Kovesi – Coldea : „Nu am încredere în corectitudinea şi imparţialitatea dânsei” (Procuror Şef Serviciu Mihaela MORARU IORGA)” – Elena Udrea

„Mişcare-surpriză a Elenei Udrea: Atac direct la procurorul de caz (Mihaela MORARU IORGA) Elena Udrea nu se dă bătută cu una, cu două. Vineri dimineaţa, aceasta a ajuns la DNA, însă nu aşteaptă resemnată să fie audiată. Potrivit unor surse judiciare, Udrea a depus o cerere de recuzare a procurorului de caz, Mihaela Moraru. Cererea va fi analizată de procurorul ierarhic superior din cadrul DNA, iar dacă va fi acceptată, dosarul va fi încredinţat unui alt procuror. Mihaela Moraru este procurorul care se ocupă şi de Dosarul Microsoft.UPDATE: Elena Udrea a părăsit sediul DNA, dar se va întoarce la ora 14. Aceasta a comentat şi cererea de recuzare a procuroarei. „Nu cred ca este suprinzător, pentru că am depus la CSM o sesizare. Nu am încredere în corectitudinea şi imparţialitatea dânsei. Nu încerc să trag de timp. Se poate desemna alt procuror şi mă întorc în câteva ore şi dau declaraţii”, a declarat Udrea. Mihaela Moraru Iorga este procuror şef al Serviciului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a DNA.”
http://www.stiripesurse.ro/miscare-surpriza-a-elenei-udrea-atac-direct-la-procurorul-de-caz-surse_971615.html

Comentariile Redacției

Este extrem de grav ceea ce se intimpla, avand in vedere ca procurorul vizat de Elena Udrea investigheaza Dosarul Microsoft-Siemens-EADS impreuna cu procurorul Catalin Marius VARTIC, in conditiile in care procurorul superior ierarhic este Claudiu Dumitrescu, care a dat Rezolutii impreuna cu Laura Codruta Kovesi referitor la infractiunile comise de Microsoft si partenerii acestora incepand din anul 2005 (Dosar 216/P/2005, 654/P/2011 etc.).

Elena Udrea respinge tipul de justitie si de anchete pe care procurorii de caz sunt obligati sa le faca “la comanda” SRI, pentru a incrimina sau exonera acele entitati protejate (Microsoft) sau vizate (Elena Udrea) de Kovesi-Coldea.

Asta inseamna ca Elena Udrea ne avertizeaza ca investigatiile facute in cazul Microsoft-Siemens-EADS sunt viciate structural de cei care fac anchetele, la comanda SRI, ceea ce de fapt inseamna ca Maestrul Cristoiu are dreptate cand spune ca traim in Coreea de Nord si ca SRI-DNA sunt NOUA SECURITATE ! … finantata si de MICROSOFT, astfel protejat impreuna cu Vasile Blaga, Florian Coldea, Laura Codruta Kovesi, Claudiu Dumitrescu, Marius Catalin Vartic si multi altii.