrat decât membri ai vreunui oricare alt partid.

4. (C) Macovei a spus că a pus deoparte 1,6 milioane de euro din fonduri UE în 2006 pentru campania anticorupţie a Ministerului de Justiţie, care ar fi ţintit instituţiile percepute drept cele mai corupte conform studiului realizat de Transparancy International şi de trei alte firme. Totuşi, a spus Macovei, deoarece rezultatele studiului au arătat spre Parlament, Chiuariu a decis să nu încerce o campanie de informare a publicului în acest sens. Chiuariu va redirecţiona fondurile pentru a promova propria imagine publică, susţine Macovei. În 2 iulie, Ministrul de Justiţie a renegociat modificarea obiectivelor Campaniei Naţionale Anticorupţie cu firmele partenere.

5. (C) Macovei a declarat că a avut mereu de-a face cu acţiuni discutabile cât timp a făcut parte din cabinetul prim-ministrului Tăriceanu, prezentând şi câteva exemple. În februarie 2007, Guvernul român a suspendat legea privind insolvenţa a 28 de companii şi le-a salvat astfel de faliment, acordând ajutoare de stat unor administratori care ar fi meritat mai degrabă, spune Macovei, investigaţii penale. De asemenea, ea s-a opus deciziei Guvernului de a permite reînfiinţarea magazinelor duty-free la frontierele terestre cu state non -UE, care, susţine ea, se ocupă de „contrabandă” şi nu au alte scopuri legale; Guvernul a luat această decizie în timpul lunii de suspendare a preşedintelui Băsescu. Macovei s-a referit şi la problemele care privesc contractele guvernamentale, arătând că legea din 2006 privind achiziţiile publice a fost „discutată continuu” de colegii săi din Guvern, deoarece aceştia doreau să „atribuie contractele direct“. De asemenea, ea a arătat că există o lege specială pentru achiziţiile militare, care este mult mai permisivă în ceea ce priveşte formularea specificaţiilor care ţintesc explicit anumiţi producători. Ea a spus că a trebuit să intervină personal de trei ori în astfel de contracte militare, deoarece era evident că specificaţiile erau formulate special pentru direcţionarea fondurilor către o anumită companie. De asemenea, Macovei şi-a exprimat suspiciunea faţă de o firmă de apărare parastatală, Romtechnica, care, a declarat ea, „ar trebui să dispară” deoarece „totul trece pe acolo”.

Cine este monitorizat?

6. (C) Cu privire la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care este acum în curs de înfiinţare, Macovei a declarat că „urăşte ideea” deoarece, conform noii legi, agenţia este subordonată Senatului, în loc ca senatorii să fie ţinta
investigaţiilor ANI. Nu a existat un proces transparent prin care partidele politice să-şi selecteze candidaţii pentru poziţiile ANI şi chiar reprezentantul ONG-urilor este numit de Senat, în loc să fie de grupuri din societatea civilă. Ea a adăugat că inspectorii au puteri limitate şi pot accesa doar informaţiile publice, că verificarea averilor poate fi realizată doar cu permisiunea persoanei investigate şi că investigaţiile trebuie încheiate atunci când un funcţionar demisionează din funcţia publică, fapt ce creează o „portiţă de scăpare” care permite unor funcţionari corupţi să câştige milioane, apoi să se retragă, depunându-şi demisia.

Curtea Constituţională încă nu este imună în faţa presiunilor politice

7. (C) Macovei a declarat că, în ciuda recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în favoarea sa şi a preşedintelui Băsescu, ea încă priveşte judecătorii Curţii cu completă neîncredere. Ea a spus că decizia consultativă a Curţii Constituţionale împotriva suspendării preşedintelui era singura alegere posibilă; acelaşi lucru este valabil şi în privinţa deciziei din februarie a Curţii conform căreia moţiunea de cenzură a Senatului împotriva sa era neconstituţională. Ea a arătat că membrii Curţii nu sunt nici instruiţi, nici specializaţi în drept constituţional şi că sunt încă în stare să ia decizii suspecte, inclusiv cea din 20 iunie, prin care s-a stabilit ca un caz care-l implica pe fostul preşedinte Iliescu, instrumentat de procurori militari, să fie retrimis unor procurori civili, care vor trebui să-l reia de la zero. Macovei a spus că ea nu poate găsi nicio justificare pentru această decizie în Constituţia României sau în deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului. (Notă: în 5 iulie, Curtea Constituţională a decis şi că foştii miniştri se bucură de aceleaşi privilegii ca şi cei în funcţie, stabilind că investigarea fostului prim-ministru Adrian Năstase trebuie autorizată de Camera Deputaţilor pentru a putea continua. Sfârşitul notei.)

