Articole publicate în categoria Microsoft

Kovesi i-a declarat lui Moyor (Maior) : „”Îi urez succes în noua misiune. Să rămână la fel de serios, de patriot, de dedicat intereselor ţării şi să colaborăm la fel de bine când va fi cazul” şi Coldea ce zice, tot patrioţi sunteţi cu toţii (Bulgaru, Păun, Ţuluş, Bica, Popa, Vartic, Dumitrescu)?

„Laura Codruţa Kovesi, mesaj pentru fostul şef SRI

„Ambasadorul României în SUA, George Maior, a primit marţi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare. Titlul i-a conferit fostului şef al SRI de preşedintele Senatului Universitar al Academiei Tehnice Militare, Laurenţiu Mărgărit, în prezenţa mai multor invitaţi – ambasadori, personalităţi politice, persoane importante din conducerea instituţiilor din sistemul naţional de apărare.

Vezi şi: George Maior, detalii despre demisia din fruntea SRI şi conflictul cu CCR

Printre cei prezenţi s-a aflat şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. La plecare, aceasta i-a transmis un mesaj fostului director al SRI. „Îi urez succes în noua misiune. Să rămână la fel de serios, de patriot, de dedicat intereselor ţării şi să colaborăm la fel de bine când va fi cazul„, a declarat Kovesi.

George Maior a fost director al Serviciului Român de Informaţii în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015. Anterior, a fost senator PSD de Alba. După demisia de la SRI, unde a fost înlocuit de Eduard Hellvig, George Maior a fost desemnat ambasador al României în SUA.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maior îşi scrie cărţi singur din „copy paste”, la par cu finu’ Ponta şi naşii săi din diferitele căsătorii, semnează TOT : fregate, avioane Hercules, software Microsoft, EADS şi ce îi mai vine la mână, în timp ce Coldea, Zamfir, Soare stau de 6 (şase) împreună cu Cocoş, Udrea, Ghiţă şi mulţi alţii care vin la SRI ca la Mormântul Sfânt (un fel stipendie pe viaţă şi după …) şi Kovesi, stipendată la DNA tot pe viaţă şi după, cîntă imnul patriotului maghiar Moyor zis Maior un mare patriot, la fel ca şi „cea mai cura joasă femeie din România” care merg din succesuri în succesuri televizate, publicate şi asumate, în numele jafului şi tîlhăriilor naţionale comise de Microsoft şi asociaţii acestora.

Jucăm în internaţionala NKVD, propagandată în Financial Times, New York Times şi Street Journal, pe banii Mafiei Ghiţă – Ponta – Coldea – Maior etc., la zi cu Kovesi, care îşi urează succesuri reciproce cu Moyor şi Coldea şi Bill Gates.

Bravos NAŢIUNE ! … ne-aţi pus-o cu Ghiţă, Vlădescu, Vîntu şi Voicu în faţă şi pe unde vă mai place să vă lăudaţi şi opiniaţi şi propagandaţi, pe banii Microsoft care nu are nici treabă cu Scandalul Microsoft …

da în vacanţă nu vă duceţi să mai scăpăm de voi măcar periodic ?

“O femeie incredibil de curajoasă” a fost întîlnită de Senatorul republican Ron Johnson în România, şi aceasta se numeşte Laura Codruţa Kovesi, parte a Binomului DNA-SRI, şi este o apropiată a lui Florian Coldea acuzat de mai multe fapte ilegale.

Bun venit Domnule Ambasador al S.U.A. Hans G. Klemm !

Senatorul republican Ron Johnson i-a amintit lui Klemm că în vizita sa din România, din iunie 2014, a întâlnit o „femeie incredibil de curajoasă”, pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA.” […] iar recomandarea senatorului republican Ron Johnson pentru Klemm a fost în legătură cu Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA: „Sper că vă veţi asigura că rămâne sprijinită de Guvernul României”.

http://www.foreign.senate.gov

Am luat la cunostinta in ultimii trei ani despre dificultatile pe care democratii, condusi de Presedintele Barack Obama, le au in a reusi sa nominalizeze ambasadori in tari cum este si Romania, datorita opozitiei constituita de republicani.

Am luat de asemenea la cunostinta despre dificultatile pe care Presedintele Barack Obama le are datorita determinarii de care da dovada pentru a promova principiile care definesc cea mai puternica tara din lume, inclusiv lupta impotriva torturii si a inchisorilor secrete, promovate de administratia Bush, precum si impotriva coruptiei la nivel mondial.

In tara noastra, Presedintele Barack Obama se bucura de un respect deosebit, si asteptarile pe care poporul nostru le are de la SUA – “un prieten şi un partener strategic” – si de la Ambasadorul sau, pentru promovarea unei democratii reale, sunt uriase.

Dupa cum corect ati remarcat “Sunt două impedimente – unul este corupţia, România are încă probleme serioase cu corupţia şi este poziţionată la coada clasamentului din UE. Iar cealălalt este infrastructura”.

Din pacate, Romania este pozitionata la coada clasamentului mondial in ceea ce priveste coruptia, si este intrecuta doar cu putin de Trinidad Tobago, si asta doar daca rezultatul analizelor si statisticilor sunt corecte. Nivelul de competitivitate este Romania – 4.2 vs. Trinidad Tobago – 4.0, datorita proastei administrari guvernamentale si coruptiei.

Cele doua impedimente coruptie – infrastructura sunt simbiotic corelate, in sensul in care infrastructura lipseste sau/si nu este functionala, datorita coruptiei endemice la cel mai inalt nivel in guvernarea statului, considerata si/sau asimilata crimei organizate.

