ADEVĂRUL MICROSOFT – „Nu a crescut fenomenul corupţiei ci eficienţa instituţiilor DNA a crescut. Sunt mai inventivi infractorii. Dar nu sunt mai inventivi ca procurorii.” Laura Codruţa Kovesi

Doamnă Procuror Şef DNA,

Vă rugăm respectuos să fiţi mai explicită, avînd în vedere că din cele declarate reiese că procurorii DNA sunt nişte infractori mai inventivi sau mai deştepti la comis infracţiuni, decît infractorii, ne referim mai precis la Dosarul 216/P/2005 (Claudiu Dumitrescu), 66/P/2007 (Doru Ţuluş), Dosarul 654/P/2011 (Monica Pop) şi altele, toate instrumentate în urma sesizărilor făcute din oficiu de DNA şi de PICCJ.

„Când vin astfel de informări de la serviciile de informaţii, le analizăm şi, dacă sunt suficiente date şi indicii din care rezultă fapte de competenţa DNA, ne sesizăm din oficiu şi începem investigaţia” spune Laura Codruta Kovesi.

Omnis a informat DNA, SRI, MAI, ORDA si Comisia UE incepind din anul 2004, referitor la coruptia din Sanatate si la faptul ca SRI, MAI si zeci de spitale folosesc software dovedit a fi fost piratat de la Omnis Group de Microsoft in asociere cu Medist si RSC.

SRI si MAI in conformitate cu “competentele” acestora au informat DNA, care s-a sesizat din oficiu, bineinteles folosind drept acoperire, articole aparute in presa controlata de SRI via Sorin Ovidiu Vintu si altii.

Infractorii nu au fost nici inventivi si nici destepti, acestia s-au bazat exclusiv pe faptul ca procurorii DNA – PICCJ vor calca orice lege, pentru a raspunde “comenzilor” unor politicieni si ofiteri corupti.

DNA favorizeaza infractori deosebit de periculosi in frunte cu Microsoft (poate singurul inventiv) si asociatii asasini ai acestuia, incepind din 5 Septembrie 2005 (Dosarul 216/P/2005), prin in prezentul mereu continu.

DNA, la fel ca si OLAF si multi altii au obligatia sa isi asume responsabilitatea coruptiei in general si a celei din Sanatate in special si faptul ca au protejat infractiuni evidente comise de politicieni si ofiteri corupti si de Microsoft asociat cu companii intermediare conduse de infractori dovediti ca atare, in cunostinta de cauza si in pofida evidentei si probelor legal prezentate de Omnis.

Ne amenintati ca vom asista in continuare la asasinatele pe care coruptia le favorizeaza, in timp ce DNA nu urmeaza sa sufere, ci tot populatia, astfel asasinata si mintita sistematic de Dumneavoastra si colegii Dumneavoastra.

Va solicitam sa nu mai faceti POLITIE POLITICA si PROPAGANDA

Va dorim succes,

Dragos Riscanu

P.S. V-ati intrebat vreodata cum se face ca cei mai mari specialisti ai SRI in domeniul IT, sunt atit de prosti incit Microsoft, Medist si RSC isi bat joc de ei si de DNA, in cel mai ridicol mod cu putinta ?

SECURITATEA (Dumitru Zamfir – Dumitru Cocoru) = SRI are competente unice in domeniul IT … la piratat in asociere cu Microsoft, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita si la luat mita de la Microsoft, Medist, RSC, Asesoft, Teamnet.

SRI i-a preluat de la SECURITATE, niste amariti de maiori si i-a scos la pensie Generali de patru stele, implicati in piraterie, crima cibernetica, medicamente, retrocedari, mita Microsoft si mai toate crimele comise in continuitate pina in prezent, astfel sesizate din oficiu de DNA.