Societatea civilă face progrese

8. (C) Macovei a spus că societatea civilă este unica voce care critică acţiunile Guvernului român de slăbire a eforturilor anticorupţie, numind un raport extrem de critic publicat de Iniţiativa pentru o Justiţie Curată (ICJ). (Notă: ICJ a fost lansată în 22 iunie, ca proiect comun al şase ONG-uri, sub egida Coaliţiei pentru un Guvernare Curată — reînfiinţata Coaliţiei pentru un Parlament Curat, care a ajutat la influenţarea alegerilor din 2004 în favoarea consolidării ordinii de drept în România. ICJ include asociaţiile Freedom House, Societatea Academică Română, Grupul pentru Dialog Social, Academia de Advocacy, Societatea Timişoara şi Societatea pentru Justiţie. Sfârşitul notei)

Comentariu

9. (C) Eforturile Ministerului de Justiţie de a reduce forţa acţiunilor anticorupţie ale Guvernului României au reenergizat grupurile din societatea civilă. Coaliţia pentru o Guvernare Curată şi-a reluat activităţile în 10 mai, cerând demisia ministrului de Justiţie, Tudor Chiuariu. De asemenea, această asociaţie va publică o „listă neagră” cu politicieni suspecţi care vor candida la alegerile pentru Parlamentul European şi alte liste înaintea viitoarelor alegeri locale şi parlamentare. Macovei, care va pleca timp de un an în Macedonia, în calitate de consultant anticorupţie pentru primul-ministru al Macedoniei, a spus că şi-a făcut prea mulţi inamici în România prin promovarea agresivă a agendei anticorupţie. Ea ne-a spus: „trebuie să lucrez undeva”. Deşi a apărut alături de preşedintele Băsescu la mitingurile politice din luna mai, în timpul suspendării acestuia din funcţie, ea a refuzat să se asocieze în mod oficial cu vreo grupare politică. Macovei a declarat că a refuzat atât oferta preşedintelui Băsescu de a-i fi consilier pe probleme de anticorupţie, cât şi oferta de a intra în Partidul Democrat. Sfârşitul comentariului

10. (C) Notă biografică pentru Ambasada din Skopje: Monica Macovei este de mult timp un contact al Ambasadei din Bucureşti şi se numără printre cei mai populari politicieni din România, deşi este foarte antipatizată de restul politicienilor. Monicăi Macovei i se datorează mai mult decât oricărui alt înalt funcţionar din România aderarea cu succes la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007. Probabil că ea va oferi recomandări directe şi oneste Guvernului macedonean şi că va deveni un aliat de încredere al Ambasadei din Skopje în privinţa acţiunilor anticorupţie. Sperăm că vocea sa va continua să se facă auzită în România pe parcursul mandatului său la Skopje.

TAUBMAN


[1] Data expedierii telegramei. În cazul acesta, 6 iulie 2007 (06.07.2007).

[2] Indicativul SIPDIS înseamnă că documentul respectiv se transmite doar prin reţeaua secretă, adică prin SIPRNet (Secret Internet Protocol Router Network). Mai multe detalii despre situaţiile în care se foloseşte SIPDIS, puteţi găsi în documentul oficial. (Explicaţie oferită de Diana.)

[3] E.O. (Executive Order) – ordin executiv al preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Ordinul executiv 12958 se referă la clasificarea, păstrarea şi declasificarea informaţiilor privind securitatea naţională a S.U.A. Mai multe informaţii, aici.

[4] DECL (Declassify) – Data declasificării. În general, conform Ordinul executiv 12958 al preşedintelui Statelor Unite ale Americii, declasificarea are loc după 10 ani de la data clasificării.

[5] DCM (Deputy Chief of Mission) – adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA. În perioada 2005 – 2008, această funcţie a fost ocupată de Mark A. Taplin.