In ultimii ani, situatia continua sa se degradeze astfel incit, in prezent, Romania are mari probleme in a asimila foduri europene pentru dezvoltare si modernizare, si pentru a atrage investitori straini, altii decit cei care sunt pregatiti sa plateasca mita crimei organizate etatice, conform principiului ca altfel nu pot face afaceri in tari corupte, cum este si Romania (China, Rusia, Bulgaria, Pakistan, Italia, Grecia si altele).

Acest principiu a fost afirmat si de Bill Gates – Microsoft (astfel sustinuti de administratia Bush), referitor la obligativitatea oricarei companii de a da mita, daca doreste sa mai faca afaceri in tari ca cele mentionate. Mitul mitei aducatoare de bunavointa a fost practicat si de catre institutii guvernamentale, nu numai de catre companii private.

Siemens, in urma investigatiilor pentru acte de coruptie deschise de S.U.A. DoJ-FCPA in anul 2005, a reusit in urma modificarii modelului de afaceri bazat pe mita si a recunoasterii ilegalitatilor comise (in asociere cu Microsoft – EADS si altii) sa infirme faptul ca fara sa corupa la cel mai inalt nivel, nu poate sa isi dezvolte activitatile. Astazi Siemens este un studiu de caz la nivel mondial, referitor la lupta impotriva coruptiei si la efectele benefice pe care corectitudinea le poate avea asupra activitatilor unei corporatii.

Microsoft continua sa infirme (desi Siemens a probat deja) faptul ca a initiat, dezvoltat si protejat, conform politicilor sale strict secrete “Evanghelism”, o retea infractionala specializata in frauda, plagiat, piraterie, coruptie si crima organizata.

Doamna Laura Codruta Kovesi continua, la rindul sau, sa reprezinte interesele Microsoft si sa exonereze ilegal aceasta companie pentru infractiunile comise, si sa incrimineze pe toti cei care critica cu just temei aceasta organizatie criminala.

A fost promovata, prin dezinformare si propaganda, perceptia conform careia activitatile Microsoft sunt legitime si ca ele reprezinta politicile SUA, astfel incit a critica ilegalitatile comise de Microsoft, in asociere cu entitati criminale si corupte, sub protectia institutiilor competente, echivaleaza cu a fi antiamerican si cu a aduce deliberat prejudicii majore parteneriatului strategic cu S.U.A.

“Scandalul Microsoft” a fost si este exploatat politic, devenind astfel un test referitor la egalitatea in fata legii a persoanelor si companiilor nationale si cele ale SUA.

Laura Codruta Kovesi are incredibilul curaj de a prezenta o “realitate” indelung ticluita si falsificata, si de a incalca toate drepturile fundamentale ale omului, Constitutia si legea.

Avem incredere ca autoritatile SUA DoJ – FCPA vor reusi sa finalizeze investigatiile pentru acte de coruptie comise de Microsoft in Romania si in alte tari si ca, pina la urma, dupa un deceniu, adevarul urmeaza sa fie cunoscut si actul de justitie indeplinit.

Asa cum Microsoft nu reprezinta aspiratiile, principiile si convingerile poporului american, nici tagma de jefuitori care au pus stapinire pe Romania nu reprezinta aspiratiile, principiile si convingerile poporului roman.

In numele poporului Roman, va uram din inima Bine Ati Venit !

Kovesi – Coldea : Violatorii (trei) au recunoscut faptele comise la Vaslui si toti 7 (sapte) sunt liberi. Violatorii in cazul Microsoft – Siemens (Claudiu Florica) a recunoscut si faptele Microsoft (Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, altii) si toti sunt liberi !
Felicitari procurorilor din Vaslui si de la DNA-Bucuresti, incredibil de curajosi !

“Sursele judiciare au declarat pentru REALITATEA.NET că prim-procurorul Sorin Armeanu ar fi fost cel care a intervenit pe lângă doi magistraţi de la tribunal, convingându-i pe aceştia să îi pună în libertate pe violatori. Aşa se face că, cu ajutorul familiilor înstărite ale violatorilor, unor judecători corupţi şi unui procuror şef rău intenţionat, cei şapte tineri din Văleni acuzaţi că ar fi violat o fată până la leşin se plimbă liberi, sfidând evidenţele. –http://www.realitatea.net/exclusiv-filmul-blatului-total-dintre-procurori-si-judecatori-in-cazul-violului-de-la-vaslui_1751839.html

„Judecătoarea Georgina Moldovan a fost primul magistrat care a stabilit că trei din banda celor Şapte violatori merită să se bucure de libertate. A explicat şi de ce, în motivarea deciziei: Şi-au recunoscut fapta.” http://www.stiripesurse.ro/judecatori-care-fac-rau-justi-iei-cine-sunt-cei-doi-magistra-i-care-au-pus-in-libertate-7-violatori_962015.html

„În anul 2004 – când s-au semnat contracte de 54,5 mil. $ şi de 19,3 mil. $ cu statul – Claudiu Florică era şef al Fujitsu România, partenerul Microsoft implicat în contract. În anul 2009, când s-au semnat contracte de 90,1 mil. euro şi de 13,9 mil. euro cu Microsoft, numele lui Florică apare în legătură cu partenerii care au semnat hârtiile, potrivit ZF.