Dr. Dumitru Zamfir (1954) După înfiinţarea SRI în anul 1990, Dumitru Zamfir este angajat ca ofiţer de informaţii, îndeplinind diferite funcţii de conducere în Serviciul Român de Informaţii. A participat la numeroase seminarii şi colocvii naţionale şi internaţionale. La data de 23 septembrie 1997, colonelul Dumitru Ion Zamfir a fost numit în funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (cu rang de secretar de stat), prin Decretul numărul 501, semnat de Preşedintele României.

În perioada cât a fost director-adjunct al SRI, a fost înaintat la gradele de general de brigadă (1 decembrie 1999), general de divizie (1 decembrie 2002, prin Decretul Prezidenţial nr. 949) şi general locotenent (26 martie 2004).

La data de 27 iunie 2008, Dumitru Zamfir a fost înaintat în gradul de general cu patru stele, fiind trecut tot atunci în rezervă cu noul grad. Acelaşi decret de înaintare în grad şi trecere în rezervă a prevăzut însă menţinerea sa în funcţia de adjunct al directorului SRI.

http://roncea.ro/tag/dumitru-zamfir/

Dr. Dumitru Cocoru (n. 1958) a fost seful Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI, unde a desfasurat activitati in domeniul cercetarii si proiectarii. Este expert criminalist in domeniul Sisteme de Telecomunicatii, acreditat de Ministerul Justitiei. A participat la numeroase misiuni internationale, la actiuni desfasurate in cooperare cu parteneri straini si a contribuit la elaborarea si implementarea, la nivelul SRI, a unor concepte moderne in domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologiei comunicatiilor.

In anul 1999 a obtinut titlul stiintific de doctor in domeniul Stiinte ingineresti la Academia Tehnica Militara, cu teza intitulata „Sisteme adaptive pentru imbunatatirea calitatii semnalelor – separarea oarba a surselor de semnal”.

A desfasurat o ampla activitate de proiectare in vederea realizarii de aparate si sisteme cu aplicatii in domeniul comunicatiilor. Este titular de brevet de inventie.

A absolvit Academia Tehnica Militara, specialitatea Radioelectronica de Radiolocatie, in anul 1983.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21065935-dumitru-cocoru-unul-dintre-directorii-adjuncti-sri-trecut-rezerva.htm?nomobile=

Comentariile Redactiei

Laura Codruta Kovesi, are colegi (procurori) care sunt mult mai „inventivi sau mai destepti” decit infractorii (si ei din ce in ce mai sofisticati), care lucreaza pentru tara tot timpul (si in cel liber), dar nu prea sunt „lasati” sa mearga pe drumul cel bun, drept care merg in continuare pe drumul cel rau … si ea face tot ce poate, dupa ce se sesizeaza din oficiu (de la SRI) si incepe investigarea, care dureaza un deceniu.

Colegii lui Kovesi sunt Claudiu Dumitrescu, Nicoleta Bulgaru, Doru Tulus, Catalin Vartic, Monica Pop si altii, toti implicati in protejarea MICROSOFT, SRI, MAI, Medist, RSC, Asesoft, Teamnet si a Mafiei din Sanatate, IT si restul de „cimp tactic” tot al SRI (Radu Timofte, Ovidiu Soare, Dumitru Zamfir, Florian Coldea, Dumitru Cocoru, etc.).

Kovesi varsa lacrimi de crocodil pe Legiunea de Onoare (care va rugini), referitor la victimele tragediilor la care coruptia intretinuta de Microsoft, SRI, MAI, DNA a „dus la aceste tragedii”.

Doamna Kovesi, va prefaceti ca aveti constiinta si ca va mustra ceva la aceasta.

Cintati rock si propaganda la alte mese, ca nu mai credeti nici Dvs. in ce elucubratii, cu eleganta si inconstienta, debitati in fiecare zi.

CE NU ATI STIUT ?

CE V-A LIPSIT DE CIND VA PROBAM SI INFORMAM, CA SA ACTIONATI ?

VA PLINGETI DE EFECTUL CRIMELOR PE CARE LE-ATI COMIS !

