Articole publicate în categoria DNA

Kovesi – Coldea: “Frăţia Chestorilor”-“Bîrlogul Lupilor” Cătălin Tache
“Lică Sămădăul – Ghiţă – Moara cu Noroc” Ioan Slavici

“De altfel, in acelasi loc, cei doi, alaturi de comisarii sefi Ioan Dorin Popa si Stefan Nastasie, care conduceau Departamentul Juridic si Compartimentul F (supravegheri operative) ale DIPI, au preluat comanda de a anihila ancheta sub acoperire  declansata de procurorii Laurei Codruta Kovesi impotriva unor lideri politici. De altfel, la respectivul „comandament de razboi” impotriva DNA din seara zilei de 18 martie 2014 a participat chiar si unul din cei care cerusera protectia „gruparii Gelutu”, senatorul pesedist Ovidiu Isaila.[…] ofiterii superiori care isi instalasera aici cartierul general sunt suspectati ca organizau inclusiv actiuni ilegale de contra-filaj, prin care incercau deconspirarea unor agenti sub acoperire aflati in plina misiune. Culmea este insa ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, itele combinatiilor in care era prins Barascu duc si la unii sustinatori secreti ai acestuia din alte structuri vitale ale sigurantei nationale, asa ca ne putem astepta la surprize tot mai mari in acest nou caz.” Catalin Tache

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Prin comparatie, Lica Samadaul si Ghita Cizmarul (Circiumarul) sunt niste personaje simpatice, fata de Ovidiu Artopolescu si sotia Corina Chestor MAI si Erou al Revolutiei, Ghita Sebestian, aliat cu Sebastian Vladescu, astfel protejati de mai toata Securitatea Veche si Noua si de Fratia Chestorilor si de Sororitatea Procuroarelor si Judecatoarelor (Nicoleta Bulgaru, Viorica Costiniu, Monica Loredana Pop, etc.) …

Razboi Civil Secret

Sa intelegem ca Geoana, Nica, Ponta, Valdescu, Ghita, Artopolescu si multi altii cunosc atit mercurialul cit si capabilitatile celor care “erau implicati in oferirea de protectie catre demnitarii sau oamenii cu bani care banuiau, stiu ei de ce, ca se afla in vizorul DNA.”

Si SRI ce facea, ca la jaf au participat impreuna cu Microsoft, RSC-Medist, Asesoft-Teamnet si multi altii ?

Diferenta se pare este ca la SRI se lucra in weekend „in incinta” (vezi vizitele lui Cocos de dat mita), pe cind militienii prefera sa se intilneasca in circiumi (Voicu la Select – Oltean in Birlog, etc.).

Cei de la DNA nu au decit de trecut strada sa bea o cafea la Florica, ca tot e liber si cu banii la el, la fel ca si Ghita, numai ca Ghita e zgircit si e pus pe luat si nu pe dat cum e Florica – de’ baiat de Chestor contrabandist.

Vom reveni …

Kovesi – Coldea: „A fost un jaf şi o hoţie făcută României, nu de firmele româneşti şi nu numai de acei domni pe care îi vedeţi plimbaţi la televizor (…) Trebuia să dăm bine şi să cumpărăm licenţe Microsoft. […] A fost o mare escrocherie de la un cap la altul, bine că s-a terminat” Sebastian Ghiţă

Intrebat daca ceea ce sustine este ca toate firmele trebuie sa cotizeze la partide, Sebastian Ghita a raspuns: „Toate! Procurorii si cei de la DNA au dreptate”.

„Irina Socol era unul dintre cei mai buni manageri IT. Nu cumva sistemul o forta, intreg ansamblul de politicieni, factori de decizie, impartitori de bani au impins-o si au fortat-o pe femeia aia? Nu cumva, daca nu facea ce doreau diversi oameni, nu mai avea bani de salarii? Au santajat-o”, a sustinut Ghita, spunand ca daca ancheta DNA nu va ajunge la adevaratii vinovati, cei din varf, nu putem sti daca „urmatoarea firma de IT nu va fi si ea santajata si obligata sa scoata bani cu tiganii din Sintesti„.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Pe Ghita cine l-a fortat sa i-a bani din mita Microsoft de la Cocos pentru Romania TV, si sa taca din gura cind Basescu l-a sunat pe Coldea – se pare ca tot Coldea.

Pe procurorii PICCJ cine ii forteaza sa ii ridice lui Ghita sechestrele puse de DNA – se pare ca tot Coldea.

„Trebuia sa dam bine (lui Coldea si Maior) si sa cumparam licente Microsoft.” din care sa ne facem posturi TV, via Cocos, ca sa putem manipula in voie.

Sebestiane (Ghita – Vladescu) voi luati de la noi si va dati tot voua, dupa ce treceati pe la caseria SRI, sa le platiti lui Coldea si Maior taxa de protectie, ca sa nu iasa din „cimpul tactic” al Justitiei, care dupa cum vedem te lasa in libertate, si cu toti banii furati. Deci „morisca” inca functioneaza, chiar daca Maior a fugit in SUA si Coldea are sef nou.

