ADEVĂRUL MICROSOFT “Probabil că senatorul John McCain a comis o eroare mentionând România într-o frază nefericită” George Maior 4 Iunie 2016

Dacă Legea nu este respectată “Rule of Law !” statul democratic nu este în fapt decît un stat autocratic, la dispoziţia (cheremul) unora ca Mafia din Sănătate, SRI, MAI, IT, DNA şi aşa mai departe.

mccain_maior“Tata Microsoft” George Maior s-a simţit jignit, fără să înţeleagă (sau să vrea şi să poată înţelege) ce spune Mc Cain şi îl jigneste pe acesta pentru că spune un adevăr bine cunoscut de noi toţi.

George Maior ii explica lui John Mc Cain ca, avind in vedere ca implineste 80 de ani anul acesta, si 34 de ani de politica la cel mai inalt nivel (a candidat la Presedintie de doua ori), este un pic senil (“a comis o eroare”) si nesimtit (“fraza nefericita”), pe linga faptul ca, conform Marelui Ambasador (“prieten” si cu Micul Guccifer), acesta se contrazice, in contextul in care mai demult a semnat un document politic in care Romania este laudata drept un exemplu de democratie si de “Rule of Law !” (Domnia Legii !).

Noroc cu precizia, corectitudinea si bunul simt al lui Maior, ca altfel raminea Mc Cain neapostrofat pentru ca vede Romania asa cum o vedem cu totii, mai putin cel care o reprezinta in SUA. “Ciocul Mic” domnu’ Maior, ca stie Mc Cain cine sunteti, nu trebuie sa va mai si dati in stamba, in numele nostru.

Presa din Romania a interpretat si ea, la “ordin”  articolul din New York Times, drept jignitor la adresa Romaniei, astfel pregatind terenul pentru intervenitia de “mare valoare” a infractorului George Maior, fost Director SRI (2006-2015) in prezent Ambasador in SUA, pentru a apara prestigiul si interesele sale si daca se poate si ale Romaniei.

Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a estimat sâmbătă că probabil senatorul american John McCain ”a comis o eroare mentionând România într-o fraza nefericită care contrazice esența unei declarații oficiale sprijinite de senatorul John McCain și adoptate în unanimitate de Senatul SUA’. […] ‘Domnul senator John McCain este cunoscut drept un prieten constant al României, domnia sa fiind chiar unul dintre semnatarii Rezoluției Senatului SUA privind împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii.

Acest document subliniază ‘rolul semnificativ al României, în ultimii 25 de ani, dar mai ales în contextul regional actual, în direcția promovării stabilității, securității și respectării principiilor democratice în Europa Centrală și de Est, Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre’.

http://www.agerpres.ro/english/2016/06/04/romanian-ambassador-senator-mccain-probably-mentioned-romania-by-mistake-18-35-08

Ion Cristoiu explica :

“Nu e nici o jignire.
Aşa cum se vede din lectura articolului şi nu a ştirii, McCain susţine, polemizînd cu specialiştii, că Donald Trump nu e un pericol dacă ajunge președinte, deoarece în SUA instituţiile de control reciproc, tipice Statului de drept (Rule of Law) funcţionează perfect.

Nici o instituție nu-și poate face de cap cîtă vreme ea e controlată de celelalte.
John McCain citează, de exemplu, Congresul SUA ca instituție de control al altor instituții.

Controlează ceva Parlamentul României?
Firește că nu.

Parlamentul României e controlat de DNA. (si DNA e controlat de SRI n.r.)

Funcţionează aceste instituţii în România?

Funcţionează în România Statul de drept (Rule of Law)?

Cum să funcţioneze cînd în România funcționează doar dictatura Poliţiei Politice!

John McCain n-a jignit România.
El a spus adevărul despre România.
Iar adevărul nu poate să jignească.

Singura întrebare pe care ar trebui să ne-o punem e următoarea:

De ce a ales McCain România cînd a vrut să dea un exemplu de țară în care nu funcționează Statul de drept (Rule of Law)?

De ce nu s-a referit, de exemplu, la Burundi?!
Stăm noi la acest capitol mai rău decît Burundi?!

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-4-iunie-2016/

Doamnă Procuror Şef DNA,

Dumneavoastra ce spuneti, ca tot sunteti tot timpul pregatita sa va promovati ca un “rock star”, la fel ca si Maior si Ghita si Coldea si cine mai face parte din institutiile statului, despre aceste noi declaratii care va privesc direct si foarte personal.

Cine are dreptate, si daca are ce trebuie facut ca sa nu mai fim aratati cu degetul … lui Maior de buni ce suntem de exemplu, si cu degetul lui Mc Cain de cum suntem un exemplu de rai ce sunteti, ca lege voi o faceti si o aplicati dupa cum vreti voi – Mc Cain dixit !.

Credeti ca este cazul sa il investigati pe George Maior pentru ilegalitatile comise in timpul mandatului sau de Director SRI, in initierea, finantarea, favorizarea, protejarea si promovarea fraudelor comise de Microsoft si partenerii acestora “acoperiti” Medist – RSC – Asesoft – Teamnet si multi altii.

Credeti ca Mc Cain stie de la FBI si CIA despre participarea lui George Maior si a celor mentionati, in acte grave de frauda, coruptie, crima organizata si terorism, in asociere cu DNA si alte institutii de maxima “forta” in vederea impunerii propriilor legi ?

Noi va creditam cu inteligenta si curajul necesare, chiar daca Dumneavoastra ne luati de prosti si de fricosi, pentru a identifica daca Mc Cain e un batrin senil care nu stie ce vorbeste si se si mai contrazice, cind ne arata cu degetul drept exemplu de tiranie a SRI-DNA, sau Maior are dreptate cind ne prezinta drept un exemplu de democratie si de “Rule of Law !”.

Daca il arestati cind trebuia, in baza probelor legal constituite pe care le aveti, Maior nu putea sa continue sa ne faca de ris si in SUA, in timp ce retelele criminale pe care le-a constituit in asociere cu MICROSOFT continua sa prospere, sub atenta Dumneavoastra protectie.

Vă dorim succes,

Dragoş Rişcanu