Kovesi nu a dorit să mai dea declaraţii şi a spus că punctul său de vedere se regăseşte în cele 37 de pagini de concluzii scrise depuse la dosar. Şedinţa de judecată a fost una tensionată, iar la un moment dat judecătoarea Crina Buricea le-a interzis jurnaliştilor prezenţi la proces să ia notiţe. În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, reclamând faptul că în emisiunea ”Sinteza Zilei” din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu. În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţine că în emisiunea difuzată de postul Antena 3 în data de 19 iunie 2014 au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Sustinem actiunile intreprinse in justitie de catre Procurorul Sef DNA, si avem convingerea ca manipularea mediatica (si judiciara) evident tendentioasa, astfel practicata cu determinare infractionala de A3 trebuie penalizata intr-un stat de drept.
Nu intelegem insa care este diferenta intre actele ilegale comise de catre niste jurnalisti notorii pentru exagerari „la comanda” si putin credibili, si actele ilegale mult mai grave, comise tot „la comanda” (SRI) pentru a produce aceleasi rezultate (denigrare, acuze nefondate, ticluiri, tergiversari, amenintari, etc.) comise in numele Parchetului General si al DNA de catre aceasta justitiara, extrem de atenta la propria imagine, impotriva noastra si a activitatilor noastre legitime si legale incepind din anul 2006 pina in prezentul mereu continuu.
Doamna Procuror Sef DNA Laura Codruta Kovesi,
Va somam sa ne dati in judecata cu celeritate !
„Musamalizati si ticluiti dosare (654/P/2011 – 85/P/2011 – 245/P/2015 si multe altele – 216/P/2005, 66/P/2007, 287/P/2009, etc.) pentru a favoriza acte grave de coruptie comise de catre infractori deosebit de periculosi in numele si in beneficiul ilegal al unor mari institutii publice si private : Microsoft-Siemens-EADS-Guvernul Romaniei-SRI-MAI si a unor companii protejate de catre acestea RSC-Medist-Asesoft-Teamnet”
Cu sinceritate,
Dragos Riscanu