Articole publicate în

Kovesi – Coldea : MANUAL DE UTILIZARE “CONSPIRAŢIA MICROSOFT” Cap. XXXIV  “Iniţiativa lui Tăriceanu e PROASTĂ” Cătălin Predoiu 28 Ianuarie 2016

Nu iniţiativa lui Tăriceanu e PROASTĂ, Tăriceanu e PROST !

El tot crede că dacă CIA dădea mită să opereze “centre de detenţie secrete”, şi Mafia Siciliană, îi opera pe Jonathan Scheele, Alessandro Buttice, Olli Rehn, Durao Barroso, şi mulţi alţi Honoris Causa, şi el îl decora pe Bill Gates, în timp ce Claudiu Dumitrescu Procuror Şef Secţie 2 DNA, îi proteja împreună cu Microsoft şi OLAF pe Sebastian Vlădescu şi pe Primul Ministru Călin Popescu Ciorăpeanu, pentru activităţi de “international organized crime”, faptul că ceva s-a mai schimbat nu îi dă bine.

Totul trebuie să rămînă “autarhic” ca pe vremea lui Năstase, Nica, Amarie, Botoş şi Dumitrescu cînd Tăriceanu, moştenitorul lui Năstase, cerea şi primea Justiţie pe pîine şi pe varză de Bruxelles, că doar d’aia l-au pus şi sus pus pe Claudiu Dumitrescu de la Cosma, Luca, Vîntu, la DNA şi la DLAF şi înapoi la DNA – acum vor să-l facă Procuror Şef DNA că se are bine cu Giovanni Kessler un alt Mafiot OLAF.

Dragă Căline eşti doar PROST, aşa cum te ştiu, şi după cum am încercat să te fac să înţelegi, dar tu nu poţi decît să te hlizeşti tămp, şi să te fandoseşti, tu eşti doar PROST !

Vom reveni …

 

Kovesi – Coldea : MANUAL DE UTILIZARE “CONSPIRAŢIA MICROSOFT” Cap. XVII “DNA-SRI UCIGAŞI ÎN SERIE” ‘Nu vă faceţi că nu ştiaţi’ Traian Basescu 3 Decembrie 2015

„Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceţi că nu ştiaţi din 2008. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România – 2008: ‘Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999′” Traian Basescu http://www.stiripesurse.ro/basescu-intervine-in-scandalul-infectiilor-din-spitale-nu-va-faceti-ca-nu-stiati_975241.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Banii pentru Sanatate, in 2008, erau administrati/jefuiti/tilhariti de Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, Eugen Nicolaescu, Ovidiu Artopolescu, Silviu Hotaran si altii,  in asociere cu Microsoft-RSC-Medist-MAI-SRI si ulterior Asesoft-Teamnet-SIVECO si altii, astfel incit sa alimenteze conturi off-shore (trafic de arme contra droguri) si buzunarele unor nemernici in frunte cu Bill Gates, Steve Ballmer, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu si multi altii, astfel protejati de MAI-SRI-DNA-PICCJ in frunte cu Laura Codruta Kovesi, Irinel Paun, Catalin Dumitrescu, Monica Loredana Pop, Nicoleta Bulgaru, Doru Tulus si altii, la “ordinele” lui Florian Coldea, George Cristian Maior, Vasile Blaga, Adrian Nastase, Dan Nica, Calin Popescu Tariceanu, Sebastian Vladescu, Sebastian Ghita, etc.

DNA-SRI-MAI ‘Nu vă faceţi că nu ştiaţi’ ! ca doar ati fost exhaustiv informati.

Vom reveni ….

Kovesi – Coldea : MANUAL DE UTILIZARE “CONSPIRAŢIA MICROSOFT” Cap. VIII “Microsoft frate cu Tăriceanu – Kovesi – Coldea”, „Tăriceanu rămâne un politician care n-are nimic în comun cu interesele României […[ Este inadmisibil ca al doilea om în stat să dea dovadă de atâta slugărnicie. Să-l inviţi pe şeful Dumei de Stat a Rusiei la Bucureşti, în condiţiile în care Narâşkin are interdicţie în Uniunea Europeană, înseamnă fie că eşti inconştient, fie că îţi propui să sfidezi, cu bună ştiinţă, statul român şi pe cetăţenii ei”, Deputatul Eugen Tomac, interzis pe teritoriul Rusiei.

