Articole în care apare Sebastian Vlădescu

DNA, Microsoft, Comisia UE şi OLAF continuă să facă POLIŢIE POLITICĂ cu acte in regulă!

DOCUMENTE INEDITE
Descarcă documentele

Stimată Doamnă Procuror Şef DNA,
Primul Ministru Calin Popescu Tariceanu si Ministrul de Finante Sebastian Vladescu au solicitat formal direct si prin intermediari, in data de 5 Septembrie 2005, Procurorului General Ilie Botos sa ancheteze faptele si actele reclamate de catre Omnis si noi personal, in baza unui probatoriu legal si exhaustiv constituit, referitor la fraudarea fondurilor UE, plagiat, crima cibernetica, coruptie si constituirea unui grup infractional in vederea comiterii mai multor ilegalitati deosebit de grave precum si inducerea deliberata in eroare a justitiei (Medist SRL, Romanian Soft Company SRL, Leader High Tech SRL).

Acestia au apelat la Microsoft (Ovidiu Artopolescu, Siviu Hotaran, Ionut Lopatan) , si la Seful Comisiei UE in Romania (Jonathan Scheele) si ulterior la OLAF (Alessandro Buttice, Alberto Perduca) pentru a primi suportul necesar astfel incit sa poata influenta si deturna actul de justitie, prin folosirea in complicitate cu acestia, de probe ticluite, fals si uz de fals in declaratii, retinere intentionata si ilegala de inscrisuri, distrugere de probe si inscrisuri si alte activitati infractionale menite sa disculpe grupul infractional si sa incrimineze Omnis pentru acte ilegale de calomnie, denigrare, amenintari cu moartea, manipulare a mediei si influentarea justitiei, si alte infractiuni deosebit de grave.

DNA – Procurorul Sef Sectie Irinel Paun si PTMB – Procurorul Sef Serviciu Nicoleta Bulgaru (Stuparu) si Procurorul Sef Dragos Nestor au concluzionat in pofida tuturor probelor aflate la dosarul cauzelor (216/P/2005, 6949/P/2004) ca RSC a primit gratuit de la Microsoft in calitate de Partener Microsoft, via Internet codul sursa astfel dovedit a fi fost creat si  inregistrat de Omnis in RPC-ORDA.

Astfel DNA a raspuns solicitarilor formale, adresate de grupul infractional in atentia Procurorului General Ilie Botos, de a exonera grupul de infractori si de a incrimina Omnis pentru acte si fapte imaginare si/sau ticluite si fabricate.

Interesate de desfasurarea si finalizarea anchetelor in conformitate cu solicitarile Primului Ministru si Ministrului de Finante sunt si SRI si MAI, beneficiari directi ai infractiunilor comise de catre Medist, RSC si alte entitati.

Dupa cum stiti situatia subzista in prezent desi au trecut zece ani de cind DNA ancheteaza ilegalitati evidente si exhaustiv probate inca din 31 Ianuarie 2005, si dupa ce OLAF a constatat faptul ca Sebastian Vladescu utilizeaza RSC, companie interpusa companiei Medist, in vederea fraudarii fondurilor Phare, in contradictie cu rezultatele anchetelor DNA din ultimul deceniu.

POLITIE POLITICA – „Prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” – M.O., nr. 182, 27 februarie 2006

DNA in asociere cu Microsoft, Comisia UE, OLAF, SRI, MAI si alte entitiati au suprimat si/sau ingradit efectiv  drepturile fundamentale ale Omnis si ale noastre personal, prin folosirea metodelor proprii Securitatii comuniste ilegitime si criminale – “combinatii si jocuri informativ operative”, provocari, “transformari tehnice cauzatoare de accidente grave”, amenintari si alte metode ilegale si inumane.

DNA este o institutie cu caracter represiv, care functioneaza in conformitate cu politicile si metodele politiei politice in beneficiul unor politicieni, inalti functionari UE si corporatii multinationale pradatoare si corupte, in detrimentul securitatii si intereselor nationale si a drepturilor fundamentale ale omului si valorilor democratice.

Cu sinceritate, Dragos Riscanu

8 Septembrie 2015 – O zi memorabil de/şi ruşinoasă în istoria DNA!

Un deceniu de “investigatii” ticluiri, manipulari si tergiversari pentru protejarea unor fraude evidente si favorizarea unor infractori deosebit de periculosi (Microsoft, RSC, Medist, Asesoft, Teamnet si multi altii).


Descarca Recomandarile OLAF (ro)
Download OLAF Recommendation (en)

“În temeiul Articolului 11 paragraful 6 al Regulamentului (UE, Euratom) Nr.883/2013, vă rugăm să informaţi OLAF asupra oricărei acţiuni sau decizii luate ca rezultat al acestei Recomandări, cât mai curând posibil, şi în orice caz nu mai târziu de 12 luni. Această informare va permite OLAF să monitorizeze rezultatul Recomandării sale.” OLAF Raport Final Case OF/2010/0068 – Recomandari 25 August 2014

Stimată Doamnă Procuror Şef DNA,

Dupa cum ati fost informata de catre OLAF in data de 25 August 2014, Raport Final si Recomandari Case OF/2010/0068 primite de DNA in data de 9 Septembrie 2014, ieri a expirat perioada maxima de 12 luni acordata DNA de catre OLAF, in vederea finalizarii investigatiilor penale pe care DNA le face in Dosarul 85/P/2011 astfel conexat cu mai multe alte dosare, unele deschise si inchise cu NUP, ulteriror infirmate, redeschise si conexate in fel si chip, incepind din anul 2004 pina in prezent la dosarul mentionat.

DNA a inceput investigatiile unor fapte ilegale evidente si exhaustiv probate (inca din data de 31 Ianuarie 2005), in data de 5 Septembrie 2005, la cererea Ministrului de Finante Sebastian Valdescu astfel formulata in atentia Procurorului General Ilie Botos, si trimisa in copie Primului Ministru Calin Popescu Tariceanu si Omnis pe data de 5 Septembrie 2005.

Ministrul de Fianante Sebastian Vladescu solicita in fapt o ancheta care sa dovedeasca ca acuzele, sustinute de probe juridice irefutabile, aduse de catre Omnis companiilor si persoanei sale, sunt in fapt acte de denigrare intentionata si de calmonie, atit la adresa sa cit si la adresa Primului Ministru si a proiectelor UE de mare succes astfel livrate de catre Microsoft in parteneriat cu Medist si RSC.

Acesta impreuna cu RSC au apelat la partenerii lor, Microsoft si Comisia UE pentru a le acorda tot suportul in vederea sustinerii unor infractiuni evidente si exhaustiv probate.

