ADEVĂRUL MICROSOFT „Cristian Ghinea greşeşte adresa DNA Bucureşti. Ministerul Justiţiei – Ministerul Sănătăţii – Relu Fenechiu – Ploieşti (Sebastian Ghiţă – Sebastian Vlădescu) – 620.000 EUR din 14.000.000 lei fără TVA = 15% mită”

FELICITĂRI, DNA PLOIEŞTI !

AŢI GREŞIT ADRESA, DOMNULE GHINEA,

DNA BUCUREŞTI ÎI PROTEJEAZĂ PE SEBASTIAN VLĂDESCU ŞI SEBASTIAN GHIŢĂ ÎNCĂ DIN 5 SEPTEMBRIE 2005 !

DNA PLOIEŞTI ÎI ANCHETEAZĂ !

Doamnă Procuror Şef DNA Laura Codruţa Kovesi,

Aţi primit o sesizare de la Domnul Ministru Cristian Ghinea, care pare a fi bine intenţionat şi destul de curajos să se confrunte cu mafioţi deosebit de periculoşi, cum sunt şi Sebastian Ghiţă şi Sebastian Vlădescu.

Se pare că acesta a greşit adresa şi nu ştie că DNA Bucureşti îi protejează pe respectivii începând din 5 Septembrie 2005 până în prezent.

După cum puteţi constata, conexiunile pe care ne-am permis să le facem între Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet – SĂNĂTATE – JUSTIŢIE şi alte domenii sunt în prezent investigate de DNA Ploieşti şi Dumneavoastră sunteţi sesizată respectiv la alte contracte promovate de acelaşi grup de firme.

Vă rugăm să nu o lăsaţi pe Doamna Procuror Monica Pop să ia dosarul şi să le dea la toţi NUP, cum a mai făcut în 2012 cu dosarul „Microsoft – MAI – RSC – Medist” şi mulţi alţii, la ordinul (Rezoluţiile) Dumneavoastră, pentru a bloca demersurile noastre legitime şi legale făcute la OLAF şi în Curtea Generală de la Luxemburg împotriva Microsoft şi a partenerilor criminali ai acestora RSC-Medist-Asesoft-Teamnet, în domeniul Sănătăţii şi Justiţiei (MAI – SRI).

Aceştia erau protejaţi, la vremea respectivă, de George Maior personal, conform relatărilor lui Nelu Neacşu (Bruxelles) şi ale lui Marcel Lehel (Virginia – SUA).

Nu ştim exact ce rol au jucat Florian Coldea, Dumitru Zamfir, Marcel Opriş, Dumitru Cocoru şi mulţi alţii în asocierea cu Microsoft – RSC – Medist – Asesoft – Teamnet, dar efectele acţiunilor acestora sunt în prezent evidente în Sănătate – IT – Justiţie şi DNA.

Este adevărat că Procurorul corupt Monica Pop continuă „tradiţia” protejării Microsoft – Medist – RSC – SRI – MAI, astfel iniţiată de Irinel Păun şi Claudiu Dumitrescu în complicitate cu OLAF şi preluată de Doru Ţuluş şi Dumneavoastră, pentru favorizarea şi promovarea organizaţiei criminale Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet, despre care este şi acum vorba, referitor la Fenechiu şi mulţi alţi „profesionişti”, că restul, după cum spune Sebastian Ghiţă, sunt „diletanţi”, în frunte cu Dumneavoastră.

Dumneavoastră sunteţi ori DILETANTĂ, ori mult mai grav, sunteţi protectorul Mafiei Microsoft – Sănătate – IT – Justiţie şi, mai nou, Mediu.

CAVEAT !

Domnule Ministru Cristian Ghinea, au mai reclamat şi alţii crimele din Sănătate – IT – Sebastian Vlădescu – Sebastian Ghiţă (ex. Omnis Group, Dragoş Rişcanu, Nelu Neacşu, Marcel Lehel etc.) şi erau să fie asasinaţi sau să se ducă la puşcărie. Aveţi grijă, DNA nu glumeşte şi nici nu anchetează crimele comise de Microsoft – SRI – MAI şi firmele protejate ale acestora (vezi Hexi Pharma, Asesoft, Medist, RSC etc.).

Vă dorim succes,

Dragoş Rişcanu

DNA, sesizată în legătură cu achiziția softului care gestionează fonduri de mediu. Ministrul Ghinea: E o asociere de firme, una este a lui Sebastian Ghiță
Sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru un posibil contract cu dedicaţie, în valoare de 38 de milioane de euro.

Ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea, cere procurorilor să verifice modul în care a fost achiziţionat sistemul informatic de la Autoritatea de Management care gestionează fondurile europene de mediu. Softul extrem de scump a fost recepţionat şi fără a fi testat.

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: „Suspiciunea noastră legitimă este că s-a creat un contract doar pentru ca o firmă să ia acest proiect, ceea ce nu este deloc în regulă. Asta e ce putem dovedi noi pe traseul actelor, mai departe dacă a fost cu intenţie sau nu… e treaba organelor de drept penal”.

Reporter: „Cine era ministru, cine a semnat și despre ce firmă a vorba?”

Cristian Ghinea: „Este o asociere de firme, printre care şi firma One Expert a domnului Sebastian Ghiţă. Nu miniştrii semnează direct, sunt presiuni care se fac direct la autorităţile de management, iar partea contractantă este autoritatea de management”.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Ministrul+Ghinea+sesizeaza+DNA+in+legatura+cu+achizitia+softului
UPDATE: Procurorii de la DNA Ploiești au dispus extinderea urmăririi penale față de fostul ministru liberal, acuzându-l că ar fi comis infracțiunile de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani.

Mai precis, în perioada 2012-2014, în calitate de deputat PNL, Fenechiu ar fi pretins și primit de la o firmă de software un comision de 15% din valoarea a două a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA), respectiv de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (valoarea contractului, circa 1,8 milioane euro). În schimbul banilor, fostul lider liberal ar fi sprijinit câștigarea și derularea acestor contracte de către firma de software.

„Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment. Pentru acest ajutor, suspectul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de 620.000 euro”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii mai susțin că, pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, între firma de software și cele două societăți ar fi fost încheiate mai multe contracte fictive de prestări servicii.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/RELU+FENECHIU+NOU+DOSAR+DNA+PLOIESTI