„Senatul României şi MAE ignoră sancţiunile decise de UE la adresa preşedintelui Dumei de Stat, unul dintre oficialii ruşi care au fost consideraţi responsabili pentru agresiunea Moscovei în Ucraina. Preşedintele Dumei e prezent la Bucureşti la o reuniune a Adunării Cooperării Economice la Marea Neagră, iar ministerul condus de Lazăr Comânescu susţine că, în acest caz, sancţiunile UE (la care, evident, şi România a fost parte) nu se aplică. În iulie, autorităţile finlandeze au interzis intrarea aceluiaşi oficial rus la o reuniune mult mai importantă decât cea de la Bucureşti, Adunarea parlamentară a OSCE. E regretabil că MAE nu poate lua decizii în acord cu propriile angajamente şi cu practica din alte state-membre”, Eurodeputatul Cristian Preda.

http://www.stiripesurse.ro/scandal-urias-lider-rus-interzis-in-ue-invitat-in-romania_974671.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Kovesi – Coldea : Tariceanu, Vladescu si multi altii au luat mita de la Microsoft, zeci de milioane de euro din bani jefuiti de la stat si de la privati, drept care Tariceanu l-a invitat pe Bill Gates sa il decoreze, dupa ce l-a ridicat in slavi, pentru ca il aparau pe el si pe Vladescu (impreuna cu SRI-DNA-MAI) si primeau si ei din mila si din mana lui Bill Gates si Steve Ballmer bani din jaf si tilharie.

Protectia pe care le-o dati, a ajuns sa duca la confruntari diplomatice la cel mai inalt nivel :

Basescu critica cu just temei, autoritatile americane care va tot lauda si decoreaza, in timp ce Basescu este criticat de presa cumparata si controlata de SRI.

Tariceanu continua sa isi arate muschii flescaiti la UE si restul lumii, si voi tergiversati pina la prescriere dosarele Microsoft-Siemens-EADS, ca doar legea vi-o faceti cum vreti voi in „cimpul tactic”, al coruptiei din parchete si judecatorii pe care le controlati prin santaj si amenintari.

Fara aportul vostru in cunostinta de cauza, acesti nemernici tradatori si jefuitori tilhari nu ar mai putea demult sa continue sa produca prejudicii ireparabile si irecuperabile statului si poporului Român.

Sunteti complici directi la succesul acestor criminali deosebit de periculosi, pe care i-ati aparat si continuati sa ii aparati, asa cum va aparati propriile ilegalitati deosebit de grave comise in ultimul deceniu.

Sfidati „cu bună ştiinţă, statul român şi pe cetăţenii ei” impreuna cu infractorii Tariceanu, Vladescu, Gates, Ballmer si altii pentru a genera Frica, Incertitudine si Dubiu, respectiv ne terorizati „soft” si ne torturati psihologic dupa metode inventate de tortionarii rusi (CEKA, NKVD, KGB si altii) si preluate cu multa dedicatie si succes de Securitatea lui Pantiuşa, Pleşiţă, Ficior şi Enoiu.

Kovesi – Coldea : DEMISIA !

Vom reveni ….

Kovesi – Coldea – Ghiţă – Maior – Vlădescu – Artopolescu = CIOCLII profitori ai tragediilor pe care le trăim… şi noi şi alţii, şi toţi împreună, mai puţin EI – Dumnezeii, Allahii şi Budiştii noştri „subpt acoperirea lor şi a „serviciilor sau/si invers” !

Sebastian Ghita : Remarca cu durere „riscurilor care urmeaza sa ne loveasca” si faptul ca face parte din gruparea terorista Maior-Coldea-Kovesi „În cazul unui atac terorist, România ar avea vulnerabilităţi”. http://www.stiripesurse.ro/sebastian-ghi-a-spune-lucruri-inspaimantatoare-in-ce-situa-ie-e-romania-fa-a-de-terorism_973278.html

Eduard Helvig Directorul SRI dă asigurări că România nu se află în pericol, după atentatele din Franţa http://www.stiripesurse.ro/sri-face-precizari-importante-pentru-romania_973297.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Domnilor si Doamnelor sau/si invers :

Sebastian Ghita, Laura Codruta Kovesi, Adrian Nastase, Dan Nica, Dan Andronic, Sebastian Vladescu, George Maior, Florian Coldea, Ovidiu Artopolescu, Omar Hayssam, Muhammad Munaf, Silviu Hotaran si alti teroristi, va rugam respectuos sa nu mai capusiti si exploatati orice tragedie pentru a incerca sa va justificati actele de terorism extrem comis impotriva celor care nu (va) dau „tribut” din „munca” de jaf si tilharie, si nu fac parte din Sistema (CUPOLA) „SIVECO-RSC-MEDIST-ASESOFT-TEAMNET-TOTALSOFT-SOFTWIN-NET CONSULTING-GT GROUP-BANK PICTET-OMNILOGIC-SOFTWIN-MICROSOFT-SIEMES-EADS, etc.,.

