ROMÂNIA VICTIMA UNEI ACȚIUNI CRIMINALE INTERNAȚIONALE
Pentru început trebuie să vă informăm că noi nu credem în teorii ale conspirației, noi credem doar în ceea ce putem proba dincolo de orice dubiu posibil, atît în fața Legii cît și a anchetatorilor, care în cazul de față sunt obligați (’ordin’) să încalce Constituția, Legea si Drepturile Fundamentale, pentru a proteja în continuare infracțiuni deosebit de grave.
România este prezentată și percepută drept o țară coruptă, predispusă datorită sărăciei și ’tradițiilor’ și capabilă să comită crime cibernetice, reprezentînd astfel un risc major la adresa luptei împotriva corupției, crimelor cibernetice, crimei organizate si terorismului.
NIMIC MAI FALS !, după cum putem proba în susținerea afirmațiilor deosebit de pertinente pe care le-ați facut referitor la acest subiect în timpul campaniei electorale și nu numai, și pe care le facem și noi incepînd din anul 2004 pînă în prezent.
Mecanismele internaționale de corupție și crima cibernetică, cel puțin în cazul Microsoft, au fost îdelung ticluite și dezvoltate in Seattle, începînd din anul 1992, și implementate, finanțate și operate în România începînd din anul 1996 pînă în prezent.
După cum veți constata, politicile și metodele Microsoft de fraudă, crima cibernetică, mită, spălare de bani, corupție, crimă organizată internațională și terorism (Frica Confuzie Incertitudine) sunt deosebit de clare și coerente avînd printre obiectivele principale, operarea infracțiunilor astfel încît victima să poată fi prezentată drept agresor și agresorul drept salvator, situație în care România se află în prezent atît în raport cu Microsoft cît și cu UE, un mare și destoinic partener al politicilor și metodelor MICROSOFT STRICT SECRETE EVANGHELISTE.
Afirmăm cu toată responsabilitatea și probăm judiciar/juridic faptul că Microsoft a corupt structural Comisia UE (Manuel Durao Barroso, Olli Rehn, Alessandro Buttice, Onno Simmons, etc.), înainte ca aceștia să vina în România pentru a susține infracțiunile comise de Microsoft și partenerii acestora, cu încalcarea flagrantă a cadrului legislativ European și național.
Fraudele de sute de milioane de euro comise de Microsoft în asociere criminală cu Irina Socol, Claudiu Florică, Calin Popescu Tăriceanu, Sebastian Vlădescu, Vasile Blaga, Sebastian Ghită și mulți alții nu ar fi fost posibile fără aportul Comisiei UE, în colaborare cu Bill Gates – Steve Ballmer și în general conducerea superioară Microsoft.
Decizia de a ’jefui’ România, și de a o prezenta drept un exemplu de corupție, crima cibernetică și crimă origanizată internațională a fost minuțios planificată și pusă în practică la cel mai înalt nivel in Seattle (Microsoft) și Bruxelles (Barroso).
MICROSOFT UN EXEMPLU (DE PRADATOR) DE URMAT
Institutiile Statului Român și fondurile publice sunt folosite în interesul unor entități corupte, afirmați cu bună dreptate.
Dar și instituțiile Americane si Europene sunt utilizate în același mod de Microsoft si alte entități, și asta inainte ca România să urmeze exemplul Microsoft.
În fapt, avînd în vedere probele pe care le avem, putem considera că nu România este locomotiva sistemului internațional de fraudă, corupție. spălare de bani, crima cibernetică și multe alte infracțiuni.
În termeni comparativi, România este mai mult o victimă a unor organizații criminale, mult mai puternice, influente si periculoase, după cum Omnis a probat și continuă să probeze.
Directorii Microsoft sunt și acum, cînd speră să nu ajungă la pușcărie, terorizați de frică pentru a spune adevărul, de care pînă de curînd erau deosebit de mîndri, și anume că sunt unii dintre cei mai talentați și eficienți Evangheliști pe care Microsoft i-a avut.
Ovidiu Artopolescu a primit Premiul Preșsedintelui Microsoft, pentru prestațiile sale în beneficiul Microsoft și în detrimentul extrem de grav al României.
El a fost decorat și de Ion Iliescu impreuna cu Silviu Hotăran, Irina Socol, și mulți alți participanti la succesul Ecosistemului Microsoft, împotriva României.
AVEȚI MULT MAI MULTĂ DREPTATE DECÎT VĂ IMAGINAȚI …
… cînd faceți afirmații care, deși foarte reținute, îi deranjează teribil pe cei care sțiu că aveți dreptate, și mă refer la ambasadori, procurori, șefi de servicii secrete și nu în ultimul rînd Microsoft.
Vom veni în sprijinul Dumneavoastră, în calitatea de experți IT&C cu experiență de peste 30 de ani la nivel mondial, pentru a vă informa și pentru a susține demersurile pe care ați declarat că urmeaza să le întreprindeți în vederea respectării Drepturilor Fundamentale ale Omului și pentru combaterea corupției, crimelor cibernetice si terorismului.
Cu deosebită stimă,
Dragoș Rișcanu