Articole publicate de Dragoş Rişcanu

TEROAREA MICROSOFT – KOVEȘI – COMISIA UE 

Scrisoare deschisă în atenția formatorilor de opinie și a jurnaliștilor de investigații

 

Stimate jurnaliste și stimați jurnaliști,

În ultimul timp au avut și continua să aibă loc evenimente fără precedent istoric la nivel mondial și național cum sunt printre altele:

– denunțurile făcute de Gabriel Sandu împotriva unor ambasadori americani și a “Afacerii Microsoft” de devalizat miliarde de euro la care acesta a participat personal,

– mandatele de urmărire și ascultare a unor jurnaliști “la pielea goală” (îl citez pe Mihai Pâlșu) doar pentru că au informat corect și în timp util referitor la fraudele în desfășurare,

– falsificarea conținutului a sute (mii) de înregistrări făcute de SRI pentru încriminarea sau exonerarea selectivă funcție de interesele unor persoane care și-au “privatizat” instituțiile statului pe care le folosesc în interes personal,

– exodul unora dintre cei mai “productivi” infractori (Sebastian Ghiță, Puiu Popovici, Radu Mazăre, Alina Bica, etc.), cu sau fără ajutorul celor care se fac că îi urmăresc,

– exonerarea prin prescriere sau alte artificii a unora dintre cei mai prolifici infractori (Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Nica, Sebastian Vlădescu, etc.),

– polițiști pedofili recidiviști protejați ani de zile pînă la cel mai înalt nivel în stat, pentru “servicii” specifice ce urmează a fi identificate (dacă se vrea),

– trafic de organe la scară industrială și internațională protejat și promovat de toate instituțiile statului,

– controlul societății de către securocrația emanată în urma unui “vid de putere” dar consolidată de o lovitură de stat dintre cele mai sîngeroase, numită generic Revoluție,

– abuzurile permanente și minciunile puerile pe care Laura Codruța Koveși le practică în bătaie de joc și în deplină impunitate față de întreaga societate,

– război fraticid pe viață și pe moarte între procuori DNA “infractori, leneși și bîrfitori” care distrug probe cînd nu “stau cu curu” pe dosare “mînca-ți-aș” sau “decapează” la ordin sau/și interes(e),

– entități străine (OLAF, GRECO, etc.) care în funcție de propriile interese obscure sau/și vizibile continuă să o promoveze pe Koveși și apucăturile sale împotriva tuturor evidențelor oricît de flagrante și probate sunt acestea, în timp ce dau lecții de democrație și stat de drept,

– și multe alte care au fost și va să vină..

O TĂCERE ASURZITOARE

Și cu toate acestea aud o tăcere asurzitoare din partea formatorilor de opinie, de parcă opiniile lor sunt controlate extrasenzorial sau hipnotic de undeva dintr-o zonă crepusculară care parcă le spune: să nu pomeniți de denuțurile lui Sandu care probează dincolo de orice dubiu posibil corupția strategică și “științifică” (Evanghelism) practicată de Microsoft la scară mondială și foarte locală, și nici despre ce a pățit Savin și alți jurnaliști pentru că au avut curajul să denunțe fraudele pe care Sandu și Microsoft le comiteau, și nici de anchele făcute de OLAF și de Comisia UE cu scopul probat de a proteja fraudele comise de Microsoft, aveți mare grijă pentru că sunt subiecte tabu și entități sacre și nu aveți bani să fugiți în Serbia sau Madagascar dacă vă ia gura pe dinainte (se numește eufemistic auto cenzură).

Din cîte știu nici un jurnalist nu a interpelat Microsoft sau pe avocații acestora Nestor&Nestor, pentru a afla de ce nu l-au dat în judecată pe Sandu și alții (Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Elena Udrea, etc.) pînă acum pentru denigrare și calomnie.

MICROSOFT TACE

Dan Coste, Nicoleta Savin, Radu Moraru, Mihai Pâlșu și mulți alții se califică din plin pentru ura pe care Microsoft le-o nutrește sincer, dar Microsoft tace, ceea ce nu îi stă în caracter și în modus operandi. Microsoft este pregătit să ucidă pentru a își proteja renumele de cea mai periculoasă fiară de pradă și totuși tace timidă. O fi devenit brusc emotivă în fața lui Sandu și Savin.

Comisia UE – OLAF a jucat și continuă să joace un rol determinant în Afacerea Microsoft dar deși probe legal constituite au fost publicate referitor la actele grave de corupție comise de aceștia, nimeni nu a avut curiozitatea să afle despre rolul crucial jucat de corupții din Comisia UE în frunte cu Manuel Durao Barroso.

Ne turnăm cenușă în cap și ne tot cerem iertare pentru cît de corupți suntem noi și ai noștri fără să pomenim nimic despre adevărații corupători fără de care corupția nu există.

Luptăm cu corupția dar nu și cu cei care o practică la nivel înalt, astfel încît ne oprim mereu la cîte un Sandu, Cocoș sau Niro și o urmărim pe Savin și alți jurnaliști, în timp ce Năstase și Tăriceanu, Bill Gates și Steve Ballmer, Manuel Durao Barroso și Giovanni Kessler se amuză în timp ce își numără banii… noștri.

Îi spuneam procurorului Mihaiela Moraru Iorga, atunci cînd călca în picioare toate legile, că într-o zi ea sau/și ai ei vor ajunge în aceiași situație în care m-a adus pe mine, pentru că alta nu va mai exista. Nu am crezut că se va întîmpla atît de repede, după doar zece ani de tortură și teroare.

Vă spun și vouă acum: dacă unul dintre voi pățește ce a pățit Savin și alții care nu pot proba așa cum poate Savin acum doar printr-un concurs de împrejurări fortuite, și nimeni nu face nimic, alt sistem sau recurs nu veți mai avea atunci cînd veți ajunge în aceiași situație. Este posibil ca mulți dintre voi să fiți de mult în aceiași situație.

Sunteți toți puși la zid de o bandă de idioți corupți și lacomi care își folosesc puterea pentru a vă înfricoșa. Majoritatea au nume pompoase (Alessandro Buttice, Manuel Barroso, Giovanni Kessler, Giorgio Ficcarelli, Alberto Perduca, Onno Simmons, etc.) și vă pretind să îi faceți pe proștii de dragul șpăgilor pe care ei le iau de la Microsoft – Fujitsu Siemens – EADS, etc. și de la protejații lor din România, din banii furați tot de la noi.

Sunteți toți mai deștepți decît ei și sunt convins că și mai curajoși și sunteți o putere uriașă dacă vă uniți, poate nu toți că este imposibil, dar măcar cîțiva cărora vă pasă dacă sunteți luați și exploatați de proști și lași în condițiile în care nu aveți de ce să acceptați această umilință supremă de la niște idioți, care nici măcar nu știu să mintă așa cum știm noi.

