Articole publicate în categoria DNA

Informatizarea României – o puşculiţă electorală. De la Dan Nica, la Vasile Blaga

Contractele de un miliard de euro „Microsoft – EADS” îi leagă pe politicieni de afaceriştii care i-au susţinut mediatic.

Banii încasaţi de intermediarii care au vândut licenţe Microsoft Guvernului României au trecut prin mâna aceluiaşi consultant în off-shoruri din Noua Zeelandă, anchetat pentru facilitarea traficului internaţional de armament.

Corina Dumitrescu, audiată ca martor în dosarul echipamentelor IT la Ministerul Educaţiei

Corina Dumitrescu, membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi fostă angajată a Ministerului Justiţiei, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată de procurori, în calitate de martor, în dosarul licenţelor IT la Ministerul Educaţiei.

Procurorii DNA au început joi urmărirea penală pentru trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu, într-un dosar privind achiziţia ilegală a licenţelor
educaţionale. Este vorba despre comisioane de 1,1 miliarde de euro, care ar fi ajuns la şefi din Ministerul de Interne.

Dosarul EADS. 20 milioane euro pentru Nicolae Niro Dumitru, fostul partener al lui Dorin Cocoş şi al Elenei Udrea

Contractele pentru licenţe au fost suplimentate de patru ori în ani electorali, pe final de mandate. Banii – folosiţi pentru promovare politică în media

Reţeta folosită pentru spălarea banilor guvernamentali a fost furnizată, conform informaţiilor Sursa Zilei, de acelaşi consultant în offshore-uri, Laszlo Gyorgy KISS, judecat alături de lotul Vîntu-Luca în dosarele delapidării Petromservice.

Un indiciu pentru această ipoteză de anchetă îl reprezintă un virament de 20 de milioane de euro către firma patronată de Nicolae „Niro” Dumitru, vechiul partener de afaceri al lui Dorin Cocoș și al Elenei Udrea.

Mega scandalul

Cu mai mult timp în urmă, din Statele Unite, a sosit ca un trăsnet informaţia că, acolo, este în curs o anchetă federală împotriva uriaşului concern Microsoft, pentru că s-a descoperit ca reprezentanţii acestuia au mituit oficiali ai unor state. Au fost exemplificate China şi România. Iar acum prăpădul s-a declanşat. Totalul sumei de care vorbim se ridică la aproximativ 300 de milioane euro şi, în total, au fost închiriate circa 250.000 de licenţe. În ce constă escrocheria?

Revista „România Mare” a tras numeroase semnale de alarmă cu privire la Afacerea EADS

Este adevărat că Vasile Blaga şi-a dat întîlnire cu Dorin Marian tocmai în Germania, ca să discute, în mare taină, despre contractul cu firma EADS pentru securizarea frontierelor României? Menţionăm că escrocii Dorin Marian şi Cătălin Harnagea şi-au făcut o firmă de consultanţă, care trage sforile pentru a jumuli mai bine contractul cu pricina.

Intermediarul dintre perechile Dorin Marian-Cătălin Harnagea şi, respectiv, Traian Băsescu-Vasile Blaga este Emi. Cum, nu ştiţi cine se ascunde în spatele acestui nume de alint, pentru derutarea „paraziţilor” de pe telefon, cum ar fi oamenii lui Virgil Ardelean, de la UM 0962? Nimeni altul decît Emil Constantinescu! Nemţii le-au poruncit lui Băsescu şi Blaga să nici nu mai deschidă gura despre contractul cu EADS, fiindcă toată lumea a luat şpagă.

Anchetă în SUA privind coruperea unor demnitari români de către Microsoft. Document incendiar!

Istoria începe cu Sebastian Vlădescu – ministrul asociat în firma care a donat Ministerului de Interne şi SRI programe dezvoltate pe platformele Microsoft

Sebastian Vlădescu era şi anul trecut asociat cu 30% în Romanian Soft Company, o companie acuzată că, deşi nu avea vreun programator angajat, ar fi încasat, în 2001, 150.000 de euro din fonduri Phare pentru dezvoltarea de programe. Aceeaşi companie este acuzată că a furat tehnologia IT dezvoltată de un concurent autohton – Grupul Omnis, iar programul destinat managementului informaţiilor din spitale a fost donat de compania lui Vlădescu Fundaţiei medicale „Prof. Dr. Gerota”.

Preşedintele Fundaţiei l-a cedat apoi spitalului Ministerului de Interne, pe care îl conducea. Persoana care a făcut recepţia donaţiei era comisarul şef Corina Artopolescu, responsabilul cu achiziţiile IT ale ministerului şi la această oră, în acelaşi timp soţia directorului general Microsoft, de la acea dată, Ovidiu Artopolescu.

Washingtonul isi redefineste interesul pentru buna guvernare in Europa de Est

Aniversarea simbolica a maturitatii post-comuniste (25 de ani de la caderea regimului communist, 10 ani de apartenenta la NATO si 7 ani de intrarea in UE) a provocat nu doar reflectia despre drumul parcurs in reforma institutiilor interne, dar si despre rolul pontential pe care Romania l-ar putea avea in politica regionala. Raportul CEPA din Washington D.C. vorbeste despre un “tipping point” sau moment crucial la care a ajuns Romania si pe care – mai ales in contextul crizei ucrainiene – Romania nu isi poate permite sa il rateze.

Ce miniştri sunt vizaţi de ancheta DNA în cazul EADS

Dan Nica şi Vasile Blaga sunt primii foşti ministri vizaţi de anchetatori în marele dosar de corupţie care vizează contractele încheiate cu EADS, Microsoft şi Fujitsu

Mega-afacerea EADS – Microsoft-Fujitsu, investigată acum de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost “parafată”, în 2002, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Roma, de fostul ministru al comunicaţiilor Dan Nica (PSD). În schimb, cele mai importante plăţi către concernul cu care s-a derulat contractul pentru securizarea frontierelor au fost operate de Ministerul Afacerilor Interne, în cel al doilea mandat al lui Vasile Blaga (PDL) la vârful acestei instituţii.

Anchete în Austria, SUA şi România: de la contractul cu EADS pentru securizarea frontierelor, la vârful Microsoft

O amplă investigaţie a fost deschisă la nivel internaţional asupra contractelor încheiate de statul român cu mari companii în domeniul IT. Primele vizate sunt corporaţiile Microsoft şi Fujitsu – cei mai importanţi subcontractori ai EADS în proiectul privind securizarea frontierelor. Astfel, două anchete – una derulată de procurorii austrieci şi cealaltă de Departamentul de Stat al SUA – demască ţesătura de relaţii prin care sume fabuloase au fost dirijate de guvernele de la Bucureşti, în ultimii zece ani, către Microsoft şi Fujitsu Sistems Technology (care, la rândul lor, au angajat zeci de subcontractori români care au prins astfel câte o sumă consistentă din mega-contractele pentru securizarea şi, mai apoi, informatizarea României).