Articole publicate de florin

Kovesi Coldea, luaţi de aici şi legaţi-l pe câinele ăsta turbat de ziarist : „AUTODENUNŢ: Subsemnatul, recunosc că am ponegrit Justiţia română” semnat jurnalist Dan Coste

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am încercat să influenţez justiţia şi merit să fie aspru pedepsit de către Consiliul Superior al Magistraturii. Chiar la începutul primului volum din ciclul „Microsoft – Îngerul păzitor”, publicat în iunie 2010, mi-am permis să scriu următoarele:

„Majoritatea populaţiei acestei ţări încearcă percepţia că trăieşte într-o ţară coruptă sau foarte coruptă. Iar justiţia se află în topul celor mai corupte (până-n măduva oaselor) instituţii ale statului”.

Cartea dezvăluia, încă de-atunci, mizeria ce se ascunde în spatele colosului Microsoft, dar organelor le-au luat ani de zile ca să ajungă la aceleaşi concluzii şi să adune o parte dintre vinovaţi. Mai mult, lucrarea a fost tradusă pe CD în limba engleză, fiind expediată împreună cu cărţile tipărite tuturor comisarilor europeni de la Bruxelles, unor europarlamentari, inclusiv români şi unor instituţii de forţă precum Oficiul European de Luptă Antifraudă. De asemenea, a fost făcută cadou ministerelor importante din ţară, Preşedinţiei, Primului ministru, tuturor serviciilor secrete şi unor ONG. Iar acum poate fi citită şi chiar copiată gratuit, în română şi engleză, de pe site-ul Editurii Naţional. De ce le-au trebuit patru ani procurorilor anticorupţie ca să se aplece acestui atac la economia naţională a României? Cumva fiindcă n-au primit OK-ul şi informaţiile necesare de la mult stimatul şi iubitul SRI? În ultima vreme se conturează tot mai pregnant ideea că DNA funcţionează ca o anexă a SRI, imixtiunea acestui serviciu secret în actul de justiţie nemaifiind un secret pentru nimeni. O recunoaşte fără niciun pardon chiar generalul Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei juridice a SRI. Care i-a avertizat pe judecători, cu subiect şi predicat, că serviciul urmăreşte acum informaţiile pe care le furnizează DNA, inclusiv în actul de justiţie. Ceea ce denotă că-i lucrează informativ pe judecători, iar dacă sentinţa nu le convine, îi pun pe procurorii anticorupţie să-i aresteze pe acei magistraţi indisciplinaţi sub tot felul de acuzaţii. În acelaşi timp, mesajul de forţă lansat pe piaţă de generalul scos la înaintare de conducerea SRI se adresează şi politicului, căruia i se dă un avertisment cât se poate de dur. De ne face să ne întrebăm, pe bună dreptate, cine mai conduce această ţară?

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Grabiti-va sa-l dati exemplu, si bagati-l la bulau, gasiti voi motiv(e), nu de alta dar incep si altii sa indrazneasca sa va spuna in fata cit de corupti sunteti si cit de aserviti organizatiei criminale si teroriste numita generic „ecosistemul” Microsoft :

respectiv jaf si tilharie fonduri publice inclusiv UE, piraterie, crima cibernetica, coruptie, inscenari judiciare, crima organizata si terorism, astfel garantate de Iliescu, Nastase, Timofte, Scheele, Maior, Nica, Coldea, Vintu, Buttice, Ghita, Kovesi, Hellstrom, Bulgaru, Paun, Vladescu, Tariceanu, Tulus, Pop si multi, multi, multi altii.

Puteti sa-l scoateti nebun sau/si terorist si sa-l bagati jos la ORNISS ca o mai fi ramas din dotari, sa-si bage mintile in cap, si niste apa in gura cu canistra sa zica dupa dictare.

… vom reveni

Kovesi Coldea luaţi exemplu de la Maior (un fel de Cămătaru) „un om loial partidului (aparţinînd unui comunist agitator n.r.), dar în acelaşi timp e un om foarte echilibrat” … şi continuaţi echilibristica preluată de la “un bun pesedist” prestidigitator, loial în primul rînd lui Microsoft, care vă ajută să închideţi dosarul Microsoft, în care Microsoft nu are nici o calitate, că au Pinalti, Niro şi Cocoş (prieten cu Maior şi Cămătaru)

Traian Băsescu a declarat, luni, la Adevărul Live, că niciodată nu l-a suspectat pe fostul şef al SRI, George Maior că nu este „un bun pesedist”. Fostul preşedinte a ţinut să precizeze că Maior este „un om loial partidului, dar în acelaşi timp e un om foarte echilibrat”. ”Maior mi-a plăcut că era echilibrat, niciodată nu l-am suspectat că nu e bun pesedist. E un om loial partidului, dar în acelaşi timp e un om foarte echilibrat”

George Maior a fost propus pentru funcţia de ambasador în Statele Unite ale Americii. Urmează ca propunerile înaintate de preşedintele Klaus Iohannis să treacă prin comisiile parlamentare, acolo unde aceştia vor fi audiaţi. Comisiile din Parlament au un vot consultativ, iar preşedintele poate numi ambasadori chiar dacă votul este unul nefavorabil.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Ce liniste se aude in toata presa in timp ce dosarul Microsoft se judeca pe tacute, si in timp ce fratele Camataru, il imita pe Maior (sau invers) si spune ca ciordeala, tortura si asasinatele la comanda nu cadreaza cu demnitatea lui, de om (nu singur) mare iubitor de onomatopee, care stie de altfel ca:

“Tot ce a aparut este o inventie. Nici nu se pune problema de asa ceva! Aparitia numelui meu in acest scandal nu este decat o razbunare! Nu as putea sa fac niciodata asta! Eu sunt prieten cu Dorin Cocos. Am stat cu el patru luni in camera, la Arestul Central. Deci totul este doar o minciuna! Nu inteleg ce jocuri se fac, dar nu sunt implicat deloc in aceasta poveste sinistra!”

