MIHAI EMINESCU
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha¬-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul ș-altul,
Și tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate-aceste taine sfinte
—¬ Pentru om frânturi de limbă ¬—
În zădar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.
Și fiindcă în nimica
Eu nu cred ¬— o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.
Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic ¬—
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: — romantic.
(1876)
Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?
Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.
Nențeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.