Acestia au primit intregul suport ilegal (prin incalcarea mai multor legi) al Microsoft, Comisia UE si OLAF, astfel incit DNA a reusit performanta de a transforma “la comanda politica” un grup de infractori periculosi, in gloriosi creatori de software si de aparatori ai valorilor si politicilor UE, si a securitatii si intereselor nationale, si de a transforma Omnis, creator de talie mondiala astfel recunoscut pe plan international, intr-un grup infractional care atenteaza la securitatea si interesele statului Roman si ale UE.

Concluziile Raportului Final OLAF se refera la “Faptele descrise în Secţiunea 2.2.2 a raportului ataşat constituie dovada că firma românească RSC a fost creată, utilizată şi controlată de managerii/proprietarii beneficiari ai MEDIST SA, pentru a acţiona ca o companie intermediară în vederea aplicării pentru acest grant, din partea şi în interesul MEDIST SA şi al managerilor/proprietarilor beneficiari ai acesteia (Sebastian Vladescu – Carmen Valdescu, si altii).

În acest context şi luând în considerare că, în conformitate cu criteriile de eligibilitate expuse în Secţiunea 2.1.1 (j) a cererii de proiecte publicată în Mai 2011, un aplicant pentru grant nu poate acţiona ca o “companie intermediară”, OLAF consideră că RSC nu era eligibilă pentru a primi acest grant.” si solicita recuperarea in totalitate a fondurilor nerabursabile astfel acordate RSC in data de 21 Noiembrie 2002.

Deasemenea OLAF mai constata : “Conform faptelor expuse în Sectiunea 2.2.3 a raportului ataşat, OLAF consideră că anumiţi manageri/acţionari ai RSC au acţionat dintr-o pozitie de conflict de interese, ceea ce contravine Articolului 4 din Anexa II a Contractului de Grant. În acest context, OLAF consideră că în baza Art.1 (2), Art.11 (3) si Art. 18 (2) din Anexa II a Contractului de Grant, costurile corespunzatoare (8 486 EUR) ar trebui să fie considerate neeligibile şi returnate către autoritatea contractantă.”

„În acest context, OLAF consideră că ar trebui luate următoarele măsuri: (i) recuperarea fondurilor UE în cauză (50 000 EUR); (ii) în baza existenţei unor dubii bine-întemeiate cu privire la originea aplicaţiilor software livrate în cadrul proiectului finanţat de UE (posibilă piraterie software în detrimentul OMNIS GROUP), transmiterea de informaţii privind rezultatele anchetei OLAF către autorităţile judiciare din România, astfel încât potenţialele activităţi penale să poată fi investigate şi urmărite în justiţie în mod corespunzător. “ OLAF Raport Final Case OF/2010/0068 25 August 2014.

Revenim cu urmatoarele intrebari :

Pot fi “potenţialele activităţi penale investigate şi urmărite în justiţie în mod corespunzător” in conditiile in care DNA continua sa refuze Omnis accesul la justitie si la posibilitatea de a isi putea apara drepturile in conditiile impuse de lege ?

A confirmat DNA prezumtia de piraterie (dovedita in 31 Ianuarie 2005) ?

Ce a comunicat DNA in maximum 12 luni (8 Septembrie 2015) OLAF referitor la solicitarile acesteia, in conditiile in care Raportul Final OLAF promoveaza mai multe neadevaruri si mai multa confuzie decit Case OF/2005/0417 ?

Au fost returnate fondurile nerambursabile fraudate de RSC- Medist ?

“În plus, în cazul în care urmărirea penală în curs din România confirmă prezumţia de piraterie care rezultă din faptele enumerate în secţiunea 2.2.1, recuperarea întregii sume a grantului acordat RSC (50 000 EUR) se propune pe baza informaţiilor furnizate care nu ar reflecta realitatea şi ar constitui declaraţii false din partea beneficiarului.

Ca o consecinţă a faptelor menţionate în secţiunea 2.2.2, se propune recuperarea întregii sume a grantului acordat RSC (50 000 EUR).”

Al Dumneavoastra cu sinceritate,

Dragos Riscanu

PS. Vom prezenta in editiile viitoare raportul final si alte documentele in vederea sustinerii judiciar-juridice a celor mai sus relatate

În Atenţia DNA :
ASASINAT ECONOMIC COMIS DE COMISIA UE !

Stimate Domnule Procuror DNA Şef Secţie 2 Claudiu Dumitrescu,

Am fost informati de catre colegii Dumneavoastra de la DNA, in data de 11 August 2015, referitor la faptul ca DNA urmareste siteul www.coruptia.ro, si ca acestia considera ca avem informatii care pot fi utile ancheteleor pe care le fac sub coordonarea si autoritatea Dumneavoastra, drept care am fost citati in calitate de martori in dosarul 245/P/2015.

Din pacate despre EADS nu stim “direct” nimic altceva decit ce a aparut in presa, insa despre Microsoft – RSC – Teamnet si modul in care acestea au reusit sa manipuleze DNA – OLAF la comanda politica nationala (Calin Popescu Tariceanu – Sebastian Vladescu) si a Comisiei UE (Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Onno Simmons) stim suficient incit sa nu va dezamagim, dupa cum urmeaza sa apreciati.

Folosim aceasta oportunitate pentru a va adresa aceasta scrisoare deschisa si pentru a continua sa colaboram cu institutiile competente, cum de altfel facem incepind din 2004.

Avind in vedere ca in curind (5 Septembrie 2015) se implinesc 10 (zece) ani de cind v-ati sesizat selectiv cu maxima celeritate din presa (Ziarul Gindul – 5 Septembrie 2005) referitor la mai multe infractiuni evidente, pe care continuati sa le investigati in conformitate cu Recomandarile facute de catre OLAF (2014), va solicitam sa ne permiteti sa venim in sprijinul Dumneavoastra cu precizari, care va pot ajuta sa finalizati aceste cercetari epopeice, astfe lincit sa nu deveniti complice la ilegalitatile comise in primul rind de UE (si de Microsoft – intr-o informare ulterioara).

Salutam respectul pe care inaltii birocrati UE vi-l poarta si gradul de multumire pe care acestia il manifesta formal referitor la colaborarea cu Dumneavoastra in special, si cu DNA in general atit in Dosarele 216/P/2005 – OF/2005/0417 cit si in Dosarele 85/P/2011 – OF/2010/0068, precum si in alte dosare cum sunt RSC-Teamnet, etc.

Urmeaza sa probam faptul ca OLAF nu face altceva decit sa incerce sa va manipuleze, pentru a acoperi fraude extrem de grave (asasinat economic) cu consecinte majore pe plan UE, comise de catre inalti functionari UE in Romania si la Bruxelles.