Informaţiile furnizate ZF de Ministerul Comunicaţiilor privind contractele semnate de-a lungul timpului cu compania Microsoft şi partenerii săi, precum şi informaţiile de pe piaţă şi datele disponibile în documente publicate de companii în Monitorul Oficial, arată că în toate contractele gigant semnate de Guvern pentru produsele software ale firmei americane (Microsoft n.a.) este implicat într-un fel sau altul şi românul Claudiu Florică, care a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcţii de manager în cadrul unor companii de IT. http://www.gandul.info/stiri/claudiu-florica-personajul-cheie-dosarul-fraudelor-it-printre-cei-identificati-dna-reteaua-bittner-niro-plus-vedeti-articol-fotografie-arhiva-florica-guvern-13357669

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

In Romania, astazi poti omori si schilodi oameni (Carmen Vladescu http://www.libertatea.ro/detalii/articol/soferul-decedat-si-nebunul-vinovati-fosta-sotie-a-lui-vladescu-nevinovata-294072.html) poti fura case (Adrian Murea http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/avertisment-pentru-udrea-la-ginecolog-sa-se-fereasca-de-codru-a-kove-i-i-adrian-murea-zis-doctor-moarte-170835), poti plagia, pirata si frauda (Sebastian Vladescu – http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/in-ciuda-olaf-codruta-kovesi-il-protejeaza-pe-sebastian-vladescu-in-afacerea-microsoft-170814), poti ameninta cu moartea (Sebastian Ghita, Ovidiu Artopolescu) si poti comanda procurorii (Florian Coldea, George Maior – Alina Bica, Elena Udrea – http://sov.ro/2015/07/20/capitolul-20-batrahomiomahia/) sa duca la indeplinire in „cimpul tactic” cele mai aberante decizii si sa protejeze cele mai odioase crime.

Pare intr-adevar INCREDIBIL, dar din pacate este foarte adevarat : nu conteaza cit de abominabila este crima comisa, conteaza cit de incredibil de curajos este procurorul care da Rezolutiile.

Doamna Laura Codruta Kovesi, de Rezolutiile incredibil de ilegale date in dosarul 654/P/2011 va mai aduceti aminte, dar Catalin Dumitrescu de Rezolutiile incredibil de aberante date in dosarul 216/P/2006, dar Doru Tulus de Rezolutiile incredibil de criminale date in dosarul 66/P/2006, dar ….

Cine a intervenit in „cimpul tactic” pentru favorizarea Microsoft, Medist, RSC, Asesoft, Teamnet si avertizarea Micului Guccifer, si pentru incriminarea, anihilarea si exterminarea celor care va avertizeaza referitor la crimele pe care le comiteti in complicitate cu cei mentionati ?

Atentie DNA – SRI “Beneficiarii actelor de corupţie nu au fost de la corporaţia Microsoft, ci de la Fujitsu Siemens (FS), care nu este o firmă americană”

„Pe americani fără îndoială că îi deranjează folosirea sintagmei „Afacerea Microsoft”, pentru desemnarea actelor de corupţie comise în legătură cu achiziţionarea licenţelor de software de către Ministerul Educaţiei din România, mai ales că această sintagmă nu e folosită doar de presă, ci şi de către cei competenţi. Beneficiarii actelor de corupţie nu au fost de la corporaţia Microsoft, ci de la Fujitsu Siemens (FS), care nu este o firmă americană. Pe lângă FS, mai erau în România alte trei firme distribuitoare de licenţe Microsoft, dar autorităţile române, în loc să organizeze o licitaţie cu participarea acestora, au preferat să cumpere direct de la FS, la preţuri umflate. Americanii se întreabă acum dacă nu cumva au de a face cu o nouă manifestare de ostilitate faţă de firmele din SUA.”
George Scarlat Hotnews 20 Iulie 2015

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

George Scarlat este un expert in ceea ce isi doresc americanii si scrie articole la comanda, pe care Hotnews le publica in vederea sustinerii unei propagande stingace.

Sub aparenta unui analist bine informat, George Scarlat aduce la cunostinta publicului larg mai multe neadevaruri care sunt publicate pe Hotnews.

„Pe lângă FS, mai erau în România alte trei firme distribuitoare de licenţe Microsoft, dar autorităţile române, în loc să organizeze o licitaţie cu participarea acestora, au preferat să cumpere direct de la FS, la preţuri umflate. Americanii se întreabă acum dacă nu cumva au de a face cu o nouă manifestare de ostilitate faţă de firmele din SUA”

Microsoft Romania (Silviu Hotaran – Ovidiu Artopolescu) sunt cei care au avizat FS (Claudiu Florica) ca fiind singura companie din Romania capabila sa presteze (maximizeze) serviciile de mita Microsoft, astfel incit autoritatile romane nu au mai putut organiza nici o licitatie.

Microsoft nu este o victima a autoritatilor competente romane, Microsoft – autorul celebrelor politici strict secrete de Evangelism – este initiatorul, promotorul si protectorul mai multor ilegalitati deosebit de grave, comise in complicitate cu infractori deosebit de periculosi.

Este de la sine inteles ca autoritatile americane nu pot fi satisfacute de activitatile Microsoft in Romania, atit timp cit acestea incalca mai multe legi americane (mita, abuz de pozitie dominanta, piraterie, grup infractional, inducerea deliberata in eroarea a autoritatilor etc).

Autoritatile americane sustin eforturile facute de catre DNA si altii pentru aflarea adevarului si indeplinirea actului de justitie, dupa cum acestea continua sa ne informeze.

Intrebarea este de ce dezinformeaza Hotnews deliberat, publicind un articol propagandistic denigratoriu la adresa autoritatilor romane ?

Este vorba de un articol platit de Microsoft, care incearca astfel sa puna presiune pe procurori, sau sunt alte interese obscure la mijloc ?