Ar trebui sa ii multumesti lui Microsoft, ca a furat software impreuna cu Romanian Soft Company, ca sa ai tu ce vinde pe bani europeni (AMPOSDRU), pina ati ajuns din nou pe mina DNA, dupa ce ati mai facut niste milioane de euro, unul de la PNL altul de la PSD, sa fie toata lumea multumita in frunte cu Microsoft.

Dar poti sta linistit, DNA e mana moarta … de mana SRI, asa ca nici o grija, esti in securitate deplina, chiar in „noua securitate” deplina.

Carmen Rosu (AMPOSDRU), Robert Negoita, Micul Guccifer si multi altii ne-au prezentat modul in care esti tu fortat sa corupi si sa tilharesti, ca nu ai de unde plati salarii si mita la SRI si la partid. Esti obligat chiar sa ameninti cu moartea de dragul salariatilor.

Pe noi, Directorul General Microsoft Ovidiu Artopolescu, arhitectul principal al jafului si hotiei facute Romaniei si noua, ne ameninta cu moartea de dragul lui Bill Gates si Steve Ballmer care l-au educat si l-au trimis la furat, protejat tot de SRI, PICCJ, PSD, PNL si DNA. Se simtea lezat in demnitatea lui si a Microsoft de asasini si tilhari periculosi.

E bine ca tineti aproape unul cu/de altul tu si cu Irinuca si va faceti vizite la domiciliu, cine stie poate iese de un nou Microsoft local, duios, destept, frumos si extrem de patriot asa ca voi si asociatii vostri din Sintesti, Ploiesti, Dubai, Vanuatu si Washington.

Si vezi ca nu s-a terminat, si numai cu bine nu se va termina …

Vom reveni …

Kovesi – Coldea : “E adevărat că Microsoft făcea drumuri la Guvern şi la Ambasada SUA. Ei ne-au minţit şi Guvernul nostru şi şi-au minţit şi Ambasada lor. Cert e că s-au luat şpăgi imense şi, dacă vrei să te minţi, zici că le-au luat pentru ţară. O porcărie imensă, asta este afacerea Microsoft cu România!” Sebastian Ghiţă

“Ce nevoie avea SUA să băgăm noi bani în buzunarul Microsoft?”

“Şefii Microsoft din România, nu unul, ci mai mulţi care s-au succedat, ofereau privilegiul reprezentării unor intermediari. Cum era Florică, celebrul Florică. Dacă o parte din bani se întorceau la ei, cred că procurorii pot afla. După cum, banii dinspre Florică plecau şi la partide.” E o profundă şi mare porcărie organizată de această companie Microsoft” Sebastian Ghita

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

In clar :

Silviu Hotaran si Ovidiu Artopolescu faceau drumuri la Adrian Nastase si Mihai Tanasescu si la Calin Popescu Tariceanu si Sebastian Vladescu.

Silviu Hotaran si Ovidiu Artopolescu faceau drumuri si la Ambasada S.U.A. „Şi o ultimă idee: fiul meu lucrează la Microsoft, în Redmond, statul Washington, la centrul companiei.” 21 Decembrie 2014 – Fostul Ambasador al S.U.A. Mark Gitenstein

Gabriel Sandu „Cel mai prost ministru din istoria Romaniei” ; „Au venit, prima dată, cu toţi ambasadorii şi prim-vicepreşedintele Microsoft America.”

Sebastian Ghita (Asesoft Teamnet) este asociat cu Sebastian Vladescu (RSC-Medist) si comercializeaza software piratat de Microsoft in asociere infractionala cu RSC-Medist, de la Omnis Group.

Florian Coldea – General SRI, este informat de ilegalitatile deosebit de grave comise de Sebastian Vladescu in asociere cu Sebastian Ghita si Microsoft incepind din anul 2004.

George Maior – Director SRI (in prezent Ambasadorul Romaniei in S.U.A.) este informat de ilegalitatile deosebit de grave comise de Sebastian Vladescu in asociere cu Sebastian Ghita si Microsoft incepind din anul 2006. In anul 2010 este informat de Nelu Neacsu si despre alte infractiuni deosebit de grave.

DNA – Procuror Sef Sectie 2 – Claudiu Dumitrescu este informat de ilegalitatile deosebit de grave comise de Sebastian Vladescu in asociere cu Sebastian Ghita si Microsoft incepind din anul 2005.

DNA – Procuror Sef Laura Codruta Kovesi este informata de ilegalitatile deosebit de grave comise de Sebastian Vladescu in asociere cu Sebastian Ghita si Microsoft incepind din anul 2006.

MICROSOFT – VLADESCU – GHITA – DUMITRESCU – KOVESI – COLDEA – MAIOR – GATES – BALLMER si multi altii SUNT MAI PRESUS DE LEGE !

asa e cind furi sute de milioane de euro, devii nemuritor si imun(itor) si investesti banii din CORUPTIE in TERORISM

KOVESI – COLDEA cum mai merge lupta impotriva “CORUPTIA UCIDE”, “O ALTA FORMA DE TIRANIE”, “CORUPTIA ESTE TERORISM” ?