[6] C (Classified) – Clasificat

http://cosminmaricari.wordpress.com/2011/04/18/%E2%80%9Eavem-achitari-in-fiecare-saptamana%E2%80%9D-wikileaks-episodul-4/

www.state.sgov.gov/p/eur/bucharest. (Tel Buc)

TEXTUL ORIGINAL

114597 7/6/2007 14:28 07BUCHAREST784 Embassy Bucharest CONFIDENTIAL 07BUCHAREST469|07BUCHAREST556|07BUCHAREST574 VZCZCXRO5138 PP RUEHDBU RUEHFL RUEHKW RUEHLA RUEHROV RUEHSR DE RUEHBM #0784/01 1871428 ZNY CCCCC ZZH P 061428Z JUL 07 FM AMEMBASSY BUCHAREST TO RUEHC/SECSTATE WASHDC PRIORITY 6952 INFO RUEHSQ/AMEMBASSY SKOPJE PRIORITY 0659 RUEHZL/EUROPEAN POLITICAL COLLECTIVE RUEAWJA/DEPT OF JUSTICE WASHDC C O N F I D E N T I A L SECTION 01 OF 03 BUCHAREST 000784

SIPDIS

SIPDIS

DEPT FOR EUR/NCE AARON JENSEN; EUR/SCE – PFEUFFER

E.O. 12958: DECL: 07/05/2017 TAGS: PREL, PGOV, KJUS, KCOR, MA, RO SUBJECT: PARTING SHOT: FORMER JUSTICE MINISTER CRITICIZES GOR ANTICORRUPTION EFFORTS

REF: A) BUCHAREST 574 B) BUCHAREST556 C) BUCHAREST 491 D) BUCHAREST 469

Classified By: DCM Mark Taplin for reasons 1.4(b) and (d).

1. (C) Summary: Former Justice Minister Macovei provided a downbeat assessment of recent GOR efforts on the anticorruption front, alleging attempts to weaken the National Anticorruption Directorate; to direct state funds toward private interests; and to use anticorruption funding from the EU and other donors to promote the GOR image rather than focusing on serious anticorruption efforts. She said that the goal appeared to be the creation of an ineffectual National Integrity Agency that would not threaten Romania’s traditional nexus of business and political interests. She was also skeptical of the independence of the Constitutional Court, noting that recent decisions to the president’s and her favor could not have been otherwise, and that old-guard judges still made dodgy decisions including one that required the case against former president Ion Iliescu be restarted from scratch. She was more upbeat on the role of civil society in countering corruption, predicting that NGOs would play a large role in the upcoming series of elections as they did in 2004 when the Coalition for a Clean Parliament helped tip the elections against politicians associated with corruption. End summary.

Macovei’s Departing Assessment of GOR Anticorruption Efforts
——————————————— ———
2. (C) During a June 29 meeting at the Embassy, Former Justice Minister Monica Macovei, who left Romania on July 1 to work as the UK-funded anticorruption advisor to Macedonia’s Prime Minister, summed up Romania’s current situation as “not going well.” She said her main concern was the National anticorruption Directorate (DNA), whether “it stays as is.” She said it was the “intent of the government to change the top prosecutors” and confirmed that Justice Minister Tudor Chiuariu had asked the European Commission to remove from its June 27 Monitoring Report any positive language towards the DNA. Macovei characterized a recent protest by prosecutors and magistrates against Chiuariu as unprecedented, underscoring their judicial
independence and lack of fear of reprisal. She indicated she would support the formation of a “real association” that represented magistrates. However, Macovei was skeptical the Superior Council of Magistracy (SCM) would issue an impartial report on the activity of DNA, hinting that “there could be arrangements” to give Chiuariu support in his attempt to dismiss the key anticorruption prosecutor, Doru Tulus.

3. (C) Macovei said she had met with Former PSD Justice Minister Cristian Diaconescu on June 27. She reported he had confirmed PSD Deputy and political strategist Viorel Hrebenciuc and the Liberals had planned to destroy the DNA during the one-month suspension of President Basescu. Macovei also said the Liberals were intent on replacing the DNA leadership by merging it with the Department for the Investigation of Organized Crime and Terrorism (DIICOT) — an agency which Macovei distrusted. Macovei argued that protecting the independence of prosecutors came down to protecting the individual prosecutors at DNA as otherwise no prosecutors would step forward again to act independently. She characterized the DNA as politically impartial, saying that more Democrats were indicted last year than from any other party.

4. (C) Macovei said that she had set aside 1.6 million euros in EU-funds in 2006 for the MOJ’s anticorruption campaign, which would aim at the institutions perceived as most corrupt according to a study conducted by Transparancy International and three other firms. However, Macovei said that since the results singled out parliament, Chiuariu had decided not to attempt an anticorruption public awareness campaign aimed in that direction. She claimed Chiuariu would redirect the funds to enhance his own image instead. On July 2, the Justice Ministry re-negotiated with its partner firms to change the objectives of the National Anticorruption Campaign.