Indiferent de cauzele publicarii acestui articol, concluziile sunt clare: Microsoft face tot posibilul sa delege intreaga vina pentru abuzurile facute in Romania catre Siemens, care la rindul sau plaseaza vina catre Microsoft, initiatorul si vehiculul principal al jafului si tilhariilor facute in Romania impreuna cu politicieni corupti, astfel protejati de catre serviciile secrete si de catre justitie.

Dar, daca doriti sa aflati mai mult despre acest subiect, puteti accesa emisiunea Nasul din 20 Iulie 2015 ora 21.00.

DNA – SRI ATENŢIE ! un nou grup infracţional a luat fiinţă acesta se numeşte GLIT (Open Source), urmaşul lui GPTI (Microsoft)

14 iulie 2015 – “Premierul Victor Ponta a semnat marti, 14 iulie, o decizie privind infiintarea Grupului de Lucru pentru Tehnologia informatiei (GLIT), care are trasate niste obiective foarte ambitioase pentru administratia publica centrala, conform documentului publicat marti in Monitorul Oficial. Astfel, grupul va trebui sa finalizeze, in termen de 3 luni, o evidenta clara a inventarului de echipamente si aplicatii IT din administratia publica centrala, iar in termen de 5 luni va trebui sa elaboreze si sa prezinte spre aprobare un plan national pe termen lung (2015-2018) de reducere si eficientizare a cheltuielilor de suport IT. Un alt obiectiv este identificarea si propunerea spre folosire de solutii open source.” http://m.hotnews.ro/stire/20298615

22 Februarie 2001 – Guvernul Romaniei decide infiintarea grupului de lucru GPTI „Grupul de Promovare a Tehnologiei Informatiei in Romania” (HG nr. 271 din 22.02.2001, publicata in M.Of. nr. 119/08.03.2001) al carui presedinte este primul ministru. Hotararea este semnata de primul ministru Adrian Nastase, Dan Nica, Mihai Tanasescu. Printre atributiile principale ale grupului:


b) aprobarea proiectelor directoare si a bugetelor anuale aferente acestora, din domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, ale institutiilor publice, astfel cum sunt definite in Legea nr. 72/1996 privind finantele publice, si ale companiilor/societatilor nationale sau ale societatilor comerciale la care statul este actionar majoritar;

c) aprobarea si coordonarea proiectelor mai mari de 100.000 euro, din domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, ale institutiilor publice, astfel cum sunt definite in Legea nr. 72/1996;

d) aprobarea proiectelor mai mari de 100.000 euro, din domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, de care beneficiaza companiile/societatile nationale sau societatile comerciale la care statul este actionar majoritar…

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Adrian Nastase, Dan Nica si George Maior au creat GPTI astfel incit Microsoft si asociatii (companiile interpuse) acesteia, astfel protejati de DNA – SRI, sa poata frauda sute de milioane de EUR, pina cind UE a suspendat platile pentru IT si SUA au decis sa investigheze Microsoft pentru acte grave de coruptie comise in Romania.

Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu si Vasile Blaga au beneficiat si ei, la rindul lor, de binefacerile GPTI si de mita Microsoft, care ajungea pina la Sebastian Ghita, via Dorin Cocos, si la “indrumatorii” acestuia – George Maior si Florian Coldea.

Romanian Software Company, in asociere cu Teamnet si Asesoft, au devenit un studiu de caz la nivel mondial in tehnici de coruptie si frauda, astfel preluate de la Microsoft (Evanghelism) si dezvoltate in asociere cu alte entitati protejate de catre SRI si “cimpul tactic” al acestuia, format din judecatori si procurori corupti (Nicoleta Bulgaru, Viorica Costiniu, Monica Pop, Irinel Paun, Doru Tulus, etc.).

Viorel Ponta si Sebastian Ghita sunt nemultumiti ca nu mai primesc mita de la Microsoft, asa cum erau obisnuiti inca din timpurile de vesela amintire, cind Bittner si Nastase obligau toate firmele de IT sa ii ia asociati, Directorii Microsoft amenintau cu moartea pe cei care refuzau sa se inregimenteze in “ecosistemul” lor de jaf si Ghita dispunea de toate bugetele si tilhariile imaginabile si inimaginabile (pentru o minte sanatoasa).

Astfel, Viorel Ponta si Sebastian Ghita au decis sa se reorienteze spre Open Source, unde terenul este inca virgin si ei pot fi primii care sa reinventeze mita “deschisa – open” si nu cea proprietary, inventata, in fapt, de Microsoft. Respectiv, sa treaca de la mita cu numere mari la mita fara numar.

Asta da imaginatie, inovatie si creativitate ! … a la Rockefeller, nu a la Edison.

Kovesi – Coldea “Corupţia […] Deschide vulnerabilităţi pe care autocraţii, statele petrolifere şi extremiştii violenţi le exploatează, deschizând uşi prin care cumpără politicieni, subminează guvernarea democratică şi statul de drept.” Victoria Nuland

In Romania, avem un parteneriat prin care pregatim procurorii sa identifice, sa investigheze si sa trimita in judecata cazurile de coruptie. ‪‎Coruptia ramane o problema in aceasta regiune. Slabeste democratiile, creste somajul si tulburarile civile. Deschide vulnerabilitati pe care autocratii, statele petrolifere si extremistii violenti le exploateaza, deschizand usi prin care cumpara politicieni, submineaza guvernarea democratica si statul de drept. Pentru a limita actiunea fortelor anti-democratice, SUA parteneriaza cu Europa Centrala si de Est in Emerging Donor Challenge Fund”, se arată în mesaj.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Doamna Victoria Nuland are deplina dreptate, coruptia ramine o problema in aceasta regiune si in multe altele, in care companii extremiste si violente, cum sunt Microsoft (Siemens – EADS si altele) cumpara politicieni si submineaza guvernarea democratica si statul de drept.