Adrian Nastase – Dan Nica – Irina Socol – Sorin Ovidiu Vintu – Victor Ponta – Viktor Bout si multi altii la care vom reveni :

Claudiu Florica Fujitsu Computer Sistems – Profinet Aktiengesellschaft (directorul Matt, administrator Tremco Trust, societate fiduciară din Lichtenstein) – Colina (înregistrată în Washington, cu sedii, acţionari şi asociaţi în Republica Dominicană şi Noua Zeelandă – directorul GeoffreyTaylor (tatal lui Ian Taylor) este consultant financiar pentru GT Group, Offshore, Vanuatu – parte în mai multe dosare internaţionale de crimă organizată, inclusiv vânzare de arme catre traficanti de droguri si organizatii teroriste). Colina Investments este înregistrată şi condusă de la aceeaşi căsuţă poştală la care figura şi VicAm Ltd, compania care opera un avion apartinind lui Viktor Bout “Vinzatorul Mortii” depistat, în decembrie 2009, pe un aeroport din Thailanda, cu 35 de tone de explozibili, rachete anti-aeriene şi lansatoare de rachetă computerizate la bord. Armamentul provenea din Coreea de Nord şi trebuia să ajungă în Iran. Pe al treilea stat de transferuri figurează şi Laveco LTD, înfiinţat de consultantul financiar Laszlo Kiss (Irina Socol – Siveco, Varujan Pambuccian, etc.), condamnat pentru spălare de bani în dosarele delapidării PetromService de către cuplul Sorin Ovidiu Vîntu – Liviu Luca”

Kovesi – Coldea :  Corupţia Ucide! SRI Ucide! DNA Ucide! Ghiţă Ucide! Microsoft Ucide! „Corupţia face ca resursele statului să se scurgă înspre o pătură restrânsă de persoane privilegiate, în detrimentul majorităţii populaţiei” Laura Codruţa Kovesi – Reuters

Coruptia „distorsioneaza competitia onesta, atat in mediul de afaceri, cat si la stat. Prin urmare, a detine o functie publica inseamna a avea conexiuni si bani, investitorii cu proiecte serioase sunt descurajati, iar efectele sunt vizibile in calitatea serviciilor publice si a infrastructurii”, a mai precizat sefa DNA.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

“Patura” (ce educatie comunista a limbii de lemn poseda Luluta !) persoanelor privilegiate este tesuta de SRI, MAI, DNA, Microsoft si asociatii acestora, Irina Socol, Sebastian Ghita, Sebastian Vladescu, Siviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu si multi altii.

Coruptia nu “distorsioneaza” competitia – Coruptia UCIDE orice competitie !

Daca tot nu ati inteles nimic pina acum, macar nu mai deschideti gura sa vorbiti cu ea, si nu mai puneti mina sa scrieti tot felul de ineptii, care va descalifica si ne descalifica si pe noi toti tontii, de va permitem : sa se scurga – patura – distorsioneaza – conexiuni – descurajati – calitatea infrastructurii ..

Cine e retardul (a) care va scrie discursurile, clarificarile si precizarile ?, ca doar nu chiar Dumneavoastra puteti scoate astfel de perle (negre) pe gura sau/si cu mina.

Ne gindim ce sunteti capabila sa scrieti in Rezolutii (Dosar 654/P/2011) !, dar constatam ca o depasiti chiar si pe Monica Loredana Pop… la precizari.

Nu am prea inteles precizarile “a detine o functie publica inseamna a avea conexiuni si bani, investitorii cu proiecte serioase sunt descurajati, iar efectele sunt vizibile in calitatea serviciilor publice si a infrastructurii”.

Asa Coruptie, asa Procuror Sef DNA, asa General SRI, asa Ambasador in SUA, si tot asa .. ca merge si asa …

Vom reveni ….

Kovesi – Coldea : Bilete – Pile – Bile – Bica „spune că Băsescu ştia absolut orice pas îl făcea ea în calitate de şef al statului şi de cel al CSAT”, adică vă ştie şi paşii voştri atît de tandri !

Alina Bica faţă cu Reacţiunea

„Alina Bica îl vrea pe Traian Băsescu în faţa instanţei. Fosta şefă a DIICOT a cerut judecătorilor ca fostul preşedinte, Traian Băsescu să fie chemat ca martor în procesul ei, anunţă RTV.”

Elena Udrea faţă cu toate Bilele Parlamentului

Udrea nu stie unde au disparut bilele din Parlament, ca nu ea numara bilele, si nici Nastase nu isi numara ouale, si dosarele. Sunt slugi care faca asta pentru ei.

Florian Coldea faţă cu Biletele

“Directorul SRI, George Maior, va prezenta, astăzi, concluziile anchetei interne privind cele două note scrise de adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, referitoare la trei judecători ai Curţii Constituţionale, care au fost prezentate public de liderul PSD, Mircea Geoană, informează Antena 3. George Maior a declarat că rezultatele preliminare ale anchetei interne în SRI arată că nu a fost vorba de poliţie politică, iar Traian Băsescu „nu a cerut nimic serviciului“, însă este vorba despre „o scurgere de informaţii“ către PSD, care poate afecta credibilitatea serviciului.”