Dupa cum stiti, concluziile la care cercetarile din cele doua anchete OLAF – DNA au ajuns, sunt diametral opuse, desi probele legale depuse la dosarele respective de catre Omnis sunt identice si exhaustiv probate inca din 31 Ianuarie 2005.

OLAF incearca in continuare sa dezinformeze deliberat Comisia UE referitor la responsabilitatile pe care OLAF si alti functionari UE le au, si la infractiunile evidente si legal probate comise de catre acestia incepind din anul 2005 pina in prezent, in asociere cu alte entitati criminale, aspecte despre care Omnis a notificat deja Comisia UE (o copie informativa in spiritul bunei noastre colaborari a fost trimisa DNA).

Avind in vedere ca urmeaza sa chemam in judecata Comisia UE la Luxembourg, consideram a fi datoria noastra de a va informa referitor la cele ce urmeaza.

Jonathan Scheele si Alessandro Buttice au luat mita de la Calin Popescu Tariceanu si Sebastian Vladescu pentru a participa in asociere cu Microsoft la mai multe ilegalitati si inscenari judiciare in vederea acoperirii aparent legale, a unor infractiuni evidente si exhaustiv probate comise de catre Microsoft si RSC, si de a incrimina si extermina (asasinat economic), in baza unor probe ticluite Omnis, astfel incit Microsoft, RSC si ulterior Teamnet sa poata beneficia in continuare de fraudarea fondurilor UE.

Acest adevar evident si exhaustiv probat care implica responsabilitatea inaltilor demnitari UE, este ceea ce OLAF incearca sa ascunda, facind apel la Dumneavoastra si DNA.

OLAF invoca faptul ca a solicitat mai multe rapoarte serviciilor secrete si ca informatiile primite au fost edificatoare in contextul publicarii Raportului Final Case OF/2010/0068.

Nu stim care sunt acele servicii secrete (intelligence services) si la ce inteligenta se face referire, dar constatam ca OLAF nu este inca convins ca Sebastian Vladescu a fost Ministru de Finante, in Cazul Omnis-Microsoft-RSC (2005) si in cazul RSC-MEDAS (2009), si in cazul RSC-Teamnet (2010).

In data de 5 Septembrie 2005, Ministrul de Finante Sebastian Vladescu, astfel sustinut de Primul Ministru Calin Popescu Tariceanu, a comandat formal (vezi scrisoarea trimisa de Ministrul de Finante Sebastian Vladescu la Ilie Botos si la Omnis) o ancheta DNA care sa isi insuseasca, in pofida probelor legale aflate la dosarul cauzei, opiniile si afirmatiile ilegale si neprobate pe care acesta si RSC le faceau si continua sa le faca in apararea fraudelor comise (frauda fonduri Phare si piraterie software) si a lor personal.

Ministrul de Finante declara ca nu se considera vinovat de nici o infractiune, si RSC declara ca nu a piratat pentru ca a primit de la Microsoft gratuit via Internet software identic cu cel inregistrat de Omnis la ORDA.

Jonathan Scheele si Alessandro Buttice au refuzat sa isi indeplineasca indatoririle profesionale (grave discharge of professional duties) referitor la verificarea contractului mentionat, dind astfel un mesaj politic foarte clar si puternic referitor la interesele si intentiile UE in ceea ce ii priveau pe Microsoft, Primul Ministru si Ministrul de Finante.

Intentiile si actiunile directe ale acestora sunt de a distruge (extermina) industriile locale de exceptie mondiala in domeniul creatiei originale de software in favoarea corporatiilor multinationale pradatoare in schimbul primirii de mita si alte foloase necuvenite din practicarea, dezinformarii, traficului de influenta si propagandei.

Dumneavoastra deschideti pe 5 Septembrie 2015 Dosarul 216/P/2005, si dati o Rezolutie in data de 2 Noiembrie 2005, care infirma afirmatiile Ministrului de Finante, astfel incit dosarul va este luat de Procurorul Sef de Sectie 2 Irinel Paun, si astfel in pofida Rezolutiei date de Dumneavoastra din care rezulta ca Ministrul de Finante a fraudat fonduri Phare, acesta si compania sa RSC sunt exonerate, spre satisfactia lui Jonathan Scheele si a lui Alessandro Buttice, Onno Simons si multi altii – care trebuaiu sa verifice legitimitatea accesarii fondurilor Phare si modul in care fondurile au fost folosite.

OLAF incearca in prezent sa acrediteze o falsa realitate, care are drept obiectiv exonerarea abuzurilor si ilegalitatilor comise de Comisia UE si in primul rind de OLAF si de Microsoft incepind din anul 2005 pina in prezent.

OLAF doreste sa manipuleze atit DNA cit si pe Dumneavoastra personal, pentru a le valida infractiunile si aberatiile ridicole pe care continua sa le debiteze cu nonsalanta si in deplina ilegalitate, asa cum si ei la rindul lor au validat abertatiile ridicole debitate de Microsoft, RSC si Sebastian Vladescu.

Vom reveni cu informatii noi si relevante, in timp util astfel incit sa nu ajungeti din nou victima unor asasini economici si nu numai.

Cu stima, Dragoş Rişcanu

Domnu’ Tăriceanu (Ciorăpeanu) mai uşor cu pianul pe scări că nu mai vine Manuel Barroso să te laude pentru corupţie exemplară, si Bill Gates să-i dai decoraţii contra mită, şi DNA nu mai răspunde la comenzile Microsoft – Siemens – EADS

DNA este victima unei decizii politice luate la cel mai inalt nivel de Comisia UE astfel condusa de Jose Manuel Barroso si implementata de Jonathan Scheele, Alessandro Buttice si ulterior de Per Hellstrom si altii, in vederea protejarii in cunostinta de cauza a unor acte extrem de grave de frauda, piraterie si coruptie comise de Primul Ministru Calin Popescu Tariceanu si Ministrul de Finante Sebastian Vladescu in anul 2005-2006 si ulterior, in asociere cu Sebastian Ghita (Asesoft si Teamnet) si altii pina in Decembrie 2014, cind UE a suspendat platile pentru axa IT.

RSC (Vladescu), companie interpusa a Medist asociata cu Tariceanu in Leader High Tech, continua inca sa existe doar in urma sustinerii ilegale, totale si determinate oferita, datorita unor interese politice si economice de catre Comisia UE si Microsoft.

Comisia UE a inceput sa aiba “indoieli”, Microsoft continua sa nege ca a auzit de RSC, Valdescu, Tariceanu, Ghita si altii desi probele dovedesc contrariul.