National

… cum nici Maior si Coldea care au stat ani de zile Simbata si Duminica tot cu Cocos, nu au nici o legatura cu povesti si mai sinistre, si nici nu vor sa ii faca vreun rau lui Udrea via Kovesi.

(4 luni = 120 zile. 120 zile = 60 de Simbete + Duminici, cit cam pentru un an si ceva)

Avind in vedere ca Maior si Coldea lucreaza cu Cocos de vreo zece ani rezulta ca sunt mult mai intimi cu Cocos decit este Cocos cu fratele Camataru, deci avantaj Maior – Coldea … serveste Kovesi … scuze ii serveste Kovesi :

Microsoft e total nevinovat de jaf de sute de milioane, pe care nu le-a impartit cu Maior si Coldea (si altii) via Cocos, Niro, Pinalti si alti shmekeri in deplina libertate si impunitate.

O sa devina si mai interesant in turul doi, cind incep sa serveasca profesionistii, ca cu Kovesi, Coldea si Camataru nu ajungem nici in eliminari, ca suntem deja eliminati …

… mai cu seama acu’ ca ne paraseste si loialu’ si echilibratu’ Maior, care doar el mai putea sa inscrie via partenerii, dar el se duce la sursa sa lucreze direct cu Microsoft, si nu prin interpusi ca pina acum.

Kovesi Coldea sa se descurce si singuri daca s-au lasat incurcati de altii, ca de’, de un’ sa stie si ei saracii, ca Microsoft e oameni rai pusi pe prapad si ca le vine si lor rindul, la toti mai putin Maior, Artopolescu, Nica, Nastase, Blaga, si mai tot restul de euroatlantici.

Kovesi-Coldea a închis dosarul Microsoft şi poate pleca liniştită Procuror General la CNN … vine Dan Nica la DNA … Procuror Şef

http://www.evz.ro/cultul-personalitatii-codrutei-kovesi-azi-catalin-predoiu.html

E ca şi cum eu m-aş văieta că Binomul SRI-DNA complotează să mă pună director la CNN numai pentru a scăpa de mine!

http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20070121-inalta-curte-judeca-luni-primul-termen-dosarul-microsoft.htm

Instanta suprema judeca luni primul termen in dosarul Microsoft

Felicitari doamna Kovesi-Coldea pentru celeritatea cu care ati inchis dosarul Microsoft in care Microsoft v-a ajutat atit de mult sa prindeti niste gugustiuci mioritici (trei) care se fac vinovati ca au reusit sa isi bata joc la un loc (pachet), de Siemens, cea mai corupta corporatie din lume, si de Microsoft, cea mai pradatoare corporatie din univers si sa aduca bani acasa, sa sustina o politica democratica si sa puna si ei ceva pe masa, adica niste eroi, ca in filmele cu Rambo, Indiana Jones si Mata Hari … ma rog si Margelatu’.

Foarte tari haiducii nostri, sa reusesti sa iti bagi mana pina la cot in visteria Microsoft si Siemens, in timp ce BND (agenţia de informaţii externe a Germaniei – Siemens, Airbus, etc.) impreuna cu NSA (National Security Agency a SUA) plateau milioane la Microsoft si altii, pentru a cistiga razboiul informational si pentru a prinde cit mai multi teroristi pe care sa ii intrebe unde se ascunde Osama ca sa il spuna lui Bush, care se mandrea nevoie mare cu acest mecanism deosebit de eficient.

Kovesi Coldea Maior si multi altii au pus umarul, chiar umerii la desavirsirea operei astfel incepute in 2002 si finalizata cu succesuri incredibile :

Osama a fost pina la urma prins si dat la pesti, dar de Obama dupa ce au fost inchise centrele de tortura degeaba, cu metode clasice adica cu inteligenta, si Polonia a pierdut (inaintea Romaniei) procese la CEDO pentru tortura,

Microsoft, NSA si BND sunt date in judecata pentru spionaj economic de Airbus, pentru inceput, dar urmeaza si altii.

Maior si-a recapatat brusc memoria unor evenimente la care nu a participat, l-a facut mincinos pe Iliescu care a determinat evenimentele si a spus si el odata in viata adevarul, dupa care a hotarit ca s-a plictisit de tara asta de idioti care nu il inteleg si nu il merita si a decis sa plece in America, acasa la ei, la Microsoft.

Kovesi Coldea, nu prea vor nici ei sa mai stea printre atitia neghiobi care nu ii inteleg nici pe ei, care se jertfesc sa imparta mita de la Microsoft in conditii grele, in care sunt spionati de toate serviciile secrete din lume, timp in care ei trebuie sa se faca ca sunt procurori si generali, in loc sa fie ce sunt de fapt … multi milionari.

Bine ca au inchis dosarul Microsoft ca deja au muncit prea mult … si noroc ca nu au gasit sa premieze decit trei mari eroi, ca ne temeam ca sunt mai multi, si nu ramine la toti (Maior, Blaga, Nica, Nastase, Vladescu, Vosganian, Tariceanu si multi, multi altii).

Probabil ca Kovesi Coldea lucreaza pe buget, si au expirat lunile de retinere, cu portia lui Udrea, care parca tocmai de ei spunea si nu era singura … cine imparte parte isi face …

… vom reveni

http://www.theguardian.com/world/2013/aug/23/nsa-prism-costs-tech-companies-paid

Scrisoare deschisă Preşedintelui României Klaus Iohannis : Ne îngrijoraţi !

Din acest motiv, ceea ce se întâmplă în aceste zile la ICR, unde tocmai se schimbă pe şest conducerea, mă îngrijorează.” a subliniat Klaus Iohannis.