Nu uitați: “Dacă o viață întreagă o faceți pe proștii așa veți și muri !”

PRIVEGHIUL MICROSOFT LA ORA DE VEGHE 

http://www.nasul.tv/
http://www.nasul.tv/sri-dna-au-facut-politie-politica-in-cazul-ziaristei-nicoleta-savin-nasul-tv-au-ascultat-o-si-filmat-o-inclusiv-la-toaleta-precum-securitatea/


După cum v-am anunțat marți (9 ianuarie 2018) am fost invitat la emisiunea Nicoletei Savin de la Nașul Tv – Ora de veghe, pentru a participa la o discuție pe tema Microsoft și mandatele de urmarire operate de SRI la solicitarea DNA, la care au participat jurnalistul Radu Moraru (Nașul) și profesorul avocat Dan Voinea. 

Dormeau adânc ’mandatele’ de plumb,
Minciuni de plumb în funerar veștmînt —
Stam patru în platou… făr de cuvînt…
Striviți sub neputința grea de plumb.

SRI – DNA – MICROSOFT –  COMISIA UE O DISTRUG PE SAVIN !

Nicoleta Savin jurnalistă de investigații și ulterior realizatoare la Nașul Tv a propriei emisiuni, a scris și prezentat public cazul Omnis vs. Microsoft – Comisia UE anchetat de DNA – OLAF începînd din anul 2005 pînă în prezent, și ulterior (9 iulie 2014) a comentat referitor la evoluția Scandalului Microsoft, drept care Mihaela Moraru Iorga, procurorul DNA care investiga ambele cazuri, a pus-o (2 septembrie 2014) pe jurnalista Nicoleta Savin pe lista celor ce urmau să fie urmăriți de SRI atît în propria locuință (baie, bucătărie, cămară, dependințe, etc.), pe internet, telefonic, ambiental și filaj, cît și la postul de televiziune Nașul Tv sau pe unde mai se deplasa aceasta, pentru a constitui probe la dosarul Microsoft.

 

Nicoleta Savin avea la acea dată, după cum ne-a spus în emisiune, o mamă foarte bolnavă pe care a îngrijit-o singură în condiții dintre cele mai grele, pînă a plecat la cele sfinte la finele anului trecut, un apartament închiriat cu două camere mici, o cățeluță (Zuza) și ea foarte mică, și un computer din care își cîștigă existența scriind cu îndîrjire și competență unică zi de zi, de ani de zile, rapoarte complexe de monitorizare a presei generale și de specialitate în diferite domenii (finaciar, IT, politic, etc.).

SRI la cererea (legitimizarea) DNA i-a furat (“legal”) munca sub pretextul constituirii de probe, a terorizat-o (soft), a margianlizat-o (hard) și în general i-a distrus metodic și perseverent viața de om și de jurnalist doar pentru că printre altele a investigat, probat, și a publicat și prezentat crimele comise de Microsoft cînd nimeni nu îndrăznea să vorbească despre jaful și tîlhăriile exhaustiv probate comise de SRI-MAI-MICROSOFT-COMISIA UE, astfel protejați de DNA și de toți politicienii de vîrf ai României (Năstase, Tăriceanu, Boc, etc.).

 

CINE MAI FACE CA SAVIN CA SAVIN VA SFÎRȘI ! …aviz amatorilor

 

DE LA RĂZBOI PSIHOLOGIC ȘI PROPAGANDĂ LA INAMIC LA SAVIN

Domnul Dan Voinea fost procuror militar și actual profesor și avocat a onorat cu prezența sa invitația făcută de Nicoleta Savin de a ne ajuta să înțelegem mai bine cum a fost creat, protejat și promovat sistemul diabolic de care Microsoft și mulți alții beneficiază în prezent sub abila deghizare a măștii de democrație și stat de drept emanat în urma unei revoluții și a luptei oarbe dar eroice împotriva unor teroriști invizibili.

LA REVOLUȚIE S-A MURIT DEGEABA – NIMIC NU SE SCHIMBĂ

Radu Moraru (Nașul) a considerat că tema este suficient de actuală și importantă și a participat atît în persoană cît și cu timpul alocat emisiuni sale, astfel încît timpul a fost suficient pentru a aborda subiectul extrem de grav, care pe zi ce trece devine din ce în ce mai vast atît ca problematică cît și ca prejudicii la scară socială (incalculabile).

 

O EMISIUNE ȘI TREI ÎNMORMÎNTĂRI

 

La sfîrșitul emisiunii am avut senzația că am participat de fapt la un priveghi cu mai multe cadavre aranjate meticulos în cavou: Microsoft, Democrația din România, Statul de Drept și în general ideia de libertate și lege.

Dormeau adânc ’mandatele’ de plumb,
Minciuni de plumb în funerar veștmînt —
Stam patru în platou… făr de cuvînt…
Striviți sub neputința grea de plumb.

 

JOS LABELE JEGOASE DE PE JURNALIȘTI

A urmări operativ-informativ un jurnalist de investigații care mai este și femeie pe deasupra, echivalează cu a îi distruge deliberat atît viața profesională cît și pe cea personală, cu a deturna prin manipulare, șantaj și dezinformare opinia publică și de a trimite un mesaj de terorare celor care cochetează cu ideia de a mai proba și publica adevăruri care nu convin beneficiarilor sistemului terorist la care facem referire (Microsoft – Fujitsu Siemens – EADS).

La fel cum Afacerea Microsoft este considerată a nu avea precedent istoric la nivel mondial în lumea așa zisă civilizată, tot așa nici urmărirea la sînge a unui jurnalist indiferent de bănuielile care planează asupra sa nu poate fi justificată și nu are precedent, cu excepția cazurilor de terorism.

Ori Nicoleta Savin nu este bănuită de terorism ceea ce face ca prezența sa pe un mandat colectiv de urmărire, echivalent la indigo al mandatului de securitate națională (anti-terorism) să fie una dintre cele mai grave încălcări a tuturor normelor care definesc noțiunea de democrație. Cînd un jurnalist este urmărit pînă în cea mai profundă intimitate a vieții sale înseamnă că toți am ajuns să trăim în cea mai teribilă formă de tiranie.

Tăcerea politicoasă, deferența civilizată, neimplicarea ’neutră’, corectitudinea politică și tot felul de eufemisme pentru ceea ce înseamnă de fapt frică, lașitate și/sau complicitate activă sau/și pasivă nu mai sunt soluții la disoluția evidentă și agresivă a insăși noțiunii de libertate. Nu am fost și nu putem fi scalvii lui Maior – Coldea – Koveși – Ghiță – Gates – Ballmer – Smith – Barroso – Rehn – Kessler etc., etc., etc…..

