Articole publicate în categoria Guvernul României

Dosarul Microsoft: Cine lipseşte din boxa acuzaţilor

Un
astfel de personaj este chiar fostul ministru al comunicațiilor, Dan Nica, descris chiar de corporaţii (Fujitsu, Microsoft) ca fiind piesa de rezistenţă în iniţierea contractelor de licenţiere. Cu Dan Nica la Comunicaţii a început şi s-a încheiat acest mega-contract extins la fiecare patru ani, tot el fiind cel care şi-ar fi negociat personal şi direct beneficiile chiar în cadrul unei întâlniri de la Roma, cu Steve Balmer (CEO Microsoft), organizată de Claudiu Florică.

DOSARUL “MICROSOFT”. Fostul ministru al comunicaţiilor Adriana Ţicău, la DNA

Adriana Ţicău, unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul licenţelor Microsoft, este audiată miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit DNA, Adriana Ţicău este suspectată că ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, Ţicău ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Faptele sale ar fi avut având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă, respectiv licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

Cine sunt primii 17 învinuiţi de pe lista Microsoft

Procurorii DNA au făcut, joi, 56 de percheziţii, însă doar 17 dintre acestea au vizat domiciliile unor persoane fizice. Conform informaţiilor obținute de Sursa Zilei, cei 17 sunt viitorii învinuiţi de pe lista DNA, la care se adaugă şi 6 miniştri care au primit avize pentru urmărirea penală. Pe lista celor percheziţionaţi se află inclusiv denunţătorii de bază din acest dosar – Claudiu Florică, Dragoş Stan, intermediarii afacerilor strategice pentru România – Dinu Pescariu, Khalil Abi Chahin, Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş, Dorin Marian, fostul ministru Gabriel Sandu, avocaţii Nicu Chirvase şi Doru Boştină. O serie de alte personaje comune celor două dosare (angajaţi Fujitsu, Microsoft sau EADS), despre care Sursa Zilei a relatat în urmă cu mai multe luni, au fost deja percheziţionate şi au predat documentele pe care le deţineau în legătură cu negocierea, încheierea şi execuţia contractelor de informatizare şi securizare a României de peste un miliard de euro.

Evoluţia companiilor implicate în afacerea Microsoft – EADS

Firmele implicate în dosarul penal Microsoft- EADS au cunoscut prosperitatea din momentul în care au intrat în afacerile cu statul.

Scop Computers a fost deţinută până în 2010 de un anume Alexandru Vişan. Acesta şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni către ABC DATA din Polonia pentru 5 milioane de dolari. După numai doi ani, Alexandru Vişan şi-a răscumpărat firma şi a plătit grupului polonez ABC Data suma de 477.066 euro pentru un pachet de 51% din acţiunile distribuitorului de produse IT&C Scop Computers, potrivit unui document publicat de companie în Monitorul Oficial. Scop Computers a intrat în insolvenţă în luna aprilie 2012 pe fondul unei anchete a Fiscului într-un dosar de suspiciune de fraudă prin neplata TVA şi avea datorii totale de aproape 36 mil. euro. În 2011 Scop a avut afaceri de 30,6 mil. euro, în scădere cu 60%, şi o pierdere netă de 6,8 mil. euro, potrivit datelor de la Finanţe. În prezent firma se află în reorganizare judiciară. Potrivit Ministerului Finanţelor, începând cu anii 2000 cifra de afaceri a crescut de la 18 milioane de lei la aproape cinci sute de milioane până în anul 2010. Cu toate aceste creşteri spectaculoase firma a fost anchetată de fisc în 2012 pentru evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro.

Dosarul Microsoft: Perchezitii DNA la Dorin Cocos, Catalin Harnagea, Nicolae Dumitru „Niro”, Remus Truica, Dinu Pescariu, Alin Petrache, Gabriel Sandu si Dorin Marian

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitatede Executiv in cadrul contractului.

Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, Serban Mihailescu, Ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel „si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate„.

Totodata, anchetatorii au indicii ca cei sase fosti ministri au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane, pentru a fi favorizata firma Fujitsu Siemens Computers la incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft.

DNA. 56 de percheziţii în dosarul MICROSOFT. Descinderi la domiciliile lui Cătălin Harnagea, fost şef SIE, Dorin Cocoş, Remus Truică ( fostul şef de cabinet al lui Năstase)

Ca urmare a acestor întâlniri, în octombrie 2003, Claudiu Florică a călătorit la Roma împreună cu ministrul Dan Nica pentru a stabili cu acesta termenii şi modalitatea în care urma să se încheie acest contract de licenţiere şi pentru a dovedi în acelaşi timp managementului Microsoft România că avea influenţa şi contactele necesare cu oameni politic importanţi pentru a încheia acest contract.