Mai bine concentrati-va pe relatia Vanuatuu, Pictet, Washington, Strehaia, Sintesti, Monaco, Seattle, Geneva, Rahova, Jilava, Tirgsor, Delaware, Cipru, … etc.

Vom reveni …

DNA trece la următorul nivel : Bill Gates şi Steve Ballmer vor fi audiaţi la DNA pentru cumpărare de influenţă şi alte fraude comise în Mega Dosarul de Corupţie Microsoft-Siemens-EADS-RSC-Medist-Asesoft-Teamnet.

Bruno Roche si Laurent Lalague fosti directori ai Apa Nova Bucureşti, au fost citati pentru a fi audiati de DNA Ploiesti, in Dosarul Apa Nova, in calitate de suspecti, acestia fiind acuzati de cumparare de influenta.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Pe cale de consecinta Bill Gates, decorat de Calin Popescu Tariceanu pentru mita generoasa oferita acestuia si camarilei sale (Sebastian Vladescu), si Steve Ballmer initiatorul si coordonatorul, in asociere cu Adrian Nastase, Dan Nica, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, etc. a retelei de jaf si tilharie astfel practicate metodic de Microsoft si asociatii sai, in Romania incepind din anul 2000 pina in prezent, vor fi citati in calitate de suspecti, acestia fiind acuzati de cumparare de influenta si de alte infractiuni comise in asociere cu Siemens-EADS-RSC-Medist-Asesoft-Teamnet, etc.

stiripesurse.ro:

DNA trece la următorul nivel:
Cetăţeni străini audiaţi într-un megadosar

După ce s-a vorbit despre faptul că DNA îi vizează doar pe funcţionarii corupţi, nu şi pe corupători (dacă aceştia sunt reprezentanţi ai unor multinaţionale), procurorii duc lupta anticorupţie la nivelul următor. Doi francezi sunt cercetaţi penal în megadosarul de corupţie Apa Nova, în care este anchetată o adevărată caracatiţă la nivelul administraţiei municipiului Bucureşti.

„Cine nu se împacă, afară!’ Călin Popescu Tăriceanu
„Cine nu e cu noi e împotriva noastră” Iosif Vissarionovici Stalin.
Conducerea lărgită a ALDE s-a reunit recent la Bran.
Magistraţii-securişti, formaţi la şcoala de la Bran

http://www.stiripesurse.ro/stelian-tanase-dezvaluie-discutii-cu-sefii-sri-unul-din-pu-ine-mele-regrete-legate-de-tvr_968278.html

http://www.stiripesurse.ro/surse-tariceanu-joaca-dur-in-alde_968280.html

“Inainte de 1989, nici un procuror nu ajungea sef daca nu era instruit special la scoala Securitatii de la Bran, dezvaluie ex-procurorul Alexandru Pantea intr-un amplu interviu pe care il publicam incepand de astazi in „Romania libera”. La scoala Securitatii de la Bran, tinerii procurori erau invatati sa fabrice probe, sa santajeze, sa aresteze, sa ancheteze, sa admita torturarea si exterminarea oponentilor regimului comunist. Metodele preferate de Securitate si predate la scoala de la Bran erau „Radu” (iradierea), „Pasarici” (internarea la spitalul de nebuni si folosirea drogurilor) si „Stanica” – model de tortura practicat de tortionarul cu acelasi nume. Lectiile erau predate de generali de Securitate si Militie, precum si de procurori de la Procuratura Generala a Romaniei. Procurorii instruiti la Bran primeau ordinele Securitatii prin ofiterii de legatura care le erau repartizati imediat dupa absolvirea scolii. Arestau la ordin, eliberau la ordin, in functie de interesele Securitatii. Pantea sustine ca, dupa 1989, in functiile de conducere ale procuraturilor au ajuns tot absolventi ai scolii de la Bran. El da si exemple in acest sens. Pentru a se realiza cu adevarat reformarea Justitiei, ar trebui publicate numele tuturor absolventilor scolii de la Bran, sustine Pantea. Acum, aceasta scoala, cu tot cu arhivele ei, este a Serviciului Roman de Informatii.”

