Articole publicate în

Claudiu Florica vs. Microsoft

“Culmea e că toate informaţiile Sursa Zilei arată că Microsoft a căzut la înţelegere, pe câteva milioane de euro, cu concernul lui Claudiu Florică, denunţător la DNA, într-un alt litigiu deschis de acesta la Înalta Curte de Justiţie a Irlandei, acolo unde se judeca pentru cea mai importantă reprezentanţă Microsoft pe Europa pentru rezilierea contractului său de Large Account Reseller.”

Comentariile Redactiei Corupţia.ro

Asteptam sa intre in scena Sebastian (Vladescu + Ghita) vs. Microsoft daca DNA si SRI indraznesc sa ii ancheteze asa cum au indraznit cu Florica. Sa vedeti atunci procese in care RSC + Asesoft se judeca cu Microsoft pentru prejudiciile aduse … vom reveni

Dosarul Microsoft: Cine lipseşte din boxa acuzaţilor

Un
astfel de personaj este chiar fostul ministru al comunicațiilor, Dan Nica, descris chiar de corporaţii (Fujitsu, Microsoft) ca fiind piesa de rezistenţă în iniţierea contractelor de licenţiere. Cu Dan Nica la Comunicaţii a început şi s-a încheiat acest mega-contract extins la fiecare patru ani, tot el fiind cel care şi-ar fi negociat personal şi direct beneficiile chiar în cadrul unei întâlniri de la Roma, cu Steve Balmer (CEO Microsoft), organizată de Claudiu Florică.

DOSARUL “MICROSOFT”. Fostul ministru al comunicaţiilor Adriana Ţicău, la DNA

Adriana Ţicău, unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul licenţelor Microsoft, este audiată miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit DNA, Adriana Ţicău este suspectată că ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, Ţicău ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Faptele sale ar fi avut având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă, respectiv licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

Generalul Dumitru Iliescu – omul din umbră care a scos informaţii din DNA pentru Viorel Hrebenciuc

Influentul personaj postdecembrist Dumitru Iliescu nu a scăpat de-a lungul timpului de condeiul jurnaliştilor care au demascat criteriile după care politicieni de talia lui Viorel Hrebenciuc sau Marian Vanghelie îşi ating scopurile.

Din grupul de influenţă al lui Dumitru Venicius Iliescu făcea parte din fostul senator PSD Cătălin Voicu, aflat acum în executarea unei pedepse la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Cătălin Voicu este naşul de cununie al fiicei lui Dumitru Iliescu, “arhitectul” pe care şeful Serviciului de Protecţie îi ceruse lui Hrebenciuc să-l angajeze într-o instituţie de stat.

Cine sunt primii 17 învinuiţi de pe lista Microsoft

Procurorii DNA au făcut, joi, 56 de percheziţii, însă doar 17 dintre acestea au vizat domiciliile unor persoane fizice. Conform informaţiilor obținute de Sursa Zilei, cei 17 sunt viitorii învinuiţi de pe lista DNA, la care se adaugă şi 6 miniştri care au primit avize pentru urmărirea penală. Pe lista celor percheziţionaţi se află inclusiv denunţătorii de bază din acest dosar – Claudiu Florică, Dragoş Stan, intermediarii afacerilor strategice pentru România – Dinu Pescariu, Khalil Abi Chahin, Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş, Dorin Marian, fostul ministru Gabriel Sandu, avocaţii Nicu Chirvase şi Doru Boştină. O serie de alte personaje comune celor două dosare (angajaţi Fujitsu, Microsoft sau EADS), despre care Sursa Zilei a relatat în urmă cu mai multe luni, au fost deja percheziţionate şi au predat documentele pe care le deţineau în legătură cu negocierea, încheierea şi execuţia contractelor de informatizare şi securizare a României de peste un miliard de euro.

Dozens of raids are being performed at the intermediaries of the Microsoft contracts with the Romanian Government

microsoft-blue-euro

Raids are performed at 56 locations in Bucharest and villages in the Ilfov county that act as offices of companies, foundations or residences of physical persons, according to a DNA press release.

