Kostas Loukas: Îi vom informa direct pe clienţii guvernamentali ce discount le-am oferit revânzătorilor.
După scandalul legat de achiziţia de licenţe Microsoft începând cu anul 2004 care a dus la arestarea fostului ministru al comunicaţiilor Gabriel Sandu şi la acuzarea altor opt demnitari de neglijenţă în serviciu, trafic de influenţă sau luare de mită, compania americană le-a impus partenerilor din România şi din alte ţări schimbări în felul în care fac afaceri cu statul şi va comunica la rândul său direct clienţilor finali preţurile practicate, cu scopul de a bloca unul dintre mecanismele de corupţie scos la iveală de procurorii DNA.