„În ciuda corespondenței purtată cu George Maior (care intr-un interviu recunoscuse existența lor) și Edvard Hellvig, nu am avansat un pas spre curățirea TVR de agenții acoperiți ai diverselor Servicii secrete. Am simțit cît costă la final de mandat la TVR. Mi-am adus aminte zilele astea de ei, pentru că am constatat că s-au activat brusc. Sunt de pe la toate serviciile prin preajmă. Amintesc că nu au relații prea bune între ele. Se calcă pe picioare cind sunt interesate de o persoană, de o situație. E un nou val după cel precedent cind mai mulți jurnaliști fie s-au denunțat singuri, fie au fost reperați ca agenți de colegii lor și demascați. Din păcate prea puțini dovediți. Impricinații au rămas pe loc și lucrează nestigheriți. Și nu mă refer aici decît la cei care se vintură prin mass-media”, scrie Stelian Tănase pe blog.

Ideea este simplă. Să nu fie lăsată societatea singură, spontană, fără îndrumare, fără ghid. Societatea este încadrată, dar nu tot timpul – ca în vechiul regim – ci numai in momente critice, cînd agenții acoperiți și rețelele anexe se activează. Le observi ușor prezența. Zilele astea ele au fost cît se poate de active. Mai răsfirați băieți, mai răsfirați!…Ce v-ați înghesuit așa!?…”, mai scrie Stelian Tănase pe blog.

Conducerea largita a ALDE s-a reunit recent la Bran.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

La Bran (sursa permanenta de inspiratie pentru proaspat decedatul CTVadim) se instruiau TOTI – Securisti, Procurori, Ziaristi, Arhitecti, Ingineri = TOTI ! … cei care doreau sa parvina in sistemul ilegitim si criminal.

Astazi arhivele si executarea practicilor consacrate este in continuitate in proprietatea SRI (temeinic reformat de George Maior … la televizor si in presa).

Ce nu intelege Stelian Tanase, daca ideea este atit de simpla ? … ca sistemul este incadrat in permanenta la fel ca in vechiul regim ilegitim si criminal ?

E oare atit de dificil si greu de crezut, cind Microsoft, Siemens, EADS, Volkswagen, Bosch si alte mari corporatii multinationale se dovedesc a fi organizatii criminale, cind OLAF este populat de mafioti, si inaltii demnitari UE sunt doar niste amariti cersetori veniti la „tain” cu mana intinsa la Vintu & Comp. ?

Bre Nea Tanase esti cam lipsit de imaginatie … sau ne manipulezi si tu pentru o aripa de Volkswagen si niste soft piratat de Microsoft, asa cum fac SRI, MAI si restu’ de ii combati cu determinare revolutionara ? … post factum


Copreședintele ALDE Calin Popescu Tariceanu se comporta în ALDE ca și cum partidul ar avea mărimea PNL, au declarat surse parlamentare pentru STIRIPESURSE.RO.

„Tariceanu ne priveste ca si cum am fi PNL, un partid de 30%, nu ca unul de 3%. Strategia lui e foarte buna, dar nu pentru ALDE. Ne vorbeste ca si cum suntem un partid mare: ‘Cine nu e cu noi pleaca, cine nu se intelege cu colegul lui sa plece, nu stam sa va impacam pe voi’. Stati asa, ca suntem o mana de oamnei, nu avem ca la PNL un bagaj de resurse umane. Spune ‘Cine nu se impaca, afara!’, adica niste chestii categorice in loc sa-i pui la masa, le tragi doua capace si ii impaci, dar nu-i ameninti cu excluderi„, au declarat sursele citate.