The DNA prosecutors finalized the list of defendants in the mega contracts regarding the informatization of Romania and border security, and the first defendants are expected at DNA starting Monday morning to hear the charges, the subpoenas being already issued this week.

In this case, the prosecutors have special support from the Romanian Intelligence Service and from the Gendarmerie Special Intervention Brigade.

Dorin Cocos, ex-husband of Elena Udrea, Dinu Pescariu, owner of Tenis Club and Nicolae Dumitru, owner of NIRO are the artisans of bribery and arrangements with the ministers and ex-ministers that DNA intended to investigate. Witnesses’ testimonies show that starting with the Adrian Nastase Government of 2001 and until Emil Boc, the people that could determine ministers to sign the damaging contracts with Microsoft and Fujitsu were the resourceful businessmen.

Witnesses also declared that money were mostly given in cash to Dorin Cocos, money being also withdrawn in cash from Switzerland, by Pescariu Dinu and personally handed back to Dorin Cocos.

The billion EUR contracts „Microsoft – EADS” bind politicians and businessmen that sustained them in the media.

Money cashed by intermediaries that sold Microsoft licenses to the Romanian Government passed through the hands of the same consultant in off-shores from New Zealand, investigated for facilitating the international traffic of weaponry.

All the computers in the state institutions should run today Microsoft licenses of 2013. Actually, most of the state computers run 2004 licenses, because while the Government paid to intermediaries more than one billion EUR on upgraded licenses, they were not concerned about buying computers to run those licenses. The Mega contract for the informatization of Romania starts and ends with the ex-minister of IT&C Dan Nica.

The schema is simple. The Romanian Governments did not sign the licensing contracts with Microsoft, but with two intermediaries that paid in advance the money to Microsoft Ireland. The first intermediary, Fujitsu Computer Systems, is also the most generous commission payer. These commissions were transferred first to two off-shores – Profinet Aktiengesellschaft (director Matt, administrator Tremco Trust, fiduciary company in Lichtenstein) and Collina (registered in Washington, with offices, shareholders and partners in the Dominican Republic and New Zealand – director Taylor is a financial consultant for GT Group, Offshore, Vanuatu – found in many international files regarding organized crime, including weaponry trafficking). Collina Investments is registered and led from the same mailbox where the company VicAm Ltd was listed, company that operated an airplane found in December 2009 on an airport in Thailand, loaded with 35 tons of explosives, antiaircraft missiles and computerized missile launchers. The weapons came from North Korea and had to go to Iran. In the third line of transfers can be found LavecoLtd, founded by the financial consultant Laszlo Kiss, convicted for money laundering in the files regarding the embezzlement of PetromService by the couple Sorin Ovidiu Vîntu – Liviu Luca.

Zeci de percheziţii la intermediarii contractelor Microsoft cu Guvernul României

Sunt efectuate percheziţii domiciliare în 56 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi comune din judeţul Ilfov, având destinaţia de sedii de societăţi comerciale, de fundaţii sau domicilii ale unor persoane fizice, potrivit unui comunicat DNA.

Procurorii DNA au definitivat lista de învinuiţi în megacontractele de informatizare a României şi securizare a frontierelor, iar de luni dimineaţă sunt aşteptaţi la DNA primii învinuiţi pentru a afla acuzaţiile, citaţiile fiind deja emise în cursul acestei săptămâni.

În cauză, procurorii beneficiază de
sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Dinu Pescariu, patronul Tenis Club şi Nicolae Dumitru, patronul NIRO sunt artizanii şpăgilor şi aranjamentelor la miniştrii şi foştii miniştri pe care DNA vroia să-i cerceteze. Declaraţiile mai multor martori arată că de la guvernul lui Adrian Năstase din 2001 şi până la Emil Boc, cei care aveau pârghiile la miniştrii care trebuiau să semneze contractele păguboase cu Microsoft şi Fujitsu erau oamenii de afaceri descurcăreţi.

