BLAGA INGROAPĂ – PDL + PNL DAR SCAPĂ DE MITA MICROSOFT
“Dacă cifrele date de exit-poll-uri nu sînt contrazise spectaculos de numărătoarea voturilor, putem vorbi de o surpriză uriaşă, una dintre cele mai mari din istoria postdecembristă. Ea nu constă în situarea PSD pe primul loc, ci în înfrîngerea catastrofală a PNL. Cînd spui PNL, spui două partide foste de Guvernămînt – PDL şi PNL – care au obţinut nu mai departe, în 2008, un scor împreună de peste 50%. PDL, 33%, PNL, 18%. Aceste două partide au fuzionat în 2014 în numele necesarei unităţi a Dreptei. PDL, cel puţin, şi din cauza nebuniei lui Vasile Blaga, s-a sacrificat pînă la pierderea identităţii, iar în 2016, pînă la renunţarea la postul de copreşedinte. Acum PNL a obţinut doar 20%.” http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-12-decembrie-2016/
TĂRICEANU VICTORIOS MEREU LA CÎRMA ȚĂRII
Tăriceanu și Blaga au jucat un rol major in fraudele comise de Microsoft in perioada 2004 – 2013, după cum stau mărtuire declarațiile celor anchetați, precum și alte dosare ’grele’ pe care DNA le tot ’instrumenteaza’´de peste un deceniu.
Tăriceanu si Blaga sunt cei care împreună cu entități corupte din cadrul Comisiei UE, au reusit perfomanța să ’acopere’ cu ajutorul SRI – MAI – DNA – PICCJ, infracțiunile deosebit de serioase comise de Microsoft în România, sa amplifice volumul si calitatea acestora si să le prezinte drept mari realizări ale Microsoft si ale partenerilor acestora, ajungind pina la al invita pe Bill Gates in România pentru a fi decorat de Preșsedinte pentru meritele sale deosebite.
ÎN LOC DE PÎRNAIE TĂRICEANU LA ’CONTROALE’
Kovesi – Coldea au hotărît, ca de obicei, împotriva prevederilor legii, să îi rpmoveze pe Tăriceanu și Blaga, pentru serviciile inestimabile aduse împreună cu Microsoft patriei noastre dragi, prin reprezentanții săi, si să infiereze si incrimineze cu mânie proletară pe toți cei care se opun fraundelor, crimelor cibernetice, mitei, spalarii de bani, coruptiei si crimei organizate comise de acestia in interesul națtional … al lui Kovesi – Coldea – Maior … Bill Gates – Steve Ballmer – Manuel Durao Barroso – Alessandro Buttice …
PSD CÎȘTIGĂ – DAN NICA și ADRIANA ȚICĂU la DNA … Microsoft 2
Cu cît lucrurile se schimbă mai mult cu atît ramîn la fel … oamenii se plimbă pe la DNA fără nici un rost altul decît acela de a justifica faptul ca DNA încă mai trebuie să figureze (adică să facă figurație pentru SRI și Microsoft) …
Dan Nica, Adriana Ticau, Calin Popescu Tariceanu, Vasile Blaga, Sebastain Vladescu, Varujan Vosganian si multi sunt chemați pe la DNA doar pentru a păstra aparențele de justiție si pentru a putea fi mai bine acoperite infractiunile comise de Microsoft si Comisia UE in Romania timp de un deceniu …
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dosarul-microsoft-2-dan-nica-si-adriana-ticau-la-dna-630583
CUM AR FI ARĂTAT ROMÂNIA DACĂ LEGEA AR FI FOST EGALĂ …
… PENTRU NOI TOȚI … Tăriceanu si Blaga erau de mult la pușcărie, nu se jucau de-a conducătorii României, si Bill Gates de-a filantropul neînțeles de unii ca noi … Sebastian Ghita nu ajungea sa își faca partid și să ajungă aproape să fie reales, si Elena Udrea să candideze pe mâna a zece bărbați doritori …
DNA – SRI fac poliție politică în revers, respectiv îi lasă în libertate pe unii ca Tăriceanu și Blaga în loc să îi aresteze sau măcar să îi îcrimineze … pentru ca aceștia la rîndul lor să își poata ajuta colegii de jaf Microsoft – Bejenariu – Vosganian – Vladescu și mulți alții să ajunga la ’mantra’ DNA – SRI – Sfînta Prescriere …
Microsoft, ca deobicei a cîștigat din nou alegerile din Romania !
Felicitari DNA – SRI … a mai fost un caz asemanator in Mali … dar acolo a fost si cu interventie militara … nu cred ca este cazul … ca tocmai dam sa comemoram una din 1989 …
http://www.cbsnews.com/news/ex-microsoft-africa-chairman-cheick-modibo-diarra-becomes-malis-interim-prime-minister/