Articole publicate de florin

Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, arestaţi preventiv

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Audiaţi întreaga zi, toţi patru au fost reţinuţi în cursul nopţii de luni spre marţi de procurorii DNA.

După ce le-au expirat ordonanţele de reţinere, Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat însă de la sediul ICCJ. Ulterior Cocoş şi Dumitru au fost ridicaţi de poliţişti de la locuinţele lor şi duşi în arestul Poliţiei Capitalei, iar Nicolae Dumitru s-a predat.

Asta e bomba!

Dar scandalul nu se va opri la astfel de întrebări retorice. Vlad Georgescu prezintă un pasaj dintr-un raport ajuns și pe masa procurorilor germani din care rezultă că există suspiciuni că reorganizarea masivă prin care a EADS trecut la începutul acestui an nu a fost altceva decât o încercare de a mușamaliza mecanismele corupte prin care una dintre cele mai mari firme europene, producătorul avioanelor Airbus și a ascunde probele incriminatoare de ochii investigatorilor.

Potențiala dimensiune politică explozivă pentru liderii germani, poate chiar pentru Angela Merkel, vine din faptul că reorganizare EADS s a dus la pierderea a numeroase locuri de muncă.

În Germania, demonstrarea faptului că guvernul a fost complice sau poate doar a ignorat o posibilă mașinațiune a EADS și că acțiunile sau lipsa sa de acțiune au dus la pierderea unor de locuri de muncă ar produce un scandal imens, care ar zgudui din temelii clasa politică și mai ales pe cei aflați în fruntea executivului.

În România, dacă scandalul ar exploda săptămâna viitoare, între cele două tururi, în care dintre candidați va lovi?

Tolo.ro: Cocos, Pinalti si Niro sint bagati si in EADS

“Să privim cum se făceau banii! Practic, exista o diferență enormă între cît plătea statul și cît valorau calculatoarele, licențele și sistemele în ansamblul lor. Așa se realizează profiturile maxime. Furt hard și soft. Ca să fie clar, tocmai piedicile uriașe de a intra și de evolua corect pe această piață IT în România, explică diferența de preț. O piață liberă, eficientă, ar fi redus prețurile și, automat, marjele de profit, în primul rînd ale multinaționalelor. Care au o culpă majoră față de ceea ce se întîmplă. Pentru că ele sînt sursa mitei.

La fel s-a întîmplat în România pe multe piețe. Iar Cocoș, Pinalti și celelalte șepci au asigurat monopolul în mai multe industrii. Afacerile se făceau prin ei sau deloc! Ei excludeau concurența și mențineau diferențele uriașe dintre prețul de achiziție și cel de vînzare. Falsificarea capitalismului este efectul final.”

Presa germană aruncă bomba: Candidatul la Preşedinţia Romaniei, Elena Udrea, şi persoane de rang înalt din Germania, implicaţi în scandalul EADS-Microsoft

“Direcția Națională Anticoruptie (DNA) din România anchetează înalți membri ai Guvernului și ai serviciilor secrete din România. Aceștia ar fi încasat peste 60 milioane de euro mită, pentru a facilita în anul 2005 un contract de peste 743 de milioane de euro în România pentru EADS. Banii provin parțial din fondurile UE. În afara firmelor EADS Deutschland GmbH, Fujitsu Siemens Computer și Microsoft, apar în legatură cu această afacere și numele lui Gerhard Schroder,fost cancelar
german, Bodo Hombach, fost coordonator al Pactului de Stabilitate in sud-estul Europei, ale oamenilor de afaceri Ion Țiriac, Klaus Mangold, precum și cel al candidatului la Președinția României, Elena Udrea”, scriu sursele citate sub semnătura jurnalistului româno-german Vlad Georgescu.

Exclusiv. O fundaţie înfiinţată de Ponta a fost sponsorizată de Claudiu Florică

Premierul Victor Ponta a refuzat să spună public dacă îl cunoaşte pe Claudiu Florică, fostul reprezentant al Fujitsu Siemens România. Ponta a evitat şi să confirme sau să infirme dacă Florică a sponsorizat Tineretul Social-Democrat în 2004. Azi, însă, avem o probă certă că Ponta a beneficiat de avantaje materiale din partea lui Claudiu Florică, prin intermediul unei asociaţii fondate de actualul premier în 2002.

Microsoft, not everything is for sale !

Dragoş Rişcanu, Ora de veghe, 27 oct. 2014

Dragoş Rişcanu, Ora de veghe, 27 oct. 2014

Microsoft, not everything is for sale !

Dragos Riscanu (DR) : How much would cost to buy DNA ?
Nicoleta Savin (NS) : Who asked this question ?
DR : Nobody yet, I do ask now, because this is how Microsoft and its accomplices do think and act.
As it becames clear even to Microsoft, not everything is for sale, regardless of the offered bribes.
 

Fujitsu Siemens Austria, unul dintre denuntatorii faptelor de coruptie din dosarul Microsoft

Fujitsu Siemens GmbH Austria a formulat denunt pe data de 8 octombrie cu privire la fapte de coruptie savarsite de angajatii societatii in legatura cu incheierea si derularea contractului din anul 2004 cu Guvernul Romaniei, se arata in ordonanta DNA de incepere a urmaririi penale in legatura cu incheierea si derularea mai multor proiecte si contracte intre Executiv si Microsoft, relateaza Agerpres.

Ghiţă şi SRI vor puterea în PSD

Lansarea lui Sebastian Ghiţă în lupta pentru conducerea PSD ne arată nu decăderea morală şi intelectuală a ultimei generaţii de polticieni de stânga, ci şi încercarea SRI-ului de a prelua controlul unui partid în care a avut destui acoperiţi, colaboratori sau informatori ai Securităţii. O echipă politică Dragnea-Ghiţă în fruntea unui partid condus de oameni cu pretenţii de stânga şi cu proprietăţi de oligarhi de dreapta ne arată pe ce direcţie se duce PSD-ul. Pe direcţia unei mafii de afaceri veroase, la vedere, pe seama banului public.

Doi cercetaţi penali (şi Dragnea, şi Ghiţă au fost şi mai sunt clienţii Parchetelor) în fruntea PSD-ului ar fi sinonim cu o convertire a partidului săracilor şi pensionarilor într-un grup mafiot controlat de SRI şi susţinut masiv de oamenii necăjiţi ai României.

Cine este Sebastian Ghiţă? Un produs politic al lui Mircea Cosma şi al lui Adrian Năstase din epoca de înflorire a afacerilor de la Cornu. Dar şi al SRI din perioada 2000-2004. Micuţul geniu prahovean în computere, o banală interfaţă a generalilor din SRI, mai ales a lui Gioni Popescu şi Gheorghe Zamfir, a fost gonflat cu contracte pentru dotări tehnologice de vârf atât la SRI, cât şi la nivel judeţean, apoi regional şi în cele din urmă naţional. Scandalul cu Sorin Ovidiu Vîntu pentru preluarea Realităţii TV (operaţiune controlată de la început până la sfârşit) a pus în circulaţie înregistrări audio care ne arată cum gândeşte Sebastian Ghiţă. Ba o anume înregistrare distribuită de Sorin Ovidiu Vîntu pe holurile tribunalelor ne arată nu doar cum Ghiţă a pus mâna pe Realitatea TV, ci şi cum a deturnat congresul de alegere a lui Victor Ponta.