PUȚINĂ ISTORIE CONTEMPORANĂ … pt. Domnul analist Gu;ă
În anul 1999 mai multe tări Europene foste membre ale Pactului de la Varșovia (Ungaria, Polonia, etc.) au devenit membri NATO, în timp ce Romaânia și Bulgaria, poziții (aparent) strategice la Marea Neagră au fost lăsate să mai adăsteze un timp, în așteptarea fiorului strategic.
La un an după ce au fost primite în NATO, toate statele respective s-au plîns că aderarea ăi costă prea mult și că nu prea vor să plătească pentru avioane și alte arsenale, drept care SUA au avut motiv să hotărască că NATO și atins potențialul pentru urmatorul deceniu.
Ceea ce era mai grav pentru România, era faptul că aceste tări au primit și garanția faptului că urmau să devină, începind cu anul 2004 Membre ale Comunității Europene, în timp ce România se afunda din ce în ce mai mult în corupție, minciună, ineficiență și violență tacită, fără nici o perspectivă credibilă de evoluție în viitor.
Îmi aduc foarte bine aminte vara anului 2001, cînd citind ziarele, cu citeva săptămîni înainte de atacul terorist din 11 Septembrie 2001, cînd inimaginabilul s-a produs, și SUA au fost atacate în chiar inima simbolurilor lumii libere, ce ne promiteau George Bush Jr. și UE.
Ne promiteau, că dacă suntem (devenim) cuminți, avînd în vedere că încă nu fuseseră identificați nici teroriștii din 89, și nici legionarii din 90, și că performanțele în jaf și corupție ale PDSR din 1990 pînă în 1996 erau bine documentate și cunoscute, vom avea ceva șanse ca eventual să fim primiți in NATO prin 2021 și ăn UE cel devreme în 2020 (2017), dar nu e sigur …
MARELE ARANJAMENT DIN OCTOMBRIE 2001
Voi reveni la ce a însemnat în perioada 2001 – prezent, ’aranjamentul’ asumat în cunoștință de cauză de SUA, avînd în vedere că au fost total nepregătite să facă față atacurilor concertate din 9/11/01 asupra propriului teritoriu și cetăceni, și ce credem noi că urmează să se întîmple în contradicție cu ’analizele’´unor Dan Andronic, Cosmin Gușă și alți mari ’inițiați’ plus Ghiță.
O parte din adevăruri au fost deja asumate sau măcar sunt cunoscute public, alte vor fi în curind, și România va putea juca un rol, dar nu cel pe care și-l doresc cei pomeniți.
SEDUCȚIE ESTE DOAR UN EUFEMISM PENTRU ȘANTAJ ETATIC … ȘI ASTA NU MAI ’ȚINE’ NICI CU SUA CARE NU VOR MAI REPETA GREȘELILE DIN TRECUT, NICI CU EVROPA CARE NU MAI ARE CUM SĂ FACĂ CE AU FĂCUT CELE DOUĂ ADMINISTRAȚII CORUPTE CONDUSE DE MANUEL DURAO BARROSO (OMUL DE CASĂ A LUI GEORGE SOROȘ + BILL GATES – GOLDMAN SACHS – LEHMAN BROTHERS – MICROSOFT via Alessandro Buttice – Giovanni Kessler) …
Sistemul a fost creat de Ion Iliescu – Adrian Năstase și preluat la cheie de Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, în contextul în care de cîte ori Traian Băsescu a vrut să corecteze sistemul, a fost bolcat sau/și suspendat … nu Băsescu a luat mită de la Microsoft … el doar a beneficiat … nuanța este foarte relevantă