Kovesi Coldea „rezultatele bune înregistrate de DNA în lupta cu corupţia nu pot justifica niciodată abuzurile” Călin Popescu Tăriceanu al Doilea Om în Stat

Călin Popescu Tăriceanu (Epicurianu), asociat cu Mafia Tiganeasca (Sorin Ovidiu Vintu) si Bill Gates: „Serviciile s-au infiltrat în Justiție” –

„Vino mama sa ma vezi, cum lucrez la spatii verzi” cu ciorapu’ pe bulan si cu curu la burlan, si e bine la bulau si … auleou si auleoooou !!!!! – Tariceanu una victima inocenta de a Justitiei care nu mai asculta de EL si organizatia criminala din care face parte

„Serviciile secrete participă la derularea anchetei până la finalizarea actului de Justiţie, aşa cum a declarat public un general activ din Serviciul Român de Informaţii. Serviciile secrete şi-au infiltrat ofiţeri acoperiţi în Justiţie şi în Ministerul Public, aşa cum reclamă asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi avocaţilor, s-au constatat şi se constată în continuare foarte multe scurgeri premeditate de informaţii către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA” Razgindeanu

„S-au constatat şi se constată în continuare foarte multe scurgeri premeditate de informaţii către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA, a proliferat fenomenul de telejustiţie, care anulează practic prezumţia de nevinovăţie şi induce o presiune psihică inacceptabilă asupra judecătorilor, avem cazuri de procurori care anchetează oportunitatea deciziilor politice luate de membri ai Guvernului sau de parlamentari” Epicurianu

http://www.stiripesurse.ro/calin-popescu-tariceanu-serviciile-s-au-infiltrat-in-justi-ie_967910.html

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Se pare ca DNA da drumul la Dosarul 245/P/2015 „Mega Scandalul Microsoft-Siemens-EADS” unde Tariceanu, Vladescu, Blaga, Timofte (SOV), Rus, Tezeu (Toma Zaharia – Nastase-Nica) si multi altii au jucat si inca joaca pe „roluri” importante cu Bill Gates, Steve Ballmer, Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Ionut Lopatan, Paula Apreutesei, Paul Miches … etc.

Vom reveni

Kovesi Coldea – „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!”
Vă şantajează pe merit şi cu bun temei Călin Popescu Tăriceanu

Astazi Tăriceanu atacă frontal dosarul lui Victor Ponta

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că, în România, Justiţia a fost folosită ca ‘armă politică’ cu scopul preluării puterii prin eliminarea adversarilor politici iar dosarul în care premierul Victor Ponta este trimis în judecată reprezintă un ‘exemplu relevant’.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Stie astazi Tariceanu ce spune, ca pina ieri incepind din Decembrie 2004, DNA-SRI-MAI l-au tot ajutat sa faca “politie politica” si tilharie, jaf si dezastru impreuna cu “tovarasii” sai Bill Gates, Sebastian Vladescu, Ovidiu Artopolescu, Ilie Botos, Irinel Paun, Doru Tulus si multi altii.

Acum, acest mare Om de Stat “Ciorapeanu” este frustrat, dezabuzat, si “necajit rau de tot” si hotarit sa lupte pentru democratia infractionala pe care a preluat-o de la Adrian Nastase si a perfectionat-o sub Dinu Patriciu, Sorin Rosca Stanescu, Sebastian Vladescu, Sorin Ovidiu Vintu, Microsoft-Siemens-EADS si multi altii si altele.

Bravo Ciorapene, conducator de Ferrari la Monaco si cititor de ziare pe terasa la Astoria, noroc ca ai grija de democratie in Romania, acum cind tocmai de vei duce la bulau … noroc ca ai si tu 60 de ani, vei scrie carti si te vei mai opera la monturi, ca la minte cum spunea decedatul informator tatal vitreg Amadeo Lazarescu “orice tata isi doreste sa aiba un baiat frumos si destept, al meu este numai frumos”…

… numai ca frumusetea se mai duce si prostia ramine …

PROST AI FOST, PROST RĂMÂI … noroc că eşti consecvent aşa ca bou’ din zicală

Vom reveni ….

Kovesi – Coldea : Gelu Vişan „arestarea lui Tăriceanu va fi efectuată pentru ca Victor Ponta să fie înlăturat din fruntea Guvernului”. Gelule eşti un mare dobitoc violator de minore pe care le băteai cu coada de mătură ! … (graţiat de Preşedinte pentru o condamnare de 3 ani cu executare), ăştia se duc la arest pe meritele proprii şi foarte personale/pecuniare de tîlhari, nu pentru că fac politică, de jaf şi nesimţire ca voi (mai) toţi politicienii… violatori în grup ai unui popor ascultător (foarte domestic(it))

Călin Popescu Tăriceanu trebuia sa fie de foarte mult timp la pushcarie, datorita meritelor proprii, nu sa faca politica pina la senectute si la a en’shpea nevasta si socru.

