Kovesi – Coldea : “Este ceva ce nu înţeleg şi ceva ce nu se potriveşte logic”, a mai spus Sebastian Ghiţă

ghita_vladescu_gates_maior-cr_ballmer_arto“Se vorbeşte de complicitate negativă (complicitate prin adeziunea tacită), referitor la inacţiunea persoanei care, având cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu aduce aceasta la cunoştinţa autorităţilor sau care, fiind de faţă la săvârşirea unei astfel de fapte, nu a intervenit pentru a împiedica consumarea ei. Nedenunţarea unei infracţiuni se pedepseşte ca infracţiune distinctă în cazurile prevăzute de lege şi nu ca o participare la infracţiune. Dacă prezenţa sa la locul săvârşirii infracţiunii are caracterul unui sprijin moral acordat autorului se va reţine în sarcina sa complicitate la infracţiunea respectivă.” http://legeaz.net/dictionar-juridic/complicitate

http://www.cotidianul.ro/ghita-nu-este-o-situatie-fericita-265619/
http://www.cotidianul.ro/sebastian-ghita-acuzatiile-nu-au-logica-265589/

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Are si Ghita dreptate, cum sa mai intelegi ceva in zilele noastre cind nimeni nu mai stie cine a complicitat pozitiv, negativ sau tacit si cine a vorbit, a fost inregistrat sau doar provocat (zeci de martori si marturii).

Saracu’ Ghita a ajuns din cel mai pradator vinator, un vinat smiorcait.

Cum sa mai inteleaga Ghita daca Microsoft il fura pe el (statul), sau el pe Microsoft sau ei pe noi toti, cind la jaf au participat sute de complici timp de un intreg deceniu.

Lungile discutii cu Udrea sunt complicitate hyper verbala pozitiva si nu dragalasenii tacite referitor la gusturile lui Kovesi si Coldea, care se pare ca il iubeau pe Ghita si nu o iubeau pe Udrea, dupa cum reiese din denuntul lui Udrea. Vorba lu’ Vanghelie “e si cu love si cu lovele” – lovelele de la Microsoft le distribuia Cocos.

Cum sa inteleaga Ghita ca Andronic se duce la DNA cu maldare de documente referitor la apartamente vindute pe bani buni (dar cam negri) din jaf si tilharie si complicelui lui la fraude fonduri UE, Sebastian Vladescu (RSC – Medist).

Cum sa fie George Maior complice negativ, cind cel care l-a anuntat despre tilhariile facute la Bruxelles de Ghita si Vladescu, a declarat ca nu l-a anuntat, devenind astfel el complice negativ in timp ce Maior pleaca ambasador in SUA, laudat fiind pentru patriotismul de care da dovada chiar de Kovesi. Intre timp UE a suspendat platile pentru axa IT pentru toata lumea ! Asta da patriotism, ce zici Ghita ?

Cum sa inteleaga Ghita ca procurorii nu mai protejeaza si incurajeaza (cel putin aparent) logica de tilharie si jaf, singura pe care Ghita, Vladescu si Microsoft o pot pricepe.

Ghita te duci tu, si te urmeaza in curind Vladescu si multi altii, dar nu Microsoft.

Nu sunteti atit de importanti incit sa nu fiti sacrificati de dragul maretiei Microsoft, respectiv a celor care v-au invatat si folosit la fraude internationale, adevaratii autori si morali si materiali, dar care au protectie adevarata, nu ca voi care va protejati unul pe altul degeaba, ca si Kovesi trebuie sa dea ceva la schimb ca sa ramina “cea mai curajoasa”.

Kovesi – Coldea, dupa ce v-au ajutat sa jefuiti si tilhariti in liniste timp de un deceniu, acum va dau pe voi pentru propria protectie si propasire, si ii apara pe Microsoft.

Ghita ce minte ai tu si Vladescu sa inventati “Evanghelism” si sa il dati la tot mapamondul ? Macar Vladescu spune sincer ca nu stie computere si astfel face zeci de milioane din software primit gratuit de la Micrsooft, care l-a piratat de la noi, pe cind tu zici ca esti Olimpic, un fel de Zeus impreuna cu Socol, Artopolescu, Lopatan si multi altii in ale informatizarilor fictive, piraterie, si ce ati mai inventat de am ajuns de risul intregii lumi – la propriu. Nu mai pomenim de fondurile UE blocate tocmai pentru IT, datorita voua si logicii voastre de tilhari.

Ghita vom reveni si vom incerca sa iti clarificam aceste fracturi de logica, pe masura ce Kovesi – Coldea vor finaliza investigatiile in dosarele RSC-Medist-Asesoft-Teamnet-Microsoft-Siemens-EADS-Doctorul Moarte si multe altele.