George Maior faţă cu Micul Guccifer, care stie ce fac toti : sub dus Bush, in cada Cretu, la oglinda tot Bush, la Bruxelles Ghita si Vladescu, la DNA, la SRI, la Departamentul de Stat SUA, in puscarie la maxima siguranta …

Toata lumea stie ce face toata lumea, singura diferenta e ca unii se duc la bulau, altii se duc ambasadori, altii dau cu milioanele de euro cautiuni din ce nu au sau/si din jaf, si DNA investigheaza, ancheteaza si negociaza, si tot asa …

Vom reveni …

 

Kovesi – Coldea : “Conceput ca o Poliţie politică Secretă, sprijinită de Ambasada SUA la Bucureşti, DNA are drept una dintre misiuni ascunderea securistică a Adevărului.” Ion Cristoiu

“Conceput ca o Poliţie politică Secretă, sprijinită de Ambasada SUA la Bucureşti, DNA are drept una dintre misiuni ascunderea securistică a Adevărului. Ascunderea securistică e dublată de manipularea opiniei publice prin Divizia Presă a Binomului,  căreia i se dau doar anumite date (multe născocite de procurori  la comandă) pentru terfelirea celor care se opun Noii Securităţi. E suficient să arat că deşi toate instituţiile de presă au avut legături cu oamenii de afaceri şi politicienii anchetaţi de DNA, în Presa Binomului au apărut amănunte compromiţătoare doar despre ziarele şi jurnaliştii cărora Noua Securitate le-a pus gînd rău.” http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/ion-cristoiu-un-articol-care-da-fiori!_619037.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Nu e suficient Maestre !

“E suficient să arat că deşi toate instituţiile de presă au avut legături cu oamenii de afaceri şi politicienii anchetaţi de DNA, în Presa Binomului au apărut amănunte compromiţătoare doar despre ziarele şi jurnaliştii cărora Noua Securitate le-a pus gînd rău.”

Toate institutiile de presa si oamenii de afaceri si asociatii lor (Microsoft-Siemens-EADS) au legaturi cu Securitatea si sunt protejati de DNA – Binomul Noua Securitate.

Gind rau ne-au pus la toti cei care nu platim “tribut” lui Kovesi – Coldea si nu “muncim” pentru asociatii lor la licitatii trucate, la spalare de bani (sinapse) fraudati din toate bugetele de stat si UE, si la mita cit mai multa produsa si distribuita de asociatii lor de maxima incredere si eficienta (Niro – Cocos – Sandu – Artopolescu – Hotaran – Florica – Socol – Ghita – Marin – Dragan – Vladescu – Tariceanu – Nica – Nastase – etc….)

Mai aratati Maestre, nu va jenati.

Vom reveni ….

Sunteţi de acord cu Elena Udrea când spune că un control asupra politicului îl exercită Coldea și Kovesi?” „Doamna Udrea are libertatea de a spune acest lucru, eu nu o contrazic.” – Traian Băsescu (fost cel mai informat om din România)

Udrea si Ghita cumpara ziare si televiziuni cu bani din mita primita din jaful facut de Microsoft, astfel protejat de DNA in baza unor anchete care au la baza articole aparute in presa controlata in “cimpul tactic” de SRI, si politicieni corupti, beneficiarii actelor de piraterie si crima cibernetica comise de Microsoft si asociatii acestora (RSC-Medist-Asesoft-Teamnet).

Intrebarea (retorica) este cine pe cine controleaza si manipuleaza, politicienii pe SRI, sau SRI pe politicieni, si toti sau selectiv (politicieni sub “acoperire”) DNAul ?

Pe Coldea, Basescu l-a sustinut inca de cind era maior, si pe Kovesi de cind era si ea pregatita sa fie sustinuta (el Maior si ea Minora), si uite asa Parcă vin peste mine oameni numiţi de mine, nişte Feţi-Frumoşi care vin să îmi dea lecţii”, el General si ea tot General … cum cresc Feti Frumosii astia intr-o zi cati altii intr-o viata.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Referitor la jaful facut de Microsoft si asociatii acestora (SRI, MAI, etc.), DNA a investigat mai multe dosare finalizate cu NUP (Dosar 216/P/2005, 66/P/2007 si altele), in urma sesizarii din presa si in baza unor articole publicate in Evenimentul Zilei si alte ziare. Un articol de ziar te poate transforma in victima sigura a DNA “la comanda” SRI, atunci cind interesele sunt suficient de mari sa justifice deranjul.

Presa nu serveste numai la promovarea unor interese politice sau/si de imagine, presa este utilizata drept sursa de manipulari judiciare, facute la comanda celor care controleaza “cimpul tactic” al justitiei, pentru protejarea unor politicieni corupti, in interesul lor personal si de grup si al Microsoft.

“(Basescu) L-a sunat pe Coldea şi i-a zis că îşi dă seama ce se întâmplă şi că dacă nu se potolesc va ieşi public să îl acuze că Ghiţă (Sebastian) este omul lor, care le face jocurile. RTV-ul s-a potolit imediat Elena Udrea

Securitatea comunista ii spunea “jocuri si combinatii informativ operative”.