Stimate Domnule Preşedinte,

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în România ne îngrijorează şi pe noi, toţi românii care V-am votat şi care dorim să Vă susţinem în continuare în lupta pe care o duceţi pentru eliberarea ţării de sub jugul neocomunismului securist şi împotriva corupţiei, crimei organizate şi terorismului.

Vă revine, conform Constituţiei şi Legii, responsabilitatea de a ridica imunitatea infractorului Dan Nica şi de a garanta implementarea “Rezoluţiei Parlamentului European din 11 februarie 2015 referitoare la raportul Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA” (2014/2997(RSP)), care prevede expres tragerea penală la răspundere a tuturor celor implicaţi (George Maior, Ion Iliescu, Ioan Talpeş, Florian Coldea şi mulţi alţii) :

Parlamentul European

1.  salută decizia Comisiei Speciale pentru Informaţii a Senatului SUA de a publica rezumatul raportului său privind programul de detenţie şi de interogare al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA); încurajează publicarea raportului complet, fără modificări excesive şi inutile;

2.  condamnă profund practicile de interogare înfiorătoare care au caracterizat aceste operaţiuni ilegale de combatere a terorismului; subliniază concluzia fundamentală a Senatului SUA potrivit căreia metodele violente aplicate de CIA nu au condus la obţinerea unor informaţii care să împiedice alte atacuri teroriste; condamnă din nou cu fermitate actele de tortură;

3.  consideră că climatul de impunitate de care beneficiază programul CIA a permis continuarea încălcărilor drepturilor fundamentale, după cum au dovedit programele de spionaj în masă întreprinse de Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite şi serviciile secrete din diverse state membre;

4.  invită SUA să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA;

5.  reiterează solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni, ţinând seama de toate dovezile noi care au fost dezvăluite;

6.  invită statele membre să investigheze pe deplin acuzaţiile recente potrivit cărora pe teritoriul lor au fost comise acte de predare, de detenţie şi de tortură şi să îi urmărească penal pe cei responsabili;

7.  îşi exprimă preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale şi la acordarea impunităţii de facto autorilor încălcărilor drepturilor omului;

Dan Nica, George Maior, Vasile Blaga şi mulţi alţii au trădat Constituţia şi au încălcat flagrant Legea pentru bani, creând astfel direct şi indirect prejudicii inevaluabile şi irecuperabile statului Român, pe care îl reprezentaţi.

Vă solicităm să Vă asiguraţi şi să ne asiguraţi că aceşti criminali şi asociaţii lor, indiferent de calitatea lor juridică şi/sau naţionalitate, vor fi deferiţi unei Justiţii pe care nu o vor mai putea controla, aşa cum fac încă şi în prezent.

Vă rugăm, Domnule Preşedinte, să semnaţi cu celeritate, în conformitate cu prevederile Constituţiei şi Legii, ridicarea imunităţii lui Dan Nica, şi să nu semnaţi numirea lui George Maior în funcţia de Ambasador al României în SUA.

George Maior şi Dan Nica (Vasile Blaga, Ovidiu Artopolescu, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi mulţi alţii) au obligaţia să răspundă în faţa Legii pentru infracţiunile pe care le comit, începând cu mandatul fiecăruia dintre ei.

Prejudiciile pe care aceştia le aduc Statului Român sunt unice în istoria acestei ţări.

Vă avertizăm, Domnule Preşedinte, că sunteţi “pe şest” forţat să participaţi la protejarea unor trădători ai Constituţiei şi a unor vânzători ai Legii, valorilor şi principiilor unei întregi naţii.

Cu stimă,

Dragoş Rişcanu

Kovesi Coldea : “Se duce Maior in departari, si pe voi cui va lasa … cu ochii in soare ?” ca noi nu il vom lasa sa scape de bratul lung al legii, mai cu seama ca am citit ca aveti cinci maini si cu ale lui Coldea sapte … si il lasati sa va scape printre toate degetele …

Dar George Maior nu pleaca singur, dupa ce a nenorocit si batjocorit o tara intreaga si pe noi aproape toti (minus Kovesi Coldea si ai lor), cum nimeni nu a mai facut de la jaful austro-ungar pina la neamul lui, in frunte cu el.

El pleaca cu sotia sa, si ea o mai umila infractoare, dupa cum o dovedesc documentele pe care urmeaza sa vi le prezentam.

Dar inainte sa v-o prezentam pe Mioara cea viitoare Ambasadoare, sa facem un scurt rezumat al unui tradator nemernic de tara si de poporul de la care s-a imbogatit, si pe care l-a tradat metodic si perseverent, fara nici o limita si fara nici o lege.

Intrebarea la care dorim sa raspundem este : Pe Maior il exportam noi, sa scape de inchisoare, sau il importa CIA si Microsoft, sa il “extraga” cu loialitate pentru serviciile prestate, sau ambele – respectiv import-export ? … ca tot este Maior expert in tratate şi afaceri strategice.

Maior i-a adus pe Microsoft la mita si la jaf, a semnat contra mita achizitionarea celebrelor fregate si a supravegheat colaborarea ilegala cu CIA in cazul inchisorilor secrete si a torturii inutile, in timp ce controla parchetele pentru a putea aplica tortura si exterminarea celor care indrazneau sa creada ca, in afara legii lui Maior, mai exista drepturi ale omului sau vreun fel de libertate.

George Maior a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani şi a demisionat din funcţie în ianuarie 2015. Timp in care a tradat Constitutia, a nesocotit flagrant Drepturile Fundamentale ale Omului si a instaurat un regim de „politie politica” prin controlul criminal asupra justitiei, presei si societatii civile, culminind cu arestarea ilegala la domiciliu a propriilor ofiteri din cadrul SRI, care incercau sa ii aminteasca ca si in Romania exista lege, alta decit a lui.

