Kovesi – Coldea : MANUAL DE UTILIZARE “CONSPIRAŢIA MICROSOFT” Cap. XXVI “Tăriceanu-Vlădescu-Artopolescu-Maior-Năstase-Nica-Gates-Ballmer ASASINI şi TERORIŞTI” “România este un stat criminal, guvernat de infractori asociaţi cu asasini.” În atenţia Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu din partea Dragoş Rişcanu – Omnis Group : 29 Decembrie 2006 Trimitere postală recomandată nr. 4205/28.12.2006, OP 30 Bucureşti

tariceanu_vladescu_arto_gates

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Joi 28 Decembrie 2006 ne-am prezentat la Guvern pentru a depune în timp util o scrisoare deschisă în atenţia Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu care Duminică 31 Decembrie 2006 urma să participe la festivităţile de integrare a României în Uniunea Europeană. (textul de mai jos şi scrisoarea în original)

Avînd în vedere profilul criminal al acestui individ, deosebit de periculos prin natura asocierilor pe care le identificasem şi probasem între timp, am luat decizia să îi adresăm o pagină cu opiniile noastre despre prestaţia Domniei Sale.

Secretariatul Guvernului a refuzat să primească scrisoarea, după ce au citit conţinutul, astfel că am fost obligaţi să o trimitem cu poşta recomandată, după ce am insistat în dorinţa noastră de a îi da posibilitatea Domnului Prim Ministru să acţioneze în conformitate cu Legea şi statutul său pentru a îşi apăra reputaţia.

Nu am primit niciun răspuns la acea vreme aşa că revenim cu rugămintea să citiţi ce îi scriam Domnului Prim Ministru şi să judecaţi singuri :

Domnului Prim Ministru al României

Domnule Prim Ministru,

Aţi preluat în Decembrie 2004, jurând solemn să luptaţi pentru Dreptate şi Adevăr, un “sistem ticăloşit” pe care l-aţi transformat într-un stat criminal.

Aţi numit, menţinut şi promovat în funcţii de decizie guvernamentală, persoane care urmau să încalce legea în folosul dumneavoastră şi al statului devenit astfel criminal.

Aceste persoane sunt asociate cu cei care au ordonat, coordonat şi beneficiat direct de asasinatele ce au avut loc în Decembrie 1989, în Iunie 1990 şi ulterior.

Aceşti asasini sunt urmaşii direcţi ai călăilor sovietici veniţi în 1944 să înrobească România prin instaurarea unui regim al terorii, crimei şi jafului.

Sunt gata şi astăzi să asasineze pentru a continua furtul de case, pământuri, companii, tot ce consideră că li se cuvine, într-o ţară unde ei (şi Dumneavoastră) fac (ne)legea.

Crimele sunt făcute cu mai multă discreţie, în numele securităţii naţionale şi ale imaginii României în lume, aşa cum a definit-o Kominternul în 1945, readaptată ulterior în 1989.

Datorită dumneavoastră şi tovarăşilor dumneavoastră, astăzi :

România este un stat criminal, guvernat de infractori asociaţi cu asasini.

Prezenţa dumneavoastră şi a complicilor dumneavoastră în Piaţa Revoluţiei, alături de reprezentanţii Uniunii Europene, este o gravă insultă adusă memoriei martirilor neamului nostru, asasinaţi de Komintern în complicitate cu colaboraţionişti criminali români, chiar în locul pe care vă pregătiţi să-l pângăriţi. Europa şi lumea întreagă va lua la cunoştinţă.

Dreptul de a reprezenta poporul Român în acest moment istoric, l-aţi obţinut prin minciună, dezinformare şi asociere cu criminalii pe care aţi jurat să-i combateţi. Exercitarea acestui drept uzurpat reprezintă un act direct de trădare şi batjocură.

Începând de astăzi vrem să fim liberi, să putem spune întregii lumi adevărul, tot adevărul, fără să ne mai fie frică că ne veţi ameninţa, umili, alunga, denigra, înrobi, lichida.

Adevărul este că noi, Românii, suntem gata să murim pentru libertate, adevăr şi dreptate atunci când istoria ne dă o şansă cât de mică. Vom fi din nou în Piaţa Revoluţiei să ne luăm porţia de libertate, de data aceasta spunând doar Adevăr pentru Libertate şi Dreptate, pentru care mii de oameni au murit asasinaţi de către asociaţii dumneavoastră.

Locul dumneavoastră NU este printre NOI, ci printre trădătorii şi jefuitorii acestei ţări.

Dragoş Rişcanu  Decembrie 29, 2006

Trimitere postala recomandata nr. 34205/28.12.2006, OP 30 Bucuresti