Astfel RSC, sustinuta direct si indirect de complicii acesteia Microsoft, au fost prezentati de catre Comisia UE drept exemple de creatori de software si aprigi aparatori ai adevarului, justitiei si intereselor UE in participatiune cu Tariceanu si Vladescu, in timp ce Omnis si noi personal am fost identificati drept criminali periculosi si denigratori profesionisti. Am fost astfel exterminati reputational, profesional, economic si personal timp de zece ani de catre Comisia UE, Microsoft si complicii lor.

Kovesi – Coldea : „DNA a luat la ‘curaţat’ imperiul NIRO. Ce foşti şi actuali demnitari tremură” … nici unul, poate doar procurorii DNA ! … ca se obraznicesc, si nu da bine la CV-ul lui Doru Tulus …

Ba bre „Mani Pulite” ati innebunit in grup organizat, va bagati peste cele sacre, unde toti mahari’ este in cuibusor ? … facut din traseul Constanta Terminal – via Dragonul Ros’ … da Nasu’ Oprea ce zice, ca Omar ii zicea lu Munaf sa il sune daca ceva nu merge … ce nu merge … ca merge brici … si alte rime !

Dan Andronic a luat 400.000 EUR de la Sebastian Vladescu in „numerar” pentru un apartament in Central Residential Park, cind asta era Ministru de Finante pentru prima oara, ca dupa aia a mai tot fost Ministru de Finante de mita de la Microsoft, la „bara – bara” cu Ioan Rus, Vasile Blaga, Radu Timofte, Florian Coldea, George Maior ….

pe bani panamezi (ciprioti, elvetieni, vanuatuuenieni… etc) din fonduri publice din Romanika si UE fraudate, din piraterie software, din crima organizata in asociere cu Microsoft – Siemens – EADS si Irinel Paun, Doru Tulus si multi altii ca nu au mai ajuns sa locuiasca la locatie…. sau poate da, ca nu avem lista locatarilor …. doar unu si unu … parca si Calin Popescu Tariceanu …. ca Victor Ponta are si birou de numesc porcusoare sefe la DNA si porcusori la PICCJ dupa cum vrea muschii lor de locatari ….

Bre iar va bateti joc de noi tontzi ! Bagati Mare ca nu se pune, e fara numar …

P.S.

Am crescut de cind eram foarte mic (6 anisori) in Aleea Circului, mergeam vara in spate la Fabrica de Paine mai multi copii si ceream paine (pe gratis fara TVA si bon fiscal).

Erau niste femei (un fel de mame extraordinare) care faceau paine, multa paine, care era dusa asa buna si proaspata cu camioanele acolo unde se vindea paine proaspata … sa fi fost anii 1968. Nu trebuia sa vii poimaine sa iei painea de alataieri.

Tineau vara o fereastra mica deschisa unde era cuptorul, ca mureau de cald, si noi ne duceam sa cershim paine calda si buna, si ne dadeau cite doua, trei paini, care erau extraordinar de bune …

acum DNA investigheaza un miliardar, mai multi miliardari, oriciti miliardari ca nu mai fac paine si ca vind paine din Panama in forma de apartamente … cumparate de Vladescu care dadea griu bun drept griu prost, il scotea pe apa pe Marea Neagra (mai la tzarm) si il aducea la loc drept griu bun si isi lua Masserati la condus, fina de cununie la pat, si apartament la Niro pe shpaga Microsoft, unde mancam noi paine buna fara dantelarii de Shmekeri de doi bani jumate’ … scuze de sute de milioane de EUR… in apartamente, Monaco, BMWul lui Tulus (via Ioan Rus) si multe alte mari hotii, jafuri si tilharii.

Felictări DNA, Felicitări Doamnă Kovesi ! L-aţi speriat pe “piticul dement şi violent” Alex Iacobescu. A dat bir cu fugiţii şi nu mai este de găsit. Ăsta da curaj !

Este momentul sa felicitam sincer DNA pentru curajul exemplar pe care il are in ultimul timp, pentru a ancheta grupul de crima organizata constituit si condus de Sebastian Ghita in asociere cu Sebastian Vladescu, Calin Popescu Tariceanu, Microsoft si multi altii.

Va vom explica care este locul lui Alex Iacobescu “piticul violent” in aceasta schema criminala bazata pe amenintari si violenta deosebit de credibile, dat fiind sumele imense de bani fraudati, interesele politico-economice si determinarea infractionala a celor mentionati, precum si protectia de care acestia s-au bucurat pina de curind.

Procurorii au fost terorizati, si poate unii dintre ei inca mai sunt, de criminali profesionisti deosebit de violenti si periculosi cum este si Alex Iacobescu.

Suntem convinsi ca Doamna Kovesi cunoaste caracterul si comportamentul acestui pitic atomic, mare conducator de basketboolisti de peste doi metri si softisti de peste 200 milioane de EUR fraudati in asociere cu RSC, cind vine vorba de amenintari si actiuni violente in beneficiul creditorului sau de peste 100 de milioane de EUR Sebi (Ghita + Vladescu), dupa modelul Steve Ballmer un fel de Alex Iacobescu al lui Bill Gates.

Ion Cristoiu EVZ 3 Iulie 2015 Nici după aceea, pînă duminică, 28 iunie 2015, Victor Ponta n-a dezgropat securea războiului cu Klaus Iohannis. Ce s-a întîmplat între timp? Între timp s-a întîmplat Afacerea Sebastian Ghiţă. Pentru Victor Ponta, tot ce i s-a întîmplat lui Sebastian Ghiţă din partea Binomului SRI-DNA- de la acuzaţia de cumpărare a voturilor pentru Victor Ponta în campania prezidenţială pînă la interdicţia pusă lui Sebastian Ghiţă de a vorbi cu premierul, au fost pentru Victor Ponta semnalul că Sistemul din slujba lui Klaus Iohannis e dispus de orice abuz pentru a-l forţa să demisioneze. Sebastian Ghiţă a fost semnalul că nu mai e cale de împăcare cu Preşedintele, care a pus preţ pe capul politic al premierului, nu atît de la înhăţarea unuia dintre apropiaţii lui Victor Ponta, cît mai ales din sacrificarea lui Sebastian Ghiţă, om al SRI, implicat, cum sesiza Elena Udrea în Jurnal, pe vremea lui Traian Băsescu, în numeroase Operaţiuni ale SRI în plan intern. Dacă SRI a ajuns să-şi sacrifice, în chip riscant, un om precum Sebastian Ghiţă – şi-a zis Victor Ponta- înseamnă că nu mai e de joacă. Nu se mai trage cu gloanţe oarbe dinspre Cotroceni. Se trage cu muniţie de război. Şi atunci trebuie să se tragă şi dinspre Victoria cu muniţie de război!