In aceasta perioada Maior a controlat si protejat reteaua infractionala expusa de Micul Guccifer, pe care Maior l-a avertizat in vederea distrugerii probelor, astfel incit sa nu poata fi dovedite activitatile subversive pe care reteaua Maior – Vladescu – Ghita le desfasura la Bruxelles. Lehel „Micul Guccifer” il acuza pe Maior pentru faptul ca este grav abuzat in inchisoare.

Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat. Celebrele investigatii in tradarea Constitutiei si bataia de joc a partenerilor nostri strategici UE sunt opera lui Maior.

În perioada 2000-2004 a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Calitate in care stie foarte bine ca „S-au aprobat, într-adevăr, de către CSAT, elemente importante de cooperare, platforme de cooperare pe diverse domenii de importanţă pentru securitatea noastră naţională şi securitatea naţională a SUA, în colaborarea dintre servicii, în ceea ce priveşte contraterorismul sau contraproliferarea. Este cu totul altceva acest lucru.” Mai ramine sa il invete americana pe Obama, care spune ca este tortura.

Maior califica rapoartele SUA drept ridicole si pleaca Ambasador, sa aprofundeze tema.

Între anii 1992 şi 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate şi la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcţia de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe. Drept rasplata pentru jaful de sute de milioane de euro organizat stiintific cu Microsoft.

Maior si sotia in schimb sunt saraci si curati, avind in vedere ca salariul directorului SRI, numit politic si civil, e cu mult mai mic decat al celorlalti, care sunt militari. Asta da sacrificiu, cum nu am mai vazut decit la Kovesi, care a venit de la bani multi la Bruxelles sa-si numere mainile si capetele pe un salariu de mizerie la DNA.

Noroc ca sotia lui Maior are o firma, culmea la adresa de domiciliu, oare care este protectia adusa sefului SRI de catre colegii sai militari mai bine platiti.

Dupa declaratiile de avere ale lui Maior, rezulta ca sotia lui a avut dividend, dar nu a nominalizat cf legii sursa venitului, adica firma unde este actionara in baza transparentei si a legii ANI. Ceilalti demnitari sau/si persoane mai putin nemuritoare sunt obligate sa completeze de unde au sursa de venit, dar Maior nu a trecut sursa veniturilor membrilor familiei sale.

Firma, interesant, se ocupa de asigurari de pensii etc., oare cate asigurari a facut si cui. Oare si pentru cei mai cinstiti doctori de gen Yassin si alti nevoiasi de asigurari.

O investigatie a ANI si cel putin una jurnalistica cred ca ar descoperi ceva interesant in relatiile comerciale ale firmei si familia Maior….mai interesant e faptul ca nu au declarat ca detin o proprietate la adresa de domiciliu in Puskin, chiar mai mult, au mai si inchiriat alte apartemente pt a obtine venituri.

Oare cum au stat in locuinta de la RAPPS, cand aveau resedinta in Bucuresti si alte apartamente pe care le inchiriau. Foarte ciudat, aveau locuinta declarata in buletin si au inchiriat alte apartamente…. de fapt cred ca au stat in locuinta de protocol platita de stat, adica de noi, si au obtinut venituri din inchirieri !

Oare nu o fi ilegal…..documentele se pot descarca de pe site-ul ANI si veti constata ca Maior a gresit la completare, dar nu si la faptul ca nu a declarat sursa de venit a sotiei.

In 2014 in declaratie apare ca a inchiriat doua apartemente, oare si cel din Puskin pt. firma (vezi documente atasate)… si el avea casa de protocol, ca de’, trebuie sa mai maninca si gurile lor cite ceva, ca din milioanele de la Microsoft, CIA, BAE nu e suficient

Oare chiar asta a fost seful SRI si viitorul Ambasador, care de fapt “ciupea” venituri din orice, spune orice prostie (numai prostii) si calca toate legile ?

Kovesi Coldea pierdeti si pierdem o sursa inepuizabila de informatii referitor la crimele comise de catre toti pe care ii “investigati”, pentru ca Maior a luat si a avut “parte” in toate faradelegile la cel mai inalt nivel.

Cum veti mai afla ce grade au ofiterii acoperiti care au lucrat la Microsoft, conspirati in Directori Generali de dat mita, si cum operau Vladescu si Ghita pe emailurile private ale lui Maior ? Sau, de fapt, este mult mai bine sa negam ca totul s-a intimplat si ca noi existam si ca voi sunteti niste criminali tortionari si teroristi, dupa chipul si asemanarea modelului si stapinului vostru Maior.

Sau plecati si voi Ambasadori impreuna cu Ghita si restul de interlopi pe care ii protejati?

Propunem sa fie deschise cite zece ambasade in toate tarile recunoscute de ONU, inclusiv ONU, si asta pentru primul tur de numiti … oricum ne-ar costa mult mai putin decit jaful pe care acestia, adica voi, il faceti stind in tara pe salarii mici, din nesimtirea datoriei de criminali, care sunt oameni numai putin duminica, cind oricum totul este inchis.

… vom reveni

Kovesi Alba ca Zapada şi cei Şapte Terorişti (Iliescu Bush Maior Coldea Blaga Ballmer Gates)

Teroristul Iliescu si Tortionarul Bush il citeaza pe Noam Chomsky in afara oricarui context relevant, chiar dimpotriva, adica Black Propaganda.

Acesta spune “Toata lumea spune ca vrea sa lupte impotriva terorismului, ei bine, este cel mai usor lucru de facut, tot ce aveti de facut este sa nu paticipati la terorism”.

Sa vedem cum fac Iliescu si Bush acest exercitiu, adica nu participa.

In 1886, de ziua nationala a României, Eminescu publica Luceafarul despre Lumina !