“Jocurile” sunt facute cu Microsoft (Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotaran)-RSC-Medist (Sebastain Vladescu)-Asesoft-Teamnet (Sebastain Ghita) – Siemens (Claudiu Florica, Dinu Pescariu) – Dorin/Alin Cocos – Niro – Evenimentul Zilei si multi altii din SRI, MAI si DNA.

Mecanismul este foarte simplu :

In loc sa investigheze ilegalitati exhaustiv probate si evidente, reclamate de catre victimele unor infractori extrem de periculosi, procurorii se “sesizeaza” din presa, constata (in secret) ca nimic nu s-a intimplat si inchid dosarul ajungind la concluzia ca reclamatia este defaimatoare, fara ca sa comunice parttii vatamate rezultatul anchetei, avind in vedere ca s-au sesizat din oficiu din presa si nu din reclamatia victimei, astfel dovedita a fi neitemeiata.

Totul se desfasoara in secret, victima nefiind chemata niciodata sa depuna marturie. Un scenariu “perfect”, un cerc vicios criminal si ilegal, o a doua natura a procurorilor sub sau fara acoperire.

Se ataseaza articolul la dosar drept proba, si se nesocotesc toate celelalte probe legal constituite, pentru ca inscenarea judiciara sa capete o aparenta legala. Daca e cazul se mai inventeaza niste expertize sau/si marturii mai mult sau mai putin “lucrate”.

Astfel partea vatamata si reclamanta devine parte vinovata de calomnie si denunt defaimator, in timp ce infractorii devin victime cu acte in regula.

Daca victima indrazneste sa se plinga sau/si reclame, este amenitata de procurori, alte inscenari si mai grave urmeaza sa fie organizate de procurori in asociere criminala cu infractorii si sustinatorii si beneficiarii acestora, pina cind victima este total discreditata si in final exterminata.

NKVD ii spunea : “Angajeaza, Denigreaza. Lichideaza”

Microsoft ii spune : “Embrace, Extend, Exterminate”

Multi ziaristi nici nu stiu la ce urmeaza sa fie folosite articolele scrise de ei la comanda, dar sunt ziaristi care scriu articole la comanda in deplina cunostinta de cauza referitor la destinatia si efectul final de politie politica si de crima organizata la care participa, unii dintre ei, fiind vechi ofiteri de Securitate.

Microsoft foloseste Securitatea si metodele ilegitime si criminale ale acesteia pentru a jefui in voie Romania si pentru a ne lua ”mii de specialisti IT”, vorba lui Basescu care a aflat de curind ca trebuie sa ne aparam tara de Microsoft, SRI si DNA via Ghita, Vladescu si Udrea, ca Ponta a plecat demn, la fel ca si Maior, a ramas doar Kovesi-Coldea sa faca jocuri cu Ghita si Blaga.

Text :

„În dosarul Gala Bute, apar mailuri care arată cum oamenii Elenei Udrea ajunseseră la cereri tot mai îndrăzneţe de cenzură la adresa presei. Dar aproape toate actele de cenzură se referă la companiile media aflate în insolvenţă. Distrugerea unei pieţe este o problemă de sistem. Redăm doar un singur episod, care vorbeşte despre cum reacţionează angajaţii cînd le e malformată profesia. E vorba de ziarişti în acest caz.” Catalin Tolontan

“Iar omul caruia Elena Udrea i-a solicitat sa cumpere „Evenimentul Zilei” pentru ea este nimeni altul decat Dinu Pescariu. Cel care ar fi achitat cei 900.000 de euro pentru creanta in urmatorul mod: 400.000 de euro cash si 500.000 de euro prin virament bancar!” Catalin Tache

Dan Tapalaga: Ati vazut dumneavoastra aceasta declaratie in dosar?

Elena Udrea: Sigur ca da. Dar a aparut la televizor. In campanie a aparut pentru 2 ore, in scurt, la televiziunea domnului Ghita, a aparut acest document. Ulterior a fost retras. La intrebarea pe care am pus-o: De ce nu s-a dezbatut la fel de intens documentul in care a aparut numele dlui Vasile Blaga, asa cum s-a dezbatut in continuu in campania in care candidam la prezidentiale implicarea fostului meu sot in acest dosar? raspunsul lui Sebastian Ghita a fost: Pentru ca generalul Coldea, de la SRI, i-a cerut sa retraga acest document.”

„Dan Tapalaga: Cand se intampla asta?

Elena Udrea: In toamna acestui an. Deci vorbesc de dupa ce a aparut scandalul, inainte sa fie retinut. Mi-a spus, spre exemplu, ca la solicitarea domnului Coldea a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghita, in cash, pentru a-si finanta televiziunea, RTV.

Cristian Pantazi: Cand?

Elena Udrea: Cred ca la inceputul… Ideea era ca mai la inceputul televiziunii, cand s-a rupt RTV-ul de Realitatea si cand dl Ghita inca nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat. Ulterior am aflat ca banii au fost remisi dlui Ghita de catre Alin Cocos. Mi-a mai spus ca, tot asa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care facea sondaje din acestea.”

