ADEVĂRUL MICROSOFT “TRAIAN BĂSESCU VORBEŞTE !”

BĂSESCU NU ŞTIE CE RESTITUIRI A FĂCUT BICA

„Bica, care nu a acceptat să fie sluga SRI, şi-a găsit capătul pentru că a cerut cu insistenţă să fie anchetat dosarul de incompatibilitate al preşedintelui Iohannis, drept pentru care, tot cei doi (Kovesi & Coldea – n.n.) i-au făcut înscenarea cu ANPR, că nu ştiu ce restituiri a făcut…”

Se pare că ştie DNA !

BĂSESCU NU ŞTIE CE „INTERMEDIERI” A FĂCUT DAN MOLDOVEANU

Daniel Moldoveanu – SEFUL COMUNITĂŢII NAŢIONALE DE INFORMAŢII – ADICĂ FORUL CARE CENTRALIZEAZĂ ACTIVITATEA TUTUROR SERVICIILOR DE INFORMAŢII DIN ROMÂNIA, este cel care a venit la mine CERÂNDU-MI să-i dau un dosar de care să se ocupe că să-i iasă şi lui nişte bani – s-a grăbit anul trecut (la două săptămâni după arestarea mea) să se autodenunţe pentru a scăpa. Cine l-a învăţat să facă asta??? De ce DNA a ignorat toate dovezile împotriva lui – inclusiv declaraţiile CONTRADICTORII ale prietenilor lui? Dacă eram vinovaţi, era normal să stăm împreună pe banca acuzaţilor, nu să-l facă scăpat!

Se pare că ştie DNA !

BĂSESCU NU ŞTIE CINE PROTEJEAZĂ ECOSISTEMUL MICROSOFT

”M-as fi bucurat ca in cadrul vizitei la Zgonea sa ne explice (Hans Klemm – n.r.) si care e stadiul anchetei Microsoft. Poate ne spune domnul Klemm cum e posibil ca o firma americana sa dea spagi atat de mari, pentru ca nu poate sa-mi spuna nimeni ca la Microsoft este posibil sa se dea un milion spaga fara sa se ştie pana la varful companiei”, a declarat Traian Băsescu intr-o emisiune televizata. Ulterior, fostul presedinte a avansat si suma eacta data ca spaga in afacerea Microsoft: la 400 de milioane de dolari.

Ambasadorul SUA nou venit nu face anchete penale si nu ştie cita spaga au luat Adrian Nastase, Dan Nica, Mihai Tanasescu, Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vlădescu, Vasile Blaga, Florian Coldea, George Maior si multi altii.

Se pare că ştie DNA ! … şi FBI … şi OLAF ….

http://www.enational.ro/news/băsescu-americanii-de-la-microsoft-au-dat-spagi-de-sute-de-milioane-de-dolari-in-românia-535936.html/#ixzz4FVXUNrAt

CEL MAI INFORMAT OM DIN ROMÂNIA

ŞTIE cu precizie cîtă mită a dat Microsoft, dar nu ştie ce făcea Sebastian Vlădescu cu Microsoft,

ŞTIE cu precizie că Elena Udrea nu este vinovată, dar nu ştie ce făcea Vasile Blaga cu Microsoft,

ŞTIE cu precizie că Dan Moldoveanu coordonează „serviciile” care fură software împreună cu Microsoft, dar nu ştie cum Coldea – Kovesi protejează Microsoft.

ŞTIE cu precizie că Binomul Coldea – Kovesi este mafiot, dar nu ştie ce făceau George Maior cu Sebastian Vlădescu – Dorin Cocoş – Sebastian Ghiţă cu Microsoft.

CEL MAI ANALIST OM DIN ROMÂNIA VORBEŞTE – ION CRISTOIU

„Nu-i exclus ca Traian Băsescu să fi văzut în gestul Parchetului o lucrătură a Binomului SRI-DNA; şi de aici izbucnirea sa împotriva celor doi”, este de părere Ion Cristoiu, care a spus că intervenţia lui Traian Băsescu ar fi trebuit să stârnească un scandal uriaş „pentru că un fost şef de stat a dezvăluit în direct la tv grave abateri de la statul de drept comise în numele luptei împotriva corupţiei”.

„Teoretic, dezvăluirile lui Traian Băsescu pun la îndoială democraţia din România ultimilor ani”, a conchis Ion Cristoiu.

Care democratie, care indoiala KAKAIA democratie, KAKAIA indoiala ! nu a fost si nu va fi … nici o democratie si nici o indoiala

DIXIT BĂSESCU !

„în statul acesta nu se poate întîmpla aşa ceva pentru că nu sîntem într-un stat mafiot în care nişte indivizi cu putere extraordinară să poată aresta pentru că vor ei, pentru că îi deranjează sau pentru că nu le execută ordinele un procuror şef al DIICOT”.