Mega Scandalul Microsoft este un studiu de caz in ceea ce priveste capabilitatea unor companii cum este Microsoft de a mitui cu sute de milioane de EUR toate guvernarile din Romania, incepind din anul 2000, pentru a frauda, pirata, monopoliza si controla prin violenta extrema si coruptie programele nationale si cele ale UE de dezvoltare si modernizare IT, si pentru a deturna in interesul propriu resursele financiare si de inovatie ale Romaniei si ale UE.

Microsoft foloseste companii interpuse astfel protejate de politicieni corupti, servicii secrete aservite Microsoft si procurori terorizati si “comandati” de cei mai sus numiti.

Doamna Victoria Nuland a desemnat-o pe Doamna Laura Codruta Kovesi ca fiind cea mai curajoasa femeie din Romania, in conditiile in care aceasta sustine ca Microsoft nu are nici o calitate in Scandalul Microsoft, alta decit aceia de a ajuta DNA in lupta impotriva coruptiei.

Asta DA curaj !

Sunt de notorietate mondiala inca din anul 2008 politicile “strict secret” Evangheliste, penalizate in SUA, si practicile ilegale si extrem de violente folosite pe plan mondial de catre Microsoft, penalizate in SUA si UE, pentru a monopoliza pietele IT si pentru a se imbogati fara just temei din frauda, piraterie, coruptie, crima organizata si terorism.

Companii interpuse ale Microsoft, cum sunt RSC – Medist – Teamnet –Asesoft si altele (Siveco, Netconsulting, Totalsoft, etc.) au produs si continua sa produca prejudicii inestimabile si irecuperabile economiei si societatii in numele sigurantei si interesului national.

Este timpul ca Doamna Victoria Nuland si Doamna Laura Codruta Kovesi – Generalul SRI Florian Coldea sa urmeze exemplul istoric dat de Presedintele SUA Barack Obama in data de 1 August 2014, cu ocazia recunoasterii faptului ca, indiferent de ce justificari legaliciste au fost prezentate, si de ce explicatii au fost oferite, SUA au torturat ilegal oameni in contextul razboiului impotriva terorismului.

Microsoft a folosit justificarea legala oferita de lupta impotriva pirateriei si practicilor ilegale in domeniul IT pentru a frauda, pirata, corupe si teroriza cu extrema violenta orice forma de competitie legala si de critica justificata.

Microsoft si intregul sau “ecosistem” (companii interpuse RSC-Teamnet, etc.) trebuiesc numite drept ceea ce sunt : Organizatie terorista specializata in spionaj economic, piraterie, diversiune, coruptie, crima organizata si terorism.

Ce spuneti Doamna Procuror Sef DNA, aveti acest curaj, dupa ce protejati Microsoft de cind ati venit la Bucuresti in 2006, pina cind au reusit impreuna cu RSC – Teamnet sa excluda Romania din proiectele si finantarile UE in domeniul IT ?

SRI, MAI nu daţi bani să furaţi software ! Microsoft – RSC – Teamnet livrează pe gratis soft furat şi dau şi mită din fonduri UE fraudate … DNA veghează în secret conform angajamentelor şi ele secrete la desăvîrşirea tîlhăriilor devenite publice via Viorica Costiniu

“Offshore-ul Formox Industries, fost asociat în FinRo SRL, a fost înfiinţat în Singapore în 1983, iar în prezent directori sunt doi cetăţeni singaporezi, Yeh Chin Nan şi Yeh Soo Twan Nee Ow. Atât singaporezii, cât şi firma lor, mai figurează în România în scandalul de corupţie din jurul corporaţiei americane Microsoft. Procurorii români au menţionat compania pentru că preluase în trecut două contracte ale IBM Romania şi Siveco Romania, furnizorii de licenţe Microsoft pentru Guvernul României, în 2002, respectiv, în 2003.”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Procurorii romani mentioneaza ca scandalul de coruptie din jurul corporatiei americane Microsoft nu are nimic de a face cu Microsoft care ajuta procurorii romani sa ii prinda pe infractori. Probabil ca au informatii secrete date de SRI si nu au voie sa ne spuna si noua cum se face ca din criminali notorii Microsoft au devenit exemple de civism si legalitate.

SRI impreuna cu MAI si RSC – Teamnet pirateaza software si fraudeaza fonduri UE astfel protejati in secret de DNA si Viorica Costiniu care nu iese din cuvintul (secret) SRI de teama represaliilor. Ovidiu Artopolescu ameninta cu moartea si Bill Gates se lasa decorat si adulat pentru tilhariile comise in asociere cu SRI, MAI, RSC-Teamnet.

Microsoft a definit politici strict secrete de jaf si tilharie numite „Evangelism”, pe care DNA nu are voie sa le citeasca, asa ca vi le prezentam noi in atasament.

Lectura placuta !

