Stimate jurnaliste și stimați jurnaliști,
În ultimul timp au avut și continua să aibă loc evenimente fără precedent istoric la nivel mondial și național cum sunt printre altele:
– denunțurile făcute de Gabriel Sandu împotriva unor ambasadori americani și a “Afacerii Microsoft” de devalizat miliarde de euro la care acesta a participat personal,
– mandatele de urmărire și ascultare a unor jurnaliști “la pielea goală” (îl citez pe Mihai Pâlșu) doar pentru că au informat corect și în timp util referitor la fraudele în desfășurare,
– falsificarea conținutului a sute (mii) de înregistrări făcute de SRI pentru încriminarea sau exonerarea selectivă funcție de interesele unor persoane care și-au “privatizat” instituțiile statului pe care le folosesc în interes personal,
– exodul unora dintre cei mai “productivi” infractori (Sebastian Ghiță, Puiu Popovici, Radu Mazăre, Alina Bica, etc.), cu sau fără ajutorul celor care se fac că îi urmăresc,
– exonerarea prin prescriere sau alte artificii a unora dintre cei mai prolifici infractori (Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Nica, Sebastian Vlădescu, etc.),
– polițiști pedofili recidiviști protejați ani de zile pînă la cel mai înalt nivel în stat, pentru “servicii” specifice ce urmează a fi identificate (dacă se vrea),
– trafic de organe la scară industrială și internațională protejat și promovat de toate instituțiile statului,
– controlul societății de către securocrația emanată în urma unui “vid de putere” dar consolidată de o lovitură de stat dintre cele mai sîngeroase, numită generic Revoluție,
– abuzurile permanente și minciunile puerile pe care Laura Codruța Koveși le practică în bătaie de joc și în deplină impunitate față de întreaga societate,
– război fraticid pe viață și pe moarte între procuori DNA “infractori, leneși și bîrfitori” care distrug probe cînd nu “stau cu curu” pe dosare “mînca-ți-aș” sau “decapează” la ordin sau/și interes(e),
– entități străine (OLAF, GRECO, etc.) care în funcție de propriile interese obscure sau/și vizibile continuă să o promoveze pe Koveși și apucăturile sale împotriva tuturor evidențelor oricît de flagrante și probate sunt acestea, în timp ce dau lecții de democrație și stat de drept,
– și multe alte care au fost și va să vină..
O TĂCERE ASURZITOARE
Și cu toate acestea aud o tăcere asurzitoare din partea formatorilor de opinie, de parcă opiniile lor sunt controlate extrasenzorial sau hipnotic de undeva dintr-o zonă crepusculară care parcă le spune: să nu pomeniți de denuțurile lui Sandu care probează dincolo de orice dubiu posibil corupția strategică și “științifică” (Evanghelism) practicată de Microsoft la scară mondială și foarte locală, și nici despre ce a pățit Savin și alți jurnaliști pentru că au avut curajul să denunțe fraudele pe care Sandu și Microsoft le comiteau, și nici de anchele făcute de OLAF și de Comisia UE cu scopul probat de a proteja fraudele comise de Microsoft, aveți mare grijă pentru că sunt subiecte tabu și entități sacre și nu aveți bani să fugiți în Serbia sau Madagascar dacă vă ia gura pe dinainte (se numește eufemistic auto cenzură).
Din cîte știu nici un jurnalist nu a interpelat Microsoft sau pe avocații acestora Nestor&Nestor, pentru a afla de ce nu l-au dat în judecată pe Sandu și alții (Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Elena Udrea, etc.) pînă acum pentru denigrare și calomnie.
MICROSOFT TACE
Dan Coste, Nicoleta Savin, Radu Moraru, Mihai Pâlșu și mulți alții se califică din plin pentru ura pe care Microsoft le-o nutrește sincer, dar Microsoft tace, ceea ce nu îi stă în caracter și în modus operandi. Microsoft este pregătit să ucidă pentru a își proteja renumele de cea mai periculoasă fiară de pradă și totuși tace timidă. O fi devenit brusc emotivă în fața lui Sandu și Savin.
Comisia UE – OLAF a jucat și continuă să joace un rol determinant în Afacerea Microsoft dar deși probe legal constituite au fost publicate referitor la actele grave de corupție comise de aceștia, nimeni nu a avut curiozitatea să afle despre rolul crucial jucat de corupții din Comisia UE în frunte cu Manuel Durao Barroso.
Ne turnăm cenușă în cap și ne tot cerem iertare pentru cît de corupți suntem noi și ai noștri fără să pomenim nimic despre adevărații corupători fără de care corupția nu există.
Luptăm cu corupția dar nu și cu cei care o practică la nivel înalt, astfel încît ne oprim mereu la cîte un Sandu, Cocoș sau Niro și o urmărim pe Savin și alți jurnaliști, în timp ce Năstase și Tăriceanu, Bill Gates și Steve Ballmer, Manuel Durao Barroso și Giovanni Kessler se amuză în timp ce își numără banii… noștri.
Îi spuneam procurorului Mihaiela Moraru Iorga, atunci cînd călca în picioare toate legile, că într-o zi ea sau/și ai ei vor ajunge în aceiași situație în care m-a adus pe mine, pentru că alta nu va mai exista. Nu am crezut că se va întîmpla atît de repede, după doar zece ani de tortură și teroare.
Vă spun și vouă acum: dacă unul dintre voi pățește ce a pățit Savin și alții care nu pot proba așa cum poate Savin acum doar printr-un concurs de împrejurări fortuite, și nimeni nu face nimic, alt sistem sau recurs nu veți mai avea atunci cînd veți ajunge în aceiași situație. Este posibil ca mulți dintre voi să fiți de mult în aceiași situație.
Sunteți toți puși la zid de o bandă de idioți corupți și lacomi care își folosesc puterea pentru a vă înfricoșa. Majoritatea au nume pompoase (Alessandro Buttice, Manuel Barroso, Giovanni Kessler, Giorgio Ficcarelli, Alberto Perduca, Onno Simmons, etc.) și vă pretind să îi faceți pe proștii de dragul șpăgilor pe care ei le iau de la Microsoft – Fujitsu Siemens – EADS, etc. și de la protejații lor din România, din banii furați tot de la noi.
Sunteți toți mai deștepți decît ei și sunt convins că și mai curajoși și sunteți o putere uriașă dacă vă uniți, poate nu toți că este imposibil, dar măcar cîțiva cărora vă pasă dacă sunteți luați și exploatați de proști și lași în condițiile în care nu aveți de ce să acceptați această umilință supremă de la niște idioți, care nici măcar nu știu să mintă așa cum știm noi.
Nu uitați: “Dacă o viață întreagă o faceți pe proștii așa veți și muri !”