Pe 14 iulie, la ultimul termen al procesului, un procuror de la Parchetul General a cerut condamnarea lui Visinescu la 25 de ani inchisoare si degradarea militara.
Tot atunci, procurorul de sedinta a declarat ca, in cazul lui Alexandru Visinescu, ar trebui aplicata detentia pe viata, insa, cum acesta are peste 65 de ani, pedeapsa maxima prevazuta de legea penala este de 25 de ani.
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Avînd în vedere că cei menţionaţi, şi alţii au în general sub 65 de ani, merită închisoare pe viaţă, dar ne declarăm mulţumiţi şi cu 25 de ani cu executare.
Tortionarul Alexandru Visinescu, condamnat la 20 de ani de inchisoare; decizia nu e definitiva
Fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat Alexandru Visinescu a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Bucuresti la 20 de ani de inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de tratamente neomenoase, anunta Agerpres.
Instanta a mai dispus degradarea militara a lui Alexandru Visinescu.
De asemenea, el a fost obligat de instanta sa plateasca, in solidar cu Ministerul Finantelor Publice, Ministerul de Interne si ANP, despagubiri de 300.000 euro catre 3 parti civile, urmasi ai detinutilor inchisi la Ramnicu Sarat, dupa cum urmeaza: Nicoleta Eremia – 50.000 euro, Elena Iacob – 100.000 euro si Anca Cernea – 150.000 euro.
In plus, el trebuie sa plateasca statului roman cheltuieli judiciare in cuantum de 25.000 lei.
Judecatorii au mai dispus sa mentina sechestrul asigurator pus anterior pe un imobil si actiuni la SIF-uri detinute de Visinescu.
Decizia nu este definitiva.
Pe 14 iulie, la ultimul termen al procesului, un procuror de la Parchetul General a cerut condamnarea lui Visinescu la 25 de ani inchisoare si degradarea militara.
Tot atunci, procurorul de sedinta a declarat ca, in cazul lui Alexandru Visinescu, ar trebui aplicata detentia pe viata, insa, cum acesta are peste 65 de ani, pedeapsa maxima prevazuta de legea penala este de 25 de ani.
Alexandru Visinescu, fost comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a fost trimis in judecata pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind acuzat de savarsirea de infractiuni contra umanitatii, in legatura cu abuzurile exercitate asupra detinutilor politici.
Procurorii sustin ca, in perioada 1956 – 1963, Alexandru Visinescu, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, a savarsit actiuni si inactiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentate de detinutii politici incarcerati in acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestora, pe motive de ordin politic.
Astfel, detinutii erau supusi unor conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea lor fizica, fara sa li se asigure un minim de medicamente si fara sa li se acorde ingrijiri sau asistenta medicala adecvate.
Totodata, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer catre spitalele penitenciar, degradarea starii de sanatate a condamnatilor prin lipsa hranei, lipsa incalzirii, pedepsele aplicate discretionar si abuziv, conditiile de detentie inumane, relele tratamente, bataia si alte violente, ignorarea adreselor si sesizarilor formulate de detinuti erau tot atatea actiuni menite a duce la exterminarea fizica a persoanelor incarcerate.
Principalele categorii de detinuti aflate in penitenciar, asa cum reiese chiar dintr-o nota a lui Visinescu adresata Consiliului Securitatii Statului din anul 1967, erau: fosti conducatori in guvernele burghezo-mosieresti si in conducerile PNT si PNL; fosti conducatori ai diverselor organizatii subversive; foste cadre de conducere dupa 23 august 1944; foste cadre MAI dupa 23 august 1944; fosti conducatori ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.
‘Conditiile de viata din Penitenciarul Ramnicu Sarat, asa cum reies din documente si au fost descrise si de fostii detinuti, au creat premisele aparitiei unor afectiuni deosebit de grave, soldate in cateva cazuri cu decesul, proband natura abuziva si tratamentul neglijent aplicat de comandantul inchisorii, lt. col. (r) Visinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio forma conditiile minime de supravietuire pe termen lung, avand in vedere ca de cele mai multe ori sentintele se intindeau pe o perioada care depasea 10 ani. Decesul detinutilor survenea, astfel, in urma unui proces lent, dar eficace, prin care acestia erau torturati fizic si psihic’, sustin procurorii.
Pana in prezent, din documentele studiate, au fost identificati 138 de detinuti care au trecut prin Penitenciarul Ramnicu Sarat in timpul mandatului lui Alexandru Visinescu.
De mentionat este si faptul ca regulamentele in materia conditiilor de detentie ce erau in vigoare in acea perioada alcatuiau doar premisele organizarii regimului de exterminare in penitenciare si colonii de munca sau il imbracau intr-o forma oficiala, in timp ce masurile concrete luate pentru anihilarea detinutilor politici erau lasate in grija comandantilor de penitenciare si doar amendate prin ordine si recomandari neoficiale venite pe linie de partid.
Practic, organizarea si functionarea regimului de exterminare, neputand fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea si inventivitatea comandantilor de penitenciare, dar si de obedienta acestora si fidelitatea aratata fata de partid.
Repartizarea la conducerea penitenciarelor se facea si prin raportare la calitatea detinutilor politici si interesul partidului pentru eliminarea lor rapida.
‘Se remarca faptul ca in cadrul Penitenciarului Ramnicu Sarat erau incarcerate preponderent personalitati ale vietii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat in reeducare si de incredere. Asa se explica duritatea extrema a comandantului Alexandru Visinescu si rezultatele tulburatoare obtinute in procesul de exterminare pus la punct de acesta’, mai spun procurorii.