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Important este cum va trage DNA, acum ca incepe sa se elibereze de teroarea pe care unii cum sunt Ghita si Iacobescu, Tariceanu si Vladescu, Vintu si Timofte si multi altii o exercita de cind exista PNA, si democratie originala in Romania si la tot cartierul. Alex vezi ca mai multi Sebi te asteapta la Portita Alba.

Oana Stancu Jurnalul 30 Iunie 2015 : “Surse bine avizate din zona judiciară mă “avertizau” zilele trecute că scena politică va fi zduguită din nou în perioada următoare printr-un nou caz răsunător: Călin Popescu Tăriceanu. Acesta ar fi cercetat în prezent în patru dosare penale. Ba că în dosarul gazelor pentru Nicolae, ba că în Microsoft, ba că tot în Sterling, ba că mai e şi plângerea depusă pentru cazul Şova. Gaşca băsistă i-a spus ani de zile Moliceanu, apoi Răzgândeanu, apoi “Inimă zburdalnică” şi i-au fost numărate nevestele. Vizbil, însă, Tăriceanu nu a fost nicicând mai mult decât în această perioadă un lider autentic. Este singurul care a luat atitudinea corectă în cazul Rarinca. Este singurul care pare să stea drept şi în raport cu Comisia Europeană sau cu FMI sau cu ambasadorii care ne dau sfaturi. Este singurul care – paradoxal în raport cu zvonurile despre dosarele sale – pare să nu se teamă nici de DNA, nici de Binom, nici de preşedintele Iohannis”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Stimata Doamna, de Ciorapeanu ati auzit ? Tariceanu este un lider autentic la fel cum sunt Ponta si Vintu.

Tariceanu fara Vladescu e cum e Vintu fara Nelu Legiune si Catalin Chelu, Nastase fara Oua si Nica, Ghita fara Alex, Bill Gates fara Steve Ballmer si Calaretul fara Cap daca ar avea Cap.

Toti au mizat incepind din anul 2000 pe faptul ca mita data cu generozitate de Microsoft, si altii, atit lor cit si unor inalti demnitari UE, definesc o lume perena, care incepind din 10 August 2014 (discursul Barack Obama – Trotura), nu mai exista nici “oficial” nici subversiv nici “public”.

Se pare ca este foarte dificil sa se adapteze la o lume mai normala unde criminalii stau la beci nu la Monaco si Dubai si unde procurorii nu pot fi amenintati si terorizati.

Felicitari DNA – SRI !

Cine este Alex Iacobescu (Realitatea.net)

Descris drept mâna dreaptă a lui Sebastian Ghiţă, Alex Iacobescu este directorul postului România TV, dar în acelaşi timp unul dintre cei care manageriază echipa de baschet a lui Ghiţă, Asesoft. Iacobescu este nelipsit de la meciurile lui Asesoft, fiind văzut în timp ce făcea tactica echipei.

Din declaraţia de avere depusă de deputatul PSD reiese că Sebastian Ghiţă i-a împrumutat directorului general al România TV, peste 90 de mii de euro. Potrivit gândul.info aceasta nu este singura sumă venită din partea parlamentarului. Sebastian Ghiţă i-a mai împrumutat lui Alexandru Iacobescu alte patru milioane de dolari.

ATENTIE MAI, SRI, DNA : Salvati-o pe Irina Socol ! Salvati-l pe Bill Gates ! Au fost si decorati pentru jaful exemplar pe care l-au “operat” decenii la rind … Contractele sa mearga la Romanian Software Company (Teamnet) !

„Au fost declarate admisibile doar ofertele depuse de Romanian Soft Company, Ager Business Tech si Romsys, cu care s-a incheiat si acordul cadru.

In SEAP sunt precizate si detalii legate de ofertele acestora:

  • SC ROMSYS SRL: Valoare Acord-cadru: 41866221 LEI, DIN CARE 66% SUBCONTRACTANTI (27631705.86 LEI)
  • SC AGER BUSINESS TECH SA: VALOARE Ac-cadru: 36826053,60 LEI, FARA SUBCONTRACTANTI
  • SC ROMANIAN SOFT COMPANY SRL: VALOARE Ac-cadru: 33851687,06 LEI, DIN CARE 51% SUBCONTRACTANTI (17264360,40 LEI)

Achizitionarea serviciilor este necesara pentru protejarea impotriva virusilor informatici si software-ului de tip malware, spyware, spam si de alta natura, in masura sa afecteze securitatea si disponibilitatea retelei de calculatoare a MAI si echipamentelor de calcul individuale neconectate in retea, inclusiv a dispozitivelor portabile”, se arata in caietul de sarcini al licitatiei.

 

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Saraca batrinica Irina Socol (n. 1957) a furat si ea niste milioane, a stat in arest acasa si acum se face ca se duce la pushcarie (ce magarie) citeva zile.

Are peste 55 de ani, si cu recurs cu tot isi termina condamnarea „Singura sub dus” la ea acasa (cumparata din jaf si tilharie) cum ar spune admiratorul ei, marele autor Dan Chisu.

Calculul este foarte bine facut avind in vedere ca SRI – unul din „garantii” lui Socol – nu iese din cimpul tactic pina la finalizarea „operatiunilor” incepute inca din anul 1991, de cei mai „grei” din Securitate (ICI), chiar cu mult inainte ca acestia se asocieze cu Bill Gates.Irina Socol a fost decorata de nenumarate ori de Ion Iliescu, bunul prieten al tatalui sau, la fel cum Bill Gates a fost decorat de Traian Basescu, la solicitarea bunului sau prieten Calin Popescu Tariceanu, partenerul si prietenul lui Sebastian Vladescu, proprietarul Romanian Software Company (RSC), asociata cu Teamnet a lui Sebastian Ghita, si el premiat de Victor Ponta cu niste sute de milioane, dintre care mai multe dintre ele furate de la UE (vezi licitatii IT castigate de RSC).

Sebastian Vladescu si fosta sa sotie Carmen Vladescu (Medist, RSC) au fost gasiti vinovati in data de 25 August 2014, de OLAF, de comiterea mai multor fraude deosebit de grave, comise incepind din anul 2000,.

Dupa cum putem constata, RSC beneficiaza de o protectie deosebita din partea MAI, SRI si DNA, astfel incit saraca batrinica Socol devine o victima inocenta prin comparatie.

Nu putem intelege si accepta aceasta discriminare, avind in vedere ca ambele companii sunt asociate la cel mai inalt nivel posibil cu Microsoft, care le garanteaza protectie si mijloace de frauda dintre cele mai profitabile si diverse inca din anul 2000 pina in prezent.