Rolul Microsoft, deţinătorul legal al dreptului legal al dreptului de utilizare a licenţelor, a fost de a livra bunul contractat. Pe de altă parte, certificatele de acceptanţă emise de Microsoft au fost întocmite în fals de către Claudiu Florică prin intermediul presiunilor pe care le-a pus asupra lui Ovidiu Artopolescu şi Florin Pletea, angajaţi Microsoft, pentru a putea justifica în FSC necesitatea, livrarea şi acceptarea serviciilor fictive din cadrul contractelor cu Profinet şi Colina. Practic, certificatul de acceptanţă nu avea nici o valoare reală.

În prima parte a anului 2004, Claudiu Florică a avut o întâlnire cu Alexandru Bittner care în perioada respectivă controla în numele şi pentru Adrian Năstase orice contract de tehnică de calcul şi software cu Guvernul României şi ministerele sale, acestea solicitând un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plată pentru obţinerea semnăturilor la nivelul primului – ministru, Adrian Năstase.

Implicati din partea Microsoft „iar din partea firmelor contractante Silviu Hotăran – director general al Microsoft România, Ovidiu Artopolescu – director Microsoft România, Florin Pletea – angajat al Microsoft România, Andreea Mihai – angajat Microsoft România”.

Dozens of raids are being performed at the intermediaries of the Microsoft contracts with the Romanian Government

microsoft-blue-euro

Raids are performed at 56 locations in Bucharest and villages in the Ilfov county that act as offices of companies, foundations or residences of physical persons, according to a DNA press release.

The DNA prosecutors finalized the list of defendants in the mega contracts regarding the informatization of Romania and border security, and the first defendants are expected at DNA starting Monday morning to hear the charges, the subpoenas being already issued this week.

In this case, the prosecutors have special support from the Romanian Intelligence Service and from the Gendarmerie Special Intervention Brigade.

Dorin Cocos, ex-husband of Elena Udrea, Dinu Pescariu, owner of Tenis Club and Nicolae Dumitru, owner of NIRO are the artisans of bribery and arrangements with the ministers and ex-ministers that DNA intended to investigate. Witnesses’ testimonies show that starting with the Adrian Nastase Government of 2001 and until Emil Boc, the people that could determine ministers to sign the damaging contracts with Microsoft and Fujitsu were the resourceful businessmen.

Witnesses also declared that money were mostly given in cash to Dorin Cocos, money being also withdrawn in cash from Switzerland, by Pescariu Dinu and personally handed back to Dorin Cocos.

The billion EUR contracts „Microsoft – EADS” bind politicians and businessmen that sustained them in the media.

Money cashed by intermediaries that sold Microsoft licenses to the Romanian Government passed through the hands of the same consultant in off-shores from New Zealand, investigated for facilitating the international traffic of weaponry.

All the computers in the state institutions should run today Microsoft licenses of 2013. Actually, most of the state computers run 2004 licenses, because while the Government paid to intermediaries more than one billion EUR on upgraded licenses, they were not concerned about buying computers to run those licenses. The Mega contract for the informatization of Romania starts and ends with the ex-minister of IT&C Dan Nica.

The schema is simple. The Romanian Governments did not sign the licensing contracts with Microsoft, but with two intermediaries that paid in advance the money to Microsoft Ireland. The first intermediary, Fujitsu Computer Systems, is also the most generous commission payer. These commissions were transferred first to two off-shores – Profinet Aktiengesellschaft (director Matt, administrator Tremco Trust, fiduciary company in Lichtenstein) and Collina (registered in Washington, with offices, shareholders and partners in the Dominican Republic and New Zealand – director Taylor is a financial consultant for GT Group, Offshore, Vanuatu – found in many international files regarding organized crime, including weaponry trafficking). Collina Investments is registered and led from the same mailbox where the company VicAm Ltd was listed, company that operated an airplane found in December 2009 on an airport in Thailand, loaded with 35 tons of explosives, antiaircraft missiles and computerized missile launchers. The weapons came from North Korea and had to go to Iran. In the third line of transfers can be found LavecoLtd, founded by the financial consultant Laszlo Kiss, convicted for money laundering in the files regarding the embezzlement of PetromService by the couple Sorin Ovidiu Vîntu – Liviu Luca.

Zeci de percheziţii la intermediarii contractelor Microsoft cu Guvernul României

Sunt efectuate percheziţii domiciliare în 56 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi comune din judeţul Ilfov, având destinaţia de sedii de societăţi comerciale, de fundaţii sau domicilii ale unor persoane fizice, potrivit unui comunicat DNA.

Procurorii DNA au definitivat lista de învinuiţi în megacontractele de informatizare a României şi securizare a frontierelor, iar de luni dimineaţă sunt aşteptaţi la DNA primii învinuiţi pentru a afla acuzaţiile, citaţiile fiind deja emise în cursul acestei săptămâni.

În cauză, procurorii beneficiază de
sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Dinu Pescariu, patronul Tenis Club şi Nicolae Dumitru, patronul NIRO sunt artizanii şpăgilor şi aranjamentelor la miniştrii şi foştii miniştri pe care DNA vroia să-i cerceteze. Declaraţiile mai multor martori arată că de la guvernul lui Adrian Năstase din 2001 şi până la Emil Boc, cei care aveau pârghiile la miniştrii care trebuiau să semneze contractele păguboase cu Microsoft şi Fujitsu erau oamenii de afaceri descurcăreţi.

