„Varianta Alinei Bica:
Audiată pe 29 ianuarie 2015, Alina Bica susţine că s-a cerut, într-adevăr, protejarea lui Ovidiu Tender, dar nu de către ea, ci de către Florian Coldea, prim adjunctul şefului SRI. Coldea i-a dat o „informare” potrivit căreia, „din raţiuni de securitate naţională”, legate de exploatările pe care Tender le deţine în Africa, ar fi bine să reanalizeze dosarul omului de afaceri. Astfel încât acesta să nu facă închisoare. Motivul lui Coldea? Prin firma lui Tender, Prospecţiuni SA, ”urmau să se deruleze anumite contracte”. Bica nu spune mai mult.
În schimb, şefa DIICOT pretinde că i-a explicat lui Coldea că „dosarul e foarte bine făcut” şi „că e imposibil ca Tender să primească 3 ani cu suspendare”. La care adjunctul şefului SRI ar fi devenit „vizibil deranjat” şi a ameninţat-o: „că s-ar putea să o sfîrşesc rău că atunci cînd se discută chestiuni de stat nu am căderea necesară să aplic raţiuni de cenzură”.
Ea declară că, după această întîlnire, SRI le-a trimis celor de la DIICOT numai rapoarte ”neserioase” şi că i s-a transmis de către diverse persoane că e bine să părăsească funcţia, că i s-au pus microfoane în birou şi că Laura Kovesi s-ar fi lăudat ”frecvent” că-i va face dosare penale.
Mai mult, ea a spus procurorilor DNA că nu i-a părut normală pretenţia din alte cazuri a lui Florian Coldea ca DIICOT să lucreze aşa cum doreşte SRI. După această declaraţie, Bica a mai spus cîteva lucruri despre SRI în răspunsurile către jurnalista Adina Anghelescu pe 19 februarie. Iar de atunci este în arest şi tace.”
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Coldea da ordine si dispozitii lui Cocos si altora, cui si citi bani sa duca din mita de la Microsoft, lui Bica cui si citi ani sa nu–i dea cui vrea Coldea, lui Kovesi cui si citi ani sa-i dea cui nu face ce si cum zice Coldea “din ratiuni de securitate nationala”.
Astfel intelegem mecanismul prin care fraudele de sute de milioane, comise de Microsoft si asociatii acesteia timp de un deceniu, sunt “ratiuni de securitate nationala” a fi astfel protejate de catre Kovesi la comanda lui Coldea unul dintre principalii beneficiari ai unor “chestiuni de stat” .. statul sunt eu KoCo … un stat in care Microsoft, Siemens, EADS si multi altii tilharesc si jefuiesc in voie sub atenta coordonare si totala protectie garantata de KoCo ! …
Cine vorbeste se duce la “mititica”, sau/si este exterminat prin alte mijloace mult mai “discrete” si mult mai perverse si ticaloase, ca asa e cind vrei un stat de drept si nu un stat bazat pe ratiunea unora ca KoCo … vai de ratiunea scapata din intunericul unor astfel de minti ! … si data la tot poporul … prin binoamele Ghita – Vladescu, Maior – Ponta, Coldea – Kovesi , etc.
… vom reveni