DNA il va aresta pe Razgindeanu, pentru merite personale nu pentru jocuri si mizerii politice … jocuri politice s-au facut ca sa ramina Ciorapeanu in libertate si politichie, nu invers.

DNA sa isi faca treaba ! si daca lu’ Gelu nu ii place sa il ia DNA si pe Gelu ca stie el de ce ….

Conform spuselor lui Vişan, arestarea lui Tăriceanu va fi efectuată pentru ca Victor Ponta să fie înlăturat din fruntea Guvernului. ”Călin Popescu Tăriceanu va fi arestat. DNA pregăteşte arestarea lui Tăriceanu. Asta se va întâmpla peste maximum 3 săptămâni. Se pregăteşte o lovitură extrem de dură la adresa democraţiei. I se face un dosar pentru a-l scoate de la guvernare.”, a spus Vişan la România TV.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Se pregateste o lovitura extrem de dura in favoarea democratiei si pentru statul de drept … nu de drepti in fata lui Ciorapeanu si a complicilor sai Gelu Visan – salvatorul din umbra televiziunilor controlate de Ghita si Ponta intru democratia pe care o deplinge un violator de minore gratiat si promovat de ticalosi mai mari ca el ! …

DNA luati-i pe toti ca merita, nu ca fac politica, ci doar pentru ca fac jaf, viol de minore la betie cu bataie si tilharie ziua in amiaza mare, ca in codru (pe care l-au cam taiat si exportat … ca d’aia violurile s-au inmultit si se fac pe cimp si in masina politiei, nu in codru ca odinioara sau la domiciliul lui Visan „pedagogul”) ! … si poate il luati un pic si pe Visan ca si dosarul sau este betoane/butoane/babane… Berceanu, Blaga, interlopi „Fata Luncii”, etc…uri.

Kovesi – Coldea : Microsoft – Siemens – EADS ne violează în grup începând din anul 2000 şi voi îi protejaţi, în timp ce poliţiştii care au violat o minoră şi militarul de la Deveselu şi prietenii săi care au violat în ziua de naştere la împlinirea a 18 ani o tocmai majoră, precum şi violatorii din Vaslui „sex surpriză”, sunt deja reţinuţi.

„Cînd eşti parte a problemei nu poţi fi parte a soluţiei” spune Microsoft

„Cînd eşti parte a problemei nu poţi fi parte a soluţiei” spune Microsofthttp://www.stiripesurse.ro/caz-socant-minora-violata-de-doi-politisti_963622.html

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/autorii-violului-din-olt-printre-care-un-soldat-de-la-baza-din-deveselu-retinuti-de-procurori-cum-s-a-intamplat-totul.html

Cei patru indivizi acuzati ca au violat si umilit o tanara din Caracal, chiar in ziua in care a implinit 18 ani, au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, miercuri seara.

La mai bine de doua luni de la incidentul tulburator, fata a fost nevoita sa isi priveasca in ochi agresorii pentru intaia oara. Unul dintre ei era militar la Deveselu. Este hotarata sa i se faca dreptate si cere in instanta daune morale de 100.000 de euro.

O minora a fost violata de doi politisti in judetul Calarasi. Minora era data in urmarire generala pentru ca fugise de la un centru de plasament. Politistii care au agresat-o au fost retinuti.

Politistii ar fi amenintat-o ca o vor duce inapoi la centrul de plasament de unde fugise si au obligat-o sa intretina relatii sexuale cu ei pe un camp, informeaza Antena 3.

Alti doi politisti au gasit-o pe fata dupa cele intamplate si au predat-o autoritatilor, dupa ce un cioban a sunat la 112 sa alerteze politia.

Comentariile Redacţiei Corupţia.ro

Ciobanul peren, subiect de glume de tot felul, suna la 112 (noroc cu Ghita si Opris) si alerteaza politia referitor la un viol facut de politie.

DNA asteapta sa sune Microsoft si sa-i reclame pe Bill Gates si Steve Ballmer pentru mita data cu camionul condus de Pescariu via Cocos pana la Coldea … si tot asteapta cu maxim curaj, astfel condus de Kovesi …. si Microsoft nu mai vine.