În ultima săptămână la Cotroceni, pe RTV era o emisiune în care se analizau dosarele penale la care va trebui să răspundă Traian Băsescu. O emisiune de linşaj, desigur, dar şi de decredibilizare a preşedintelui. L-a sunat pe Coldea şi i-a zis că îşi dă seama ce se întâmplă şi că dacă nu se potolesc va ieşi public să îl acuze că Ghiţă (Sebastian) este omul lor, care le face jocurile. RTV-ul s-a potolit imediat Elena Udrea

http://www.enational.ro/dezvaluiri/elena-udrea-l-a-pus-pe-dinu-pescariu-sa-cumpere-%E2%80%9Eevenimentul-zilei%E2%80%9D-pentru-ea-507515.html/ http://www.tolo.ro/2015/11/09/sefii-pompierilor-audiati-de-dna-oameni-sau-sisteme-exemple-despre-cum-se-descurca-presa-cenzurata-de-elena-udrea/

http://www.revista22.ro/elena-udrea-in-denuntul-catre-dna-traian-basescu-l-a-amenintat-pe-coldea-ca-va-iesi-public-sa-acuze-ca-ghita-este-omul-lor-53333.html

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefului-sri-florian-coldea-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm

MENAJERIA ROMÂNIA

Laura Codruţa Kovesi NU este MAIMUŢĂ ! şi nici Hans Klemm şi nici …

Domnule Băsescu hotărîţi-vă ! ori e corupţie generalizată şi mor oameni tragic, în suferinţă, la vedere şi tragic în suferinţă “discret”, şi vinovaţi sunteţi toţi cei care aţi permis “sistema” (CUPOLA) să prospere, ori avem instituţii şi s-au făcut mari progrese şi LCK trebuie felicitată şi nu înjosită ?

Nici măcar închisorile nu sunt făcute pentru girafe, după cum ne informa Giovani Becali, şi cu atît mai puţin parchetele nu pot fi făcute pentru maimuţe, ambasadele pentru maimuţoi şi licurici şi SRI pentru dinozauri, să nu mai vorbim de noi pelicanii, papagalii şi javrele “pulimea” de stăm pe la mese să “manîncă” şi gura noastra vreo firmitura de la boieri, baroni şi boieroaice şi alte jivine de lux cu girofar.

Şi cînd colo ce să vezi, primim foc şi otravă, primim batjocură şi scîrnă şi multă LINIŞTE în morminte şi în spitale fără medicamente şi cu echipamente care nu funcţionează, primim CORUPŢIE care UCIDE şi vorbe de duh(oare).

“Băsescu a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi că „a intrat în jocul ambasadorilor, şi când spune ambasadorul unui stat occidental, eu, procuror-şef, trebuie să fac ca maimuţa şi să spun că e corupţie extraordinară în România…”.

”S-au făcut progrese mari (în lupta anticorupţie n. r.). Nu se poate compara România din 2004 cu România din 2014. Am făcut progrese, avem instituţii”, a precizat el.

Nu se poate compara nici cu Romania din 1907 şi nici din 2004, e mult mai rau !

În 2004 nu eram încă ţară membră UE, eram doar de un an în NATO şi ţara nu era încă jefuită de miliarde de euro de Microsoft-Siemens-EADS, de retrocedări de miliarde făcute de Stelu şi alţii, de returnări fictive de TVA multe alte miliarde, de răpiri şi răscumpărări dubioase, închisori secrete, şi tot aşa.

Urma să se întîmple în mandatul Băsescu, cel mai bine informat om din ţară.

http://www.secundatv.ro/social/băsescu-atac-la-kovesi-spui-ca-marea-problema-e-coruptia-dar-ce-ai-facut-în-ultimii-9-ani-5864.html/

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Băsescu a invatat de la Microsoft sa isi prezinte greselile (ilegalitatile) majore drept mari realizari, şi sa refuze sa accepte, indiferent de probe, orice ADEVAR oricit de evident care il poate deranja sau afecta (juridic, politic, personal, economic, financiar, social, familial, reputational, fizic).

Marea realizare a mandatelor sale, sunt 10 ani de frauda extrema comisa de “ecosistemul” Microsoft (Siemens-EADS) şi de Bill Gates personal, pe care Băsescu şi Tariceanu l-au decorat (personal) încă din Ianuarie 2007, cînd Laura Codruta Kovesi nici nu stia încă cum sa ajunga singura de acasa pina la Parchet (noroc ca a primit protectia SPP şi indrumarea SRI).

Pentru Băsescu oricine spune adevarul despre CORUPTIE şi despre cei care au initiat, finantat, promovat şi protejat sistemele de coruptie (Dorin Cocos, Elena Udrea, Vasile Blaga, Microsoft, Gabriel Sandu, Ovidiu Artopolescu, etc.) sunt MAIMUŢE, care mint la instigarea unor ambasadori care de fapt doresc şi ei, cum pot şi se pricep, sa sustina lupta legitima a acestui popor, adus în pragul disperarii, impotriva acestui ASASIN care se numeste CORUPTIE.