 

Cine mai face ca Savin ca Savin va păți ! … dar ce și de ce a pățit Savin ?

 

Vă vom povesti în episoadele următoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MICROSOFT LA NAȘUL TV !  

Vă invit să urmăriți în această seară la ora 19.00, emisiunea Nicoletei Savin “Ora de Veghe” la Nașul Tv, la care am fost și eu invitat să mai spun despre Microsoft, Maior, Coldea, Koveși, Moraru, Gates, Ballmer, Smith, Buttice, Barroso, Kessler, etc.  

A investigat, probat și a spus despre Microsoft și Nicoleta pînă au pus-o SRI-DNA pe mandat de ascultare, urmărire și filmare inclusiv în propria casă, deși ea raporta crimele comise de cei menționați și nu participa la comiterea lor… dar ce să faci așa e viața:  

MANDATELE LE DAU EI !…

NU JURNALIȘTII DE INVESTIGAȚII

Mult nu mai e de spus, că tot ce a fost de spus s-a mai tot spus începînd din 7 Martie 2005 pînă în prezent, și tot nimic… cîinii latră turma trece… și au „lătrat” mai toți cîinii de presă, și cei serioși, curajoși și profesioniști, și cei mai superficiali, și chiar cei manipulați de Microsoft… efectele lipsind cu desăvîrșire, altele decît madate, frică, terorare și răzbunare…  dar totuși noi nu ne lăsăm (nici ei) :   

FĂRĂ JURNALIȘTI DE INVESTIGAȚII DEMOCRAȚIA MOARE ÎN ÎNTUNERIC !

SUB TEROAREA „CIUMEI BLEU” MICROSOFT !

 

RADU MORARU

 

Mihaela Moraru Iorga cunoaște cel mai bine cum funcționează mecanismul internațional de jaf și tîlhărie operat de Microsoft și de asociații acesteia, și cum aceștia sunt în continuare și deplină ilegalitate protejați de SRI-DNA-OLAF și alții.

Mai mult decît au declarat procurorilor și/sau făcut public Gabriel Sandu, Cristian Sima, Elena Udrea, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotăran, Dumitru Ștefan și zeci (sute) de martori și participanți la infracțiunile promovate de Microsoft din anul 2000 pînă în prezent în absolută impunitate, este greu de imaginat ce mai este de spus, mai puțin de dezvoltat cel mai important aspect: COMISIA UE !

Fără aportul de neprețuit al Comisiei UE condusă de Maoistul Manuel Durao Jose Barroso și clica condusă de acesta „succesul” Microsoft nu ar fi fost posibil și nici jaful, tîlhăria și distrugerea care continuă în prezent.

 

SUB TERORAREA CIUMEI ROȘII

COMMUNIST_BARROSO

MANUEL DURAO JOSE BARROSO

Trei crai de la Răsărit (Gorbachev – Soroș – Iliescu/Brucan) au dat o lovitură de stat comunistă (crime împotriva umanității) pe care au prezentat-o drept un vid de putere care a emanat forțe democratice, în condițiile în care instituțiile de forță și cele represive ale tiraniei couniste au rămas neschimbate și chiar întărite de succesul luptei împotriva „teroriștilor” omniprezenți printre noi pînă de curînd cînd am aflat că ei nu au existat și nu există decît în imaginația unor asasini.

Intelectualii de serviciu (Pleșu, Liiceanu, Patapievici, etc.) au ridicat în slăvi de îndată noul regim al emanaților, și Soroș s-a pus pe treabă în mare grabă spre bunăstarea noii democrații prin reprezentanții săi ELITELE (Iliescu, Năstase, Tăriceanu, etc.) și a Goldman Sachs și alți conducători ai noii lumi în care România tocmai intrase (pe ușa din spate).

Urmează Microsoft, care vine în România pentru a completa întregul tablou democratic cu vectorul pur economic, cu o luptă acerbă împotriva pirateriei software în parteneriat strategic cu cei care continuau să lupte cu teroriștii încă invizibili rămași de la Revoluție (adică chiar ei). Intelectualii de serviciu (Plesu, Liiceanu, Patapievici,etc.) sar să ridice în slăvi noul stăpîn și sfînt Microsoft.

Microsoft a fost „echipat” de către instituțiile de forță și luptă împotriva terorismului (SRI-SIE) cu cei mai buni „ostași sub acoperire” pe care îi aveau pe ștatele de plată, și astfel s-au pus bazele Afacerii Microsoft, care avea să crească de la an la an pînă a ajuns la maturitate în anul 2000.

În anul 2000 Bill Gates și Steve Ballmer au decis să folosească România pentru a intra în forță pe piețele software din Europa și în special cele din Europa de Sud-Est, prin fraudă, piraterie, dezinformare, crimă cibernetică, corupție și terorism astfel încît să își poată asigura accesul preferențial la viitoarele fonduri UE.

În anul 2004 Manuel Durao Barroso ajunge Președinte al Comisiei UE și se alătură proiectului internațional de jaf și tîlhărie a României și a fondurilor și proiectelor Europene în beneficiul ELITELOR inclusiv al său personal și al camarilei pe care o crează.

În România, „serviciile” în parteneriat strategic cu Microsoft se asociază cu OLAF și Comisia UE via DNA, pentru a garanta succesul operațiunii și al Afacerii Microsoft. CSAT dă celebra Hotărîre 17 / 28.02.2005

Începînd din anii 2006 Laura Codruța Koveși, Marius Iacob și procurorii care le sunt subordonați, inclusiv Mihaiela Moraru Iorga sunt obligați să respecte „echipele mixte” și „cîmpul tactic” în cel mai deplin secret și disciplină pînă la Decizia CCR 51/15.02.2016, cînd echipele mixte sunt formal desființate.

În anul 2014 Mihaela Moraru Iorga o pune pe mandat pe Nicoleta Savin de vreo trei ori din cîte se știu pînă în prezent.

Informal, Laura Codruța Koveși, Marius Iacob și complicii acestora continuă vechile și ilegalele practici și încearcă să îi elimine pe procurorii care nu doresc să continue să încalce legea și Constituția

În Afacerea Microsoft, este vorba de Mihaela Moraru Iorga, care este revocată ilegal din DNA, drept care îi cheamă în judecată pe protagoniștii celor mai sus menționate.

Aceștia încep să își piardă susținerea pe care Microsoft și Comisia UE le-au garantat-o începînd din anul 2005 pînă în prezent.