Singura explicatie poate fi doar aceea ca RSC a fraudat SRI si MAI, in complicitate cu SRI si MAI – adica statul – in domeniul medical incepind din anul 2002, in timp ce Siveco s-a specializat pe jaful din invatamint, adica a fraudat tot statul, in parteneriat de AUR (Gold Partners) cu Microsoft.

Siveco a fost „garantat” de Domnul Profesor Virgil Magureanu, in timp ce RSC este garantat de Ambasadorul Director George Maior si Generalul Florian Coldea.

Oricum privim problema, nu este corect ca batrinica decorata multiplu Irina Socol sa stea singura sub dus inca citeva luni (desi e vara), in timp ce Sebastian Vladescu sa cistige licitatii la MAI si meciuri de tenis in Herastrau.

Unde mai este dreptatea, egalitatea si libertatea in tara asta ? se intreaba si Ghita, care oricum este mirat si acum ca Bill Gates a furat din Romania – tara lui si a famigliei lui – mai mult decit el si Ponta la un loc, fara sa il intrebe nimeni nimic.

Chiar asa, Doamna Procuror Sef DNA Laura Codruta Kovesi si Domnul General Florian Coldea, de ce discriminati impotriva unor patrioti care nu au facut decit sa urmeze exemplul de jaf, tilharie si terorism dat de Microsoft si de fosta (devenita foarte actuala) Securitate de trista amintire si de vesela perspectiva ?

Ce putea si ei saraci’ sa faca sa maninca si gura lor (impreuna cu minoritari’ din Sintesti) daca asa a stabilitara bashtani’ (Nastase, Maior, Nica, Ballmer, Gates, etc.) in 2000 ?

Ce sa faca ca cind a venitara la „butoane” Tariceanu, Balga, Vladescu, Maior, etc. i-au tot decorat si admirat … ce sa faca daca DNA i-a tot incurajat si protejat ?

Sa se opuna vointei de fier a crimei organizate si terorismului pe care le reprezinta dupa modelul extrem de profitabil al Microsoft ?

IMPOSIBIL !

Mulţumim din inima Microsoft ! “CE a decis la sfârşitul anului trecut suspendarea plăţilor din fonduri europene pe axa destinată dezvoltărilor IT”

“Început dubios

În primii ani de existenţă, firma Romanian Soft Company SRL a fost acuzată public de Dragoş Rişcanu, patronul unei alte companii IT , Omnis SRL, că a furat o parte din codul sursă al programului informatic “Isis.net”, pe care l-ar fi folosit pentru dezvoltarea cu fonduri PHARE a softurilor de informatizare a spitalelor  (aici şi aici).

Ca un amănunt haios, la începuturi, Romanian Software Company i-a avut fondatori pe Manole Ionel (30%), Sebastian Vlădescu (30%) şi Alexandrescu Alin Alexandru (40%),  personaj care a stat în RSC SRL până în 2002, peste ani, în 2011, fiind arestat în dosarul şantajului conducerii Medlife (cu unul dintre patroni a şi fost de altfel asociat în firma SWOT PROIECT SRL). Alexandrescu, în timp ce se ocupa cu administrarea sistemelor IT ale lanţului de clinici Medlife, a furat bazele de date cu clienţii şi a cerut bani ca să nu le facă publice.

Viitorul fără Vlădescu, dar poleit cu politicieni anonimi din eşalonul II 

În 2015 firma Genius IT SRL a preluat părţile sociale deţinute de Carmen Vlădescu şi de Ionel Manole la Romanian Soft Company SRL, adică 52% din capitalul social. Firma Genius  IT SRL, fondată de Ana Maria Antoaneta (aici şi aici), fosta iubită a deputatului Radu Popa, ex-consilier al lui Victor Ponta  (aici şi aici), de Mădălina Ghiţă, şi Adelina Lupu Popescu (care a lucrat directoare de marketing la Teletrans, o filială a Transelectrica. O perioadă a deţinut părţi sociale în firmă şi Cârstea Liviu Alexandru, candidat ARD de Dâmboviţa pentru un loc de deputat în 2012 (aici).

Asocieri mai mult şi mai puţin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiţă şi Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Firmele lui Ghita si Vladescu au fost si continua sa fie protejate de Microsoft, SRI, MAI si DNA, sau mai exact de anumiti angajati corupti ai acestor institutii, care sunt astfel obligate sa isi asume responsabilitatea institutionala, si respectiv sa se protejeze fata de abuzurile la care au fost si sunt supuse de Microsoft si asociatii acestora.

Prejudiciile pe care Microsoft le-a generat si continua sa le genereze in Romania sunt incalculabile si cele mai multe dintre ele irecuperabile.

Sunt astfel afectate toate domeniile de importanta vitala functionarii societatii si in primul rind sanatatea, educatia si securitatea nationala.

Elementul de continuitate al abuzurilor facute de Microsoft este George Maior in asociere cu Vladescu, Ghita, Zamfir si multi altii.

Kovesi – Coldea (Binomul DNA – SRI) au mostenit Mega Infractiunea Microsoft, astfel ridicata la nivel de Parteneriat Strategic de importanta nationala si secretizata in CSAT, de un grup de patrioti exemplari Ion Iliescu, Adrian Nastase, Dan Nica, Radu Timofte, Catalin Voicu etc. si predata ulterior lui Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu si tot asa pina la Victor Ponta si Sebastian Ghita.

Ce poate sa faca DNA daca Microsoft a dorit sa mituiasca toata politichia din Romania ultimului deceniu in contul interesului si securitatii nationale, si mai ales al conturilor lui Bill Gates? Interesul national de a reusi sa determinam UE sa suspende alocarea unor fonduri vitale dezvoltarii tarii (sanatate, educatie, etc.) a fost indeplinit la toti parametrii propusi de George Maior, Dan Nica, Ovidiu Artopolescu si altii.

Toate dosarele pe care DNA le tot plimba de colo colo, doar doar s-or prescrie, s-or pierde sau macar vor expira din cauze mai mult sau mai putin naturale partile reclamante, sunt binecuvintate cu mai multe zerouri in fata numarului de inregistrasre astfel incit acea lege egala pentru toti nu mai este aplicabila lui Microsoft, Vladescu, Ghita, Artopolescu, si tuturor celor care protejeaza jaful national si european.

Ghita continua sa guitze noaptea pe la tv, Vladescu continua sa creada ca oricit va fura nu o sa dispara Romania, si DNA continua sa aplice legea secreta a Microsoft si a “ecosystemului” sau Evanghelist bazat pe jaf si teroare.