Descarca documentele:
Evangelism – Comes v. Microsoft-3096
Effective_Evangelism_ro, Generalized_Evangelism_Timeline_ro, Evangelism ro – extrase

Mulţumim din inima Microsoft ! “CE a decis la sfârşitul anului trecut suspendarea plăţilor din fonduri europene pe axa destinată dezvoltărilor IT”

“Început dubios

În primii ani de existenţă, firma Romanian Soft Company SRL a fost acuzată public de Dragoş Rişcanu, patronul unei alte companii IT , Omnis SRL, că a furat o parte din codul sursă al programului informatic “Isis.net”, pe care l-ar fi folosit pentru dezvoltarea cu fonduri PHARE a softurilor de informatizare a spitalelor  (aici şi aici).

Ca un amănunt haios, la începuturi, Romanian Software Company i-a avut fondatori pe Manole Ionel (30%), Sebastian Vlădescu (30%) şi Alexandrescu Alin Alexandru (40%),  personaj care a stat în RSC SRL până în 2002, peste ani, în 2011, fiind arestat în dosarul şantajului conducerii Medlife (cu unul dintre patroni a şi fost de altfel asociat în firma SWOT PROIECT SRL). Alexandrescu, în timp ce se ocupa cu administrarea sistemelor IT ale lanţului de clinici Medlife, a furat bazele de date cu clienţii şi a cerut bani ca să nu le facă publice.

Viitorul fără Vlădescu, dar poleit cu politicieni anonimi din eşalonul II 

În 2015 firma Genius IT SRL a preluat părţile sociale deţinute de Carmen Vlădescu şi de Ionel Manole la Romanian Soft Company SRL, adică 52% din capitalul social. Firma Genius  IT SRL, fondată de Ana Maria Antoaneta (aici şi aici), fosta iubită a deputatului Radu Popa, ex-consilier al lui Victor Ponta  (aici şi aici), de Mădălina Ghiţă, şi Adelina Lupu Popescu (care a lucrat directoare de marketing la Teletrans, o filială a Transelectrica. O perioadă a deţinut părţi sociale în firmă şi Cârstea Liviu Alexandru, candidat ARD de Dâmboviţa pentru un loc de deputat în 2012 (aici).

Asocieri mai mult şi mai puţin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiţă şi Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Firmele lui Ghita si Vladescu au fost si continua sa fie protejate de Microsoft, SRI, MAI si DNA, sau mai exact de anumiti angajati corupti ai acestor institutii, care sunt astfel obligate sa isi asume responsabilitatea institutionala, si respectiv sa se protejeze fata de abuzurile la care au fost si sunt supuse de Microsoft si asociatii acestora.

Prejudiciile pe care Microsoft le-a generat si continua sa le genereze in Romania sunt incalculabile si cele mai multe dintre ele irecuperabile.

Sunt astfel afectate toate domeniile de importanta vitala functionarii societatii si in primul rind sanatatea, educatia si securitatea nationala.

Elementul de continuitate al abuzurilor facute de Microsoft este George Maior in asociere cu Vladescu, Ghita, Zamfir si multi altii.

Kovesi – Coldea (Binomul DNA – SRI) au mostenit Mega Infractiunea Microsoft, astfel ridicata la nivel de Parteneriat Strategic de importanta nationala si secretizata in CSAT, de un grup de patrioti exemplari Ion Iliescu, Adrian Nastase, Dan Nica, Radu Timofte, Catalin Voicu etc. si predata ulterior lui Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu si tot asa pina la Victor Ponta si Sebastian Ghita.

Ce poate sa faca DNA daca Microsoft a dorit sa mituiasca toata politichia din Romania ultimului deceniu in contul interesului si securitatii nationale, si mai ales al conturilor lui Bill Gates? Interesul national de a reusi sa determinam UE sa suspende alocarea unor fonduri vitale dezvoltarii tarii (sanatate, educatie, etc.) a fost indeplinit la toti parametrii propusi de George Maior, Dan Nica, Ovidiu Artopolescu si altii.

Toate dosarele pe care DNA le tot plimba de colo colo, doar doar s-or prescrie, s-or pierde sau macar vor expira din cauze mai mult sau mai putin naturale partile reclamante, sunt binecuvintate cu mai multe zerouri in fata numarului de inregistrasre astfel incit acea lege egala pentru toti nu mai este aplicabila lui Microsoft, Vladescu, Ghita, Artopolescu, si tuturor celor care protejeaza jaful national si european.

Ghita continua sa guitze noaptea pe la tv, Vladescu continua sa creada ca oricit va fura nu o sa dispara Romania, si DNA continua sa aplice legea secreta a Microsoft si a “ecosystemului” sau Evanghelist bazat pe jaf si teroare.

Multumim din inima George Maior ! … un mare patriot alaturi de Tariceanu si decoratul Bill Gates si urmasii acestora Vladescu si Ghita…

EXCLUSIV. FRĂŢIA SEBASTIAN – GHIŢĂ şi VLĂDESCU. Contracte umflate cu milioane de euro din banii europeni pentru spitale! Până când UE a spus ”STOP! AJUNGE!” Daniel Befu – România Curată 24 Iunie 2015

“EXCLUSIV. Codul sursă din spatele contractelor lui Sebastian Ghiţă cu spitalele e un apropiat al lui Tăriceanu din PNL. Tot el i-a deschis lui Ghiţă şi uşa premierului din Republica Moldova. Relaţiile nu sunt doar transpartinice, ci şi transservicii. Sebastian Ghiţă nu a ciocnit pahare de whisky doar cu Vlad Moisescu, interlocutorul său pe teme de IQ, ci puntea transpartinică ce leagă grupul PSD de grupul PNL e una mai bogată.”