Vom afla în curînd că Koveși și Iacob nu mai au ce căuta la DNA și nici alți umili servitori ai OLAF și Microsoft – SRI – MAI, etc.

 

BĂIATUL DE MINGI A LUI KOVEȘI-MAIOR-COLDEA-MICROSOFT

MARIUS_IACOB_2

 

FATA, SORA, SOȚIA, IUBITA CU MINGEA… DE LA MICROSOFT

 

KOVESI_BASKET

 

KOVEȘI CALVARUL TĂU ACUM ÎNCEPE !

NU V-A RĂMÎNE PIATRĂ NEÎNTOARSĂ ȘI NICI SERGIU LASCU FĂRĂ DE PUȘCĂRIE …

… CEEA CE ÎȚI DORIM ȘI ȚIE DUPĂ FAPTE ȘI DUPĂ LEGE …

… CĂ TU NU EȘTI BILL GATES ȘI NICI FRATU’  STEVE BALLMER CUM NICI IACOB NU ESTE VREUN BRAD SMITH CORCIT CU BARROSO

 

MICROSOFT – KOVEȘI – O BANDĂ DE FRAUDATORI… FALSIFICATORI… VIOLATORI… TORȚIONARI… TERORIȘTI ȘI ASASINI !

“De ani de zile iubesc copiii” – Eugen Stan “Violatorul” Polițst Pedofil a fost recunoscut după trei zile de proprii colegi ’vigilenți și profesioniști’ și a recunoscut faptele… „NORMALITATE”… numele tău este FEMEIE… Laura Codruța Koveși !

“Anul trecut a încercat să violeze o femeie care a făcut scandal la Udriste, la Brigada Rutieră. Din acest motiv colegii îi spuneau „violatorul”. El a recunoscut că este cel care a atacat în urma cu doi ani două fetițe in lift.” Imunitatea a fost garantată de șefii, care ca de obicei au vrut să-l facă scăpat… se numește ’modus operandi’

UNUL ÎN LIFT ALTA ÎN PODGORIE

ȘEFA KOVEȘI PARTICIPĂ ȘI EA LA VIOLURI ȘI “ORGII FINANCIARE” PE BANI MULȚI ȘI FONDURI EUROPENE… E CUNOSCUTĂ DE INTIMI SUB PORECLA cucuveauamov.  

De ani de zile MICROSOFT iubește platformele software create de Omnis și ne violează neîncetat în grup organizat. Imunitatea MICROSOFT este garantată de șefii cei (mai) mari, care reușesc să îi facă mereu scăpați… se numește ’modus operandi’.

Se ocupă marii DNA iști protejați de Koveși, Blaga, Maior, Coldea… Marius Iacob, Doru Țulus, Cătălin Vartic, Claudiu Dumitrescu, Ciprian Man, Cristian Ardeleanu, Mircea Negulescu …

nica-gates-feat

Traian Băsescu şi Bill Gates

MARIUS IACOB

 

VIOL ÎN GRUP… DE IMPOTENȚI… VIOLENȚI ȘI TERORIȘTI – NIȘTE ASASINI

De ani de zile Microsoft și Comisia UE iubesc platformele software pe care Omnis le-a creat, și ne violează și torturează în grup cu SRI și Poliția și “acoperiții” acestora (Medist, RSC, Asesoft, Teamnet, etc.) sub protecția lui Koveși, Coldea, Maior, Blaga și mulți alții.

Procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a recunoscut și probat violatorii și pe cei care îi protejează și are curajul (inconștient) să confrunte șefii cei mari ai beneficiarilor și protectorilor, Laura Codruța Koveși și Marius Iacob și pe cei mai periculoși infractori, angajații Microsoft – SRI – MAI și complicii acestora.

Eugen Stan a fost pînă la urmă ’recunoscut’ cu mare greutate de colegii polițiști ’vigilenți’ care au știut despre cine este vorba din prima clipă cînd au văzut imaginile de la televizor (noroc cu tatăl copiilor că altfel dispăreau și înregistrările).

Laura Codruța Koveși este de mult timp recunoscută și probată drept violatoare de drepturi, proprietăți, vieți și destine, de chiar proprii colegi, complici, promotori, finanțatori, victime, acuzatori și mai toată lumea (mai putin #resist) dar cu toate acestea se pare că regimul de teroare impus de aceasta și de către asociații săi (statul paralel – plutonierii mesianici – Binomul, etc.) timp de peste un deceniu, încă rămîne de neclintit.

EUGEN STAN NU VA PĂȚI NIMIC

LAURA CODRUȚA KOVEȘI NU VA PĂȚI NIMIC

Va păți Mihaiela Moraru Iorga așa cum pățim și noi de peste 17 ani.

Eugen Stan este bine pregătit să povestească cum de fapt nu este nimic rău să iubești sincer copiii și să nu știi ce faci (lipsă de discernămînt) cînd din dragoste de tată îi mai pupi de dorul fetei tale pe care nu o prea mai vezi că e majoră și de care îți este atît de dor.

În ceea ce privește finalizarea actului sexual, dacă nu există probe de semen acesta nu s-a produs (la Clinton au existat și tot nu s-a produs). Omul stă puțin la odihnă sau ia tratament la domiciliu și gata.

Laura Codruța Koveși este și ea foarte bine pregătită să povestească cum ea și frățiorul ei sunt de mici îndrăgostiți sincer de IT, Microsoft și în general de platforme software și nu este nimic rău să ai grije de ele chiar dacă nu sunt ale tale, că doar aparțin umanității, adică lui Sebastian Vlădescu – Ghiță și Microsoft.

Și cine să le ia lor probe fluidale și seminale…

Oricine spune altceva însemnă că denigrează instituțiile statului, comite acte de terorism sau asimilate acestora și trebuie pedepsit exemplar… să le treacă tuturor cheful pe viitor să îsi mai permită să îi recunoască, că doar suntem o nație de hoți, violatori și teroriști nu de oameni cu frică de lege și Dumnezeu.

Dumnezeul nostru sunt FRICA și FRICA și/de Koveși-Maior-Coldea-Vlădescu-Ghiță…. Onno Simmons, Alessandro Buttice, Giovanni Kessler, Giusseppe Ficarrelli… Bill Gates, Steve Ballmer, Brad Smith … Securitate – Miliție – CIA – FBI – OLAF – Stasi – KGB … adică de fantomele trecutului … și vai de viitorul nostru și al copiilor noștri cînd îi veghează Stan – Koveși – Țuluș – Iacob …

Bine că vor să o ucidă pe Mihaela Moraru Iorga … nu îi sodomizează copii doar îi terorizează la telefon (total nevinovat) și îi mai atenționează pe trecerea de pietoni cînd ăi mai calcă cîte puțin … o bandă de tortționari asasini !

