“Aceeaşi presă e însă şi o cîntăreaţă a Laurei Codruţa Kovesi, eroina Anticorupţiei din România. Explicabil de ce descoperirea de senzaţie privind salvarea lui Ion Iliescu atît de la Dosarul Mineriadei, cît şi de la cel al Revoluţiei a fost trecută cu vederea de o parte a presei noastre, cea care-şi zice presă de deontologi şi deontoloage.” Ion Cristoiu
“Generalul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, a confirmat luni seară că şefa DNA Laura Kodruţa Kovesi, pe atunci procuror general al României, este cea care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, chiar dacă nu avea competenţă în această speţă. Potrivit documentelor prezentate în exclusivitate de Ora de veghe de Nicoleta Savin, Kovesi a emis o rezoluţie în 07 decembrie 2007 – la plângerea formulată de Ion Iliescu, cercetat pentru omor calificat şi omor deosebit de grav în dosarul mineriadei -, prin care a dispus infirmarea deciziei de începere a urmării penale semnată în 19 iunie 2007 de generalul magistrat Dan Voinea. Astfel, Kovesi l-a scos de sub urmărire penală pe Ion Iliescu chiar dacă nu avea competenţe de intervenţie în dosar. Conform legii, singurul care ar fi putut interveni în acest caz era magistratul militar Ion Vasilache, şeful ierarhic la acea vreme a gemeralului Voinea. Documentele sunt semnate de fostul procuror general şi contrasemnate de primire de Ion Iliescu.” Nasul Tv
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Maestre deontologii si deontoloagele nu sunt cintareti, sunt ingroziti de ce pot pati daca spun adevarul despre “favorita” lui Coldea. Eu stiu ca binomul nu glumeste, si ca are pixul cel asasin in mana … si au si ei familii, schele prin dulap si interesul sa poata si ei supravietui in aceasta societate aberanta. Ei sunt jelitori la prohodul adevarului si statului de drept nu cintareti ai binomului KoCo.
Laura (Lulutza) doar asta stie sa faca (in binom cu Coldea = KoCo)… in dosarul Microsoft a dat doua Rezolutii la fel de “competente” ca si in cazurile Mineriadelor si Revolutiei … femeia procurator nu gindeste, ea doar semneaza, injura, tzipa si inchide dosare (fara numar) … pentru motive si in feluri care ii sunt chiar si ei total obscure.
vezi Rezolutie 16 Mai 2011 – Rezolutie nr. 543/C2/2011, dosar nr. 786/P/2007 connexat cu Dosar Microsoft = NUP … vom reveni …