Deci oricine altcineva nu conteaza, doar procurorii sefi si Microsoft nu pot fi arestati restul merg la gramada democratiei foarte originale, marca Iliescu, Nastase, Băsescu, Tariceanu, Boc, Ponta si multi altii.

Băsescu nutreste acelasi credo cu Tariceanu si Nastase si altii, numai noi va putem fura, minti, si aresta pe voi, in democratia in care NOI si ECOSISTEMUL MICROSOFT suntem mai presus de Lege.

BINOMUL SE ADAPTEAZĂ ŞI SUPRAVIEŢUIEŞTE

BINOMUL a devenit NEMURITOR, si imun la orice interventie externa

BINOMUL se adapteaza in permanenta folosind propriile LEGI

BINOMUL îi (ne) va ingropa pe toti mai putin pe Microsoft – RSC- Medist – Asesoft – Teamnet, si toti cei care i-au servit cu loialitate si mita un deceniu de neuitat.


 

http://www.agerpres.ro/politica/2016/05/15/băsescu-despre-intalnirea-lui-klemm-cu-zgonea-dupa-parerea-mea-ambasadorul-sua-a-gresit-23-22-20

http://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-despre-dezvaluirile-lui-băsescu-pun-la-indoiala-democra-ia-din-românia_1144511.html

„Este a doua emisiune în care Alina Bica spune că a vrut să-şi prezinte demisia unui înalt demnitar. Vreau să închidem subiectul: la mine a venit, şi mi-a spus, «Dle preşedinte, doresc să-mi prezint demisia», explicîndu-mi de ce. Nu am să intru în detalii extraordinar de mari, dar mi s-a părut că se prefigura statul mafiot, adică, un serviciu de informaţii, printr-un prim-adjunct, respectiv un procuror-şef al unei structuri a Parchetului General, îşi aleseseră drept ţintă şefa unei structuri anti-mafia pentru simplul motiv că nu executa ordinele primite de la prim-adjunctul SRI, de la generalul Coldea”, a declarat Traian Băsescu, care i-a răspuns Alinei Bica să îşi vadă de treabă pentru că „în statul acesta nu se poate întîmpla aşa ceva pentru că nu sîntem într-un stat mafiot în care nişte indivizi cu putere extraordinară să poată aresta pentru că vor ei, pentru că îi deranjează sau pentru că nu le execută ordinele un procuror şef al DIICOT”.

„Bica, care nu a acceptat să fie sluga SRI, şi-a găsit capătul pentru că a cerut cu insistenţă să fie anchetat dosarul de incompatibilitate al preşedintelui Iohannis, drept pentru care, tot cei doi (Kovesi & Coldea – n.n.) i-au făcut înscenarea cu ANPR, că nu ştiu ce restituiri a făcut…”, a mai precizat Traian Băsescu, care a spus că vrea să fie chemat ca martor „pentru a restabili adevărul privind motivul pentru care Bica a fost arestată”.

Discuţiile au avut loc în cabinetul prezidenţial, iar intevenţia se constituie într-o lovitură politică.

Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre dezvăluirile lui Traian Băsescu, făcute în direct la postul de televiziune.

În prima parte a lui 2015, Traian Băsescu a pornit împotriva Binomului SRI-DNA. „De fiecare dată, dezvăluirile lui Traian Băsescu despre Binomul creat şi folosit de el rămîneau dincolo de ceea ce poate produce un cutremur pe scena publică a României:  Dezvăluirea de fapte, situaţii concrete petrecute în Biroul prezidenţial”, notează Ion Cristoiu.

Jurnalistul precizează că Traian Băsescu „escaladează războiul cu Codruţa Kovesi şi cu Florian Coldea, doi dintre „copiii săi politici” lansînd împotriva lor acuzaţii directe”.

Mai mult, aceste dezvăluirile confirmă cele susţinute de Elena Udrea din ianuarie 2015 încoace şi constituie o gravitate prin punerea la îndoială a Luptei anticorupţie duse de Binomul SRI-DNA. „Dezvăluirile primesc tărie prin anunţul făcut de Traian Băsescu c-a cerut să fie martor”.

„Nu-i exclus ca Traian Băsescu să fi văzut în gestul Parchetului o lucrătură a Binomului SRI-DNA; şi de aici izbucnirea sa împotriva celor doi”, este de părere Ion Cristoiu, care a spus că intervenţia lui Traian Băsescu ar fi trebuit să stârnească un scandal uriaş „pentru că un fost şef de stat a dezvăluit în direct la tv grave abateri de la statul de drept comise în numele luptei împotriva corupţiei”.

„Teoretic, dezvăluirile lui Traian Băsescu pun la îndoială democraţia din România ultimilor ani”, a conchis Ion Cristoiu.

http://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-despre-dezvaluirile-lui-băsescu-pun-la-indoiala-democra-ia-din-românia_1144511.html