MORARU_KOVESI

 

MICROSOFT URMEAZĂ SĂ NASCĂ ÎN 2018 …  

… gestația elefantină s-a încheiat și moașa Sandu ’Salteluță’ a dat drumu’ la apă … se rupe cordonul ombilical și iese monstrul …  

LA MULȚI ANI KOVEȘI-COLDEA-MAIOR-MICROSOFT  

MICROSOFT s-a îcrucișat cu niște oligofreni locali și internaționali și urmează să nască în 2018 o entitate mutantă și un pic extrateritorială … să le urăm la mulți ani …  

“CUM ÎI POTOLIM PE ĂȘTIA … ?” se întreabă frumoasa din podgorie Koveși  

“VÎNTU’ M-A VIOLAT ȘI AMENINȚAT …” la comanda lui Koveși spune emotivul Ghiță … din Belgrad … că în Madagascar s-a dus doar Mazăre …  

“LA SRI NU AVEM DECÎT INTERESE NU AVEM PRIETENII !” spune înțeleptul Coldea … care fără de prieteni se va duce la bulău de mînă cu Microsoft …

Microsoft progenitura concepută de Iliescu, Năstase, Maior, Nica, Farcaș, Hotăran, Artopolescu …  rămîne în grija lui Koveși … o mămică adevărată …

 

ora-de-veghe-cupola

 

tari-gates-deco

 

tato-arto-hota-bink

 

bill_gates-buc-2007

 

ballmer-nastase
http://evz.ro/binomul-sri-dna.html
http://evz.ro/sufrageria-lui-oprea.html?&page=2 http://evz.ro/biografia-secreta-florian-coldea.html?&page=2

MICROSOFT LA FINAL DE AN 2017…

… MEREU MAI PRESUS DE LEGE 


LAURA CODRUȚA KOVEȘI A REUȘIT ȘI ANUL ACESTA SĂ ÎI PROTEJEZE PE MICROSOFT ȘI PE ACOLIȚII ACESTEIA DIN LUMEA LARGĂ. 

Degeaba probează și se plîng pe unde pot mai toți cei care au avut de-a face cu Microsoft, de la Bruxelles la Washington, de la Președinți de state la CSM, cu frica de moarte în suflet și speranță de adevăr și dreptate în Dumnezeu. 

Koveși este Dumnezeul MICROSOFT !

Adevărul și Dreptatea sunt moarte ! 


Sunt din ce în ce mai mulți cei care se plîng  de crimele comise de Microsoft și complicii acesteia începînd din anul 2000 pînă în prezent, și de protectorii și beneficiarii acestor crime abominabile în frunte cu Koveși, Maior, Coldea, Tăriceanu, Vlădescu, Ghiță, Gates, Ballmer, Smith, Barroso, Hellstrom, Kessler.

BILL GATES ÎNGERUL PĂZITOR

 

BILL GATES CU PRUNCUL

 

ADEVĂRUL EXISTĂ ÎN DETALII … ȘI DUMNEZEU DE ASEMENEA !

Adevărul este exhaustiv cunoscut, probat și făcut public începînd de la Gabriel Sandu pînă la Cristian Sima, de la Mihaiela Moraru Iorga pînă la Daniel Dragomir, de la noi pînă la Comisia UE și FBI-FCPA, de la Nicoleta Savin pînă la Alessandro Buttice … dar Koveși și grupul infracțional din care face parte și pe care acum îl conduce sunt mult mai tari decît orice probe sau adevăr oricît de evident și reușesc să depășească cu ’dezinvoltură’ asasină orice ce limită a ridicolului oricît de profund ar fi acesta.

În Afacerea Microsoft multe și neașteptate s-au tot întîmplat pe parcursul anului 2017, fără nici un efect altul decît acela de a constata cele de mai sus înșirate și de a contempla dimensiunea infinită a ridicolului în care cei menționați se pot complace.

MIHAIELA MORARU IORGA DĂ MADATE CU ZECILE ÎN MICROSOFT

Mihaiela Moraru Iorga, după zece ani de investigat Microsoft în echipă mixtă cu SRI, beneficiarul principal al crimelor, este prigonită și dorită în pușcărie de Laura Codruța Koveși și de către cei de a căror ordine a ascultat conform legilor ’secrete’ impuse ’de jure’ pînă în 2016. Cînd aceștia au încercat să continue ’de facto’ să își impună interesele înafara legii, au fost refuzați de Moraru și astfel aceasta a devenit ’infractoare’ alături de cei pe care a refuzat să îi execute ilegal la comandă (ex. Gabriel Sandu). Se încearcă reducerea la tăcere a acestei procuroare ’trădătoare’. Nu vor reuși.

Gabriel Sandu își recunoaște toate crimele dar dorește tratament egal cu cei care au inițiat și operat ’sistemul’ începînd din anul 2000 în frunte cu Microsoft, Năstase, Nica, Tăriceanu, Vlădescu, etc., drept care este trimis în judecată a doua oară pentru aceleași fapte în încercarea disperată de a i se se închide gura. Nu au reușit … încă.

Daniel Dragomir vine cu documente și informații care probează cu minuțiozitate aritmetică mecanismele folosite de SRI (Maior, Coldea, Dumbravă) – DNA (Laura Codruța Koveși, Marius Iacob, Claudiu Dumitrescu) pentru a îi proteja pe Microsoft și pentru a beneficia de jaful și tîlhăria comise de către Microsoft și complicii acestora.

Canalele politice, juridice, economice și media sunt prezentate cu lux de amănunte și astfel aflăm că ziarista Nicoleta (Niculina) Savin avea cîteva mandate de urmărire de tip anti terorist în Afacerea Microsoft.

NICOLETA SAVIN IA ȘI EA MANDATE

Nicoleta Savin nu a făcut în Afacerea Microsoft decît să ia la cunoștință o situație aberantă și deosebit de evidentă astfel exhaustiv probată judiciar, pe care a adus-o la cunoștina publicului și a celor implicați, care aveau obligația legală de a se sesiza pentru a corecta situația pezentată în baza documentelor legale.

De sesizat, s-au sesizat că Nicoleta Savin continuă să facă ce știe ea mai bine și anume să spună adevărul indiferent că este vorba despre înalți funcționari ai Comisiei UE (ex. Jonathan Scheele) sau/și Microsoft. Ori aceste adevăruri duc atît de sus în organizațiile Comisiei UE, Microsoft și alte entități, încît asta le mai lipsea … să vorbească și Savin.