Multumim din inima George Maior ! … un mare patriot alaturi de Tariceanu si decoratul Bill Gates si urmasii acestora Vladescu si Ghita…

EXCLUSIV. FRĂŢIA SEBASTIAN – GHIŢĂ şi VLĂDESCU. Contracte umflate cu milioane de euro din banii europeni pentru spitale! Până când UE a spus ”STOP! AJUNGE!” Daniel Befu – România Curată 24 Iunie 2015

“EXCLUSIV. Codul sursă din spatele contractelor lui Sebastian Ghiţă cu spitalele e un apropiat al lui Tăriceanu din PNL. Tot el i-a deschis lui Ghiţă şi uşa premierului din Republica Moldova. Relaţiile nu sunt doar transpartinice, ci şi transservicii. Sebastian Ghiţă nu a ciocnit pahare de whisky doar cu Vlad Moisescu, interlocutorul său pe teme de IQ, ci puntea transpartinică ce leagă grupul PSD de grupul PNL e una mai bogată.”

“Sebastian Ghiţă este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Victor Ponta (că doar nu pleci în concediu în Dubai cu adversarii). Prietenia lui Sebastian Vlădescu cu Călin Popescu Tăriceanu este, la rândul ei, notorie. Alianţa politică dintre Ponta şi Tăriceanu e de dată mai recentă decât alianţa economică dintre Ghiţă şi Vlădescu. Mai ales atunci când e vorba împărţirea banilor publici (fonduri europene pentru spitale româneşti).”

“Cele două firme din domeniul IT au în comun şi sprijinul serviciilor secrete, după cum vom arăta în episodul al doilea. Mai mult, conform corespondenţei electronice a lui George Maior făcută publică de hackerul Guccifer, fostul şef al SRI ar fi fost informat încă din 2010, de dinaintea încheierii acestor contracte, că Sebastian Ghiţă făurise un sistem de câştigare a contractelor, bazându-se pe şpagă. În acele mailuri se face referire şi la interesul lui Sebastian Ghiţă pentru Republica Moldova şi la uşa pe care i-ar fi deschis-o Sebastian Vlădescu până la nivel de premier al Moldovei.”

Ce nu apare în SEAP

“Asocierea dintre cele două companii a fost bine mascată de ochiul public, astfel că deşi au lucrat în tandem la cele patru proiecte de informatizare a unităţilor spitaliceşti, pe SEAP nu găsim drept câştigător al licitaţiilor decât firma Teamnet, ca şi cum Romanian Soft Company n-ar fi existat în aceste contracte. Nu înţelegem resortul pentru care s-a optat pentru omiterea menţionării împreună a celor două nume.”

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

“Nu înţelegem resortul pentru care s-a optat pentru omiterea menţionării împreună a celor două nume.”

Il intelegem noi foarte bine, dupa cum urmeaza sa vi-l prezentam pe scurt :

MICROSOFT prin intermediul Partenerilor sai SRI, MAI, RSC, Medist, Asesoft, Teamnet si altii controleaza TOTAL institutiile statului in frunte cu DNA si terminind cu intreaga JUSTITIE!

Motivul pentru care cele doua companii omit sa fie mentionate impreuna, respectiv RSC nu apare in clar in aceste fraude cu bani UE, este acela ca DNA in tot acest timp, respectiv incepind din anul 2005 se face ca investigheaza fraude extrem de grave comise de RSC si Medist in asociere cu SRI si MAI incepind din anul 2002 pina in prezent. In fapt DNA si alte institutii nu fac decit sa protejeze si sa promoveze interesele grupului infractional constituit de Micrsooft in participare cu cei mentionati dupa cum urmeaza :

In anul 2000 Microsoft a dat mita un milion de dolari, dar nu regimului de trista amintire Emil Constantinescu, mita a fost data viitorului regim de groaznica amintire Ion Iliescu.

Mita a fost data de Microsoft direct, in beneficiul lui Adrian Nastase prin instrumente de plata bancare in contul bancii Pictet din Elvetia, in vederea achizitionarii in conditii “avantajoase” a unei cladiri de birouri (cladirea fostului sediu Bancorex – Calea Victoriei).

Cristian Sima in “Marea Spovedanie” sustine ca are datele tranzactiei, pe care le-a oferit DNA care refuza sa le primeasca, si numeste contul respectiv “celebrul cont” Pictet. Nu stim inca de ce, dar putem presupune logic, ca acesta era un cont colector pentru mita destinata inaltilor si iubitilor nostri demnitari, fiind astfel folosit de mai multe ori, pina cind Sima, un beneficiar si expert operator al sistemului ticalosit, l-a invatat pe de rost, dar cu mult rost.

Nastase a luat banii si ulterior a cerut peste 300 milioane $ pentru sediul respectiv fara sa mai doreasca sa returneze mita deja primita de la Microsoft, care a refuzat sa plateasca suma care se pare ca nu mai era “preferentiala”. Putem aprecia calitatile de negociator ale lui Nastase care intelege sa-si apere cu determinare shpagile.

In 2001 Microsoft impreuna cu proaspatul guvern Nastase prin intermediul lui Miky Le Bacsis – (Shpaga) pun la punct mecanismul de mita indirecta platita prin intermediul Siemens (Claudiu Florica). Microsoft pune la dispozitia guvernului o reducere medie de 50% din pretul pentru orice numar (fara numar) de licente.

Directorii Microsoft considera ca numai Siemens poate onora intermedierea tranzactiei si ii aloca acestuia ilegal calitatea de unic furnizor de licente. Platile sunt facute in conturi din Austria de unde banii sunt impartiti intre Microsoft (50%), Siemens (15%) si restul sunt trimisi in conturi off-shore in Cipru, Vanuatu si alte locatii. O parte din bani se regasesc investiti in tranzactii care pot (sunt) asociate unor acte ilegale (trafic de arme, droguri, terorism, etc.).

Persoanele care au participat la initierea acestor mecanisme sunt incepind din anul 2001, Adrian Nastase, Dan Nica, Silviu Hotaran, George Maior, Alexandru Farcas, Ovidiu Artopolescu si altii.

Astfel Microsoft impreuna cu noii sai partenerii au trecut la implementarea in forta a politicilor si metodelor strict secrete cunoscute astazi sub numele Evanghelism, care prevad alocarea ilegala a pietelor de creatie si comercializare de software, intre companii protejate de catre persoane cu influenta politica si din “servicii” in vederea fraudarii banilor publici prin supra evalaurea (nesimtita – incredibila – halucinanta) a produselor si serviciilor, in vederea impartirii rezultatelor provenite din jaf si tilharie, si exterminarea tuturor celor care refuza sa participe sau/si mai rau au indraznela sa critice organizatia criminala pe care acestia numesc cu pretiozitate docta “ecosystem”.