Va dorim succes in compania colegilor Dvs.

„Aşteptările mele şi ale colegilor sunt să ne putem continua treaba. Vreme de 10 ani practica judiciară a fost constantă. Dacă ni se taie competenţa nu o să mai putem să se facem treaba. Am spus şi la bilanţul din acest an, cu toţii trebuie să ne dorim ca lupta anticorupţie să continue. Noi ne facem treaba în fiecare zi. Singurul lucru care ne-ar putea opri este să se dezincrimineze infracţiuni care sunt în competenţa noastră. Suntem oameni care vrem să schimbăm ceva. Zi de zi vedem tragedii şi de multe ori corupţia a dus la aceste tragedii”, a subliniat Laura Codruţa Kovesi.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Abuzul+in+serviciu+Codruta+Kovesi+Prejudiciile+se+ajung+la+620+d

Pot să vă spun că, anul trecut, 90 de sesizări de la SRI au constituit bază pentru a deschide dosare penale, dar nu pot să vă spun dacă au fost informări strict pentru Hexi Pharma sau nu, pentru că ar însemna să divulg o informaţie clasificată. Când vin astfel de informări de la serviciile de informaţii, le analizăm şi, dacă sunt suficiente date şi indicii din care rezultă fapte de competenţa DNA, ne sesizăm din oficiu şi începem investigaţia”, a adăugat procurorul-şef al DNA.

http://www.stiripesurse.ro/laura-codru-a-kovesi-a-scapat-porumbelul-ce-a-zis-despre-informarile-de-la-sri_1138165.html

„Este posibil să fie siguri pe ei. Este posibil să fie convinşi că, dacă ocupă o anumită funcţie, sunt intangibili. Probabil se gândesc că au nişte măsuri de prevedere sau de precauţie pe care şi le-au luat înainte şi nu pot fi prinşi, se gândesc că ei sunt mai inventivi sau mai deştepţi decât procurorii şi iată că nu este aşa”, a afirmat şeful DNA referitor la faptul că unii inculpaţi, „baronii locali”, deşi bănuiau că sunt cercetaţi, comiteau în continuare fapte penale.

http://www.agerpres.ro/justitie/2014/06/01/kovesi-despre-baroni-se-gandesc-ca-sunt-
mai-inventivi-sau-destepti-decat-procurorii-si-iata-ca-nu-e-asa-23-17-24

SEMPERFIDELIS

Felicitari, domnule general Dumitru Zamfir!

Publicat de  ex-ad / (Daniela Toba) 30 Jun 2008, 22:18

De cele mai multe ori citesc Ziua cu interes. Exista insa si momente in care verific la buda daca nu cumva mi-a inlocuit cineva hirtia igienica cu pagini din acest cotidian. Cum ar fi azi.

Generalul Dumitru Zamfir a iesit la pensie. Nimic nou, nimic interesant pentru cei care cunosc binisor mersul lucrurilor prin SRI sau pentru cei care stiu sa vada dincolo de articolele de presa. Motivele iesirii sale la pensie sint multe, diverse si intr-o buna zi ma voi opri asupra lor.

Pina una alta, nici nu s-a anuntat bine pensionarea generalului si cineva s-a gindit sa mai bage o fisa intr-un jurnalist-tonomat din categoria usoara „neica nimeni”. Asa a aparut in Ziua articolul „Ultimul dinozaur din SRI”, o naratiune gilgiita cu accente de birfa informativa. Oricum, numele de cod Iliescu suna bine pentru idividul care a scris, dar care n-a vrut sa semneze asa cum l-au trecut parintii in buletin. Nu de alta, dar simbolizeaza perfect natiunea noastra postdecembrista fetida si prefabricata.

dictionar: birfa informativa reprezinta fisa, nota, raportul cu caracter informativ, clasificata intotdeauna Strict Secret sau Strict Secret de Importanta Deosebita in functie de destinatar, are grad de veridicitate 0 – ultra, para, soto sigura, este realizata exclusiv din surse profesioniste (vecini, presa, amici, cozi la supermarket) si este livrata in flux continuu demnitarilor dependenti de serviciile de informatii. Demnitarilor in sevraj li se administreaza doza cvadrupla de birfa informativa, in vederea stimularii organului lor decizional numit cur.