PREVIZIUNI PENTRU ANUL 2018

Mihaiela Moraru Iorga nu se duce la pușcărie, iese la pensie și își scrie memoriile

Gabriel Sandu iese din pușcărie, nu scrie nimic și pleacă în munți

Daniel Dragomir rămîne în libertate și continuă seria dezvăluirilor

Laura Codruța Koveși este promovată ambasadoare la Vatican și scrie psalmi

Nicoleta Savin află cîte mandate a avut și scrie o carte pentru premiul Pulitzer

 

LA MULȚI ANI !

 

P.S. MICROSOFT rămîne veșnic sănătos, bogat, fericit și absolut imun și inuman

KOVEȘI – GATES ÎNGERII PĂZITORI

 

gates_kovesi

 

 

MICROSOFT PRINTRE SUTE DE MADATE ! 

Date „pentru supravegherea video, audio sau fotografiere, „cu încuviinţarea pătrunderii în spaţiul privat pentru activarea mijloacelor tehnice” – cel mai privat mediu fiind buda noastră cea de toate zilele (vezi cazul Toni Greblă).

MICROSOFT – SRI – DNA CONTINUAȚI SĂ FIȚI VIGILENȚI ! DUȘMANUL INVIZIBIL VEGHEAZĂ … EXECUTAȚI-I !

 

BUDE

 

 

Daniel Dragomir zice că mai există mandate cu sute de nume și pentru alte spețe, nu numai pentru Microsoft. Se pare că se lucra industrial nu artizanal.

Rămîne totuși o întrebare – cum se face că atîția profesioniști urmăresc atîția infractori bănuiți și pe securitate națională, atît amar de vreme și totuși numărul și valoarea fraudelor continuă să crească și Microsoft să înflorească … în deplină impunitate ?

„Este prima astfel de dezvăluire, mai urmează și altele. […] Sunt absolut convins că în anul 2018 vor apărea lucruri extreme de grave care se referă la judecători ai câmpului tactic. (…) De ce? Pentru că vom vorbi despre dosarele unor oameni politici, oameni de afaceri, oameni simpli, care au nimerit pe culoarul justiției la cerința unor factori de decizie din SRI și acești oameni au fost executați. Cred că acesta este începutul clarificării a ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii ani”, a spus Daniel Dragomir.

https://www.cotidianul.ro/fostul-colonel-sri-dragomir-noi-dezvaluiri-este-o-chestiune-de-saptamani-poate-chiar-luni/

 

 

E vorba de „Mandatul de supraveghere tehnică nr. 846/UP din 4 iulie 2014, ora 12.30 emis în dosarul nr. 26/2014 de judecătoarea Corina Jijiie de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între timp pensionată, pentru o perioadă de 3o de zile, începînd cu data de 4.07.2014 pînă la 2.08.2014, pentru supravegherea video, audio sau fotografiere, „cu încuviinţarea pătrunderii în spaţiul privat pentru activarea mijloacelor tehnice”, faţă de următorii” (sint enumerate peste 8o de persoane, dintre care numeroşi oameni politici). „Ulterior, pe 2 octombrie 2014, în acelaşi dosar, prin încheierea nr. 217 judecătorul Horia Valentin Şelaru — numit judecator la Înalta Curte în iunie 2013, venit direct de la Parchetul General din funcţia de procuror, prin susţinerea unui concurs — a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile, cu începere din data de 2.10.2014 pînă la 31.10.2014 a mandatelor de supraveghere tehnică, constînd în interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, faţă de persoanele din mandatul emis de Jijiie, dar şi alţii, precum” (urmează lista). În nenumărate rînduri am arătat că unul dintre cele mai grave abuzuri ale SRI în ultimii 12 ani 1-a constituit folosirea mandatelor de siguranţă naţională pentru obţinerea de informaţii cerute de implicarea SRI în politică. Controlul vieţii politice, dar şi al vieţii economice, al vieţii publice în general, presupune obţinerea de informaţii despre diferite persoane, despre partide, despre jurnalişti, despre oamenii de afaceri.

http://evz.ro/document-sri-campanie-electorala.html

SRI – LUCREAZĂ INTELIGENT NON STOP !

LUCRĂ LA MANDATELE PE SECURITATE NAȚIONALĂ ALE LUI MOȘ CRĂCIUN – MICROSOFT – NICOLETA SAVIN … CĂ GHIȚĂ ȘI ARTOPOLESCU SUNT OFIȚERI ȘI NU SE CADE SĂ LE DAI MANDATE.

EI SUNT ADEVĂRAȚII MANDATARI, MĂ ROG … PE LÎNGĂ SOCOL ȘI MĂGUREANU, VLĂDESCU ȘI TĂRICEANU …

GLUME INTELIGENTE MARCA SRI !

 MOS_CRACIUN

 

ȚARA ARDE ȘI SRI SE PIEAPTĂNĂ …

Koveși va fi revocată, Ghiță va mai da din casa morții, Artopolescu dă să mai facă o congestie cerebrală și Nicoleta Savin dă să îi dea pe toți în judecată să afle și ea cît de teroristă poate fi.

Serviciul Român de Inteligență îi face video, vizual și ascultare, pe mandat de siguranță națională, lui Moș Crăciun, cu aceleași rezultate spectaculoase pe care le-a obținut și în cazurile Microsoft, Artopolescu, Ghiță și Savin.

În dosarul Moș Crăciun, SRI o dă și pe Morse în speranța (deșartă) că ne va trezi mila cea creștinească pentru nivelul avansat de ridicol pe care reușesc să îl atingă fără a depune aparent mari eforturi.

SRI, de James Plamondon ați auzit ? … că seamănă leit cu Moș Crăciun, și chiar el este cel care v-a dat Evanghelismul, ca să știți și voi cum să furați pentru ei … că renii vi i-ați cumpărat singuri din ciubucul de la Microsoft, cu banii din off-shoruri via Ghiță și alții…

… sau Ghiță a fugit cu darurile de Crăciun și încă îl așteptați cu lacrimi în ochi în timp ce vă exprimați în Morse, pentru deliciul copiilor retardați ?

 

James Plamondon

James Plamondon  

Vă dau și poze cu Ghiță să nu îl confundați cu Plamondon și Moș Crăciun cînd îi veți întîlni.

GHITA_BELGRAD

Și îl veți informa pe Maior care se va regăsi și el în poze, și se va confunda cu el însuși

kovesi_coldea_gates_maior_ballmer_arto_bulgaru_dumitrescu-claudiu

 

Ultimii doi sunt procurorii corupți și criminali Nicoleta Bulgaru (Stuparu) și Claudiu Dumitrescu, ambii mari iubitori de Moș Crăciun, Microsoft și SRI – Miliție

CRĂCIUN FERICIT !  

