BILL GATES FRATE DE SÎNGE ȘI TERORISM CU ION ILIESCU 

DOSARELE REVOLUȚIEI MICROSOFT (BILL GATES & Comp.) … și MĂCELUL REVOLUȚIEI TERORISTE (ION ILIESCU & Comp.) … sau CUM SĂ TE ÎMBOGĂȚEȘTI DIN JAF, CORUPȚIE ȘI CRIMĂ (GENOCID) 

„PROCURORII S- AU TRANSFORMAT ÎN SECURIȘTII SISTEMULUI” Traian Băsescu Senator B1 Tv – 20 Decembrie 2016

„Am speranța, personal, că dosarul Revoluției din 1989 va face lumină atât pentru istorie, cât și pentru justiția statului democratic român asupra lucrurilor care s-au întâmplat aici acum 27 de ani. O țară democratică, puternică există dacă are o istorie onestă și adevărată și o justiție care face dreptate tuturor cetățenilor ei”
, Eduard Hellvig Director SRI (Securitatea 2.0) – 20 Decembrie 2016.

„Cred că totul a fost ceva premeditat, chemați aici (MApN) pentru a se întâmpla ce s-a întâmplat, pentru a fi omorâți”,
Romulus Gârz ofiter (r) USLA – 20 Decembrie 2016.

„In realizarea acestui PLAN s-a apelat la Televiziunea Romana care a transmis comunicate alarmiste si uneori false, la taierea legaturilor telefonice si aducerea la conducerea ministerelor de forta a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare
(Alexandru Grumaz, Cico Dumitrescu, Dumitru Zamfir, Ovidiu Soare, Dumitru Cocoru, Catalin Voicu, etc. n.a.), cu consecinta generarii unui ‘razboi’ psihologic si mediatic care a condus la producerea a numeroase victimePICCJ Comunicat 1 Noiembrie 2016

În data de 21 Decembrie 1989, la prima oră a dimineții Maiorul Alexandru Grumaz comandantul Unității Speciale ’R’ diversiune, război psihologic și telecomunicații, comandă autoutilitarelor să ocupe poziițiile din care urmau să acționeze conform planului secret, pus la cale de puciștii afiliați Moscovei… urmează măcelul bine orhestrat și încă 27 de ani de Neo Comunism și Securitate puse pe jaf în asociere cu Microsoft și alte entități criminale.
 

“Printre celelalte afaceri ale lui Alexandru Grumaz Jr. (milionar la 20 de ani) se află Centrul Medical Polimed, în care a fost asociat până în 2012 cu Sebastian Vladescu și Ionel Manole (partener de afaceri cu Sebastian Vlădescu şi Călin Popescu Tăriceanu), Dan Simulescu (fost manager Medlife, Medist şi Metrorex) şi Marcel Viorel State, general MAI în rezervă (400 de contracte fără licitatii după modelul Carmen Vlădescu”

SRI – MAI – POLIMED folosesc software furat de Microsoft de la Omnis, și distribuit pe Internet în asociere cu Medist – RSC și ulterior cu Asesoft – Teamnet, astfel protejați de Comisia UE și instituțiile competente în combaterea crimelor cibernetice și a coruptției… în frunte cu SRI.
 

PERSONAL, CUM VĂ PLACE ACEASTĂ LUMINA DOMNULE DIRECTOR SRI EDUARD HELLVIG ? … CAM CRUDĂ, NU ESTE AȘA …

SAU CREDEAȚI CUMVA CĂ ĂȘTIA NU IAU PRIZONIERI ȘI UCID DEGEABA … UCID PENTRU BANI ȘI BILL GATES ESTE EXTREM DE EFICIENT, DUPĂ CUM PUTEȚI CONSTATA ÎN PROPRIA INSTITUȚIE … și dacă nu puteți întrebați-o pe LAURA CODRUȘA KOVEȘI … că știe Dînsa …

ASTĂZI SE ÎMPLINESC 27 DE ANI DE TEROARE … DISCRETĂ …  

Mă gîdesc la cei care au ales între libertate și … libertate și astazi nu mai sunt printre noi, să aleagă între umilința de a fi străini în propria lor țară, de a trăi durerea exodului, de a sluji la Microsoft ca să ajungă în pușcărie, sau de a asculta cu capul plecat ordinele venite de la Vîntu și Ghiță și de la alți asasini.