Citind articolul in cauza, concluzia finala pe care am tras-o este ca generalul Zamfir si-a facut pe deplin meseria si datoria, lucru pentru care eu, una, il felicit. Iar pentru ca unii dintre voi sa nu se ambaleze prea tare, imi si argumentez afirmatia.

  1. Fie semnatarul articolului e copt ca o nuca verde, fie e unicelular, cita vreme poate afirma ca, dupa retragerea generalului, SRI si-a terminat operatia de invirginare si de acum incolo avem de-a face cu o institutie in cearceafuri satinate albe si apretate, gata specializata in Kamasutra. Stim toti ca indiferent de regimuri si natiuni, indiferent de timp si spatiu, serviciile de informatii sint, prin definitie, pedofile, zoofile, homosexuale, sado-masochiste si nu in ultimul rind necrofile. Tacticile, tehnicile, metodele folosite in culegerea de informatii sint aceleasi, fie ca institutia se numeste DSS sau SRI. Un securist vechi a plecat. Toti ceilati securisti noi au ramas. Cu ce credeti ca difera astazi mecanismele, resursele si personalul din domeniul informatiilor fata de cele de acum 20 de ani? Sau fata de acum 50 de ani? Ah, iertati-ma! Exista o mica diferenta: gradul de profesionalism, in evolutie postdecembrista invers proportional cu numarul de cadre care poseda un IQ de maximum 60.
  2. Ne mai spune jurnalistul lu’ peste ca „activitatea fostului adjunct al directorului SRI s-a desfasurat intr-o epoca tulbure a serviciului, marcata de ascultari telefonice ilegale, implicarea in privatizare si alte afaceri, precum si legaturi cu puteri straine fara stirea conducerii statului”. Cum domnul general si-a desfasurat activitatea fara intrerupere in ultimii 18 ani democratici, intelegem de aici dinsul s-a ocupat timp de aproape doua decenii doar de ascultari ilegale, afaceri si tradare de tara, fara ca cineva sa aiba habar si sa-l matraseasca. Nu-i asa ca sintem toti niste idioti habarnisti, in frunte cu presa si mai ales cu cei de la contrainformatii, iar Zamfir este un geniu absolut al serviciilor de informatii romanesti si straine?! Aldrich Ames si Kim Philby crapa de invidie, fratilor…
  3. Ne mai spune tovarasul Nuca Verde cum ca reforma la SIE s-a facut cel mai rapid. Atentie!!! Respirati adinc si incercati sa nu va sufocati, fiindca stiu ca la afirmatia asta v-ati prabusit toti, v-ati contorsionat in hohote si nici acum v-ati oprit din ris! Cantitatea de beton intracranian si de anchiloza profesionala din SIE ar ingropa fara urme pina si Marele Zid Chinezesc.
  4. „Actualul director, George Maior, sprijinit de Traian Basescu, are un plan de reforma al SRI pe care vrea sa-l duca pana la capat.” Si uite-asa am aflat si institutia care a bagat fisa in tonomat spre materializarea minunatului articol pe care-l comentam acum. Se stie ca in SRI s-au dus si se duc meciuri de tot soiul: batai ca-n curtea scolii si cafteli ca-n Ferentari, otraviri si blaturi incestuoase tip Borgia, concursuri de ragaituri si scuipaturi in presa s.a.m.d. Livrarile de articole la cheie fac parte din arsenal, dar uneori autorii lor adevarati sint atit de prosti incit mai si semneaza cu fraze de tipul celei mentionate.
  5. Titel n-a fost mazilit. Titel vroia sa iasa la pensie de o caruta de vreme. Chiar poate crede cineva ca un personaj ca Zamfir, stapinul tainelor telefonice din Romania, poate fi pur si simplu trimis la pescuit de muste in Herastrau? Taman d-aia au trebuit sa si publice acest articol – ceva de genul „Eh, ai vrut sa te retragi? Las’ ca nu pleci tu ca o floare sa rizi de noi in soare!”
