Jurnalistul Ion Cristoiu susţine că moştenitorii lui Traian Băsescu, printre care se numără Elena Udrea, Florian Coldea sau Laura Codruţa Kovesi i-ar putea distruge moşternirea, din cauza războiului pe care l-au început în subterane.
Într-adevăr, Elena Udrea şi Florian Coldea sunt copii lui Traian Băsescu. Traian Băsescu i-a descoperit, Traian Băsescu i-a promovat, Traian Băsescu i-a luat alături în procesul istoric de modernizare a României. Pentru c-au fost copiii lui Traian Băsescu, şi Elena Udrea şi Florian Coldea au avut de suferit ura liderilor PSD. […] Eu însă aş adăuga celor doi şi pe Codruţa Kovesi. Întreaga carieră din ultimii zece ani ai actualei şefe a DNA a depins crucial de Traian Băsescu. Traian Băsescu a promovat-o procuror general în 2006. Traian Băsescu a reconfirmat-o în 2009 pe post, deşi CSM-ul o respinsese. Traian Băsescu s-a luptat, în 2013, nu numai cu Victor Ponta, dar şi cu deontologii din presă pentru numirea în fruntea DNA, într-un moment cînd fusese trecută pe linie moartă. De ce nu s-au deschis aceste dosare în perioada cînd Traian Băsescu era preşedinte? Şi răspunsul, la care Codruţa Kovesi şi Florian Coldea, şeful SRI, instituţie care – potrivit Comunicatelor – a sprijinit realizarea acestor dosare, nu s-au gîndit e următorul: Pentru că la vremea respectivă şi DNA şi SRI n-au îndrăznit s-o facă, deoarece se temeau de Traian Băsescu.
Ion Cristoiu, scenariu NEGRU pentru Traian Băsescu
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Ce nu vad sau se fac ca nu vad stimatii ziaristi este ca in fapt nici o tilharie nu este posibila fara semnatura ministrului de finante, ori semnatura lui Alina Bica este precedata pe documentul in care aceasta face propuneri de suplimentare a licentelor Microsoft si de achizitionarea “a sase servere noi” de semnatura Ministrului de Finante Sebastian Vladescu, preluat de la Guvernarea “oligarhului” Calin Popescu Tariceanu, cu arme si bagaje penale de Guvernarea “cinstitului” Emil Boc.