Ne-au asasinat în numele libertății, ne jefuiesc spitalele în numele sănătății, ne manipulează copii în numele educației, nu mai vorbesc de bătrînii nostri săraci și batjocoriți …

Să fie moartea singura cale spre libertate pe care Românii o mai au … să fie greva foamei in integrum și CEDO singurele rămășițe de speranță pentru acest neam ajuns pe calea pieirii … pădurile dispar, pămîntul e la venetici, toti se bat pe ce a mai rămas în pămînt … doar morții au mai rămas să fie aruncați la cîinii vagabonzi să mai apară niște blocuri de lux din jaf, în locul cimitirelor.

Cîtă minciună și nemernicie mai pot fi indurate, pînă vom dispărea cu totul … dar să nu anticipăm …

„Zi de zi, prin activitatea luptătorilor antitero, construim un stat puternic, dar un stat care trebuie să fie echilibrat în interesul cetățenilor. Confruntarea majoră a zilelor noastre e între lumea în care trăim și lumea în care ne dorim să trăim. Lumea în care trăim e o lume a conflictelor atât regionale, cât și globale, a unui terorism care nu mai ține cont de nicio regulă a sistemelor politice”, a arătat directorul SRI.

Terorismul practicat în România de Microsoft și asociații ține cont de regulile sistemului politic instituit de Ion Iliescu și ucigașii săi in Decembrie 1989.

Prezent la ceremonie, unul dintre supraviețuitorii masacrului din 23 spre 24 decembrie 1989, Romulus Gârz, care se afla atunci într-unul dintre automobilele blindate ale USLA asupra cărora s-a tras, consideră că totul a fost premeditat.

„Totul a fost, cred eu, premeditat, fiind chemați de la sediul central patru echipaje pentru a despresura Ministerul Apărării Naționale, care era atacat de teroriști, chipurile, când în fața și în interiorul ministerului erau forțe mult superioare nouă și capabile să se apere fără intervenția noastră. Cred că totul a fost ceva premeditat, chemați aici pentru a se întâmpla ce s-a întâmplat, pentru a fi omorâți”, a precizat Gârz.

https://www.agerpres.ro/justitie/2016/12/20/hellvig-am-speranta-ca-dosarul-revolutiei-va-face-lumina-atat-pentru-istorie-cat-si-pentru-justitie-13-16-33

TOTUL A FOST PREMEDITAT PENTRU VECIE NU PENTRU 27 DE ANI

In realizarea acestui PLAN s-a apelat la Televiziunea Romana care a transmis comunicate alarmiste si uneori false, la taierea legaturilor telefonice si aducerea la conducerea ministerelor de forta a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinta generarii unui ‘razboi’ psihologic si mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.

„Prin actiunile desfasurate si masurile dispuse, noua conducere politica si militara instaurata dupa 22.12.1989 a determinat uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea integritatii fizice si psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui numar mare de persoane”

NU CONTEAZĂ CÎTE VICTIME, CONTEZĂ CÎȚI BANI …

Printre celelalte afaceri ale lui Grumaz jr. se află Centrul Medical Polimed, în care a fost asociat până în 2012 cu Sebastian Vladescu și Ionel Manole (partener de afaceri cu Sebastian Vlădescu şi Călin Popescu Tăriceanu), Dan Simulescu (fost manager Medlife, Medist şi Metrorex) şi Marcel Viorel State, general MAI în rezervă.

Alexandru Octavian Grumaz, fiul generalului Alexandru Grumaz, fostul prim-adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), s-a făcut milionar din spitale. Cea mai mare parte din cele peste 400 de contracte au fost luate fără licitaţie. Ca să înţelegem că tresele tatălui nu sunt o prezenţă întâmplătoare în afacerile fiului, trebuie spus că printre asociaţii lui Grumaz jr. se mai află doi fii de generali STS.

La doar 36 de ani, Grumaz jr. se dovedeşte astfel un exemplu de urmat pentru tinerii antreprenori din România, din moment ce a devenit milionar pe când avea puţin peste 20 de ani. Ce-i drept, ceilalţi tineri nu se pot lăuda cu un tată general în serviciile de informaţii.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/fiu-de-general-sts-contracte-de-40-de-milioane-de-euro-cu-spitale-721993.html

http://jurnalul.ro/stiri/politica/fiu-de-general-sts-contracte-uriase-cu-spitale-714455.html

MISTERELE MICROSOFT – REVOLUȚIA – COMISIA UE – SECURITATEA VERSIUNEA 1.0 și SECURITATEA VERSIUNEA 2.0 (BINOMUL SRI – DNA)

„PROCURORII S-AU TRANSFORMAT ÎN SECURIȘTII SISTEMULUI” Traian Băsescu B1 Tv – 20 Decembrie 2016

GREȘIT ! … SECURITATEA VERSIUNEA 1.0 S-A MODERNIZAT PRIN PRELUAREA METODELOR EVANGHELISTE DE LA MICROSOFT ȘI DE CORUPȚIE DE LA COMISIA UE.