  6. Ne arata, in continuare, Unicelularul cam cu ce s-a ocupat generalul pe parcursul activitatii dinsului. Recomand euglenei viridis sa intrebe un prieten cam care sint atributiile si competentele SRI, de ce institutia are un cuvint de spus atit in privatizari importante, cit si in afaceri in care sint implicate institutiile de stat si de ce in toate celelate tari se procedeaza la fel. Iar ca simpla observatie: mai exista fraieri care pot crede ca atribuirile de licente GSM s-au facut uite-asa, dupa cum au poftit inimile noastre romanesti si securiste, fara a se tine cont de ordinele si interesele financiare ce transced granitele patriei? Sau ca privatizarea Romtelecom, despre care oricum s-au scris tone de pagini, s-a facut prin „mijloace specifice” (cum ne spune euglena), dincolo de niste sume uriase care, prin originea si culoarea lor, oricum n-ar fi putut fi influentate de un oarecare general din SRI?
  7. Ne sint pomeniti, apoi, Gioni Popescu, Ovidiu Soare si Ionel Marin, alaturi de alti securisti de omenie mai putin cunoscuti. Nu de alta, dar insiruirile de nume sonore dau credibilitate articolului-facatura si mai umfla oleaca rindurile goale de continut. Nu in ultimul rind, pomelnicul de nume este menit sa va faca pe voi, railor, necredinciosilor, denigratorilor, dusmanilor patriei sa intelegeti dracului odata ca SRI s-a reformat, ca leprele s-au tirat, ca suvoaiele de puroi sereist au secat, iar de azi incolo cadrele sereiste tinere, pure si diafane, gingase ca puful de papadie, vor cinta imnul national cu glasurile inecate de emotie si lacrimi cristaline… Alooo, SRI, papadia e totuna cu basina porcului!
  8. Daca nici pina astazi Unicelularul n-a aflat ca firul rosu NU A EXISTAT, atunci ii recomand sa se lase de jurnalism sau de informatii. Am pentru el un set complet de galetuse si lopatele, iar nisip om gasi noi. Eu, una, mi-as fi dorit un astfel de fir, poate si pentru ca vecinii rusi tropaie peste resursele noastre romanesti mai abitir ca-n Piata Rosie.
  9. In final, Nuca se da mare specialist in INFOSEC si ne povesteste cum dusmanul Zamfir s-a opus instalarii unui sistem de securizare a comunicatiilor pentru TO si TS. Spargem Nuca folosind ciocanelul de alfabetizare pentru jurnalistii-tonomat: TO si TS sint linii telefonice deja protejate prin masuri de securizare impotriva penetrarii si oricum, aproape intotdeauna abonatii (lista lor fiind aprobata de CSAT) nu respecta procedurile. Nu sint specialista, deci nu pot afirma daca sistemul achizitionat de STS era sau nu util, necesar sau cum vreti voi. Dar pun o singura intrebare: inainte de a-l achizitiona, de ce statul roman nu a intrebat si pe la SRI? Ca doar d-aia exista aceasta institutie…
  10. In loc de concluzie:

Felicitari domnului general Zamfir pentru iesirea la pensie. Sper sa fi lasat urma profesionisti de valoare, crescuti la scoala dinsului, care sa poata mentine mai departe Serviciul Roman de Informatii pe o linie de plutire si asa incerta. Si speram ca intr-o buna zi sa ni se alature noua, celor care inca mai credem in adevar, in ordinea militara, in onoare si bun simt.

https://www.semperfidelis.ro/news.php?item.464