De fapt sunt trei spre patru (cinci) Raluca Pruna (Monica Macovei) si Floriana Coldea : „Eu ca ministru, alături de toată societatea plec de la premisa că o decizie a CCR trebuie respectată, dar pe de altă parte voi promova neîntârziat o Ordonanţă de Urgenţă, care este singura modalitate prin care putem să ne asigurăm că nu vor exista sincope. Am discutat deja cu reprezentanţii Parchetelor, cu Ministerul Public în general. Nu DNA-ul este afectat în primul rând, ci şi DIICOT şi parchetele regulate. Am avut discuţii cu întreaga conducere a Ministerului Public şi cu SRI-ul pentru că SRI-ul are această infrastructură”, a declarat ministrul Raluca Prună în cadrul conferinţei de presă de la Curtea de Apel.
Comentariile Redacţiei Corupţia.ro
Analizind cu atentie cele de mai sus intelegem urmatoarele :
Elena Udrea este politician si femeie de afaceri, drept care are dreptul sa minta si sa fure atit timp cit nu calca legile si cutumele astfel constituite in ultimii 400 (mii) de ani in Romania. Daca faci cu mina altuia e treaba cui se baga sa semneze si sa faca treburile murdare pentru Microsoft, SRI, MAI, DNA si altii, respectiv Cocos, Niro, Pinalty, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Claudiu Florica, Alexandru Bittner si tot asa..
Pina cind Elena Udrea, nu este dovedita de faptul ca minte si fura nimeni nu are dreptul sa-i puna catuse si sa faca tot circul de care aceasta se bucura si nu este singura care se confrunta cu mafia din sistemul pe care din ce in ce mai multi il inteleg si il condamna.
Ii multumim pe aceasta cale pentru informatiile de interes public pe care le livreaza cu mult curaj si barbatie, despre Florian Coldea, George Maior si Laura Codruta Kovesi.
Laura Codruta Kovesi nu este politician (desi se poarta si actioneaza ca atare) si nu este femeie de afaceri, ea nu are dreptul sa minta si sa fure atit timp cit EA este cea mai cea care trebuie sa ne pazeasca pe toti de POLITIE POLITICA si de jaf si tilharie facute de Microsoft, SRI, MAI, Cocos, Niro, Florica, Silviu, Ovidiu, Nica, Nastase, Vladescu, Tariceanu, Maior, Pescariu, si citi or mai fi, ca sunt cu sutele de protejati ai Laurei Codruta Kovesi (Nicoleta Bulgaru, Monica Pop, Doru Tulus, Catalin Vartic, etc.).
Deci ce spune Basescu, si spune bine, e ca mai puternica e Udrea (subscriu) care are puterea sa se lupte cu exponenta unei(or) structuri puternice dar structural corupte (trebuia sa spun ineficiente).
Deci SRI are infrastructura pe care o foloseste pentru interese politice si economice, pentru a isi extermina orice “dusmani” si DNA are pixul si stampila pentru a ii baga in “cimpul tactic” rezultatul fiind POLITIE POLITICA in favoarea retelelor de jaf si tilharie si coruptie si crima organizata internationala in cirdasie cu Microsoft-Siemens-EADS si inalti functionari si politicieni Europeni asociati cu Mafia.
Coldea nu fura pentru Kodruta, cum fura Cocos pentru Udrea, se pare ca e invers, deci desi e si cu “love si cu lovele” cum spunea Vanghelie, macar Cocos era barbat in timp ce Kovesi tot barbata e, respectiv avind in vedere ca femeile cistiga intodeauna, Udrea o sa le-o traga si lui Kovesi si lui Coldea, in timp ce Pruna o sa faca poze cu telefonul Monicai Macovei, la infrastructura SRI si la pixu’ lu’ Kovesi..
Asteptam pozele pe Facebook, in timp ce intelegem ca cine are infrastructura shantajeaza societatea dupa cum vrea muschii Securitaii si a DNA si a lu’ Pruna.
Traiasca Bill Gates si Ovidiu (Corina) Artopolescu, un fel de fini ai lui Tariceanu, Vladescu, Ghita, SRI, MAI si ai Laurei Codruta Kovesi.
Doamna Kovesi vedeti ca aveti toate referintele de care aveti nevoie sa ne dati in judecata pentru calomnie si pe noi si pe Darren White si pe Basescu, care va face profitoare slaba si corupta a unei institutii puternice la facut POLITIE POLITICA, asa cum ati facut si cu Antena 3, unde ati cistigat in “cimpul tactic”.
Asteptam Citatiile, ca ne-am mai judecat pentru calomnie, si la autopsie s-a dovedit ca DNA era acea sirena care cinta fals, un fel de Kovesi in duet cu altii (sic).
P.S.
Si daca cititi http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/ascensiunea-unui-premier-al-romaniei–episodul-ix–victor-ponta-si-a-luat-apartament-de-lux-intr-un-cartier-intesat-de-interese-politice-409354 vedeti ca si Vladescu si Tariceanu au apaprtamente in Dinu Vintila luate pe bani de la Microsoft si din furt de software de la Omnis, pe care le tot investigati de zece ani, in speranta ca pina la urma reusesc “profesionistii” sa ne lichideze. Este posibil sa se intimple, dar macar se va sti ca au fost pe mina cu Laura Codruta Kovesi, din 2006 pina in prezentul continuu.