Martorii au mai declarat că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte în numerar, banii fiind retraşi, tot în numerar din Elveţia, de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta înapoi, lui Dorin Cocoş.

Contractele de un miliard de euro „Microsoft – EADS” îi leagă pe politicieni de afaceriştii care i-au susţinut mediatic

Banii încasaţi de intermediarii care au vândut licenţe Microsoft Guvernului României au trecut prin mâna aceluiaşi consultant în off-shoruri din Noua Zeelandă, anchetat pentru facilitarea traficului internaţional de armament.

DNA lungeste „Octombrie Negru” pana de Craciun!

Iar tinand cont ca, indiferent cine va castiga alegerile, George Maior urmeaza sa fie viitorul premier, acest scenariu capata si mai multa greutate. Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, dupa ce o buna perioada de vreme s-a codit sa intre in politica in defavoarea unei cariere de diplomat la Washington, actualul director al SRI nu are cum sa plece la drum cu o structura guvernamentala roasa de coruptie. Si nici cu un Parlament si cu o adminsitratie centrala si locala asijderea. Asa ca, „marea curatire” a clasei politice poate reprezenta un fel de moment zero, viitorul cabinet urmand a fi format exclusiv din persoane, fie ca este vorba de politicieni sau tehnocrati, fara nicio urma de pata rezultata in urma verificarilor anticoruptie. Practic, se poate vorbi de o resetare a clasei politice odata cu formarea viitorului Cabinet Maior.

EXCLUSIV: Dosarul Microsoft şi Moștenitorii Securităţii. Filiera ”Omului din Elveţia”

traweComerţul exterior a fost principala sursă de venit a Securităţii în regimul comunist, dar şi a familiei Ceauşescu. Nu e deloc întâmplător că membri ai fostelor ICE (Intrepredinderi de Comerţ Exterior) se numără printre primii milionari post-decembrişti, unii mai vizibili şi notorii, alţii mai puţin cunoscuţi publicului larg. Un nume din a doua categorie – a celor ceva mai feriţi – îl regăsim şi în Afacerea Microsoft. Iar conexiunile lui şi afacerile cu statul de după 1990 sunt impresionante. Despre cine e vorba?

Pentru început, câteva paragrafe din referatul DNA:

“S.C. IBM România SRL, cu acordul MEC, a concesionat toate drepturile către S.C. Forte Company SRL, societate reprezentată prin director Cristian Constantinescu şi Gabriela ………… Contractul a fost încheiat la data de 24.11.2002 şi este înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. 12272/25.11.2002.

La data de 23.12.2003 S.C. Siveco România S.A. a încheiat cu S.C. Forte Company SRL, cu acordul MECT contractul de cesiune având ca obiect drepturile ce-i reveneau firmei Siveco în temeiul condiţiilor specifice prevăzute în Secţiunea 5 şi Anexa generală nr. 1 din contract.

Tot la data de 23.12.2003 S.C. IBM România SRL reprezentată prin director general Vladimir Aninoiu a încheiat cu S.C. Forte Company, cu acordul MECT contractul de cesiune având ca obiect drepturile ce-i reveneau firmei Siveco în temeiul Condiţiilor specifice prevăzute în Secţiunea 3, Anexa generală 1 din Contract”.

The Microsoft – EADS Megafile completes the Mani Pulite operation in Romania

A less known fact is that George Maior is the one who initiated the negotiations with Microsoft European Operations Center, headquartered in Dublin, at the time he was charge d’affaires at the Romanian Embassy in Dublin (1997-1999), and that he continued the negotiations with Microsoft Europe while he occupied the position of Secretary of State at the Ministry of Defence (2000-2004).

The Director of the Romanian Intelligence Service (SRI) may be charged with complicity or concealment, based, on one hand, on his involvement in the negotiations with Microsoft Ireland and BAE System, and, on the other hand, on his close relations with Victor Ponta (Maior was Ponta’s godfather at the second wedding) and with Ioan Rus (who was Maior’s godfather at his first wedding). In this light one could also explain the absence of any reaction from SRI in the cases Microsoft, BAE Systems and EADS.

Even the ex-minister of interior Vasile Blaga is not stranger to the damaging execution of the Microsoft and EADS contracts, even if he requested, in 2005, the renegotiation of the EADS contract and he ordered a criminal complaint against questor Toma Zaharia, the first deputy of minister Ioan Rus, to be submitted. It is to be noticed that this complaint, finalized with a NUP (non-prosecution) solution, did not refer also to the minister Ioan Rus, who was and still is a friend of Vasile Blaga. However, at the same time, the main EADS partner – Fujitsu Siemens – signed a substantial contract with the Ministry of Education, where the wife of the minister of interior, Violett Blaga, was the chief of the Judicial and Control Directorate, and one of the main business partners of Vasile Blaga’s son in law, the company Nei Guard, became a subcontractor of EADS. On the other hand, the biggest payments for the EADS contract were done in the second term of Vasile Blaga as minister of interior (2009-2011).”