Tehnica de dezinformare consta în realizarea unor “distinctii” fine de nuanta :

Elena Udrea face distinctia ferma intre mita (Microsoft) pentru partid şi mita (frauda) personala,

Traian Băsescu face distinctia intre institutii şi Laura Codruta Kovesi,

Laura Codruta Kovesi se pare ca nu face nici o distinctie, în timp ce Microsoft pretinde ca de vina sunt alţii şi ca ei nu stiu nimic şi în fapt ajuta din rasputeri DNA, asa cum fac din 2005 (Dosar 6949/P/2004) pina în prezent.

Confuzie TOTALĂ :

Francezii decoreaza pe toata lumea în frunte cu Micky Bacsis, Sorin Oprescu, etc.

Americanii dau diplome peste diplome la toata lume în frunte cu Micul Guccifer alias George Maior (sau invers),

Romanii il decoreaza pe Bill Gates şi pe toti ITistii în frunte cu Ovidiu Artopolescu şi Silviu Hotaran, Irina Socol, Claudiu Florica, etc.

Sebastian Ghita, dupa ce foloseste milioane din mita Microsoft devine cel mai mare luptator impotriva Microsoft, impreuna cu Irina Socol care este cea mai educata la Sintesti în tehnici de “inginerie financiara” dupa scoala facuta cu Cristian Sima şi Lazlo Kiss şi Varujan Pambuccian, etc.

Linişte MORMÎNTALĂ :

Toata lumea vrea liniste, Dan Nica dorea un consens general (intre hoti) şi multa liniste, Adrian Nastase se plimba în Delta şi vorbeste cu fantomele trecutului (EADS), George Maior fuge de fantoma Micului Guccifer tocmai în America,

Numai Traian Băsescu a ramas sa se lupte cu stihiile viitorului intruchipate de MAIMUTA Kovesi care tocmai se deda la mimetisme cu Ambasadorul SUA, un fel de model de mare maimutareala, prezentat de un Licurici mai mic.

Cum sa nu ramai MUT şi sa se astearna numai LINISTE, o liniste de MORMINT proaspat, reavan cu multe floricele şi luminari şi popi cuviosi care ne cinta un dulce prohod … gratuit şi foarte institutional …

DA Domnule Băsescu avem institutii !, pentru care va multumim în taina şi multa tacere – sa fie LINISTE !

Auziţi mă MAIMUŢELOR ?

Vom reveni …

P.S.

Stimată Doamnă Procuror Şef DNA,

Nu pot fi acuzat că doresc să vă fac complimente, dar MAIMUŢE nu suntem, nici Dumneavoastră, nici noi şi nici procurorii care au fost şi sunt încă obligaţi să investigheze sub influenţe şi presiuni deosebit (incredibil) de mari.

Este sigur că avem alte defecte dar MAIMUŢE nu suntem, poate urşi-furnicari, după mintea lui Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, care deşi informaţi despre ilegalităţile flagrante şi probate pe care le comiteau Microsoft în complicitate cu Sebastian Vlădescu şi mulţi alţii, au decis să îl decoreze pe Bill Gates, acest terorist recunoscut ca atare pe plan mondial.

Ulteriror Sebastian Vlădescu s-a asociat şi cu Sebastian Ghiţă, pentru a eficientiza fraudarea de fonduri UE, sistemele de corupţie internaţională şi mitele şi pirateria Microsoft.

În orice caz dacă consideraţi că totuşi vreţi să vă maimuţăriţi, vă rugăm respectuos să îl imitaţi pe Hans Klemm şi nu pe Traian Băsescu.

Cu stimă,

Dragoş Rişcanu

Vom reveni …

Kovesi – Coldea : „Păi tu ce ai făcut 6 ani ca procuror general şi 3 ani ca procuror-şef DNA dacă în România cea mai mare problema e tot corupţia ? […] ne iau mii de ingineri IT. ROMÂNIA trebuie să înceapă să se apere.” – Traian Băsescu

“Acești demagogi ne iau mii de doctori, mii de ingineri IT, mii de specialiști în orice alt domeniu. România trebuie să înceapă să se apere. Eu am spus asta de câteva ori în Consiliul European” – Traian Băsescu
http://www.b1.ro/stiri/politica/basescu-pot-fi-si-politici-in-care-aliatii-vor-sa-te-vada-slab-ambasadorul-sua-practic-a-spus-video-130365.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Pai tu ce ai facut Basescule 10 ani, daca Romania trebuie sa “inceapa” sa se apere, cu Kovesi – Coldea la butoane, unde tu i-ai pus via Udrea si alte trocuri politice ?

Ce au (ati) facut atatia ani ?

L-ati aparat si decorat pe Bill Gates, in timp ce dadea mita la toti guvernantii, in asociere cu Niro, Cocos, Socol, Florica si altii, din jaf facut in toata Romania, si lua mii de ingineri IT, plagia si pirata companii locale, in complicitate cu Prim Ministri, Ministri de Finante, SRI, MAI, astfel protejati de DNA si de toate institutiile statului.

Ati lasat Microsoft-Siemens-EADS sa foloseasca Romania pentru a exporta coruptie in toata lumea, incepand cu Comisia UE.

