“Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu” – Ion Cristoiu
Nemuritorul demiurg Traian Băsescu, personaj “mitologic”, arbitrează propria-şi luptă dintre Omul Politic şi Omul (Muritorul) Băsescu.
După ce le-a ordonat unora ca Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu să treacă la propriu peste cadavre, acum le cere imperios să le resuscite sau, dacă nu, să se considere mafioţi, pentru că Omul Preşedinte, este acum Om şi mai doreşte să fie din nou Om Politic.
Dar se pare că aceştia nu mai vor să se facă de râs şi să cadă în cel mai profund ridicol, comiţând tortură psihică şi terorism alb, cu Legea în mână, de dragul unora ca Băsescu, Vlădescu, Ghiţă, Blaga, Tăriceanu, Vîntu şi mulţi alţii.
Se pare că aceştia vor RESPECT …şi acum şi-l iau singuri …
Interesantă analiza Maestrului Ion Cristoiu, să aprofundăm :
“Războiul lui Traian Băsescu se dovedeşte pînă la urmă o confirmare strălucită a adevărului că şi politicenii sînt oameni.
În cazul de faţă, Omul Traian Băsescu se războieşte cu Omul politic Traian Băsescu.
N-ar fi prima oară în Istoria României şi a Lumii.
Nu cînd Omul se războiește cu Omul politic, ci cînd Omul politic pierde din Războiul cu Omul.”
Ion Cristoiu, 16 August 2016
“Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu.
Presupun că din două motive:
Toţi trei au desfăşurat, sub conducerea lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional, operaţiuni asupra cărora ţin să păstreze discreţia, mai ales că multe dintre ele ar implica şi persoane din subordinea celor trei.
Se consideră de cei trei că, răspunzînd lui Traian Băsescu, războiul ar lua proporţii atît de mari încît Klaus Iohannis s-ar vedea obligat să intervină.
A venit însă Traian Băsescu!
Făuritorul şi Controlorul Marelui Mecanism a pornit o campanie de denunţare a acestui mecanism.
La început, Traian Băsescu s-a mulţumit cu aluzii sau cu aserţiuni generale.
În ultimul timp, a pornit un război pe faţă cu persoanele din fruntea celor patru instituţii de forţă: Florian Coldea (SRI), Codruţa Kovesi (DNA), jurnalişti şi site-uri ştiute deja ca lucrînd cu ofiţeri acoperiţi, Livia Stanciu (ICCJ, pînă la recenta pensionare).
În Istoria României moderne (nu numai postdecembriste!) nu s-a mai întîlnit un asemenea Război:
Traian Băsescu e Făuritorul Mecanismului. L-a folosit invocînd interesul naţional.
Interesul naţional e însă o noţiune complexă.
Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
Mult mai important, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, dar şi jurnaliştii acoperiţi, sînt creaţiile exclusive ale lui Traian Băsescu.”
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-marti-16-august-2016/
Comentariile Redacţiei
Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
“Conf. art.1 din Constituţia României, aceasta este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republica.
Este o republică semi-prezidenţială.”
Adică o struţo-cămilă care nu ştie ce este un interes naţional, decât în funcţie de cine îl defineşte, în funcţie de câtă putere deţine la un moment dat.
La acest moment, “interesul naţional” este definit de Binomul Coldea – Kovesi.
Băsescu a susţinut, în numeroase declaraţii publice, că începând de la începutul anului 2005 a fost solicitat de Călin Popescu Tăricenau să se alieze “oligarhilor” Sorin Ovidiu Vîntu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu etc., a refuzat, dar a fost obligat să păstreze secretul timp de doi ani (17 Ianuarie 2007), să nu pericliteze intrarea României în UE.
Băsescu a declarat că ştia de frauda Microsoft din 2012, deşi ştia din 2004, dar nu a spus nimic, tot din interes naţional.
Băsescu a fost informat de Omnis în repetate rânduri, începând din anul 2005, de pirateria Microsoft – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet – SRI – MAI – SOV, dar nu a făcut decât să protejeze şi să promoveze infracţiuni deosebit de grave prin intermediul SRI, MAI, DNA, timp de un deceniu.
Acum Traian Băsescu invocă faptul că DNA nu poate ancheta pentru că ancheta este în competenţa FBI – DoJ – RCPA – SEC, şi că nu putem trece graniţa, drept care îl somează pe Ambasadorul SUA să spună repede ce face FBI de nu îi arestează pe Bill Gates şi Steve Ballmer, care nu aveau cum să nu ştie despre plăţile de 400 milioane mită din jaf de mai multe miliarde.
Toată lumea ştia din anul 2001 că a început jaful Microsoft, care a continuat până în 2014, şi încă nu s-a oprit. Acesta putea fi oprit, nu protejat şi promovat, până când au trebuit să vină FBI, Siemens, Parchetul din Munchen să facă niscai ordine.
Băsescu a fost în permanenţă informat şi a ştiut deosebit de bine ce se întâmplă, dar a confundat interesul personal şi dorinţa de putere cu interesul naţional, obligând pe toţi cei care depindeau de el să îl urmeze.
Probabil că şi Coldea şi Kovesi doresc să îşi ducă viaţa altfel decât să susţină aberaţiile pe care au fost obligaţi să şi le asume de dragul unui Băsescu, Vlădescu, Vîntu, Blaga, Tăriceanu etc., poate vor şi puţin Respect.
Ce OM poate fi un OM POLITICIAN care participă la decimarea propriului popor, pentru interese “naţionale” care se dovedesc a fi interese corporatist multinaţionale şi criminal internaţionale…