TRAIAN BĂSESCU CĂTRE KOVEȘI – MICROSOFT …. 

„Mai târziu, va fi prea târziu”, anticorupția „pare a fi aproape compromisă din punct de vedere al imaginii” 

„Cine a compromis-o? …

Înainte să îl ascultăm pe Băsescu care timp de zece ani cît a fost Președinte, nu a auzit de faptul ca nu exista stat de drept și vreo democrație fără respectarea drepturilor fundamentale … acesta face abstracție de faptul că cele corect invocate în pledoaria sa pentru judecarea celor vinovați s-au petrecut în România din 1990 pînă în prezent inclusiv (și mai ales) în mandatul său …

 

Băsescu (se) întrabă și tot el răspunde :

„Exact aceia care, aflaţi în funcţii în ultimii trei ani, trebuiau s-o ducă cu decenţă, cu probe şi cu respectarea drepturilor fundamentale. Din păcate, n-au făcut-o şi au compromis credibilitatea acţiunilor de combatere a corupţiei (vezi PS cu lista faptelor de notorietate publică).

Mai mult, practica „relaxării” în vilele SRI cu şpriţuri şi petreceri ale procurorilor, ofiţerilor SRI, judecătorilor şi a oamenilor politici laolaltă, este deja un tablou public ce compromite, în mod egal, pe toţi participanţii şi, din păcate, în mod nedrept, aruncă neîncrederea asupra a mii de procurori, judecători, ofiţeri SRI şi politicieni corecţi.

Aceste realităţi sunt pe punctul de a compromite o activitate esenţială şi necesară, decredibilizând chiar lupta instituţiilor statului împotriva corupţiei.

Asupra acestor deviaţii inadmisibile şi a consecinţelor, am avertizat public în mod repetat, încă din 2015, dar corul „intransigenţilor” m-a declarat apărător al corupţilor, ceea ce este o mare minciună. A…dacă vreţi apărător al drepturilor fundamentale, de acord, dar asta nu înseamnă apărător al corupţilor.

Din cauza decredibilizării combaterii corupţiei, un individ instruit, dar putred de corupt şi laş, de teapa lui Adrian Năstase, a ajuns să pară azi un nedreptăţit, uitând că era „Bombo de care fugeai în Congo” sau „Năstase, şapte case”. Norocul lui că Mătuşa Tamara nu poate depune mărturie, iar Petrache şi Bittner au „uitat” să-i mai înapoieze averea „împrumutată”.

Aşa s-a ajuns ca giganticul aparat de propagandă format din ziarişti şi analişti cu moralitate îndoielnică, bine plătiţi din bani furaţi de păpuşarii Vântu şi Voiculescu să invadeze, astăzi, toate televiziunile, să jubileze şi să spele cu sârg feţele corupţilor şi ale stăpânilor lor, pe care i-au declarat „eroi martiri”. Jurnalişti şi analişti, avocaţi şi profesori puternic ataşaţi minciunii şi valorilor PSD, au reuşit să reinstaleze atmosfera irespirabilă, din cauza propagandei mincinoase, a anului electoral 2009 şi a nopţii de 6 spre 7 decembrie.

Din păcate, procurori, judecători şi ofiţeri SRI, prin abuzurile lor şi prin utilizarea discreţionară a puterii, au dat ocazia acestei pelagre a tranziţiei să se reinventeze.

Pentru acest eşec, generat de abuzurile ultimilor trei ani, procurori, judecători, ofiţeri SRI precum Coldea, Koveşi, Şelaru, Roşu, Stanciu, Dumbravă, Dragomir, Negulescu, Savin şi mulţi, mulţi alţii, care au confundat instituţiile statului cu nişte instrumente aflate la dispoziţia lor pentru a acapara o putere personală nemărginită, nelegitimă, pe care nu le-a dat-o nimeni, trebuie să dispară din magistratură şi din SRI.

Dar nu trebuie să dispară oricum. Ei trebuie să răspundă în faţa legii pentru compromiterea luptei împotriva corupţiei prin abuzuri, prin represiune nedreaptă şi implicare inadmisibilă în jocuri politice nedemocratice.

Combaterea corupţiei trebuie recredibilizată şi relansată, acum, şi nu „mai târziu”, prin înlocuirea celor care au compromis-o, cu magistraţi care înţeleg că justiţia televizată este cea mai proastă, imorală şi ilegală soluţie şi că la baza oricărui dosar penal trebuie să stea respectarea drepturilor fundamentale şi probele reale.

Dacă eliminarea din magistratură şi tragerea la răspundere penală a celor responsabili de abuzuri nu se face rapid, inclusiv a acelora care au generat verdicte nefavorabile României la CEDO, „mai târziu, va fi prea târziu” şi nimic din ce s-a făcut bine nu va mai putea fi recuperat. Azi, bilanţul anti-corupţiei încă este pozitiv şi în realitate, dar şi pe imagine. Cum va fi peste câteva săptămâni? Greu de spus”

Într-un P.S. : „Probe contrafăcute, denunţuri mincinoase obţinute sub ameninţarea cătuşelor, protejarea de către procurori a intereselor corupţilor doar pentru că le-au servit ce au cerut, adică denunţuri împotriva unor ţinte politice atent selectate, procurorii şi judecătorii care au refuzat să ţină cont de Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, complete de judecată controlate de SRI, judecători care s-au compromis dând mii de mandate de supraveghere tehnică fără niciun fel de verificare, precum nişte sergenţi care execută ordine, procurori care au regizat spectacolele televizate umilitoare şi ilegale ale oamenilor încătuşaţi înainte de a fi judecaţi, judecători care au dispus încarcerarea nejustificată înainte ca oamenii să fie judecaţi, procurori care distrug firmele a căror administratori sunt suspecţi, eşecurile tot mai frecvente ale dosarelor DNA, încropite la repezeală împotriva unor persoane publice incomode pentru Sistem.”

 

articol mai vechi

articol mai nou