Nu am cărți poștale dar am o imagine la care țin foarte mult și pe care o împart cu drag cu voi. Datează din data de 12 Noiembrie 2014.  

NAȘUL TV – “Acuzații grave la adresa șefului SRI – Ce rol a jucat șeful SRI în dosarul Microsoft”  


Radu Moraru – Nicoleta Savin – Dragos Rișcanu  

Nici unul dintre noi nu știam că Nicoleta Savin (foarte probabil și noi) era în seara respectivă pe ’mandat de securitate națională’ în Dosarul Microsoft, doar pentru că își făcea meseria competent și cinstit, deranjînd astfel beneficarii jafului și tîlhăriilor Microsoft, printre care George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Koveși, Sebastian Ghiță. Giovanni Kessler, Manuel Barroso, Bill Gates, Steve Ballmer, Brad Smith…  

SRI-DNA o urmăreau, o filmau, o filau, o înregistrau, o provocau, o falimentau, o distrugeau discret și sigur… în numele securității și interesului național.

ȚARA CONDUSĂ DE TERORIȘTI – CORUPȚI, ÎN CARE DACĂ CAUȚI ȘI PREZINȚI ADEVĂRUL, ORICÎT DE PROBAT ȘI VIZIBIL ESTE ACESTA, DEVII TERORIST ȘI EȘTI TRATAT CA ATARE.

NICOLETA SAVIN (NAȘUL TV) BĂNUITĂ ȘI „MONITORIZATĂ” PENTRU ACTIVITĂȚI DE TERORISM ȘI CORUPȚIE DEOSEBIT DE PERICULOASE… PENTRU CĂ ÎȘI FACE MESERIA LEGAL, COMPETENT ȘI CORECT… 

RADU MORARU

 

În ROMÂNIA a fi cu adevărat jurnalist este o meserie deosebit de periculoasă … zic jurnalist nu propagandist …

Comisia UE, Microsoft și asociații acestora (SRI-DNA) investesc resurse uriașe pentru a putea ascunde adevărul și pentru a prezenta publicului o versiune cît mai „sanitizată” a unor realități deosebit de grave.

Propagandiștii sunt premiați, jurnaliștii sunt exterminați.

Comisia UE, Microsoft și asociații acestora (SRI-DNA) se comportă asemenea organizațiilor teroriste, corupte și infracționale în timp ce pozează în mari luptători împotriva terorismului, corupției și criminalității internaționale.

Comisia UE și Microsoft au ajuns să jefuiască și tîlhărească în complicitate cu SRI-DNA și să îi terorizeze și extermine pe cei care se opun, investighează și raportează jaful incredibil și crimele odioase comise de aceștia în deplină impunitate.

Microsoft nu reprezintă America. Microsoft reprezintă cea mai murdară față a ceea ce capitalismul sălbatic și prădător poate face într-o lume globalizată doar în interesul jafului la scară mondială.

„Elitele” sunt cele care au de cîștigat restul au doar de sclavagit contemporan, transnațional și foarte globalizat, în timp ce se lasă manipulate și #Rezistă … fără să știe la ce și de ce …

Nu e treaba instituțiilor americane să facă curățenie în Evropa (Comisia UE) și în România noastră. E treaba noastră !…

… pe care ne-o face grupul Iliescu-Năstase-Nica-Tăriceanu-Vlădescu-Ghiță-Maior-Coldea-Koveși-Cocoș-Sandu… împreună cu stăpînii lor din Comisia UE și din marile corporații multinaționale (EADS, Siemens, Fujitsu, Ericsson, Microsoft…)

Nicoleta Savin a comis crima fatală de a spune adevărul despre Microsoft într-o lume construită pe minciună … și nu e singurul jurnalist care a înțeles și a avut curajul să vorbească … e doar singura jurnalistă, despre care avem certitudinea că a fost/este „posesoare” de mandat de securitate națională … care de fapt este internațională (vezi tratatele strategice cu SUA și Europa de luptă împotriva terorismului, corupției și crimei organizate transfrontaliere).

Oare vom afla vreodată cîți alți jurnaliști sunt urmăriți de serviciile secrete, puse în slujba tîlharilor, teroriștilor și corupților din Comisia UE, Microsoft și de aiurea,  pentru că își permit să își apere țara și nevoile și neamul ? … și să spună ADEVĂRUL !

Vă doresc LA MULȚI ANI ! prieteni

drag Dragoș

https://www.youtube.com/watch?v=77DW788lE6w

DE CRĂCIUN „LISTA NEAGRĂ” MICROSOFT … publicată de Daniel Dragomir 

KOVEȘI ȘI MISTERELE MICROSOFT  


SĂ NU UIȚI KOVEȘI… MANDATELE … ȘI MITA 

“Doamna procuror (Mihaiela Moraru) Iorga să-și aducă aminte până n-o arestează DNA!” Daniel Dragomir

MITURILE „SECURITĂȚII NAȚIONALE” MODERNE ȘI CONTEMPORANE

Prima dată au fost BURGHEZO-MOȘIERII, în 1989 au apărut „TERORIȘTII” care s-au apucat să tragă din toate pozițiile în „emanații” revoluției … emanații au rezistat eroic, dar au apărut marii corupți și criminali cibernetici, așa că noii e_manați s-au aliat strategic cu Microsoft să lupte împreună împotriva dușmanilor poporului și a tuturor teroriștilor-corupți sub deviza internaționalistă:

Luptători împotriva terorismului și a corupției internaționale UNIȚI-VĂ !

Și uite așa s-au unit Maior, Coldea, Koveși, Bill Gates, Steve Ballmer, Brad Smith, Manuel Barroso, Alessandro Buttice, Giovanni Kessler împotriva teroristelor-corupte și extrem de periculoase Mihaiela Moraru Iorga și Nicoleta Savin sub deviza „Shoot the women first” (lichidați prima dată femeile)


MICROSOFT – O BANDĂ DE TERORIȘTI-CORUPȚI !

NICOLETA SAVIN prezentînd cărțle de investigații jurnalistice „MICROSOFT ÎNGERUL PĂZITOR” publicate de Dan Coste in anul 2010.

 

MICROSOFT

 

Stimatele mele teroriste-corupte și foarte periculoase

Adevărul despre Microsoft era probat și făcut public cu mult înainte ca DNA să deschidă Dosarul Microsoft 488/P/2010 în urma plîngerilor făcute pe 2 Decembrie 2010 de FTS – Fujitsu Technology Solutions (nu de FSC – Fujitsu Siemens Computers care nu mai exista din 1 Aprilie 2009).