“Sebastian Ghiţă este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Victor Ponta (că doar nu pleci în concediu în Dubai cu adversarii). Prietenia lui Sebastian Vlădescu cu Călin Popescu Tăriceanu este, la rândul ei, notorie. Alianţa politică dintre Ponta şi Tăriceanu e de dată mai recentă decât alianţa economică dintre Ghiţă şi Vlădescu. Mai ales atunci când e vorba împărţirea banilor publici (fonduri europene pentru spitale româneşti).”

“Cele două firme din domeniul IT au în comun şi sprijinul serviciilor secrete, după cum vom arăta în episodul al doilea. Mai mult, conform corespondenţei electronice a lui George Maior făcută publică de hackerul Guccifer, fostul şef al SRI ar fi fost informat încă din 2010, de dinaintea încheierii acestor contracte, că Sebastian Ghiţă făurise un sistem de câştigare a contractelor, bazându-se pe şpagă. În acele mailuri se face referire şi la interesul lui Sebastian Ghiţă pentru Republica Moldova şi la uşa pe care i-ar fi deschis-o Sebastian Vlădescu până la nivel de premier al Moldovei.”

Ce nu apare în SEAP

“Asocierea dintre cele două companii a fost bine mascată de ochiul public, astfel că deşi au lucrat în tandem la cele patru proiecte de informatizare a unităţilor spitaliceşti, pe SEAP nu găsim drept câştigător al licitaţiilor decât firma Teamnet, ca şi cum Romanian Soft Company n-ar fi existat în aceste contracte. Nu înţelegem resortul pentru care s-a optat pentru omiterea menţionării împreună a celor două nume.”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

“Nu înţelegem resortul pentru care s-a optat pentru omiterea menţionării împreună a celor două nume.”

Il intelegem noi foarte bine, dupa cum urmeaza sa vi-l prezentam pe scurt :

MICROSOFT prin intermediul Partenerilor sai SRI, MAI, RSC, Medist, Asesoft, Teamnet si altii controleaza TOTAL institutiile statului in frunte cu DNA si terminind cu intreaga JUSTITIE!

Motivul pentru care cele doua companii omit sa fie mentionate impreuna, respectiv RSC nu apare in clar in aceste fraude cu bani UE, este acela ca DNA in tot acest timp, respectiv incepind din anul 2005 se face ca investigheaza fraude extrem de grave comise de RSC si Medist in asociere cu SRI si MAI incepind din anul 2002 pina in prezent. In fapt DNA si alte institutii nu fac decit sa protejeze si sa promoveze interesele grupului infractional constituit de Micrsooft in participare cu cei mentionati dupa cum urmeaza :

In anul 2000 Microsoft a dat mita un milion de dolari, dar nu regimului de trista amintire Emil Constantinescu, mita a fost data viitorului regim de groaznica amintire Ion Iliescu.

Mita a fost data de Microsoft direct, in beneficiul lui Adrian Nastase prin instrumente de plata bancare in contul bancii Pictet din Elvetia, in vederea achizitionarii in conditii “avantajoase” a unei cladiri de birouri (cladirea fostului sediu Bancorex – Calea Victoriei).

Cristian Sima in “Marea Spovedanie” sustine ca are datele tranzactiei, pe care le-a oferit DNA care refuza sa le primeasca, si numeste contul respectiv “celebrul cont” Pictet. Nu stim inca de ce, dar putem presupune logic, ca acesta era un cont colector pentru mita destinata inaltilor si iubitilor nostri demnitari, fiind astfel folosit de mai multe ori, pina cind Sima, un beneficiar si expert operator al sistemului ticalosit, l-a invatat pe de rost, dar cu mult rost.

Nastase a luat banii si ulterior a cerut peste 300 milioane $ pentru sediul respectiv fara sa mai doreasca sa returneze mita deja primita de la Microsoft, care a refuzat sa plateasca suma care se pare ca nu mai era “preferentiala”. Putem aprecia calitatile de negociator ale lui Nastase care intelege sa-si apere cu determinare shpagile.

In 2001 Microsoft impreuna cu proaspatul guvern Nastase prin intermediul lui Miky Le Bacsis – (Shpaga) pun la punct mecanismul de mita indirecta platita prin intermediul Siemens (Claudiu Florica). Microsoft pune la dispozitia guvernului o reducere medie de 50% din pretul pentru orice numar (fara numar) de licente.

Directorii Microsoft considera ca numai Siemens poate onora intermedierea tranzactiei si ii aloca acestuia ilegal calitatea de unic furnizor de licente. Platile sunt facute in conturi din Austria de unde banii sunt impartiti intre Microsoft (50%), Siemens (15%) si restul sunt trimisi in conturi off-shore in Cipru, Vanuatu si alte locatii. O parte din bani se regasesc investiti in tranzactii care pot (sunt) asociate unor acte ilegale (trafic de arme, droguri, terorism, etc.).

Persoanele care au participat la initierea acestor mecanisme sunt incepind din anul 2001, Adrian Nastase, Dan Nica, Silviu Hotaran, George Maior, Alexandru Farcas, Ovidiu Artopolescu si altii.

Astfel Microsoft impreuna cu noii sai partenerii au trecut la implementarea in forta a politicilor si metodelor strict secrete cunoscute astazi sub numele Evanghelism, care prevad alocarea ilegala a pietelor de creatie si comercializare de software, intre companii protejate de catre persoane cu influenta politica si din “servicii” in vederea fraudarii banilor publici prin supra evalaurea (nesimtita – incredibila – halucinanta) a produselor si serviciilor, in vederea impartirii rezultatelor provenite din jaf si tilharie, si exterminarea tuturor celor care refuza sa participe sau/si mai rau au indraznela sa critice organizatia criminala pe care acestia numesc cu pretiozitate docta “ecosystem”.