http://www.evz.ro/dezvaluirile-lui-traian-basescu-despre-doua-persoane-anchetate.html

ARMATA E CU NOI … ȘI MICROSOFT CU SECURITATEA …

Revoluția (Masacrul) a început în București pe 21 Decembrie 1989, după ce Maiorul Alexandru Grumaz care era la conducerea unității speciale ’R’ specializată în razboi psihologic, diversiune și telecomunicații a primit ordin să difuzeze sunete menite să creeze panică în rîndul manifestanților, pentru a îi obliga să părăsească perimetrul pieții și pentru a motiva urmarea sîngeroasă a evenimentelor care au culminat cu promovarea lui Ion Iliescu în funcția de conducător al represiunii și al loviturii de stat.

Unitatea Specială ’R’ era dotată cu echipamente performante, achiziționate din timp în cadrul unui plan secret, prin intermediul unei structuri secretizate de achizitii din care făcea parte și colonelul de contrainformații Lopătan.

După cum spune si Bill Gates ’noi folosim metode psihologice, economice și politice’, față de Ion Iliescu care folosește armata, mineri și ce îi mai cade în mănă.

COMISIA UE FINANȚEAZĂ MODERNIZAREA SECURITĂȚII

Sebastian Vlădescu fură software împreună cu Microsoft și îl oferă gratuit la SRI – MAI și îl comercializează folosind Internetul, astfel finanțat și ’garantat’ de Comisia UE, inclusiv către compania Polimed, în care Sebastian Vlădescu era asociat cu Alexandru Grumaz Jr., fiul marelui ’revoluționar’ Alexandru Grumaz.

Sorin Ovidiu Vîntu este partenerul din umbră al Microsoft și al lui Sebastian Vlădescu, pentru a le facilita accesul la SRI și MAI, pe care le controla la vremea respectivă prin intermediul Securității Versiunea 1.0.

Comisia UE protejează fraudele, crima cibernetică si corupția timp de un deceniu, în deplină cunoștință de cauză.

Laura Codruța Koveși vine în întîmpinarea Comisiei UE și își aduce aportul personal la protejarea unor ilegalități flagrante și exhaustiv probate, comise de Sebastian Vlădescu în asociere cu foști ofițeri de Securitate (Dumitru Zamfir – Dumitru Cocoru – etc.) și cu Microsoft (Silviu Hotăran – Ovidiu Artopolescu – Ionuț Lopătan, etc.).

Sorin Ovidiu Vîntu veghează din umbră la plata mitei către înalții funcționari UE și la extinderea afacerilor lui Sebastian Vlădescu pe care îl asociază cu mai tînărul său urmaș Sebastian Ghiță.

Astfel Securitatea Versiunea 1.0 este finanțată și protejată de Comisia UE și de procurori, la ’comanda’ SRI – Laura Codruța Koveși ’împul tactic’, și se modernizează …

… pînă cînd Sebastian Ghiță, puternic susținut de Florian Coldea și George Maior se ceartă cu ’profesorul’ Sorin Ovidiu Vîntu, pe care îl și bagă în pușcărie, dar în schimb se asociază cu Laura Codruța Koveși în podgorie la Budureasca …

Astfel ia naștere Securitatea Versiunea 2.0, cam prin 2011, care continuă să ’lucreze’ strîns pentru binele țării, la jaful pe care Microsoft îl face încă din anul 2000 pînă în prezent.

BILL GATES FINANȚEAZĂ MODERNIZAREA SECURITĂȚII

Toate cele de mai sus nu ar fi fost posibile fără aportul politic, financiar, economic și psihologic al Microsoft în conformitate cu învățăturile Evangheliste ale aceteia.

Astăzi Laura Codruța Koveși încă mai susține că Microsoft (Brad Smith) o ajută și că Microsoft nu are nici un rol în anchetele penale pe care ea le face ’ritmic’ și extrem de profesionist, în timp ce continuă abuzurile și ilegalitățile pe care le comite în interesul Securității Versiunea 1.0 + 2.0 și a Microsoft.

ROMÂNIA ÎI ESTE DATOARE LUI ION ILIESCU și BILL GATES

Să aprinem lumânări pentru morții noștri, și să aprindem lumina adevărului pentru asasinii acestui neam, și să ne plătim datoriile cu Legea în mănă …

Să nu Iertăm, să nu Uităm … să Respectăm LEGEA !

… ce spuneți Domnule Director SRI Eduard Hellvig, și Doamna Procuror Șef DNA vă băgați ? … sau rămîne cum au stabilit Ion Iliescu și Bill Gates …