Sistemul a fost astfel implementat, finantat, dezvoltat si perfectionat in timp, pina a ajuns pe mina lui Ghita si Vladescu.

Problema este ca Vladescu (RSC) era deja, la vremea contractelor facute cu Ghita (2010), investigat (protejat) pentru mai multe infractiuni deosebit de grave si nu putea, pina la finalizarea inscenarilor judiciare menite sa il exonereze, sa “iasa la fata” pe o piata in care nu facuse decit sa plagieze si sa fraudeze.

Intre timp OLAF a identificat (25 Augus 2014) faptul ca Sebastian Vladescu a creat o companie interpusa companiei Medist, numita RSC, prin intermediul careia a fraudat fonduri UE, si a cerut rambursarea fondurilor respective, impreuna cu Recomandari facute DNA in vederea investigarii penale in maximum de 12 luni, a celor mentionate.

DNA continua, in conformitate cu istoricul de un deceniu al acestui caz, sa protejeze Microsoft, care la rindul sau continua sa induca in eroare deliberat DNA, care la rindul sau se face ca nu intelege, si continua sa protejeze “ecosystemul” lui Vladescu + Ghita + Microsoft.

Vom reveni cu o expunere mai detaliata, dupa ce apare episodul doi al investigatiei publicate in Romania Curata.

Apreciem curajul deosebit pe care autorul acestei investigatii il are pentru a investiga si publica, referitor la ceea ce DNA stie dar prefera sa mistifice si sa ascunda.

Speram ca odata cu disparitia din “peisaj” a Marilor Sebestiiani Ghita si Vladescu, sa le revina curajul si celor care au datoria sa ne apere de Microsoft si alte bestii pradatoare, criminale si teroriste.

BRAVO DNA – SRI ! Vedeţi că se poate ?

“Ce să înţelegem din interceptările SRI?

Că despre afacerile lui Andrei Chiliman se ştia de 9 ani, dar că primarul sectorului 1 a fost lăsat să-şi vadă de treburi, inclusiv să candideze în 2008 şi 2012, fără a i se clinti un fir de păr?

Cum se explică paradoxul acesta, întîlnit în mai toate Dosarele din ultimul timp?” Ion Cristoriu.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Maestre e foarte usor de inteles !

Ori acceptam ca suntem o natie de infractori, ma refer la absolut toate persoanele cu cetatenie romana indiferent unde domiciliaza acestea, ceea ce inseamna ca suntem o natie de paria si nu avem ce cauta in NATO si UE, ori refuzam atit noi cit si cei cu care ne-am asociat, spre propasirea cit de cit a lumii in care traim, sa mai lasam niste infractori sa dicteze soarta tarii si soarta noastra.

Problema este ca in 25 de ani de “tranzitie” indivizi cum sunt Tariceanu, Vladescu, Moisescu, Chiliman, Ghita, Ponta si multi (toti) altii au reusit sa constituie grupuri de crima organizata astfel acceptate, sustinute si finantate de catre corporatii multinationale pradatoare (Microsoft, Siemens, EADS, Ericsson, etc.), tot din banii nostri, pina cind coruptia si crima organizata au devenit pericole politice la adresa aliatilor nostri (vezi Crimeea, Ucraina si altii).

Grupurile de crima organizata etatica, dupa cum remarcati sunt transpartinice, deosebit de bine organizate si de profitabile si au controlat, in totalitate pina de curind, justitia.

DNA – SRI nu ii poate lua pe toti deodata, si nici nu ii poate lua selectiv, asa cum isi doresc mai marii retelelor criminale – pestii mici sunt prinsi si rechinii continua sa conduca sistemul ticalosit.

Este momentul sa incurajam atit DNA cit si SRI, si sa ne uitam la rezultatele acestora si sa le uram mult succes in razboiul deschis pe care acestia il duc impotriva unei tiranii impuse de niste infractori de drept comun cu pretentii de mari oameni de stat.

Daca ceea ce mai multi afirma referitor la relatiile deosebit de bune pe care Chiliman, un infractor notoriu le avea cu Generalul Coldea, sunt adevarate, cu atit mai mult trebuie felicitat si incurajat acesta pentru ca reuseste sa puna interesele tarii inaintea celor personale.

Daca DNA Ploiesti – loc cunoscut pentru infractorii din justitie (ex. judecator Adrian Podea si cazul Austrianu’) – are procurori tineri care au curajul sa ii puna catusele unora “grei” cum sunt Chiliman si Moisescu acestia trebuie incurajati nu criticati.

Daca Kovesi are curajul sa coordoneze, nici nu mai conteaza motivele, actiunea impotriva acestor infractori indiferent de asa zisa culoare politica, aceasta trebuie laudata, nu curvulita tupeista de Udrea care e mult mai vinovata impreuna cu Cocos si multi altii de ceea ce s-a intimplat si continua sa se intimple.

Cu sau fara epoleti sa o lauzi pe Udrea la nesfirsit si sa o faci si istoric de exceptie, in timp ce incriminezi DNA si SRI cind acestia, in sfirsit, incep sa isi faca treaba este oarecum exagerat.

Noi nu vrem sa traim intr-o tara in care Tariceanu da ordine Ministrului Justitiei, DNA, SRI si cui vrea el, ca sa poata delapida in voie prietenii sai, cu el in frunte.

Mai interesati-va cum operau in stil “mafia siciliana” Tariceanu, Moisescu, Vladescu, Chiliman, Ponta si Ghita si veti intelege ca nu Udrea, beneficiara a “viziunii” lui Nastase si Bittner, si a unor fuste si minte scurte si mulate pe prostie , preacurvie si hotie sunt reperele statului de drept pentru unii dintre noi.

Daca tot analizam si presupunind ca Udrea, o “fina” traficanta de influenta si o shantajista de prima clasa, nu minte, si intr-adevar Maior si Coldea ii dadeau ordine lui Cocos unde sa distribuie banii din shpagile Microsoft, cu atit mai mult astazi cind vedem ca DNA si SRI continua sa adreseze infractiuni pe care “Zei” cum sunt Tariceanu, Moisescu, Chiliman, Ghita, Ponta si multi altii le fac in deplina impunitate de ani de zile, incercind sa-i ia in ordinea corecta de SUS in jos DNA si SRI trebuiesc felicitate si incurajate nu criticate si acuzate pentru ce s-a intimplat in trecut … va fi vreme si pentru asta dupa ce razboiul cu tirania infractorilor va fi cistigat… daca va fi …