Sistemul a fost astfel implementat, finantat, dezvoltat si perfectionat in timp, pina a ajuns pe mina lui Ghita si Vladescu.

Problema este ca Vladescu (RSC) era deja, la vremea contractelor facute cu Ghita (2010), investigat (protejat) pentru mai multe infractiuni deosebit de grave si nu putea, pina la finalizarea inscenarilor judiciare menite sa il exonereze, sa “iasa la fata” pe o piata in care nu facuse decit sa plagieze si sa fraudeze.

Intre timp OLAF a identificat (25 Augus 2014) faptul ca Sebastian Vladescu a creat o companie interpusa companiei Medist, numita RSC, prin intermediul careia a fraudat fonduri UE, si a cerut rambursarea fondurilor respective, impreuna cu Recomandari facute DNA in vederea investigarii penale in maximum de 12 luni, a celor mentionate.

DNA continua, in conformitate cu istoricul de un deceniu al acestui caz, sa protejeze Microsoft, care la rindul sau continua sa induca in eroare deliberat DNA, care la rindul sau se face ca nu intelege, si continua sa protejeze “ecosystemul” lui Vladescu + Ghita + Microsoft.

Vom reveni cu o expunere mai detaliata, dupa ce apare episodul doi al investigatiei publicate in Romania Curata.

Apreciem curajul deosebit pe care autorul acestei investigatii il are pentru a investiga si publica, referitor la ceea ce DNA stie dar prefera sa mistifice si sa ascunda.

Speram ca odata cu disparitia din “peisaj” a Marilor Sebestiiani Ghita si Vladescu, sa le revina curajul si celor care au datoria sa ne apere de Microsoft si alte bestii pradatoare, criminale si teroriste.

Stimată Doamnă Procuror Şef DNA, vă rugăm să investigaţi conexiunile dintre Microsoft şi RSC (Sebastian Vlădescu), Leader High Tech (Călin Popescu Tăriceanu), Team Net (Sebastian Ghiţă) şi Team International Consult, Team Audit Financiar, Team Import-Export, Team Media Comunication (Vlad Moisescu), şi dintre acestea şi SRI începînd din anul 2000 pîna în prezent.

“Cum s-a lansat (Vlad Moisescu) in afaceri?

In prezent, nu figureaza ca actionar in nici o firma. Potrivit CV-ului sau, ar fi senior consultant la Team International Consult S.R.L, insa firma figureaza ca radiata de la Registrul Comertului.

O declaratie de avere mai veche, din 2004, indica faptul ca Vlad Moisescu figura in urma cu zece ani actionar in mai multe firme. Pe langa Team International Consult, detinea actiuni la Team Audit Financiar, Team Import-Export si Team Media Comunication.

Apogeul carierei sale guvernamentale il atinge in Guvernul Tariceanu (2005-2008), unde va fi seful cancelariei si coordonator al consilierilor de stat. Aici isi consolideaza reputatia de om-cheie, de eminenta cenusie a liberalilor, omul care face si desface in partid si lumea afacerilor.

Moisescu avut o ancora si in PSD. In timpul guvernarii Tariceanu, care s-a bazat pe sprijinul parlamentar al PSD, sotia lui Vlad Moisescu era angajata de la Fundatia Renasterea condusa de Mihaela Geoana, sotia fostului lider social-democrat.

Aceleasi surse au declarat ca se cerceteaza cum reteau infractionala a spalat o suma totala de circa 600 de milioane de euro.”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Cei mentionati in titlul acestei postari au fraudat si spalat miliarde de euro nu sute de milioane.

Reteaua infractionala transpartinica si transfrontaliera in asociere criminala cu “ecosystemul” initiat si finantat de corporatii multinationale (ex. Microsoft – Siemens – EADS, etc) jefuiesc Romania pentru securitatea tarii si in interesul acestui popor, astfel protejati in urma unor hotariri CSAT si impunerii acestora drept lege intregului sistem de Justitie, de la cel mai umil Politist pina la cel mai inalt Magistrat.

In Romania functioneaza doua sisteme de drept :

1) Dreptul lor de a jefui si distruge tara si pe noi odata cu ea.

2) Dreptul nostru de a ne supune, sau de a pleca in bejenie.

Suntem iobagi de drept euroatlantic pe mosia lu’ Moisescu si ai lui (Grupul de la Monaco si Dubai) si ai lu’ Microsoft astfel paziti de ienicerii SRI si MAI si judecati de magistratii lor in legea lor.

Suntem vite de povara intru’ imbogatirea soacrei lu’ Vlad Moisescu si a soacrei lu’ Bill Gates si a tuturor soacrelor lu’ Calin Popescu Tariceanu … !

Va multumim din inima DNA – SRI !

Traiasca democratia originala euro atlantica si Marii sai Intemeietori !

Jos si afara din tara cu cei care nu sunt cu/ca Marii Intemeietori : Vlad Moisescu, Sebastian Ghita, Sebastian Vladescu, Calin Popescu Tariceanu, Bill Gates, Steve Ballmer, Dan Nica, George Maior, Adrian Nastase si soacrele, sotiile si toate rudele acestora pina in virf la Curtea Suprema, Parchetul General, DNA, SRI, MAI si Institutul Cantacuzino … si fundatiile lor caritabile din banii nostri nemernici !

Ne-am luat tara inapoi cu ei cu tot … unde erau … asta da schimbare !

Hai baieti (si fete), inca putin si ramineti voi cu voi si cu Microsoftul vostru etern.