Articole publicate în categoria CNAS

DNA, pe urmele sacoşelor cu bani de la SIVECO/Irina Socol ar putea înfunda mulţi oficiali ai statului

După ce au stabilit că preşedintele SIVECO, Irina Socol, a transferat 10 milioane de euro în conturile unor firme de recuperare de fier vechi ale romilor din Sinteşti pentru a primi înapoi, “la sacoşă”, cea mai mare parte din sumă, procurorii DNA vor acum să afle unde s-au dus mai departe aceşti bani.

Foşti şi actuali demnitari de prim rang ai statului, printre care şi miniştri, ce au susţinut financiar compania SIVECO cu contracte publice de zeci de milioane de euro, riscă să fie anchetaţi şi condamnaţi pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În vizor sunt acum contracte primite de SIVECO de la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei, Ministerul Justitiei.