In 1989 (Decembrie 22), Iliescu, un NKVDist premiant inventeaza teroristi, fara numar ! … Procurorul General Tiberiu Nitu îi vede chiar inainte, pe 21 Decembrie, un vizionar …

Mii de Revolutionari adevarati, oameni nevinovati sunt impuscati degeaba, in contul unor teroristi care nu au existat niciodata, si ulterior la Mineriade cei care au mai ramas, sunt batuti si ucisi cu salbaticie ! … prin comparatie CIA sunt niste amatori nevinovati … si oricum ei nu practica acasa ci doar in deplasare !

In 1989 (Decenbrie 25) de Craciun, Iliescu isi ucide competitia nationala (sotii Ceausescu) pe altarul globalizarii NKVD ! Oricum religia e opiumul poporului si daca elimini omul elimini problema spunea Stalin, tatucul lui Iliescu. Totul este sa o faci totemic, adica exemplu pe unitate, sa nu mai indrazneasca nimeni in viitor, si viitorul este tot al lui Iliescu ! … si al Microsoft, care practica aceleasi metode, daca ii omori, omoara-i sa nu mai miste nimeni in front !

In 2001(11 Septembrie) Bush si SUA se intilnesc pentru prima data la ei acasa cu teroristi adevarti ! … vor si ei sa sa faca ceva, dar nu vor la ei acasa vor in deplasare, dar au nevoie de profesionisti – Thailanda, Polonia si altii aveau experienta necesara dar nu doreau sa o repete (si dupa o scurta experienta au refuzat sa mai colaboreze cu CIA), iar China si Rusia erau prea apropiate de Microsoft, asa ca Bush a apelat la un adevarat profesionist cu rezultate remarcabile la nivel mondial in genocid si tehnici de dezinformare, Ion Iliescu.

In 2002 (23 Noiembrie) Iliescu doctor in teroristi virtuali si genocid in deplina impunitate, vede CURCUBEUL (terorismului, crimei organizate, coruptiei, fraudei si dezinformarii) cu Bush Jr. si amator in teroristi adevarati, dar doritor sa dea un ban (milioane in mita) sa vada cum se face in realitate, eventual tot cu impunitate si profituri fara numar, dar pina la urma nu a prea vazut nimic, ca a torturat degeaba, noroc ca a avut de unde sa plateasca mita la profesionisti.

Il serveste “cirpa KGBista” bine’nteles cu mita, dar fara bon fiscal, doar in conturi in Vanuatu, unde se pot investi si se poate profita de operatiuni speciale si de tot felul de trafic (Viktor Bout – arme, Omar Hayssam – rapiri contra recompense devalizate – piraterie in favoarea Microsoft si mita la toata UE via Vintu si Buttice).

Astfel se creaza un “perpetuum mobile” de motivari si alibiuri pentru a face ORICE ticalosenie sa para foarte legala, cu singura conditie sa ai controlul TOTAL al comunicarii, in care investesti din banii proveniti din terorism in timp ce lupti impotriva terorismului – minciuna devine adevar, pacea devine terorism, cinstea devine crima si justitia devine tortura. Iliescu (terorism cu scop si mult profit) + Bush (tortura degeaba cu costuri enorme) = Microsoft si citeva guverne corupte beneficiare de profituri fara numar.

Terorismul, coruptia, tortura, pirateria si propaganda platesc intodeauna ! Traiasca Kovesi si echipele ei de amazoane si amazoni …

Urmeaza o sinergie congruneta non idiosincratica si anatagonista, doar un pic ilegala, corupta, criminala, tortionara, propagandista si foarte profitabila, pentru clica lui Iliescu (Securitatea si companii sub acoperire – Asesoft, Teamnet, RSC, Medist, Siveco, Netconsulting, Totalsoft, Softwin, etc.) si a lui Bush (CIA si Microsoft, etc.).

Imi permit cu umilinta si evlavie sa il paragrafez pe Eminescu :

La terorismul care-a rasarit
E-o cale-atit de lunga,
Ca zeci de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza lui abia acum
Luci vederii noastre

Icoana terorii ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi il vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru omor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului teror
Ne urmareste înca.

… vom reveni

Kovesi Coldea Blaga : Inainte sa plece Ambasador la Washington, Maior cade din nou (sau nu iese) din ridicol. Voi care ramineti pe loc in ce sunteti bagati, si va mai scoateti vreodata ? Ca Iliescu nu stie daca a luat sau a dat mita … deh e si el mai senil … poate ii aduce aminte Nastase, Maior, Nica, Coldea si cei care se mai ocupau cu plata in bani sau/si natura pentru tortura !

“Este ridicolă şi mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmaţia că declaraţia mea face ”jocul ruşilor”. După aceeaşi logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic faţă de CIA şi de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul ruşilor. Vi se pare că se poate spune aşa ceva, fără a cădea în ridicol? Dacă în facilităţile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părţii americane să spună acest lucru, şi să procedeze în consecinţă. România nu poate să nu-şi asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că ştiam ce se întâmplă acolo, că ştiam despre eventualele acte de tortură şi de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum. Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmaţiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-şi asuma responsabilităţile care îi revin, şi în bine, şi în mai puţin bine. Am învăţat, sper, cu toţii, lecţia acestei întâmplări, şi de acum înainte vom acţiona în consecinţă. Sper că vom învăţa şi să vorbim aceeaşi limbă, când este vorba despre România şi despre interesele ei. Şi dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor”, a mai notat fostul preşedinte pe blogul personal.

„Ştiind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanţa CIA în România-justifică faptul că, în toţi aceşti ani, am negat existenţa unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri şi aliaţi-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maior este ridicol si in multe alte feluri dezonorante de felul sau de Ambasador.

Mita a fost luata de la CIA si nu data de Romania.