Cînd Dan Coste publica cărțile care expuneau în fapt situația curentă referitoare la Microsoft, astfel confirmată de Gabriel Sandu și alți infractori care au participat la comiterea infracțiunilor de care acum se miră toată lumea, aceștia au înțeles că trebuie să își amplifice și diversifice infracțiunile sub protecția grupului infracțional Maior, Coldea, Ghiță, Koveși …

Afacerea Microsoft – O problemă simplă… de neînțeles

DNA îi anchetează printre mulți alții pe Tăriceanu, Vlădescu, Ghiță, Hotăran și Artopolescu, în mai multe dosare referitor la Microsoft, Siemens, Fujitsu, EADS și alte multe fraude și dă mandate, pe securitate națională în cadrul luptei împotriva terorismului-corupției, la tot cartierul.

În lista de ’mandate’ nu apar niște ’nume’ de referință: Sebastian Ghiță și Ovidiu Artopolescu.

Dar în schimb apare numele jurnalistei Nicoleta Savin, care a facut public cazul începînd din anul 2010 pînă în prezent. Se pare că această ziaristă este mult mai periculoasă pentru securitatea și interesul național decît Ghiță și Artopolescu care au devalizat sute de milioane de euro și au distrus sistematic domeniul IT, „făcînd numai bine” pentru țară împreună cu Maior, Coldea și Koveși prin podgorii și alte case conspirative.

Conform denunțului făcut de Gabriel Sandu, Laura Codurța Koveși îi protejează pe aceștia în frunte cu unul dintre ’tartorii’ principali, Călin Popescu Tăriceanu care urlă ca din gură de șarpe că își vrea democrația înapoi virgină după ce a violat-o non stop ani de zile.

Mihaiela Moraru Iorga este obligată de ’cîmpul tactic’ să manipuleze mai multe dosare astfel încît faptele dovedite a fi fost comise de Tăriceanu să poată fi prescrise (21/P/2006). Acestea sunt prescrise. Tăriceanu e albit și scrobit de Koveși via Moraru.

Acum Tăriceanu explică că dacă nu era el Prim Ministru din 2004, Romînia nu intra în Uniunea Europeană. Probabil că doar el știa și putea să îi dea mită lui Manuel Durao Barroso din banii jefuiți împreună cu Bill Gates, pe care urma să îl și decoreze pentru privilegiul de a tîlhări și manipula împreună și foarte democratic un popor mereu ’naiv’.

Conform Elenei Udrea manipularea a fost făcută astfel încît dosarul de corupție al secolului ’Scandalul Microsoft’ să fie doar un pretext pentru manipulări politico-economice comise de Laura Codruța Koveși, nicidecum o anchetă serioasă și competentă. Ea își aduce aminte cu nostalgie romantică de tot felul de bilețele roz și astfel îi crește admirația față de acest bărbat de stat curajos și mîndru prezentator de ciorapi la Adesgo.

Gabriel Sandu explică pe larg că Microsoft și servitorii acestuia se bucură de imunitate absolută, indiferent de gravitatea faptelor acestora, astfel garantată de Koveși si aplicată de Moraru, pînă cînd Koveși îi ia dosarul Microsoft și ulterior îi confiscă toate dosarele și trece la represalii dintre cele mai murdare și violente.

Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești

Acum Tăriceanu, posesor de prescriere a faptelor, face albie de porci pe toată lumea în frunte cu Koveși, care tace și nu prea mai face, că și așa a făcut suficient dezastru.

Gabriel Sandu moare, deocamdată de invidie, în pușcărie cînd se gîndește că ’greii’ Microsoft huzuresc pe munca lui de infractor amator și rîd de el împreună cu Koveși.

Elena Udrea așteaptă înfrigurată, sub blănurile de vulpe polară, să se ducă Koveși la Târgșor în locul ei… poate se duc împreună să nu existe din nou invidie.

Mihaela Moraru Iorga încearcă să facă slalom printre capcanele pe care i le întind foștii ei colegi ca să îi distrugă definitiv viața. Este foarte posibil să se termine exact invers.

Daniel Dragomir o sfătuiește să nu uite, de parcă ar mai putea să uite că o viață întreagă a servit ’la ordin’ un sistem criminal, și cînd ordinul de servitute totală față de SRI a fost revocat, a ajuns pe drumuri pentru că nu a mai vrut să servească patria împotriva legii… nu că pînă atunci era vreo lege pe care SRI se sinchisea să o respecte.

Mandatele nu le cerea Moraru, ea doar le semna, de cerut le cereau beneficiarii banilor jefuiți împreună cu Microsoft și alții … în numele binelui pentru țară..

Toate bune și frumoase da’ cu Nicoleta Savin ce-ați avut ?

Printre nume grele, oameni ’mari’, milionari și alte lighioane apare pe mai multe mandate de ascultat, fotografiat, filmat în casă și ambiental și oriunde și oricînd și numele lui Nicoleta Savin.

Pe unii îi urmărești să le furi afacerile, pe alții să știi cît au furat să le iei ’parte’ din ciordeală, pe alții că nu îți place de ei dar îți place de nevestele sau/și ficele lor, dar de ce trebuie să cheltui o căruță de bani să o urmărești pe Nicoleta Savin în dosarul Microsoft.

Blestemul Microsoft lovește pe toată lumea, indiferent dacă ai sclavagit la Microsoft și ai furat cu ei (Silviu Hotăran, Ovidiu Artopolescu, etc,) sau dacă dimpotrivă te-ai opus crimelor flagrante pe care aceștia le comit în absolută impunitate (Nicoleta Savin).

Blestemul Microsoft a atins-o și pe Nicol, care doar a vorbit despre caz și a devenit ’persona non grata’. Ce să ne mai mirăm de ce pățesc cei care chiar au avut legături apropiate cu subiectul, cum sunt Mihaela Moraru Iorga, Gabriel Sandu, și cu stimă subsemnatul. Microsoft nu glumește și nu are nici un scrupul.

Microsoft distruge vieți, extermină companii și ucide. Ucide în cel mai literar sens al cuvîntului. Microsoft nu confruntă niciodată frontal problemele pe care le vrea rezolvate.

Microsoft folosește entități interpuse pentru a își putea lichida țintele. Ori în România mercurialul pentru “transformari tehnice cauzatoare de accidente grave” și alte eufemisme pentru asasinat la comandă, este extrem de competitiv.

Microsoft dorește sincer să terorizeze pe toată lumea: competiția, polițiști, procurori, ofițeri, judecători și nu în ultimul rînd ziariștii ’incomozi’.

După cîte se vede nu le prea iese … Nicoleta Savin nu o să se sperie, Gabriel Sandu varsă toată troaca cu lături în care se scaldă Koveși și Mihaiela Moraru Iorga nu uită… și nici nu va ierta … nici noi !