Cei care au indraznit sa-i atentioneze si sa-i critice pe Microsoft, si sa probeze si sa va informeze (inclusiv pe DNA) despre jaful si talhariile pe care Micorosft-Siemens-EADS si altii le comiteau, au fost exterminati cu cele mai ticaloase si nemernice metode securiste si Evangheliste.

Hotnews : „Fostul presedinte a acuzat si un presupus atac al procurorilor la companiile romanesti, atac care ar favoriza companiile straine. Este o teza lansata in premiera de Sebastian Ghita si reluata de Elena Udrea si alti lideri politici si economici cu probleme penale.” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20571006-basescu-atac-ambasadorul-sua-dat-mesaj-destabilizator.htm

Sebastian Ghita si Elena Udrea fac si ei ce stiu mai bine : santajeaza si ameninta, incercand sa arunce vina pe procurori si pe cei cu care au jefuit si talharit in grup criminal organizat – in acest caz, Microsoft-Siemens-EADS.

Cocos aducea bani acasa la Udrea din mita Microsoft, din care primea si Ghita, in functie de directivele date de Maior si Coldea. Mai cotiza si Vladescu, impreuna cu Ghita, dupa cum ne informeaza Micul Guccifer.

Toata industria IT este corupta din radacini de Microsoft si partenerii sai locali (ecosistemul): Socol, Ghita, Vladescu, Florica etc. si de purtatorii de mita Niro, Cocos, Sandu si multi altii.

Ghita si Udrea se bazeaza pe faptul ca Microsoft nu poate pati nimic, pentru ca sunt prea (atot)puternici si aparati de SUA, drept care nici ei nu vor pati nimic, daca solicita tratament egal in fata “legii” si a DNA.

Ghita ii ia apararea lui Socol si declara ca toate companiile dau mita, si Socol saraca a fost fortata sa lucreze cu romii din Sintesti, Vladescu se plange prin interpusi ca a fost pacalit de Microsoft, in timp ce Cristian Sima, prieten si partener cu Socol si buna cunostinta cu Coldea, il acuza pe Bittner, fara de care nu se facea niciun contract (toate licitatiile fiind trucate, sinapsele cunoscute si mita stabilita) … mereu altii sunt de vina.

De vina sunteti in primul rand voi (Basescu, Coldea, Kovesi etc.), ca ati fost informati si ati favorizat si continuati sa favorizati infractiuni extrem de grave, si ati premiat infractorii de care acum va plangeti ca ne jefuiesc in voie si impunitate.

Il acuzati pe ambasadorul SUA care, in sfarsit, nu a venit sa ii ridice in slavi pe Microsoft si sa faca presiuni ca mita sa fie platita intocmai si la timp, cum facea ambasadorul precedent, ci a venit sa sustina o miscare legitima, care se pare ca a fost deja manipulata si preluata de “specialistii” in democratie originala, care au condus si continua sa conduca tara, cu sau fara Basescu la comanda, dar cu Kovesi – Coldea la butoane … degeaba ai comanda, daca la butoane stau altii.

Vom reveni …

„PUTEREA CORUPE” „CORUPŢIA UCIDE !”
„PUTEREA ABSOLUTĂ CORUPE ABSOLUT”
CORUPŢIA ABSOLUTĂ UCIDE ABSOLUT SIGUR !
MICROSOFT + SRI + DNA = PUTERE ABSOLUTĂ !
UCIGAŞILOR ! + OVIDIU ARTOPOLESCU

MICROSOFT UCIDE ! + SIEMENS – EADS

„Ultimele zile au fost atât dinamice, cât şi foarte emoţionante. Transmitem din nou condoleanţe pentru decesele tragice din data de 30 octombrie şi din zilele care au urmat. Aplaudăm exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire şi îi încurajăm pe toţi românii să rămână implicaţi în procesul civic […] Statele Unite ale Americii şi România sunt aliaţi care au un parteneriat strategic puternic şi plin de energie. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul interimar, Sorin Cîmpeanu, şi cu guvernul interimar în domeniile prioritare comune. În definitiv, relaţia SUA-România este puternică datorită valorilor noastre democratice comune, angajamentului nostru faţă de securitatea colectivă a cetăţenilor noştri şi dorinţa noastră de a asigura prosperitatea comună a ambelor noastre ţări”, Hans Klemm.

http://www.stiripesurse.ro/sua-se-implica-in-tragedia-din-clubul-colectiv-i-protestele-de-strada-din-romania_972288.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Inainte de “securitatea colectiva a cetatenilor nostri”, DNA are obligatia sa investigheze actiunile teroriste comise de Microsoft in Romania,

Si inainte de “prosperitatea comuna a ambelor noastre tari”, DNA are obligatia sa investigheze cum ambele noastre tari sunt jefuite de Bill Gates si Steve Ballmer pentru prosperitatea lor foarte personala si a altor investitori in MICROSOFT.

Oameni au murit, si mii de oameni ies pe strada sa protesteze si impotriva jafului, acoperit de Securitate (Noua) si protejat timp de un deceniu (DNA si altii), facut de MICROSOFT – SIEMENS – EADS in complicitate cu entitati corupte si criminale.

Vom reveni ..