5. (C) Macovei said that she had frequently encountered questionable actions while in PM Tariceanu’s cabinet, citing several examples. In February 2007, the GOR suspended the law on insolvency for 28 companies, saving them from bankruptcy and providing state aid to administrators whom Macovei described as more deserving of criminal investigations instead. She had also opposed the GOR’s re-establishing of duty-free shops on land borders with

BUCHAREST 00000784 002 OF 003

non-EU states, which she claimed only dealt in “contraband” and had no legitimate purpose; the GOR enacted it during the one-month suspension of President Basescu. Macovei also cited the problems with government contracts, saying that her GOR colleagues were “always discussing” the 2006 law on public procurement as they “want to give direct contracts.” She also noted there was a special law on military procurement which was much more permissive of tailoring specifications to specific vendors. She said she had to intervene three times regarding one such military contract because it was evident the specifications were written to direct the funds towards a certain company. Macovei also evinced suspicion about a parastatal defense firm, Romtechnica, which she declared “should disappear” as “everything goes through it.”

Who’s being monitored?
———————–
6. (C) Regarding the National Integrity Agency (ANI) that is now being established, Macovei responded, “I hate it,” noting that under the current law, the agency was subordinated to the Senate, rather than senators being subjected to ANI’s scrutiny. There had been no transparent process for the political parties to select their candidates to fill ANI positions and even the NGO representative was appointed by the Senate rather than by civil society groups. She added that inspectors have limited powers and can only access public information; that inspections of assets can only occur with the permission of the individual being investigated; and that investigations must be terminated when an official resigns, creating a loophole for corrupt officials to make millions, then to cash out by submitting their resignations.

Constitutional Court Still Not Immune from Political Pressure
——————————————— —————-
7. (C) Macovei said that despite some recent Constitutional Court decisions that favored President Basescu and herself, she was fundamentally distrustful of the judges on the Court. She said that the Constitutional Court’s decision advising against parliament’s suspension of the president was the only possible choice; the same was true with the Court’s decision last February that the Senate’s no-confidence motion against her was unconstitutional. She noted that the members of the Court were neither trained nor specialized in Constitutional law, and that they were still capable of reaching dodgy decisions, including a June 20 decision that ruled that a case against former President Ion Iliescu that was completed by military prosecutors would have to be sent to civilian prosecutors who would have to start from scratch. Macovei noted that she found no justification for this finding in the Romanian Constitution and in the decisions of the European Court of Human Rights. (Note: on July 5, the Constitutional Court also ruled that former ministers enjoy the same privilege as current ministers, finding that the investigation of former Prime Minister Adrian Nastase must be authorized by the Chamber of Deputies before proceeding. End note.)

Civil Society Steps Up
———————–
8. (C) Macovei said civil society was now a lonely voice speaking out against the GOR’s actions to weaken anticorruption efforts, pointing to a highly critical report released by the Initiative for a Clean Justice (ICJ). (note: The ICJ was launched on June 22 as a joint project of six NGOs under the aegis of the Coalition for a Clean Government — the revived Coalition for a Clean Parliament that had helped tilt the scales in the 2004 elections in favor of strengthening the rule of law in Romania. The ICJ includes Freedom House, the Romanian Academic Society, the Group for Social Dialogue, The Advocacy Academy, Timisoara Society, and Society for Justice. End note)

Comment
——-
9. (C) Efforts by the Justice Ministry to water down GOR anticorruption efforts have reenergized civil society groups. The Coalition for a Clean Government re-launched its activities May 10 by demanding the resignation of Justice Minister Chiuariu. It will also publish “blacklists” of shady politicians in the run-up to the European Parliament Elections, and before subsequent local and parliamentary races. Macovei, who is leaving for a one-year stint in Macedonia as an anticorruption advisor to the Prime Minister,

BUCHAREST 00000784 003 OF 003

noted that she had made too many enemies in Romania by aggressively promoting the anticorruption agenda. She noted to us that “I have to work somewhere.” Although she did appear at political rallies with President Basescu in May during his suspension from office, she otherwise has refused to affiliate herself formally with any political party. She said she had rebuffed both President Basescu’s offer to work as his anticorruption advisor as well as an offer to join the Democratic Party. End comment.

10. (C) Bio Note for Embassy Skopje: Monica Macovei has been a long-time contact of Embassy Bucharest and was among the most popular officials in Romania, though very unpopular with other officials. More than any other Romanian official, Macovei is credited with having paved the way for Romania’s successful accession to the EU last January. She will likely offer straight forward, candid advice to the GOM and should emerge as a good ally of Embassy Skopje on anticorruption reforms. We hope her voice will continue to be heard in Romania while serving in Skopje. TAUBMAN