Jaful facut de Microsoft a fost in schimb facut cadou de Romania tot via Maior, si tot la Microsoft si la aceiasi operatori de frauda, piraterie, coruptie crima organizata si terorism.

Nu putem vorbi aceeasi limba cu asasini, tortionari, tilhari, jefuitori si tradatori.

Traficul de persoane pe teritoriul Romaniei este controlat de politia de frontiera, nu de CIA. Blaga stie cind veneau fiorosii teroristi cu zboruri clandestine, cu cagulele pe cap si lanturi la picioare, si erau preluati de dube cu geamuri mate si dusi unde Coldea, Timofte si Vintu stiau, ca se practicau lectii de dans si bune maniere.

…. vom reveni

Scrisoare Deschisă în Atenţia Domnului Preşedinte Klaus Iohannis
Doctrina “Kovesi Coldea Blaga Maior” : Închisori secrete, tortură şi mită Microsoft ! Conform Kovesi Microsoft nu are nici un amestec altul decît să o ajute … la fel cum îi ajută pe Coldea, Blaga şi Maior, şi reciproc.

Domnului Președinte Klaus Iohannis,

Avind in vedere competentele pe care le aveti in conformitate cu Constitutia, va solicitam sa luati la cunostinta urmatoarele fapte deosebit de grave care au adus si vor aduce prejudicii deosebit de importante, atit securitatii nationale, cit si relatiilor internationale.

Credibilitatea “asa zisului razboi impotriva terorii”, a luptei impotriva crimelor cibernetice si a confruntarii informationale impotriva propagandei si manipularii sunt in prezent compromise de catre cei care au inca datoria sa colaboreze in conditiile legii in plan intern si international pentru apararea tarii.

George Maior, Vasile Blaga, Florian Coldea, Laura Kovesi si altii continua sa nege probe evidente referitor la mita primita de inalti politicieni, atit de la CIA, cit si de la partenerul acestora Microsoft, in vederea folosirii pretextului oferit de tragedia atacurilor teroriste asupra SUA din 11 Septemberie 2001, pentru a comite mai multe ilegalitati deosebit de grave cu sprijinul, complicitatea si protectia autoritatilor nationale.

http://www.opensocietyfoundations.org/sites/default/files/globalizing-torture-20120205.pdf

Polonia a refuzat solicitarea initiala a CIA de a gazdui inchisori secrete pe teritoriul sau, dar in urma mituirii unor inalti demnitari ($15 milioane ) a acceptat, in 2002, operarea in cel mai strict secret a unor astfel de centre, astfel plasate in inchisori militare, cu conditia ca CIA sa semneze un protocol care stabilea ca vor fi respectate Constitutia si legile Poloniei si cele internationale, referitor la calitatea de prizonieri de razboi sub care acestia erau primiti in Polonia. CIA a refuzat sa semneze acordul.

Avind in vedere suspiciunile autoritatilor poloneze referitor la legalitatea activitatilor desfasurate de CIA, acestea au decis sa solicite suspendarea utilizarii facilitatilor, dupa ce Presedintele Poloniei a avut o discutie in contradictoriu cu George Bush in anul 2003.

O parte din prizonieri au fost transferati in 2003 din Polonia in Romania, a caror inalti demnitari, la rindul lor, au fost mituiti de CIA, pentru a “inchiria” facilitati si servicii pina la sfirsitul anului 2006.

Atit in Polonia, cit si in Romania, despre intelegerea secreta cu CIA au avut cunostinta Presedintii, Prim-Ministrii si sefii serviciilor secrete. Presedintii recunosc participarea in programul secret de “convingere”, dar toti neaga ca au avut cunostinta sau/si participat in programele de tortura astfel operate de CIA.

Polonia s-a simtit tradata de George Bush Jr. cind acesta a recunoscut existenta programului secret de “interogare avansata” in 2006, si ulterior a recunoscut participarea sa in aceste operatiuni ilegale. Autoritatile poloneze au acuzat SUA ca nu poate pastra un secret si ca nu le-au anuntat in timp util despre actul unilateral de “tradare”.

Polonia a fost gasita vinovata de CEDO in sase capete de acuzare si a fost sanctionata sa plateasca $ 262.000 detinutilor torturati de CIA.

Conducerea politica a Poloniei considera ca inalti demnitari corupti au tradat Constitutia, valorile si principiile Poloniei, pentru bani. Cele 15 milioane de dolari au fost platite in numerar depozitat in doua cutii de carton.

http://www.economist.com/news/europe/21645097-cia-tortured-suspected-terrorists-polish-soil-european-court-human-rights-making

In urma experientei din Polonia, CIA a schimbat modul de operare si a evitat sa mai foloseasca facilitati cu destinatie specifica, respectiv inchisori militare pentru prizonieri de razboi, care ar fi presupus obligatia de a semna intelegeri formale referitor la respectarea legii, si au renovat si dotat propriile facilitati constind in sase unitati, special echipate pentru tehnici de interogare avansate.

Astfel a fost constituita in Romania premiza de “negare credibila” a unei realitati evidente de catre cei implicati. Negarea de catre acestia a unor fapte dovedite nu numai ca nu este credibila, este incriminatorie si agravanta pentru prejudiciile deja comise.

George Maior este cel care a condus in fapt “investigatiile” pe care Norica Nicolai le-a facut ,ajungind la concluzia ca informatiile referitoare la inchisorile secrete si zborurile clandestine sunt doar neadevaruri proferate la adresa Romaniei, in vederea denigrarii tarii. In present, George Maior sustine ca rapoartele, analizele, informatiile si deciziile CEDO sunt in fapt manipulari informationale complexe proferate de Rusia, in vederea scindarii coeziunii de nezdruncinat dintre SRI si CIA, dintre Romania si SUA.

