Stimate Domnule Ambasador SUA Hans Klemm,
Am luat la cunoştinţă discursul pe care l-aţi ţinut la Cluj în data de 7 Octombrie 2016, în care expuneţi dorinţa SUA de a încuraja un ecosistem antreprenorial şi de inovaţie, în condiţiile în care este constatat un “eşec de piaţă”, şi de a sprijini, în urma consultării unor specialişti din SUA, Israel şi Olanda, “astfel încât să devină accesibil pentru capital, a îmbunătăţi educaţia, reformele, eliminarea regulilor care stau în calea dezvoltării inovării şi antreprenoriatului”
Vă aducem la cunoştinţă faptul că eşecul de piaţă se datorează Ecosistemului Microsoft, bazat pe fraudă, piraterie, crimă cibernetică, mită, spălare de bani, corupţie şi crimă organizată.
Efectele acţiunilor infracţionale desfăşurate de Microsoft pe teritoriul României timp de două decenii, şi a Parteneriatului Strategic cu Guvernele României, prezentate propagandistic drept cel mai avansat ecosistem de inovare şi de luptă împotriva pirateriei, se dovedesc astăzi a fi mult mai grave, profunde şi mai extinse decît se putea anticipa.
Determinarea infracţionala de care Microsoft a dat dovadă, precum şi suportul şi protecţia primită din partea instituţiilor corupte de către aceştia atît în România cît şi în UE, nu sunt subiecte de reflecţie filozofică, sunt activităţi infracţionale prevăzute în codul penal din România şi din SUA.
Guvernul României şi SUA nu au nevoie de experţi din Olanda şi Israel, să le spună ce să facă, au nevoie de FBI – DoJ – FCPA – SEC să desfacă Ecosistemul Microsoft – SRI – MAI – DNA – Medist – RSC – Asesoft – Teamnet – SIVECO – GAMA IT – Net Consulting şi mulţi alţi Parteneri Microsoft.
Microsoft, în asociere cu Statul Mafiot Român şi instituţiile corupte ale acestuia, a distrus deliberat şi sistemic, timp de două decenii, educaţia, reformele, inovaţia şi în general evoluţia normală şi corectă a pieţelor şi a societăţii în ansamblul său.
Starea de înapoiere cu care România se confruntă astăzi în domeniul educaţiei şi inovaţiei se datorează în primul rând abuzurilor comise de Microsoft şi partenerii acestora, astfel protejaţi de Binomul SRI – DNA în asociere cu OLAF şi mulţi alţii.
Aşa cum SUA şi-au asumat responsabilitatea pentru actele de tortură comise în centrele de detenţie secrete (Black Site Romania) şi Siemens pentru actele de corupţie, tot aşa Microsoft are obligaţia să îşi asume întreaga responsabilitate pentru infracţiunile deosebit de grave comise în România în asociere cu entităţi criminale, în cunoştinţă de cauză.
În urma investigaţiilor FBI – DoJ – FCPA – SEC, Siemens şi-a recunoscut faptele, a cerut scuze guvernului grec şi a facut investiţi de sute de milioane în Grecia pentru a compensa prejudiciile aduse poporului grec.
Solicităm SUA – FBI – DoJ – FCPA – SEC să oblige Microsoft să ceară scuze poporului Român şi să compenseze prejudiciile produse timp de două decenii.
„De asemenea, SUA vrea să promoveze în România şi în lume inovarea şi antreprenoriatul, a mai spus diplomatul american.”
Aceste iniţiative nu pot fi puse în practică până când Microsoft nu este de acord să renunţe formal la politicile sale Evangheliste şi să îşi asume atât responsabilitatea cât şi corectarea dezastrului creat intenţionat de Bill Gates şi Steve Ballmer, în asociere cu Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Vlădescu, Sebastian Ghiţă, George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi mulţi alţii.
Cu stimă,
Dragoş Rişcanu
“Ambasadorul SUA: Guvernul Romaniei ar trebui sa joace un rol in incurajarea antreprenorilor” de CZ 7 octombrie 2016 13.02
Guvernul României ar trebuie să joace un rol în încurajarea ecosistemului antreprenorial şi de inovaţie din ţară, în condiţiile unui eşec de piaţă, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, ambasadorul SUA, Hans Klemm. El a participat la o conferinţă pe tema dezvoltării inovaţiei. „Am discutat ce rol poate sa joace Ambasada SUA pentru incurajarea unui ecosistem de inovatie si antreprenoriat in Romania. Este o intrebare importanta, in conditiile in care situatia se datoreaza esecului pietei, iar guvernele trebuie sa ofere solutii si ar trebui ca Guvernul Romaniei sa joace un rol in incurajarea acestui ecosistem. Mi s-a propus sa aducem experti americani, impreuna cu altii din Israel si Olanda, care au expertiza in acest domeniu, si care sa vada ce ar trebui facut in Romania pentru a imbunatati acest mediu, astfel incat sa devina accesibil pentru capital, a imbunatati educatia, reformele, eliminarea regulilor care stau in calea dezvoltarii inovarii si antreprenoriatului„, a spus ambasadorul american, citat de Mediafax. Klemm a sustinut ca este nevoie de pachet de solutii pentru ca Romania sa iasa din situatia precara in privinta inovarii si sa ajunga in randul statelor ale caror economii sprijina, stimuleaza si recompenseaza inovarea si antreprenoriatul. De asemenea, SUA vrea sa promoveze in Romania si in lume inovarea si antreprenoriatul, a mai spus diplomatul american.