Martorii au mai declarat că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte în numerar, banii fiind retraşi, tot în numerar din Elveţia, de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta înapoi, lui Dorin Cocoş.

Contractele de un miliard de euro „Microsoft – EADS” îi leagă pe politicieni de afaceriştii care i-au susţinut mediatic

Banii încasaţi de intermediarii care au vândut licenţe Microsoft Guvernului României au trecut prin mâna aceluiaşi consultant în off-shoruri din Noua Zeelandă, anchetat pentru facilitarea traficului internaţional de armament.

DNA poate începe urmărirea penală pe numele a 5 foşti miniştri în dosarul Microsoft

Avizele date de şeful statului pentru începerea urmăririi penale în cazul a cinci foşti miniştri, în dosarul Microsoft, au fost transmise, luni, DNA

Avizele au fost semnate, între timp, de ministrul Justiţiei şi de procurorul general al României.Este vorba despre avizele de începere a urmăririi penale pentru Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu, Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi-a exprimat speranţa că şi parlamentarii vor da curs cererii formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut avizarea începerii urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri ai Educaţiei, ai Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi, respectiv, ai Finanţelor.

Denunţătorii ar putea scăpa de pedepse în dosarul Microsoft. VEZI Cine a „turnat” la DNA

Inculpaţii care au „turnat” în faţa procurorilor au devenit martori

Pe lista celor care au devenit din inculpaţi, martori, în dosarul DNA privind achiziţiile de la Microsoft pentru ministere se regăsesc Eugen Bejinariu (fost secretar general al guvernului), Doru Boştină (avocat, inculpat în dosarul lui Gruia Stoica), Claudiu Florică (personajul cheie în legăturile pe care le aveau miniştrii acuzaţi), Dragoş Stan (administrator SCOP Computers) dar şi Irina Socol (preşedinte SIVECO, arestată în alt dosar, de evaziune fiscală).

Cine a demascat şpăgile miniştrilor români din contractele cu Microsoft

După denunţul complet al lui Claudiu Florică, mai mulţi diretcori succesivi ai Microsoft, Fujitsu şi Siemens au fost chemaţi pentru „completarea” declaraţiilor. Pentru o partea dintre aceştia, denunţiul activează clauza de „nepedepsire”.

DNA a descoperit că din contractele de peste un miliard de dolari ale Guvernelor pentru informatizarea din ultimul deceniu, aproape 400 de milioane de euro s-au dus pe comisoane şi şpăgi plătite demnitarilor şi cumpărătorilor de influenţă.

Conducerea Microsoft Romania

15.000 de acoperiţi?

Serviciile secrete ale acestei ţări, mai puţin DNA, al cărui servicu secret este neoficial şi nesupravegheat de nimeni, dispun, în prezent, de circa 15.000 de ofiţeri acoperiţi.

Doamna Alina Mungiu-Pippidi nu ne spune nimic despre o altă sursă de venituri, probabil foarte mari, de care dispune serviciile secrete şi care nu este la vedere. Ci ascunsă. Ascunsă în bugetele numeroaselor societăţi acoperite de care dispun, prin lege, serviciile secrete. Atunci când am încercat, în Parlament, să obţin voturi pentru un proiect de lege vizând desfiinţarea societăţilor acoperite ale serviciilor secrete care acţionează pe teritoriul României, am prezentat o serie de informaţii care sugerează atât amploarea, cât şi nocivitatea acestui fenomen. Rezistenţa a fost uluitoare. Şi foarte bine coordonata din interiorul Parlamentului României. Semn că acoperiţii din mediul legislativ au ştiut să-şi facă bine treaba. Dezbaterile publice care au avut atunci loc au fost un bun prilej, cel puţin pentru mine, de a identifica o serie de jurnalişti, vectori de opinie care s-au manifestat nu numai extrem de virulent, ci şi extrem de suspect, apărând dreptul serviciilor secrete din România – situaţie unică în rândul statelor democratice – de a deţine, în propria tara, societăţi comerciale acoperite.