Vasile Blaga a asigurat in repetate rinduri autoritatile UE ca in Romania nu au existat zboruri CIA si ca detinuti de provenienta incerta si statut nedefinit nu au tranzitat sau/si patruns pe teritoriul Romaniei, in perioada in care acesta era Ministru de Interne.

Florian Coldea, care a condus SRI in cea mai prolifica perioada a activitatilor ilegale CIA si a mitei Microsoft, in numele luptei impotriva terorismului, a pirateriei si crimei cibernetice, nu spune nimic, el asteapta sa se pronunte justitia pe care o controleaza.

Laura Codruta Kovesi confirma ca „Cercetările continuă în dosarul constituit ca urmare a plângerii formulate de numitul Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri cauză aflată în faza actelor premergătoare. Alte informaţii nu pot fi furnizate la acest moment, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicitatea acestora ar putea periclita bunul mers al anchetei”, a comunicat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX. În data de 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele său o plângere penală procurorului general al României în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare. În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.

In conditiile in care Microsoft este partener strategic cu Guvernul Romaniei, astfel corupt de Microsoft incepind din anul 2000, si Partener de Securitate cu SRI, MAI si SIE incepind din anul 2003, si este platit de CIA si NSA pentru servicii de spionaj cibernetic, este protejat si promovat de catre George Bush Jr., care nu crede in respectarea legii si a drepturilor omului, ci doar in mita, piraterie si tortura, toate investigatiile ramin in faza incipienta sau finalizeaza cu negarea oricarei infractiuni probate, oricit de evidenta este aceasta si de ridicola motivare a negarii (vezi George Maior, Florian Coldea, Vasile Blaga, Laura Codruta Kovesi si multi altii).

In cazul nostru, in care Microsoft, in complicitate cu “companii” interpuse si protejate de SRI si MAI comit infractiuni evidente si deosebit de grave, faza incipienta a investigatiilor a inceput in Decembrie 2004 si continua in present, sub atenta supraveghere a lui George Maior, Vasile Blaga, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi, care sunt in continuare decisi sa isi protejeze cu perseverenta infractiunile comise in interes personal si in numele unor valori si idealuri legitime, pentru care in Romania au murit si au suferit mii de oameni.

Lui George Bush Jr. nu i-a pasat ca, prin intelegerile secrete de incalcat legea extrem de grav, legitimizeaza si protejeaza in Romania structuri ilegitime si criminale, care vor folosi oportunitatea astfel oferita pentru a continua si amplifica, impreuna cu Microsoft si altii, mecanisme complexe de frauda, piraterie, crima cibernetica, coruptie, albire de bani, crima organizata si terorism, in prezent exhaustiv probate de catre Senatul SUA, Departamentul de Justitie – FCPA, Siemens si Parchetul din Munchen, CEDO si multe alte institutii. Nici autoritatile nationale nu au manifestat nici o ingrijorare.

http://www.mediafax.ro/social/parchet-plangerea-lui-al-nashiri-vizand-detinerea-sa-intr-o-inchisoare-cia-in-romania-cercetata-10549186

Ingrijorare referitor la respectarea legii, a aratat numai Ambasadorul SUA Michel Guest: „În august 2003, ambasadorul american în ţara… a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogînd drept „inacceptabilă” atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul. În această situaţie, sediul central al CIA a
cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. „Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite cînd ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. „Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşînd CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”.

Stimate Domnule Presedinte, va solicitam sa luati la cunostinta abuzurile si ilegalitatile comise de catre cei mentionati si sa actionati in conformitate cu drepturile si obligatiile pe care vi le confera Constitutia, in contextul in care aceasta este deliberat incalcata de catre cei care au obligatia sa o apere, aducind astfel prejudicii inevaluabile si irecuperabile, atit tarii si societatii, precum si noua tuturor celor care V-am votat pentru a apara Constitutia si pentru a ne reprezenta valorile si idealurile democratice, pentru care am luptat si pentru care vom continua sa luptam.

Cu stima,

Dragos Riscanu

„Realitatea este aceasta pe care v-am transmis-o. Nu s-au aprobat asemenea centre speciale. Deci, e o discuție inutilă, s-a tot vorbit” George Maior „Micul Guccifer”

Realitatea este ca un fost sef de servicii nu are dreptul sa divulge secrete de stat. Ca s-au aprobat sau nu centre speciale este o informatie clasificata pe care Maior o considera discutie inutila si o clasifica drept realitate. Care realitate ?

Presedintele Iliescu a relatat despre o actiune directa intreprinsa de el in anul 2002-2003 cind Maior nu facea parte din CSAT, deci nu are de unde sa stie cu certitudine ce a facut Iliescu sau nu, cind el statea prin Parlament degeaba si spera la vreo marire in urma glorioasei actiuni, mita de la Microsoft… si asa a ajuns Marele Guccifer – sef la SRI.

Nu Iliescu a afirmat ca pe teritoriul Romaniei au functionat centre de detentie, el doar a confirmat o informatie exhaustiv documentata in raportul SUA si facuta public.

A continua sa negi raportul SUA inseamna sa-ti tradezi aliatul si valorile pentru care acesta lupta chiar cu riscul de a gresi. SUA au gresit si isi recunosc greseala, asteptind de la aliatii sai sa faca acelasi lucru. Maior tradeaza din nou pe toata lumea, si mai da si lectii spunind numai prostii si neadevaruri. De ce oare ?

In contextul pastrarii „marelui secret” Maior, Coldea, Kovesi si altii contau pe suportul neconditionat al SUA, in vederea acoperirii ilegalitatilor comise de catre acestia in ultimul deceniu, respectiv daca voi calcati legea o calcam si noi, si nu aveti cum sa veniti voi sa ne reprosati, ca doar nu o sa va reprosati voi voua. Si iata ca tocmai asta se intimpla, spre uimirea si disperarea lui Maior, Coldea, Kovesi si multi altii.

Decontextualizat esti matale bre Maior, ca nu mai scapam de limba ta de lemn. Mai citeste din Obama care spune ca oricum ar fi numite „practicile avansate” folosite la interogatorii, orice om de buna credinta le va numit tortura pentru ca asta sunt in fapt.

Vezi-ti de treaba matale si nu ne mai aburi ca ne aburesti degeaba, mai bine vezi ca vine Microsoftu si cu EADSu’ si sa vezi cite realitati inutile o sa ai ocazia sa ne mai tot povestesti, ca frauda, pirateria, crima cibernetica, coruptia, crima organizata si terorismul, indiferent cum o sa le numesti tot asta sunt.

In 2002 Presedintele Polonez a avut o discutie transanta cu George Bush Jr. referitor la faptul ca aflase ca in inchisoarea din Polonia se practica tortura, si a solicitat incetarea practicilor ilegale pe teritoriul Poloniei. Prizonierii au fost adusi in Romania la sfirsitul anului 2003, cind in Polonia a fost inchis centrul de tortura.

O parte dintre prizonierii adusi in Romania au dat statul Polonez si pe cel Roman in judecata la CEDO si au cistigat procesul cu statul Polonez : „Fiindcă doi prizonieri care se află în prezent închişi la Guantanamo au fost torturaţi pe teritoriul Poloniei, statul polonez a fost condamnat în februarie curent, de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, şi trebuie să le plătească acestora despăgubiri. În Lituania, unde a existat de asemenea o închisoare secretă a CIA, Parchetul a demarat la începutul lunii aprilie o nouă anchetă.”

http://www.dw.de/au-existat-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-%C3%AEnchisori-secrete-ale-cia/a-18406013

http://www.economist.com/news/europe/21645097-cia-tortured-suspected-terrorists-polish-soil-european-court-human-rights-making

Crimele comise de Maior, Coldea, Kovesi si altii impotriva statului si a cetatenilor pe care au jurat sa ii apere nu vor putea fi niciodata justificate cu propaganda ridicola promovata la un ison de acesti infractori, care vezi doamne ei lupta impotriva terorismului si a dusmanilor de la rasarit, iar cine nu ii glorifica comite un fel de grava infractiune, asa ca Iliescu.

Kovesi Coldea : “A aflat Ion Iliescu că americanii înşişi sunt pe cale să ne dea în gît?” adica sa va dea unde va este locul ? vedeti ca si Evropa va vrea tot acolo !

“Cine l-a decis pe Ion Iliescu să recunoască, în fine, existenţa închisorilor CIA?

A aflat Ion Iliescu că americanii înşişi sunt pe cale să ne dea în gît? Să nu uităm că Raportul secretizat aduce dovezi zdrobitoare că România a găzduit închisori CIA.

Ce credeţi că se va întîmpla după această recunoaştere? Lucrurile se vor opri aici sau şi alţi oficiali români se vor grăbi să recunoască?” Ion Cristoiu

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Iliescu a fost determinat de catre “Rezoluţia Parlamentului European din 11 februarie 2015 referitoare la raportul Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA” (2014/2997(RSP)) care prevede expres tragerea penala la raspundere a tuturor celor implicati, el fiind initiatorul :

1.  salută decizia Comisiei Speciale pentru Informaţii a Senatului SUA de a publica rezumatul raportului său privind programul de detenţie şi de interogare al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA); încurajează publicarea raportului complet, fără modificări excesive şi inutile;

2.  condamnă profund practicile de interogare înfiorătoare care au caracterizat aceste operaţiuni ilegale de combatere a terorismului; subliniază concluzia fundamentală a Senatului SUA potrivit căreia metodele violente aplicate de CIA nu au condus la obţinerea unor informaţii care să împiedice alte atacuri teroriste; condamnă din nou cu fermitate actele de tortură;

3.  consideră că climatul de impunitate de care beneficiază programul CIA a permis continuarea încălcărilor drepturilor fundamentale, după cum au dovedit programele de spionaj în masă întreprinse de Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite şi serviciile secrete din diverse state membre;

4.  invită SUA să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA;

5.  reiterează solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni, ţinând seama de toate dovezile noi care au fost dezvăluite;

6.  invită statele membre să investigheze pe deplin acuzaţiile recente potrivit cărora pe teritoriul lor au fost comise acte de predare, de detenţie şi de tortură şi să îi urmărească penal pe cei responsabili;

7.  îşi exprimă preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale şi la acordarea impunităţii de facto autorilor încălcărilor drepturilor omului;

In aceste conditii Maestre noi credem ca toti cei implicati vor nega vehement orice amestec sau/si cunostinta pina cind vor fi dovediti de documentele astfel declasificate de catre SUA, la care se lucreaza in prezent.

Unul dintre cei mai infocati sustinatori ai programului de luat mita pentru chirie si servicii pentru torturat infiorator si degeaba este Florian Coldea, care intr-o tara normala ar fi demult demis si urmarit penal pentru prejudiciile aduse impreuna cu cei cu care a colaborat in deplina impunitate respectiv Microsoft + RSC + Medist + Asesoft + Teamnet si multi altii.

Incalcarea flagranta a drepturilor omului, si abuzurile comise impotriva cetatenilor acestei tari sunt doar parte din normalitatea de jefuitori, teroristi si tortionari ai cuplului Kovesi Coldea.

Se invoca securitate nationala pentru a fi proferate amenintari directe celor care critica un sistem mult mai ticalosit, ilegitim si criminal decit a primit Nastase mostenire de la Ceausescu, astfel operat cu profesionalism si perseverenta terorista si tortionara de Kovesi si Coldea.

… vom reveni